272 matches
-
unui sol suedez, că la Curtea domnească a Moldovei străinii erau întâmpinați, la 1632, cu „cântece naționale”. În sfârșit, revista adăpostește în paginile sale replica dată criticilor maioresciene de I. Micu Moldovanu. Acesta admite necesitatea de a critica pentru a înrâuri pozitiv evoluția culturii și a literaturii, dar contestă poziția criticului junimist, mai ales în legătură cu activitatea culturală a lui Gh. Șincai și P. Maior. Între octombrie 1870 și noiembrie 1872, din motive personale, Timotei Cipariu întrerupe apariția revistei. Epilogul publicat în
ARCHIV PENTRU FILOLOGIE SI ISTORIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285425_a_286754]
-
Golgotha și Iuda Iscarioteanul și romanul Oameni de azi și de totdeauna, dar după 1930 nu a mai publicat, practic, nimic. Deși a frecventat câțiva ani cenaclul revistei „Sburătorul”, poezia lui D. poate fi alăturată mai curând „neosimbolismului” (Mircea Scarlat). Înrâurite de lirica deceniului 1910-1920, versurile din reviste sau acelea alese pentru a fi incluse în cele două cărți ale sale reflectă, într-o transcriere poetică uneori inspirată, alteori copleșită de tezism, preocupări specifice în primul rând intelectualității evreiești a epocii
DOMINIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286820_a_288149]
-
atingea din nou Dunărea de Jos, dar abia după preluarea întregului Paristrion, în 1001, și după victoria decisivă din 1014 și desființarea Bulgariei ca stat, în 1018, teritoriile sud-dunărene au devenit, în mod durabil, provincii bizantine, iar vecinătatea lor a înrâurit considerabil ținuturile din stânga Dunării. În aceeași vreme, la începutul secolului al XI-lea, Bizanțul și-a impus controlul și pe țărmul nord-pontic și, în 1016, a declanșat o puternică expediție navală împotriva statului chazar. Influența Bizanțului în nordul Dunării devenise
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
virtuțile mai ales în limbaj, schițele și momentele, lucrate cu maximă concizie, într-o cadență stilistică impecabilă, subzistă cu deosebire în dialog, fiind, de fapt, niște mici scenete. Aceste „monumente”, cum le-a numit, cu un calambur, G. Ranetti, au înrâurit, între alții, pe I.A. Bassarabescu, Gh. Brăescu, Al. O. Teodoreanu, Tudor Mușatescu, C. fiind asumat ca patron și de generația optzecistă. În ultimii ani ai vieții, cu sarcasticul indomptabil și dizolvant, posedat de un demon al cârtelii, al deriziunii
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
pentru săraci). Ca miniaturist și caligraf, C. ilustrează școala de tradiție slavonă în ultima manifestare de amploare și - împreună cu elevii săi - un privilegiat moment „sintetic” în evoluția așa-numitelor „arte minore” de la noi. Se crede că mitropolitul ar fi intervenit, înrâurind nemijlocit planul și stilul arhitectural original (prin proporțiile insolite și armonioase, gustul subtil, tinzând la spiritualizarea elementelor decorative) al ctitoriei sale de la Dragomirna, lăcaș pe care îl va înzestra cu capodopere de artă manuscrisă și miniaturistică, semnate de el însuși
CRIMCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286493_a_287822]
-
șubred pe ideea de frescă a unui mediu social, este și romanul Muncitorii statului. B. a scris, de asemenea, foarte multe piese de teatru. Matei Basarab sau Dorobanți și seimeni (1858) figurează printre primele drame istorice românești în versuri, fiind înrâurită, ca și Alestar (1878), de teatrul romantic al lui V. Hugo. Comediile, vodevilurile, farsele lui B., numeroase, au fost în întregime acoperite de timp. SCRIERI: Eleonora, București, 1844; Romana, București, 1847; Cugetările singurătăței, București, 1847; Nopturnele, București, 1853; Matei Basarab
BARONZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285654_a_286983]
-
