193 matches
-
Colțurile gurii i-au Încremenit Între riduri. Tace. — Așa cum se Întâmplă uneori, draga mea, se petrecuse o adevărată simbioză Între ei. Adoptaseră unul de la altul fraze, gesturi, cuvinte, ba chiar și amintirile celuilalt. Cum adică adoptaseră amintirile celuilalt? Mâinile ei Înmănușate s-au Încleștat pe volan. Oare nu asta a Încercat și ea, ani de zile - să-i simtă alături În coșmarurile din care se trezește transpirată, cu inima bătând, cu gâtul Încordat de strigătele mute? Nu la asta s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
orbitoare, silueta egal de stranie și egal de familiară pentru el a omului călare pe măgar, cu două imense coșuri de nuiele, de o parte și de cealaltă a burții animalului. Iar Christa are să mai conducă mult timp, cu mâna Înmănușată, la fel de decis, la fel de relaxat așezată peste volan. Și vor trece amândoi, În viteză, printre luminile albe, neutre, printre reclamele multicolore, imense, care despică noaptea. * Am adormit În mașină, draga mea, și am visat cum ne plimbam amândoi printr-un parc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
pene și carne. Ciocul și zăpada din jur erau stropite cu sângele prăzii, un bărbătuș cu o pată maronie pe albul pieptului. Marioritza descălecă și fluieră de două ori scurt. Șoimul părăsi imediat prada și zbură lin spre mâna ei înmănușată. Além făcuse o treabă bună. Mulțumită, mângâie capul, pieptul și aripile șoimului. Dar se gândea și la prinț. Gestul ei răsplătea nu numai îndemânarea păsării, dar și măiestria celui care îl dresase atât de desăvârșit, căci Além îi aparținea prințului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și, peste un timp, zări barca. În picioare, sluga înfigea prăjina lungă când la dreapta, când la stânga, ca să mențină direcția. În spatele lui se contura tot mai mult un personaj cu părul ciufulit după moda à la Titus. Într-o mână înmănușată își ținea cu grație pălăria și bastonul. Cealaltă mână o ținea ridicată, cu gestul unui împărat roman înainte de a da semnalul pentru o bătălie importantă. Manuc zâmbi amuzat. Musiu Lotreapă nu era nimeni altul decât D’Autrey-Lès-Gray, omul care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
spre interiorul casei. Așadar, fusese Marioritza. Contraatacă. ― Și... femeia voalată... care ieșea din locuința ta destul de târziu, spre miezul nopții, ca să se vadă cu consulul francez... și ea ar fi putut fi iubita ta. Dante Negro prefiră cu mâna lui înmănușată petalele de trandafiri. Oare câte alte lucruri mai știa prințul? ― Voi fi cu totul sincer, Alteță! Femeia aceea voalată eram eu. Un travesti destul de ușor de realizat pentru un pictor. Puțin carmin pe buze, pudră din belșug, o claie sofisticată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Fiul de șase ani al lui Luca, Paolo, își mânjea terina cu pateu de ficat dintr-o parte în cealaltă a farfuriei. Rezistând tentației de a-l informa că fiecare farfurie cu mâncare costa 10 lire, Alison a întins mâna înmănușată și l-a bătut ușor pe cap, sperând să-i distragă copilului atenția. Totul e în regulă, soldat? l-a întrebat ea cu blândețe, simțindu-l cum se retrage puțin la atingerea ei. Paolo arăta ca un paj angelic. Purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
străin, Nadina întoarse capul. Privirea ei curioasă se încrucișă un moment cu privirea lui strălucitoare. Mașina porni pe aleea pietruită, mergând la pas, fiindcă Grigore îi însoțea, cu capul gol. Nadina, între cei doi bărbați, îi făcea bezele cu mâna înmănușată, ridicată în sus. Când ajunseră la poartă, Grigore strigă șoferului să oprească puțin. Se sui pe scară: ― Iertați-mă, vă rog mult, să spun Nadinei două vorbe la ureche... Se aplecă peste portieră, luă în mâini capul femeii și-i
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dacă domnul Herdelea vrea să-i fie tovarăș de drum. Firește, domnul Herdelea primi cu entuziasm și de dragul ei, și de bucurie că poate să economisească cheltuiala de tren. Despărțirea se făcu în hol. Afară era un ger năprasnic. Nadina, înmănușată și îmbondorită, întinse mâna natural: ― La revedere, Grig! ― Adio! șopti aproape imperceptibil Grigore de-abia atingând mănușa, parcă i-ar fi fost frică. Bătrânul Miron o conduse până la ușa care rămase un răstimp deschisă, lăsând să pătrundă înăuntru un val
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
