497 matches
-
nu era altul decât Iyo, unul dintre cei Trei Oameni din Mino, care se aliase deja cu Hideyoshi. Prin urmare, „strategia” lui nu era altceva decât un complot subversiv. Din acest motiv, pe parcursul atacului, în interiorul castelului s-a stârnit o învălmășeală cumplită, iar apărătorii nu le-au putut opune deplină rezistență atacanților. În sfârșit, Nobunaga, care pândea mereu o ocazie, i-a trimis lui Tatsuoki, în toiul zăpăcelii, o scrisoare: Astăzi, clanul tău imoral e înghițit în flăcările pedepsei divine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
și ciopârțindu-l în bucăți. — Inamicul! strigară servitorii din jurul lui Nobunaga. Și o luară la fugă de la comandament spre malul râului, cu lăncile pregătite. Takenaka Kuysaku, fratele mai mic al lui Hanbei, făcea parte din regimentul lui Hideyoshi, dar în învălmășeala bătăliei se separă de unitatea sa. Urmărind inamicii, ajunse în apropierea cartierului general al lui Nobunaga. „Cum?” se întrebă el, cu uimire. „Dușmanul a și ajuns aici?” Privind în jur, zări un samurai care venea din spatele îngrăditurii. Omul, a cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
călugărilor din templul principal, iar clopotul începu să sune cu furie. De vreme ce în zonă erau multe temple mari, călugării-războinici se chinuiau înnebuniți să împiedice răspândirea flăcărilor. Văile adânci ale Muntelui Hiei erau întunecate sub cerul de un roșu viu. Ce învălmășeală! râse un soldat din armata Oda. — Se întâmplă în fiecare noapte, adăugă altul. Înseamnă că nu prind nici un moment de somn. Vântul rece al iernii șuiera printre ramurile copacilor, iar oamenii băteau din palme. În timp ce-și mâncau cina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
un samurai de rând din clanul Tokugawa. Un al doilea rând se repezi în față din rândurile clanului Tokugawa. — Fratele mai mic al lui Kuroji, Genjiro, e Lancea a Doua! Fratele mai mare fu înghițit de mulțimea inamicilor, dispărând în învălmășeală. — Sunt Lancea a Doua! Sunt fratele mai tânăr al lui Kato Kuroji! Uitați-vă bine, gângănii Takeda! își agită Genjiro lancea de patru-cinci ori spre masa de războinici. Un soldat din Kai, întorcându-se spre el, răcni o insultă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
urla după fratele său. Oricum, târându-se în patru labe, reuși să prind de picior un soldat inamic, doborându-l. Îi tăie imediat capul și-l aruncă. După aceea, nimeni nu l-a mai văzut vreodată. Bătălia erupsese într-o învălmășeală totală. Dar ciocnirea dintre aripa dreaptă a clanului Tokugawa și cea stângă a armatei Takeda nu atinsese punctul culminant al violenței. Liniile erau răspândite pe o suprafață întinsă. Bubuitul monoton al tobelor și sunetele de corn răsunau prin norii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
-se asupra trăgătorilor lui Okubo. Cei două mii de oameni în armuri începură să fie împroșcați cu mici jerbe de noroi. Loviți de gloanțe, cădeau urlând, în timp ce din ei țâșnea sângele roșu viu. Călcați în copitele propriilor cai, țipau într-o învălmășeală jalnică. În sfârșit, cele două armate se ciocniră. De decenii întregi, arta beligernței era în schimbare. Vechiul stil de luptă, conform căruia fiecare samurai își striga propriul nume, declarând că era fiul lui cutare-și-cutare, că stăpânul lui era seniorul cutărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
intarsiile de aur și argint, frumusețea mobilierului și a ustensilelor - acum nu mai păreau decât să stea în drum. însoțită de o cameristă, ținându-și trena kimonoului, o doamnă de onoare cu un mesaj de la soția lui Katsuyori trecu din învălmășeala grădinii în holul întunecat, privind cu curaj prin mulțimea de bărbați. În acel moment, sala era plină de generali, tineri și bătrâni, cu toții exprimându-și zgomotos opiniile despre ceea ce ar fi trebuit să se facă în continuare. În sfârșit, femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
dar o auroră roșie ca focul începuse să infiltreze cerul de peste munți și, ca de obicei, porțile de răchită erau deschise pentru ca trecătorii să circule încoace și-ncolo. Oamenii se înghesuiau prin porți, iar lăncile și puștile roiau într-o învălmășeală nemaipomenită. Numai drapelele erau ținute în jos, pe când soldații se buluceau să treacă. Nu vă împingeți! Nu vă pierdeți firea! Ariergarda să aștepte un moment în fața porții. Văzând toată confuzia, unul dintre comandanți încercă să facă și el ce putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de armuri se zguduiau și tremurau prin ceața dimineții, fiecare om întrecându-se să fie primul. Cai transpirați de frecau unii de alții, în lupta de a ajunge în frunte, iar companiile de lăncieri năvăleau înainte unele după altele, în învălmășeala lucirilor de lănci. Se auzeau deja împușcături, lănci și spade lungi fulgerau în lumina