381 matches
-
o brezoaie pusă să sperie ciorile, rânjind la trecătorii grăbiți... Sergentul se așeză pe scaun obosit, își scoase bastista din buzunar, se șterse de nădușală și rămase buimac clipe întregi. Rămăsese așa ca o stană de piatră privind spre Cișmigiul înnegrit care de-abia se zărea de praful ridicat în slăvi de bombele căzute peste clădirile din apropiere. Capul lui Praporică stătea ca un trofeu al ignoranței și-al absurdului înfipt în grilajul gardului cu ochii spânzurați pe cerul cenușiu. Se
VALIZA CU BANI de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1140 din 13 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364108_a_365437]
-
vom face un popas! Acel curând se nimeri abia după mai bine de o jumătate de oră, la un popas, cum ar veni amenajat. Noțiunea de amenajat presupune anumite îmbunătățiri aduse în spiritul confortului. Sau, nu? O masă din lemn înnegrit, plină de așchii și două bănci cu picioare șubrede, de-o parte și de alta. Ah, dar stau lângă Mara, pe care o privesc fix în timp ce ea îmi decojește un ou. Decoji-m-ar și pe mine de haine, așa cum decojește oul
EXPERIMENT DE BURLAC de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1533 din 13 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/348699_a_350028]
-
deasă lăsată peste rasa devenită surie de lucrătura ploilor, a soarelui și de atâta purtat! Prin ferezitele încălțări din sfoară, simțea în tălpile bătătorite friptoarea tinei, dinspre care tocmai se ridicase ducând către gură un smoc de ierburi cu degetele înnegrite, crăpate. În mirarea clipei, se văzu la hotar de lumi: cea din care poposise și cea prăfoasă de-acum, strigat Nicodim de-o gloată furioasă, urmăritoare... - El e! se sumeți un glas spart de vădană. El a furat găinile! - Să
PODUL LUI DUMNEZEU, PIATRA SFÂNTĂ DE LA PONOARELE... DE ANGELA DINA de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1292 din 15 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349265_a_350594]
-
păzește al Țării hotar, Alături de Măria Ta, ca tine știe, Că toți dorim o Mare Românie, Credem în ochiul tău vizionar! VOUĂ (Eminescu către unii urmași din ziua de azi ) Știu, vă este foarte greu să scrieți versul lapidar ... Pagini înnegriți de-a surda, cum e proză din ziar. Că n-au cap! ... dar nici în coadă le-nțelege cineva? Doar o strofă să rețină, nu cred că v-ar memora. Ar găsit-o cum cătau pe timpuri în Vestu-ndepărtat, Mulți
OMAGIU LUI MIHAI EMINESCU (POEME) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1264 din 17 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349784_a_351113]
-
întreg segmentul de timp pe care evoluăm între naștere și moarte, îndeplinindu-mi o datorie de conștiință: adică am alergat la cimitir, la mormântul părinților mei. Un strat de frunze veștede învelea movila de pământ la capătul căruia veghează crucea înnegrită și mâncată de vreme, încadrată între doi castani. Am tresărit surprins, la gândul că am mai trecut pe acolo, exact cu un an în urmă. „Mea culpa”...privesc inscripția de pe cruce - ultimă amintire a celor care au fost - și promit
LUMINAŢIA de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1656 din 14 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/365898_a_367227]
-
viață când am jurat că voi cânta „copacul spânzuratului” ...hai să jucăm ceva înainte să-mi faci vânt de pe stâncă eu sunt pentru o secundă spaima ta ochiul tău stâng tu dă-mi juma’ din puterea Necronomiconului închis în cutia înnegrita de sub piatră nu-ți fie frică ascultă cântecul gândacilor de deșert îi cheamă pe Cei Vechi în inimă și în celelalte organe vitale ale tale cât timp Cartea Numelor Moarte este în mâinile mele râurile sângerii se vor revărsa peste
ANA MARIA GÎBU [Corola-blog/BlogPost/365178_a_366507]
-