aceasta făcu același lucru pentru căpitan. Executară acest balet în trei eu cea mai mare concentrare, aidoma unor maimuțe care se purecă între ele. Regulatoarele automate erau branșate. Tustrei respirau oxigenul stătut dar sănătos conținut în buteliile respective. Cu mâna înmănușată. Dallas activă radioul din casca sa. ― Emit. Mă auziți? ― Recepționat, anunță Kane mărind regimul propriului emițător-receptor. Mă auziți? Dallas dădu afirmativ din cap și se-ntoarse spre o Lambert posomorâtă. ― Recepționat, zise ea îmbufnată, fără să-și ascundă indispoziția. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
o cunoștință. Din cauza frigului de afară geamurile vagonului erau aburite. Pe scaun, în fața mea, stătea o femeie cam de la țară, într-o canadiană maro murdară și cu o broboadă verde. Nici n-am observat-o până ce nu a ridicat mâna înmănușată grosolan și a șters o porțiune din geamul aburit. Tocmai mă uitam afară prin pata devenită transparentă, când tramvaiul a intrat în pasaj și pata s-a făcut neagră ca smoala pe fondul alb al restului geamului. Ei bine, pata
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe gheața acoperită de zăpadă moale. Abia îmi vedeam mâna întinsă prin pâcla de aici. Arn mers mult, cu pași mici, pe gheața lacului, apoi, năpădit brusc de-o undă de durere, m-am ghemuit și am îndepărtat cu mâinile înmănușate stratul de zăpadă. Dedesubt, gheața era netedă și neagră. Plutea o tăcere de planetă moartă. Nu se vedea nimic nici la doi metri. Eram singur în mijlocul lumii înghețate. Fermecat de acea lume nouă și stranie, uitasem de Gina și de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
printre nămeți, murdar până la geamuri de stropi de zăpadă cafenie, îl simt, în sfârșit, într-o mașină și mă arunc și eu, din mers, în mijlocul babelor, liceenilor, muncitorilor înghesuiți între care, stând aproape într-un picior și ținîndu-se cu mâna înmănușată de bara învelită în plastic cenușiu de la geamul șoferului, se află el. Să-i tot dai acestui tânăr vreo douăzeci și patru de ani. Este destul de înalt, blond, cu șuvițe neobișnuit de lungi ieșindu-i de sub căciula de blană. Firișoare aurii de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fel, mereu aceeași zi, dinainte de Sfinții Constantin și Elena, sub umbreluța roz, ușor decolorată de soare, Muti trece printre straturile de trandafiri din curte - face câțiva pași, se apleacă, încearcă să îndrepte un boboc lovit aseară de ploaie, cu degetele înmănușate. Iar ea exersează la pian, aruncând prin fereastră mereu aceeași privire iute, nerăbdătoare : până unde a ajuns linia umbrei care taie în două pavajul curții ? A greșit, din nou da capo, un flașnetar trece chiar acum pe sub ferestre, un flașnetar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de la Sibiu au convins-o că acolo a pierit cel pe care, fără prea multe motive, a început a-l considera son fiancé - Sandu Geblescu. Comentam amândoi evenimentul zilei, când zărim un automobil oprindu-se în poartă : o delicată mână înmănușată în alb imaculat făcându-ne semn prin portiera deschisă. Apoi o siluetă voinică, pășind incredibil de grațios, zulufii poznași sub borul pălăriei, bine cunoscutul zâmbet prietenos, ironic- Marie-Liliane ! în același moment se deschide cealaltă portieră și radioasă, fluturând jurnalul îndoit
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nu văd ce ar putea să te deranjeze... — Ei, asta-i acum ! De ce, Ivona, de ce ? Adevărul... Ortansa Cristide își pune cu gesturi repezi fardurile în portfard, își aranjează geanta pe umăr, își trage mănușile, își potrivește borul pălăriei cu mâna înmănușată - mai jos, mai sus. — însă n-avea grijă că natura, obiectivă și ea, compensează : pe una pocită o face în schimb inteligentă, alta e frumoasă și temperamentoasă, numai că e prea modestă, și pierde... Și tot așa... Țuțu n-a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
un cerc larg pe deasupra mulțimii, ca și cum ar fi salutat-o. Au izbucnit ropotele de aplauze. Pasărea plana maiestuos pe deasupra, ea însăși mulțumită de grandiosul spectacol. Părea conștientă de prestație. în cele din urmă, s-a oprit pe brațul înmănușat al dresorului. Cu mișcări tandre, acesta a mângâiat-o pe creștet și pe aripi. A urmat recompensa: o bucățică de carne. Copilul care se speriase ceva mai devreme s-a apropiat de dresor. A întins mâna dreaptă, ca și cum ar fi
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