Decisive în formația lui au fost însă apropierea de socialiștii ieșeni și colaborarea la „Contemporanul”. Poezia sa din această perioadă se înscrie în lirica socială, protestatară și umanitară. În „Contemporanul” îi apar Dezmoșteniții, Lăutarul, Vechituri, Amurgul veacului, piese în care, înrâurit de ideologia socialistă, evoluează spre militantism. În 1887, în urma unor neînțelegeri cu V. G. Morțun, B. părăsește cercul „Contemporanului” și își formează un cenaclu propriu, din care au făcut parte Ed. Gruber, Artur Gorovei, Izabela Sadoveanu, Dimitrie Anghel, A. Steuerman
BELDICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285682_a_287011]
-
1899), bazat pe o informație cuprinzătoare, culeasă din studiile unor esteticieni germani (Fr. Th. Vischer, J. Wackernagel, Ed. von Hartmann, G. Th. Fechner ș.a.). Revendicându-se din estetica hegeliană, cartea lui B. nu i se subordonează întru totul. Concepția ei, înrâurită de Fr. Hebbel, ține de curentul psihologizant - ilustrat de teoreticieni ca Fechner, J. Volkelt ș.a. -, potrivit căruia un adevăr estetic trebuie verificat întotdeauna prin legile psihologiei. Metoda, în argumentația lui B., este aceea inductivă, cu exemplificări din literatura universală și
BLAGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285755_a_287084]
-
retragerea într-o mănăstire. Iosif, cel cunoscut prin atitudinea sa antiunionistă, se urcă din nou pe tronul ecumemenic {EminescuOpXIV 135} al bisericii. Se convocă un sinod și poporul stăruia numaidecât de-a se condamna Bekkus, arătând dorința-i de-a înrîuri asupra hotărârilor sinodului în acelaș grad în care înrîurise altădată împăratul asupra lui. Pentru a intimida și a stăpâni sinodul, izbucni o răscoală și atunci episcopul Teoctist de Adrianopole observă următoarele: "Rebelii vor iestimp să întrebuințeze pe episcopi ca pe
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sa antiunionistă, se urcă din nou pe tronul ecumemenic {EminescuOpXIV 135} al bisericii. Se convocă un sinod și poporul stăruia numaidecât de-a se condamna Bekkus, arătând dorința-i de-a înrîuri asupra hotărârilor sinodului în acelaș grad în care înrîurise altădată împăratul asupra lui. Pentru a intimida și a stăpâni sinodul, izbucni o răscoală și atunci episcopul Teoctist de Adrianopole observă următoarele: "Rebelii vor iestimp să întrebuințeze pe episcopi ca pe niște frigări de lemn, pentru a frige în ele
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
adânci rădăcini prindea adeziunea pentru biserica greacă și supunerea sub ierarhul ei de căpetenie, patriarhul ecumenic. Fie spiritul invederat mirean, fie predominarea unei trăsuri fundamentale absolutistice sau în fine marea schismă ce se-ncepea în biserica romano-catolică, care să fie înrîurit asupra poporului românesc în așa fel încît să-i fi insuflat înstrăinare și aversiune, destul că acest popor se întoarse hotărâtor de la Roma spre Constantinopol, neclintindu-se în statornica lui convingere confesională prin pilda nouă dată de Ioan Paleologul care
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
zis "omul face banii și banii pe om", fie că unii prinsese cheag la inimă, alții nu; că unii sunt stupi neretezați, alții nu prea au de moară; destul că dihonia și pizma reciprocă dintre cei mici pare a fi înrîurit asupra celor mari, încît azi foasta majoritate, atât de strânsă prin apetituri, seamănă a se despărți în trei, ca râul fericit ce curgea în mijlocul raiului. Ordinea logică a acestei împărțiri nu prea e clară, e chiar enigmatică pentru public; cea
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
care membrii comunității gândesc trecutul, prezentul și viitorul acestei treceri" (Redfield, 1960: 64). Comunitatea poate fi privită și ca un tip de persoană, întreaga comunitate fiind astfel privită ca o singură personalitate. Tipul de comportament al membrilor comunității este controlat, înrâurit de ethosul, de sistemul de valori și idealuri care domină o cultură. Este personalitatea modală ceea ce indivizii sunt, indiferent ce gândesc că ar fi sau că ar trebui să fie. Conceptul ethos își are sensul fundamental în normă, în concepția