privești părul castaniucum se încleie cu sangeledin ultima clipă de viațăcând am jurat că voi cânta„copacul spânzuratului”...hai să jucăm cevaînainte să-mi faci vântde pe stâncăeusunt pentru o secundăspaima taochiul tău stângtudă-mi juma’ din puterea Necronomiconuluiînchis în cutia înnegrita de sub piatrănu-ți fie fricăascultă cântecul gândacilor de deșertîi cheamă pe Cei Vechi în inimăși în celelalte organe vitale ale talecât timp Cartea Numelor Moarteeste în mâinile melerâurile sângerii se vor revărsapeste ceea ce tu credeai a fidoar rămășițe... XVI. PENTRU O
ANA MARIA GÎBU [Corola-blog/BlogPost/365178_a_366507]
-
îngerii, alintându-i cu raze călduțe. Și el, ca și ei, așa cum se întâmplă primăvara, păreau, ca toți și toate, foarte tineri. Până și părul sălbatic, cu coaja îngroșată de vreme și scorbura ca o rană veșnic nevindecată, cu crengile înnegrite și strâmbe, înclinat ca un cioban ce se sprijină în bâtă, așa cum era, încărcat cu flori, părea mai degrabă un flăcăuaș decât un bătrânel. Și, de sub petalele florilor sale, evlavioasele omizi coborâră ochii. Cu toatele rămaseră nemișcate, privind doar cu coada
POVESTIRI PENTRU COPII de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1914 din 28 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366100_a_367429]
-
existențialului vicios. El iubește dar într-un alt fel și extrovertirea lui stârnește instinctul însă îl lasă într-un mod aparte să se manifeste: Apoi veni și-o blondă în salon ... Și-aproape goală prinse, adormită, / De pe calvir, o scripcă înnegrită - / Și urmări, pierdută, marșul monoton (Marș funebru). Umanul din el tânjește după plăcerea de a trăi dar trupul nu-l ajută: - Valsa o blondă-n alb, și cu pantofi de-argint ... / Aprind, pe masă lampa, și iarăși mă dezbrac, // Mă
ACTUL DE DEPEIZARE ÎN SCÂNTEILE GALBENE BACOVIENE de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 367 din 02 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361734_a_363063]
-
o brezoaie pusă să sperie ciorile, rânjind la trecătorii grăbiți... Sergentul se așeză pe scaun obosit, își scoase bastista din buzunar, se șterse de nădușală și rămase buimac clipe întregi. Rămăsese așa ca o stană de piatră privind spre Cișmigiul înnegrit care de-abia se zărea de praful ridicat în slăvi de bombele căzute peste clădirile din apropiere. Capul lui Praporică stătea ca un trofeu al ignoranței și-al absurdului înfipt în grilajul gardului cu ochii spânzurați pe cerul cenușiu. Se
VALIZA CU BANI de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 704 din 04 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351668_a_352997]
-
viață când am jurat că voi cânta „copacul spânzuratului” ...hai să jucăm ceva înainte să-mi faci vânt de pe stâncă eu sunt pentru o secundă spaima ta ochiul tău stâng tu dă-mi juma’ din puterea Necronomiconului închis în cutia înnegrita de sub piatră nu-ți fie frică ascultă cântecul gândacilor de deșert îi cheamă pe Cei Vechi în inimă și în celelalte organe vitale ale tale cât timp Cartea Numelor Moarte este în mâinile mele râurile sângerii se vor revărsa peste
ENCEFALOGRAMĂ de ANA MARIA GÎBU în ediţia nr. 844 din 23 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345721_a_347050]
-
1990 din 12 iunie 2016 Toate Articolele Autorului O bandană de-oțel încinge fruntea. Lugubru sună timpanele. O șerpuire incertă. Amorțire deplină. Gura doare sub chinga buzelor înțepate de spini. Împunși de lumina coclită, ochii se vădesc dușmani. O cortină înnegrită separă lumea. Firicele intermitente se sparg de retină și, deodată, un glob de lumină difuză ia-n stăpânire firea c-un alb-cenușiu. Un frison încolțește-n răstimpuri. În supliciul eternului fumuriu se diminuează orice formă. Și trup, și minte, și
CAPTIV de ANGELA DINA în ediţia nr. 1990 din 12 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370902_a_372231]
-
