1,080 matches
-
proiectat pe ecran. Chiar dacă zilnic ne folosim automat și inconștient cele cinci simțuri, trebuie să le privim ca pe niște daruri. „A respira este o artă!”, spun yoghinii. Odată ce părăsește corpul fizic, spiritul se înalță „acolo, unde nu este nici întristare și nici suspin”, pierzându-și toate aceste simțuri. Formei de energie îi rămâne doar memoria trăirilor pământene înregistrate ca pe o peliculă de film. O experiență în spirala evoluției... Văd, aud, miros, gust, simt... mă bucur că a început o
Apologia Simțurilor. In: Editura Destine Literare by Corina Diana Haiduc () [Corola-journal/Journalistic/85_a_460]
-
cel mult consumatorii din pricina licorilor prefabricate pe baza licențelor cumpărate de-afară. Ș-apoi, de murit se poate mierli și-n ștreang, când unii, mai slabi de înger și striviți de nevoi, se grăbesc să se transfere „unde nu este întristare și suspin”. Mă uit la topul milionarilor în euro și dolari, majoritatea veniți din neant, ipochimeni îmbogățiți peste noapte, fără ca în spatele lor să se producă ceva, o activitate de pe urma căreia semenii să fi mâncat o pâine. Ploșnițe care au supt
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92514_a_93806]
-
un raft atârnăși un pustiu de vânt în dimineață împrăștie trăirile din urmă...... IX. SINGURĂTATE, de Cristina Crețu, publicat în Ediția nr. 2120 din 20 octombrie 2016. Privești în gol, în înserare, Când cupa dorurilor plină Ți se revarsă cu-ntristare. Privirea ta, demult, senină Se zbate palidă, cum ceara Topindu-și trupul, dă lumină. Ești singură în înserare, Afară plâng stele-n grădină, În carne simți o-nfiorare. Un cânt răzbate în surdină. În inimă se lasă seara Și în privirea
CRISTINA CREȚU [Corola-blog/BlogPost/381540_a_382869]
-
înserare, Afară plâng stele-n grădină, În carne simți o-nfiorare. Un cânt răzbate în surdină. În inimă se lasă seara Și în privirea fără vină... Citește mai mult Privești în gol, în înserare,Când cupa dorurilor plinăți se revarsă cu-ntristare.Privirea ta, demult, seninăSe zbate palidă, cum cearaTopindu-și trupul, dă lumină.Ești singură în înserare,Afară plâng stele-n grădină,În carne simți o-nfiorare.Un cânt răzbate în surdină.În inimă se lasă searași în privirea fără vină...... X
CRISTINA CREȚU [Corola-blog/BlogPost/381540_a_382869]
-
mi-a dat iubirea,Nici soarta mea de fum, fără noroc.... XII. TREI POEME, de Cristina Crețu, publicat în Ediția nr. 2098 din 28 septembrie 2016. Singurătate Privești în gol, în înserare, Când cupa dorurilor plină Ți se revarsă cu-ntristare. Privirea ta, demult, senină Se zbate palidă, cum ceara Topindu-și trupul, dă lumină. Ești singură în înserare, Afară plâng stele-n grădină, În carne simți o-nfiorare. Un cânt răzbate în surdină. În inimă se lasă seara Și în privirea
CRISTINA CREȚU [Corola-blog/BlogPost/381540_a_382869]
-
În care-ai pus un lemn crăpat, Amarul eu îl pun în vorbă, Un plâns se iscă, fulgerat. Ca frunzele îngălbenesc Dorințe-aprinse prea târziu... Citește mai mult Singurătate Privești în gol, în înserare,Când cupa dorurilor plinăți se revarsă cu-ntristare.Privirea ta, demult, seninăSe zbate palidă, cum cearaTopindu-și trupul, dă lumină.Ești singură în înserare,Afară plâng stele-n grădină,În carne simți o-nfiorare.Un cânt răzbate în surdină.În inimă se lasă searași în privirea fără vină...Arzând
CRISTINA CREȚU [Corola-blog/BlogPost/381540_a_382869]
-
de gheață În picuri mărunți o streașina curge Și-o lacrima ce obrazu-mi îngheață Când de sub pleoapa firava se scurge. Gândul mi-adun,chem iar înserarea Privesc către cer...e senin plin de stele. Rog un luceafăr să-mi ia întristarea Cu privirea-i de gheață,vrea să mă-nșele. Las gândul liber în șuier de viscol Rătăcesc prin nămeți cu drumuri pierdute Natura-mi pare feeric spectacol Gândul mă poartă-n lumini-absolute. Referință Bibliografica: Pe aripile gândului / Nastasica Popa : Confluente