mai plîngea și umerii nu i se mai zguduiau de sughițuri, dar care stătea tot ca Înainte, cu capul Îngropat Între brațe. Fernandito Își puse mănușa și-l strigă. „Cano“, Îi spuse și Cano se ridica acum Încet, cînd mîna Înmănușată Îl cufundă din nou În plînsul lui dintr-o singură lovitură. „Nu se lovește pe la spate!“, spuse Julius nemaiputîndu-se stăpîni. „Să te văd dacă știi să dai tot așa și de față...“ Fernandito se ridică În picioare și clasa amuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
coborî. Trupul fusese deja dus În clădire, polițiștii se repezeau ca niște tauri asupra privitorilor insistenți, vrînd să-i Împrăștie. Într-o mașină Închisă, o femeie, strălucind de poleiala scînteietoare a eleganței orășenești, privea afară, strîngînd cu mîna ei mică, Înmănușată, geamul și purtînd pe chip o tristețe studiată. În timp ce privea, șoptea Întruna tăios și monoton: — Repede, repede! Mai repede! În fața ei, șoferul Își vedea de treabă tăcut. Era Îngrijorat, dar nu putea să-și arate neliniștea. Poate că-și spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sinceritate, cu veselie și uneori izbucnea Într-un mic hohot de rîs ce izvora din gîtul ei cu accente pline, joase, calde și senzuale. În timpul ce se plimbau În sus și-n jos pe peron, femeia Își strecurase mîna mică, Înmănușată, pe sub brațul paltonului lui gros și se strînsese lîngă el, sprijinindu-și uneori de brațul lui capul frumos ce avea mîndria și grația unei flori. Se opreau din cînd În cînd și se priveau neclintiți cîteva clipe. Acum ea Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În cînd și se priveau neclintiți cîteva clipe. Acum ea Îi vorbea cu un reproș poznaș În glas, Îl dojenea, Îl zgîlțîia cu blîndețe de umeri, Îi Împreuna reverele bogat Împodobite cu blană ale paltonului și-l amenința cu degețelul Înmănușat. În tot acest timp, bărbatul o privea rostind puține cuvinte, dar sorbind-o din ochii mari, negri, În care ardea neîncetat flacăra mistuitoare a morții și care parcă se hrănea fizic din ființa ei, cu o dragoste duioasă, lacomă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
lui legat cu sfoară, fu cât pe ce să se ciocnească de un tânăr care se strecură ca o șopârlă pe ușă și-l întrebă pe nea Cercel unde poate să dea un anunț. N avea stare, își ciocnea pumnii înmănușați unul de altul, zvâcnea din cap. — Bu-nă ziua, dom-ni-șo-ru-le, spuse portarul silabisind de parcă tot mai citea. — Bună ziua, domnișorule, îl secondă și Nicu, dar nu mai scoase chipiul. Însă tânărul, prea agitat ca să salute, trecu la chestiune: — Unde se dau anunțurile
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
anunț, în drum, la hotel, că nu mai stau acolo. Mi-a spus ce să-i transmit servitorului și m-a asigurat că va veni mai târziu să vadă cum mă simt. Era îngrozitor de nervos, își tot mușca un deget înmănușat. Birjarul m-a oprit la hotel, zicându-mi cu voce subțire că mă așteaptă, am coborât, cât pe ce să cad iar, era cam beznă. Am intrat, le-am spus că plec, iar un domn care avea ceva de covor
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
printre dinți: ― Nu prea ești abil, papa! Melania Lupu îi arătă din ochi șoferul și sculptorul tăcu. Getaxul demară. Bătrâna se întoarse cu cel mai fermecător surâs spre Cristescu și Azimioară, rămași pe trotuar, și flutură în dreptul buzelor grațios degetele înmănușate. ― Ce oameni încîntători! Continuă să zâmbească mult timp după ce maiorul și subalternul său nu se mai zăriră. * Cristescu se îndreptă spre cuier și începu să se îmbrace. Întâi fularul, apoi raglanul larg din stofă moale, pălăria cu boruri scurte, mănușile
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Khan, unde voi petrece până la sfârșitul timpului cu mii de fecioare. Prin fața lui Corto zboară un ceas imens, ale cărui limbi se mișcă în sens invers, dinspre sfârșit către naștere. Din submarinul galben care se apropie de el o mână înmănușată iese și apucă ceasul ce dispare în pântecele navei - patru tineri cu pantaloni bufanți și fețe halucinate îl salută pe Corto din miezul universului lor etanș și saturat de muzică. Mireasma ciupercilor lui Levi Colombia ajunge până la Corto și acesta
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
știu la fel ca și el - moartea este acolo și nu așteaptă decât un semn de slăbiciune pentru a se instala în sânul tău, pentru a-ți paraliza mâna care stă pe trăgaci, pentru a-ți arăta, cu degetul ei înmănușat și parfumat, trupul tău care se topește sub atingerea șobolanilor. Ridicând ochii, lui Corto i se pare că un șoim dintre aceia pe care arabii îi folosesc la vânătorile lor zboară ca o săgeată, văzut doar de ochii săi, asemenea
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]