Autor: Nastasica Popa Publicat în: Ediția nr. 2125 din 25 octombrie 2016 Toate Articolele Autorului O nouă viață Mă tem de moarte, dar oare eu trăiesc? Înfiorarea morții știu ce este? În visuri și-n abisuri ades plutesc, Pe valuri înnegrite și funeste. Dar voi renaște dincolo de moarte, Unde timpul nu se măsoară-n zi Și nu vom fi, nicicând, așa departe Si-apus, si răsărit nu vor mai fi. Vom naviga pe marile tăcerii, Căci timp va fi, iar visele
O NOUĂ VIAȚĂ de NASTASICA POPA în ediţia nr. 2125 din 25 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369990_a_371319]
-
Acasa > Strofe > Simpatie > CEAIUL Autor: Silvia Rîșnoveanu Publicat în: Ediția nr. 1879 din 22 februarie 2016 Toate Articolele Autorului CEAIUL S-a înserat și este frig afară, Dar în cabana veche, părăsită, E un cămin cu piatra înnegrită În care arde-o flacără sprințară. Mă uit la flacăra ce-mi încălzește Picioarele și-mi e atât de bine! În mână, am romanul de la tine, Ochii privesc, dar mintea nu citește. Mă pierd, ușor, în clipe de magie Și
CEAIUL de SILVIA RÎȘNOVEANU în ediţia nr. 1879 din 22 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370679_a_372008]
-
07 mai 2015 Toate Articolele Autorului Tot ce am țesut pânză nu este, ci mai degrabă intrigă, de-aceea calea lor duce în iad unde nu este nici pâine nici sare. Orgolile noastre trebuie înfrânte-n armuri, umilința sărută sufletele înnegrite și uită punând lumina să vegheze. Sfârșit nu va fi fără păcat, fără umbre, nimeni nu poate să iasă din piele mai mult decât trupul de lut. Înțelept sunt al cuiva care mă smulge din mine și mă iartă. Referință
SFÂRŞIT NU VA FI... de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 1588 din 07 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/369586_a_370915]
-
vis A fost un vis în care mi-am permis să-mi las castelul vraiște și deschis dând voie ca să intre orișicine părea că-i sol și vine de la tine să-mi spună ce mai e în paradis. Pe zidurile înnegrite-am scris tot ceea ce odată mi-ai promis, dar m-am convins că nu mi se cuvine, că tot ce am putut cu greu obține a fost un vis. De-atunci mereu contururile mi-s cărări întortocheate prin rutine de
A FOST UN VIS DOINESC PLÂNGÂND de ANATOL COVALI în ediţia nr. 1596 din 15 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/370282_a_371611]
-
amânare, Ceata de îngeri cerul a-nflorit. În pâcla fumegândă, viața n-are Atâta loc de moarte adumbrit... Că a-nghețat lumina-n lumânare, Iar în clepsidră timpul s-a oprit. Se-adună suflete la închinare In cer și pe pământul înnegrit, Se roagă chiar și toamna-n calendare, Indură-Te, azi, Doamne - răstignit, Dezgheață-ne lumina-n lumânare! Dragi prieteni, am postat acest poem în semn de omagiu celor plecați și solidaritate cu cei rămași în suferință pentru care mă rog
ÎNDURĂ-TE, DOAMNE! de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1766 din 01 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353292_a_354621]
-
în: Ediția nr. 1642 din 30 iunie 2015 Toate Articolele Autorului Pe sub sprâncenele stufoase crescute ca niște streșini deasupra ochilor, Bunu privește livada umbroasă. Căldura copleșitoare nu l-a alungat încă de pe băncuța lui îngustă, sprijinită de gardul din lemn înnegrit. Vara sângerase din greu prin cireșul înalt. Trecuseră peste nouăzeci de asemenea veri peste Bunu, dar parcă niciuna nu fusese atât de caldă și de încărcată. Cu ajutorul lui Dumnezeu bunul și drăguțul, mai putea apuca vreo două, trei. Razele soarelui
CIREŞE de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1642 din 30 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352997_a_354326]
-
o brezoaie pusă să sperie ciorile, rânjind la trecătorii grăbiți... Sergentul se așeză pe scaun obosit, își scoase bastista din buzunar, se șterse de nădușală și rămase buimac clipe întregi. Rămăsese așa ca o stană de piatră privind spre Cișmigiul înnegrit care de-abia se zărea de praful ridicat în slăvi de bombele căzute peste clădirile din apropiere. Capul lui Praporică stătea ca un trofeu al ignoranței și-al absurdului înfipt în grilajul gardului cu ochii spânzurați pe cerul cenușiu. Se