PE ARIPILE GÂNDULUI de NASTASICA POPA în ediţia nr. 1906 din 20 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384156_a_385485]
-
să fiu mai bun Să trăiesc spre slava Ta! Insomnie A venit un gând răzleț Și mi-a pus o întrebare... De ce trece tinerețea Și iubirea de ce doare? M-antrebat de ce adesea Sunt și lacrimi și suspine? De ce sunt puține vorbe Întristarea să aline? A venit un gând în noapte Cu-o mulțime de-ntrebări... De ce dorul prinde aripi Și există depărtări? M-a-ntrebat de sunt oameni Care uită a iubi? Cât de lungă este calea Care duce-n veșnicii? Noaptea s-a
OMAGIU DIVIN 18 de MARIA LUCA în ediţia nr. 1899 din 13 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384213_a_385542]
-
Autorului Pe strada noastră plânge cerul Cu lacrimi transformate-n ploi, În nori cerniți a strâns misterul Tristeților din noi. Nu se strecoară nici o rază Prin pânza cenușie de sub nori, Doar felinarele veghează Tăcutele cărări. Azi Primăvara e plină de-ntristare Și-ar fi dorit să fie a soarelui aleasă, Dar norii cern cu răzbunare O ploaie măruntă și deasă. Și plouă în mine, plouă în noi, Pe vreme cu ploaie e trist și cuvântul, Torente de lacrimi se scurg în
TRISTEȚI DE PRIMĂVARĂ de ȘTEFANIA PETROV în ediţia nr. 1899 din 13 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384207_a_385536]
-
zestrea” Bubulinei. Cele 9 bătrâne (număr magic!) precum cele 9 Babe ale lui Mărțișor, comentează starea Muribundei, în felul lor. Fiecare își dă cu părerea. Fiul bătrânei muribunde numește babele “cucuvele” care prevestesc moartea. Pentru el, prilej de durere, de întristare și de meditație filozofică asupra vieții, pentru Babe, un eveniment la care participă cu plăcere, curioase și gureșe, comentând fiecare amănunt cu interes morbid. Atmosfera este destul de sinistră, dar e acceptată ca atare de toți, ca pe un lucru firesc
ŢIPĂTUL LUMINII ÎN CĂUTAREA LIBERTĂŢII de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1962 din 15 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383663_a_384992]
-
cât pot!” Veșnic era ocupată, La serviciu, prin ogradă... Era cât pe ce, odată, De-oboseală jos să cadă. N-avea magica baghetă Și, totuși, minuni făcea: Zi de zi, pe-a noastră masă De-ale gurii aducea. Câteodată, cu-ntristare Îmi spunea: „- Vezi, du-te mâine Să vinzi sticle și borcane, Ca s-avem în casă pâine!”. Nu știam eu pe atuncea Chinul prin care trecea, Se ferea să îmi arate Tot ce-n inimă avea. Singura ei bucurie, La
SACRIFICIUL UNEI MAME de CAMELIA ARDELEAN în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383812_a_385141]
-
sprijin fruntea pe umerii zării Când pe cer plutește mirajul înserării , Să m-ascund de durere măcar pentru o clipă Să plutesc pe a viselor minunată aripă... Pe umeri de zare să mă sprijin aș vrea Atunci când, singură, mă cuprinde întristarea, Când nimeni nu m-ascultă și nu mă-nțelege Doar depărtarea suflete curate alege... Și liniștea să-nvăluie norii zgomotoși Să-mpace certăreții risipiți și furioși, Clipele care-n voie alunecă pe lângă mine Să se oprească când totul va fi bine
UMERI DE ZARE... de MARIANA CIUREZU în ediţia nr. 1968 din 21 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/378271_a_379600]
-
citit pe două planuri metafizice, etern-efemer, destin-suferință umană, poetul covârșindu-și existența prin conexiune cu infinitul, contemplate- prin sublimarea iubirii în divinitate- ca iubire universală. Nirvana, starea spirituală cea mai înaltă, starea de fericire nepământeană, acolo “unde nu e nici întristare, nici suspin”, o stare dată doar inițiaților în tainele evoluției spirituale, de fapt, apogeul iubirii ca sentiment conștientizat profund. Nirvana, dincolo de viață și moarte, este și poetica lui Eugen Dorcescu în momentele de durere deznădăjduită a pierderii marii și unicei