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
genetică a ceea ce a învățat specia, poate fi pus în act doar în context social. Ceea ce învață individul uman după naștere este dependent de specificul mediului în care se dezvoltă, de modelul cultural propriu, de gradul de integrare și aceasta înrâurește în bună măsură chiar predispozițiile genetice. În contextul cercetării sale dedicate fenomenului sinuciderii, Durkheim arată că sinuciderea variază invers proporțional cu gradul de integrare a grupurilor din care individul face parte. Amintind de sinuciderea egoistă și cea anomică, Nisbet arată
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
mereu contemporană cu toate generațiile, printr-un spirit de finețe care nu poate fi epuizat în interiorul non-contradicției aristotelice. Importanța pe care Platon o acordă mitului, ca purtător de imagini semnificante derivă din forța pedagogică și socială a reprezentării. Imaginea (eikôn-ul) înrâurește istoric și destinal ființa umană și tocmai această forță de înrâurire fascinează pe Platon și îl determină să propună un „control” asupra artei. Artistul, făuritor de imagini, mitofăurarul, nu poate fi pierdut din vedere de filosoful-rege. El trebuie să ia
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
culturii și istoriei sociale a Italiei o aduce suita de studii consacrate Renașterii: Epica Renașterii (1938), Figuri feminine din Renaștere (1939), Realitate și artă în Renaștere (1941) și, mai ales, Valoarea artei în Renaștere (1942). Concepția exegetului român era vizibil înrâurită de aceea a unor mari istorici ai artei italiene, îndeosebi de a lui Corrado Ricci, la rândul lui influențat de clasicismul școlii lui Cavalcaselle. Dar M. realiza o sinteză, adăugând orientarea fenomenologică a lui Roberto Pane și Lionello Venturi, discipoli
MARCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288007_a_289336]
-
rafinat, trebuie descoperit în primele ediții. Poezia lui Adrian Maniu [...] e triumful stilisticei și al manierei. Aci nu există un conținut și un stil, ci maniera însăși este cuprinsul și scopul operei de artă. Trăit în cercuri artistice, poetul e înrâurit profund de mediul de atelier [...]. Deși nu în teme, Adrian Maniu este spiritual primul poet bizantinizant, precursor cu un deceniu al lui Lucian Blaga. De la început, el are preferință pentru poemul-panou ori gravură și o poezie nu-i decât comentariul
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
propaga ideea propășirii naționale. În intenția lor era să trateze „arte, literatură, istorie, politică, morală”, tocmai pentru a se întemeia „o literatură națională, o industrie națională, arte naționale”. Redactorii J.r. își exprimă credința în fraze exaltate, cu accente patetice. Înrâuriți de ideile revoluției române de la 1848, ei au în vedere „solidaritatea cu cei apăsați” (articolul Muncitorul român al lui Odobescu, poezia Cântecul țăranilor de G. Crețeanu), „organizarea adevăratei democrații” (orientare omniprezentă în revistă), lupta pentru „independența și unirea tuturor românilor
JUNIMEA ROMANA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287684_a_289013]
-
des Hautes Études din Paris (1953-1957) și la Universitatea din Strasbourg. Obține licența în litere și limba italiană în 1951, iar în 1953 o „diplôme d’études supérieures”, echivalând cu încă o licență. Cunoaște toate personalitățile exilului românesc, care îi înrâuresc formația. Debutează în 1954 la revista „Orbis” din Louvain (Belgia), fondată și condusă de Sever Pop. Participă la marile congrese de filologie ale vremii și călătorește în Europa de Apus, în Brazilia, Argentina, SUA, Antile, Mexic, Africa de Nord. În 1957 este
LOZOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287857_a_289186]
-
lirica Văcăreștilor și a lui Costache Conachi se răsfrâng în stihurile lui G. (un volum intitulat Poezii apare în 1873 la Iași, în același an cu nuvela istorică Domnița Ruxandra și cu o culegere de nuvele și poezii, Încercări literare), înrâurit însă mai evident de V. Alecsandri. E o poezie în ritmuri săltărețe, cu un tonus, în fond, optimist, robust, care cochetează uneori cu poza romantică, poetul deplângându-și îndelung dezamăgirile amoroase. Alteori, suspinătorul practică și o lirică a desfătărilor, evocând
GANE-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287162_a_288491]
-
cele două „suflete” ale poetului - cel optimist și cel pesimist - ar explica contradicțiile descoperite în operă. Recunoscând valoarea artistică excepțională a liricii eminesciene, criticul încearcă să dovedească, totuși, că idealul social, moral și erotic al poetului este contestabil, ceea ce ar înrâuri nefavorabil poezia însăși. Analiza sociologică a acestor idealuri, izolată de rostul lor poetic, se arată în cele din urmă inadecvată, coborând până la comentariul vulgarizator (ca în însemnările referitoare la poemul Luceafărul). Despre G. Coșbuc D.-G. a scris, în 1897
DOBROGEANU-GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
Herder (1988). Adevăratul debut editorial pentru D.-B. are loc în 1963, când apar monografiile Ion Creangă și Mihai Eminescu. Mai înainte, un capitol inserat în Contemporanul și vremea lui (1959, în colaborare cu Savin Bratu) reconsidera descriptiv o literatură înrâurită de ideologia socialistă, fără a da cu adevărat măsura intelectuală a autoarei. Cele două monografii conturează o zonă distinctă a preocupărilor sale - istoria literaturii române. Cartea dedicată lui Ion Creangă este ca intenție o monografie a creației, deoarece demersul ei
DUMITRESCU-BUSULENGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286912_a_288241]
-
contribuția fiecărei ipostaze la formarea acestei personalități dramatic contradictorii. Se evidențiază că Pascal concepe salvarea individului prin rațiune și credință, aflându-și tihna, după căutări neobosite, în dogma creștină, ceea ce poate explica și de ce proza ascetului jansenist de la Port-Royal a înrâurit multă vreme nu numai cultura franceză. Volumul Varia italica (1975) conține scurte expozeuri atestând aceeași tendință de integrare a unui creator în ritmurile ideilor epocii, completate cu evocări analitice (Cesare Pavese, Giorgio Bassani, Antonio Gramsci ș.a.) și investigații comparatiste, de
FAÇON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286935_a_288264]
-
D. ar fi învățat la Iași, la Școala Domnească de la Trei Ierarhi, ar fi susținută și de mărturia documentară ce confirmă prelungirea șederii sale în orașul de reședință ca ierodiacon la Mitropolie. Aici se va fi simțit întâi atras și înrâurit de personalitatea mitropolitului Varlaam, ale cărui inițiative culturale le va prelua, făcându-le să triumfe mai târziu deplin. Cunoștințele sale, în domeniul limbilor clasice (elină, latină) sau al unor limbi și culturi moderne (polonă, ucraineană, rusă, neogreacă), ar justifica ipoteza
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
de literatură. Dedicată lui Dimitrie Gusti, lucrarea Regule scurte de versificație română (1858) are trei secțiuni: reguli generale de versificație, licențe poetice și defecte de versificație, prozodia poetică aplicată la versificația modernă. M. însuși e un versificator sârguincios și pedestru, înrâurit de poeții vremii, mai ales de Grigore Alexandrescu, cum se observă în poeziile apărute în „Foiletonul Zimbrului”, „Almanah pentru români”, „Almanah de învățătură și petrecere”, „Secolul” ș.a. El caută în trecutul de slavă învățăminte și îndemnuri pentru prezentul decăzut. Lirica
MELIDON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288084_a_289413]