VALIZA CU BANI de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 545 din 28 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358361_a_359690]
-
nebun? Că vorba are alt accent, cuvântul este desuet, că lumea o trăiesc prin pori, că zilele îmi sunt ninsori, dar fac din ele calde flori? Că mă fac luntre la nevoi, când valurile vin șuvoi, că văd în punctul înnegrit raze de soare-n răsărit și verdele mult înverzit? Da, vinovată de aș fi, e dreptul meu de a trăi, nu cum e unul, sau e altul, ci cum mi-e sufletul și capul, și nu mă fac frate cu
SUNT OARE VINOVATĂ... de ELENA SPIRIDON în ediţia nr. 531 din 14 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357564_a_358893]
-
Și A a devenit chicotitul transformat în zglobiul din râsul verii. vvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvvv De câte ori voi reînvia venind după tine? surâde întrebarea Primăverii. Se va petrece și în acest an. Din nou Maica m-a trimis la curgerea apelor să înălbesc fuiorul înnegrit în care ea a adunat păcatele lumii, a tot ce a fost sau nu a fost, alungând toate umbrele. Asta va fi nevoința mea, din drag de cer. Cu fiecare lacrimă albul va urca din măruntaiele focului. Învăț așa să
DRAGOBETE- FARMEC de DOR DANAELA în ediţia nr. 419 din 23 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357581_a_358910]
-
Anticipația imaginii sale într-o sală plină de oglinzi noi și magice, o făceau să ignore coridorul din ce în ce mai îngust și ornamentele din ce în ce mai înfricoșătoare, care împânzeau pereții. Colega ei se opri în fața unei uși scunde, cu modele circulare gravate în lemnul înnegrit: - Aici e! Ar fi trebuit să o întrebe de unde știe de ușă sau dacă era sigură că în bezna aceea erau oglinzi, dar nu se mai deranjă. Încercă clanța curbată, diformă și prea masivă pentru mâna ei fină și elegantă
OGLINZI de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1362 din 23 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360090_a_361419]
-
urcă și vizitatori care, asudați și gâfâind, se prăbușesc pe-o piatră și-l văd întins cu ochii la cer și respirând adânc. Dar un lucru tot a făcut: și-a lăsat barba să i se-ndesească pe chipu-i înnegrit, câteva fire roșcate. Iar scârna și-o depune într-un luminiș la vedere, să se usuce la soare. Verzi și adânci sunt costișele și văile acestei coline. Potecile dintre vii conduc la pâlcuri năstrușnice de fete, îmbrăcate în culori țipătoare
Meseria de a trăi. Jurnal 1935-1950 () [Corola-blog/BlogPost/339284_a_340613]
-
Efigii în ceara În parcul acela imens, într-o seara, oamenii vineți, fără plămâni, scriau lapidar, cu ambele mâini, un cuvânt pe un petec de ceara. Cuvântul acela suna: ftizie. Fiecare însa-l scria diferit, cu același condei de lemn înnegrit si-aceeași nesănatoasă beție. Cei ce-așteptau sa le vina rândul mureau fără cei dinaintea lor. Ca un pumnal, condeiul se îndreptă spre pieptul tuturor, în locul plămânului sec, străpungându-l. Când oamenii vineți piereau, umbrele lor, aiurând, se-ntorceau în
BEN CORLACIU de BORIS MEHR în ediţia nr. 349 din 15 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341447_a_342776]
-
fericitului i-o iau în jos colțurile buzelor. - Dar ce-am zis?... Te-ai supi? E derutat. Reacția mea e clar disproporționată față de ceea ce s-a întâmplat. Fața lui se crispează. Face un gest de capitulare. Cu mâini mari, crăpate, înnegrite. Sunt sigură că nu mă va mai atinge. Dar nu mă pot opri din plâns. Îmi plâng alte dureri. Un bătrânel îi arată obrazul. Ajung chiar să mă simt vinovată. Nu e el cauza atâtor șiroaie de lacrimi. Chiar dacă s-
PREA FERICITUL de MIRELA BORCHIN în ediţia nr. 1037 din 02 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342017_a_343346]