NIRVANA- EUGEN DORCESCU de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1547 din 27 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377116_a_378445]
-
împletesc cuvinte din roua gândului ce-mi curge-n toc amară, bucăți din suflet cad pe foi cuminte, dar nu regret nimic din ce-o să doară! Nu scriu nimic! doar odihnesc eternul, și plâng,și râd, de dor și de-ntristare; sosi-va ziua când pe brațe lemnul, mă va-nveli sub coji lungi de uitare. Autor Doina Bezea Referință Bibliografică: NU SCRIU NIMIC! Doina Bezea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1959, Anul VI, 12 mai 2016. Drepturi de Autor
NU SCRIU NIMIC! de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1959 din 12 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382170_a_383499]
-
în mod deosebit pe Părintele lor duhovnicesc - Ioan Arhimandritul!... Au fost multe coroane, multe flori, multe lacrimi pline de recunoștință și (de) nădejde, că părintele s-a mutat de la moarte la viață, acolo unde nu mai este nici suferință, nici întristare nici suspin ci viață fără de sfârșit!... Eu personal, mă simt foarte onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej și marea șansă de a-l întâlni și (de) a-l cunoaște pe Părintele Arhimandrit Ioan Iovan - mare personalitate a culturii
PREACUVIOSUL PĂRINTE ARHIMANDRIT IOAN IOVAN DE LA MĂNĂSTIREA RECEA – JUDEŢUL MUREŞ, LA OPT ANI DE LA STRĂMUTAREA SA DIN ACEASTĂ VIAŢĂ, PĂMÂNTEASCĂ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1963 din 16 mai 20 [Corola-blog/BlogPost/382177_a_383506]
-
în mod deosebit pe părintele lor duhovnicesc Irineu Arhimandritul!... Au fost multe coroane, multe flori, multe lacrimi pline de recunoștință și (de) nădejde, că părintele s-a mutat de la moarte la viață, acolo unde nu mai este nici suferință, nici întristare nici suspin ci viață fără de sfârșit fiind prohodit de un numeros sobor de preoți slujitori, părinți stareți, mulți ucenici și mulțime însemnată de credincioși, în frunte cu Arhipăstorul Episcopiei Giurgiului - Preasfințitul Părinte Dr. Ambrozie Meleacă - care a și omagiat personalitatea
SPRE PURUREA ADUCERE AMINTE – SĂVÂRŞIREA DIN ACEASTĂ VIAŢĂ A PREACUVIOAULUI PĂRINTE ARHIMANDRIT ŞI STAREŢ IRINEU IURAŞCU DE LA MĂNĂSTIREA DELTA NEAJLOVULUI – GIURGIU (1941 – 2016)... de STELIAN GOMBOŞ [Corola-blog/BlogPost/382257_a_383586]
-
punctul maxim de tensiune, are aspectul unei telenovele, în care se descrie găsirea de către tată a fiicei pierite în incendiu. Multe pasaje ale reportajului devoalează identitatea artistică a autorului, talentul poetic al lui Eminescu: ” Strălucitul teatru este un câmp de întristare, o casă de morți, unde pe coridoare și pe scări zac femei și bărbați asfixiați, oameni zdrobiți și călcați”; Era icoana morții ce se prezenta privirei îngrozite”; ” O compătimire profundă se manifestă când fu pusă între morți o fată frumoasă
Un reportaj ocazional: Eminescu descrie incendiul unui faimos teatru din Viena [Corola-blog/BlogPost/93225_a_94517]
-
teatrul se umplu de fum și un strigăt de spaimă din partea spectatorilor umplu casa, pe când toată lumea se grămădea spre ieșire. În acest moment de groază se stinseră becurile cu gaz și, după puține minute, strălucitul teatru este un câmp de întristare, o casă de morți, unde pe coridoare și pe scări zac femei și bărbați asfixiați, oameni zdrobiți și călcați. S-au scos peste 120 cadavre; majoritatea pare a fi dintre cei din galerie, căci publicul din loje și din parter
Un reportaj ocazional: Eminescu descrie incendiul unui faimos teatru din Viena [Corola-blog/BlogPost/93225_a_94517]
-
subliniază memorialistul, nu-i va fi convenit, personalitatea lui fiind cu mult mai potrivită pentru adresarea unei mărturisiri de crez estetic, în împrejurările de atunci, din acel moment istoric de cumpănă". Să aibă oare dreptate Lucian Valea, cînd, alături de consemnarea întristării marelui Blaga, consideră că sub egida acestuia "s-ar fi putut preconiza mai convingător necesitatea unei noi orientări pentru literatura transilvană, orientare ferită și de excesele etniciste dar și de intoleranțele estetizante"? Oricît de seducător ar apărea gestul d-sale
Printre amintiri (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8331_a_9656]
-
rece moartea se târa/ ca o strălucitoare omidă.// Alături plângea un tânăr bărbat/ cu mult mai abitir/ decât putea el să plângă/ și te săruta în delir.// Cu greu te lăsai plânsă și sărutată/ și ne-a cuprins o mare întristare,/ păreai acolo de totdeauna/ iar noi păream veniți din întâmplare.// Nici nu știam ce-ar trebui să facem,/ noroc că tu știai să te porți,/ tu stăteai zâmbitoare și calmă,/ în mijlocul celorlalți morți." (M-așteptasem să fii numai tu). N-
Urcarea în ring by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8488_a_9813]
-
o scriitură contrapunctică foarte bine gândită, al cărei mesaj l-am descifra prin noțiunea de „complicitate”. Partea pur orchestrală, care comentează propriu-zis acțiunea, se identifică opiniei spectatorului care, pentru moment, renunță a se mai amuza și se lasă cuprins de întristare, pe alocuri de dezgust față de atitudinea lunecoasă a personajelor. Tiparul împrumută unele accente expresioniste... Și așa se țese un spectacol plin de șarm, cu o scenografie agreabilă care îmbină trecutul cu prezentul și cu o regie care generează asimilarea lui
O scrisoare pierdută... by Corina BURA () [Corola-journal/Journalistic/84258_a_85583]
-
vede învrednicită de penelul lui Rafael, și un june brunet care de pe barbetă și musteți se cunoștea că era străin. Dinainte era un om balan ce putea să aibă 35 de ani. Chipul seu era frumos și interesant, dar o întristare deznădăjduită se vedea pe fața sa palidă. El purta ochelari verzi, și ținea mâinile tinerei dame strânse întru ale sale cu o familiaritate neertată altui decât unui bărbat." Cu acestea am ajuns în spațiul și mai luminos al memorialisticii și
COSTACHE NEGRUZZI. Întemeietorul moderat by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/8016_a_9341]
-
la tentativa ei de lenjerie intimă. Râde. Îmi ascund neliniștea într-o gură de vin sorbită cu sete. Întoarce cărțile. Full de patru cu șase. Jubilez. Careu de ași. Răsturnarea de situație îl ia prin surprindere. Se încruntă. Mă amuză întristarea lui și-l sărut scurt și apăsat. Blondina noastră e perplexă. Plec înainte să revendic premiul. A doua zi de dimineață mă simt îngrozitor. Cred că am luat gripă. Rebiana Petrescu Dharma Azi e ultima mea zi de lucru. Mi-
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
gest copilăresc era sărutul ce îmbrățișa umărul din care creștea aripa, protectoarea mea. Atunci nu știam câtă candoare era în buzele mele și ce bucurie să găsești un sprijin patimilor pământești! Timpul a fost puțin, zilele numărate tâmplele fierbinți de-ntristare, nu le mai simt ocrotirea, poate să cadă oricând, să zboare ca un gând, să plece în depărtare. N-am înțeles nici eu că m-am înșelat, nici el nu mai stă drept, măsurând pașii mari, peste podul larg vocile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
contrast, în Cântecul harpistului, de un profund pesimism, moartea este tot o întoarcerea acasă dar înțeleasă ca neant dintr-un lung exil într-o lume străină, unde zeii, deși implorați cu rugi și ofrande, nu i-a adus omului decât întristare și suferință. Luciditatea umană valorizantă rămânea superioară în univers, punând sub semnul întrebării valoarea etică a zeilor. În Ghilgameș, scrisă în spiritul celui mai pesimist popor, sumerienii, încercarea de a depăși moartea eșuează prin furtul de către un șarpe al plantei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]