dimineții, iar din regiunea primei palisade de pe Muntele Oiwa se auzea un sunet straniu. Cât de adânci erau visurile stăruitoare ale scurtei nopți de vară! Pantele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pe drumul din Mino? Genba părea să nu înțeleagă încă. Dar, la un pas în urma acestui raport urgent de la Shimizudani, sosi o depeșă similară de la Hara Fusachika, care avea tabăra la Hachigamine. Soldații din tabără începură să se trezească, în învălmășeala din întuneric. Imediat porniră să se răspândească valuri. Curios lucru, Hideyoshi se întorcea din Mino. Dar lui Genba nu-i prea venea să creadă; încă mai avea expresia neabătută cuiva care presistă în convingerile lui. — Tsushima! Du-te și verifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
în același timp. Când se așeză greoi pe o piatră, umerii i se zbuciumau și părea aproape să sufle foc. Un gust amar îi umplea gura. Efortul pe care-l făcuse pentru a nu-și pierde demnitatea ca general în mijlocul învălmășelii și al catastrofei era extraordinar, ținând seama de tinerețea lui. Abia acum i se spuse că fratele său mai mic fusese ucis. Cu neîncredere vădită, ascultă rapoartele care-l informau despre moartea multora dintre comandanții lui. — Ce știți de ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ale lui Hideyoshi, cu trupele tale odihnite? — Sigur că da. Dar ce batalion dorești, pe cel de lăncieri, sau cel cu arme de foc? — Aș vrea ca batalionul de pușcași să pândească mult mai în față. Ar putea trage în învălmășeala înaintării inamice, iar atunci noi am putea acționa ca o a doua forță, ridicându-ne spadele însângerate și luptând ca și cum am fi gata să murim. Du-te imediat! Te implor! În oricare altă zi, Genba nu l-ar fi rugat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
și din josul povârnișului, lănci nenumărate se îndesau spre trupul lui Shosuke, fiecare luptător dornind să ia stindardul de comandant și capul despre care credeau că era al lui Katsuie. Toți se întreceau unii cu alții pentru marea pradă. Sub învălmășeala de lănci, Menju Shosuke își găsi moartea în luptă. Războinic tânăr și chipeș, de vreo douăzeci și cinci de ani doar, fusese disprețuit de oamenii ca Genba și Katsuie din cauza reticenței, gentileței, grației și iubirii lui pentru învățătură - trăsăturile inocente ale lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
element de salvare pe drumul nostru... Deci au trecut niște căruțe și ne luau spre gară. Am ajuns... cred că era eșalonul trei cel cu care am plecat noi - eșalonul doi, cu care a plecat soțul meu, a fost o Învălmășeală mare, se Întunecase... Noi, când am mers la gară, am reușit să fugim cu bagajele În magazia gării din Rădăuți, așa Încât o parte din familie a rămas unită. Noi am plecat cu al treilea tren, cu vagoane de vite. Era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
selectat. Normal că nu aveam Înălțimea necesară: oricât mă Întindeam, nu ajungeam la șipcă. Ei, și nu am mai ajuns la baracă: am fugit. M-am dus la alte barăci, tot cu niște polonezi, care te ascundeau. Fiindcă era o Învălmășeală... În acele selecții nemții refăceau situațiile, că nu știau exact numărul. A treia și ultima selecție a fost În iulie-august - dar a fost de altă natură. Eram Într-o baracă de maturi. Eram aliniați. Dintr-o dată se dă alarma pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
În drumul de la Mauthausen la Gunskirchen, la un moment dat ne-au dat ceva mâncare și, nu știu cum, Între bătrânii ăștia germani de pază au apărut și ceva tineri... Eu până atunci numai pe bătrâni Îi vedeam. S-a produs o Învălmășeală, ceva de nedescris. Eu, care eram foarte activ, să fiu prezent unde e mâncare - era un reflex al supraviețuirii -, m-am băgat În grămadă. Și ăsta lovea cu o bâtă lungă, cam cât o coadă de lopată - dar numai bâtă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Înapoi hainele noastre vechi, dar fiecare era Însemnat ca deținut; aveau un semn pe ele, cum făceau deținuții, vechii deținuți, semne pe ele... dungi... - Erau hainele dumneavoastră civile... - Au ieșit de la etuve și ne-au fost aruncate În fața ușilor. O Învălmășeală, să Îți cauți lucrurile, să vezi care sunt ale tale... Alții, care le aveau mai proaste, eu știu, poate luau mai bune. Să-ți nimerești bocancii care să ți se potrivească... Era greu să-ți găsești bocancii tăi. După tevatura
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
purtarea propriei ei tării, îi dă sufletului odihnă, îl sprijină cu putere și nu-l lasă să alunece niciodată; căci credința, cu marea ei putere, întărește slăbiciunea gândurilor, alungă întunericul și, cu propria ei lumină, luminează sufletul care stă în învălmășeala gândurilor ca într-o locuință întunecoasă”. (Sf. Ioan Gură de Aur, La cuvântul apostolic ce spune: << Dar având același duh al credinței, precum este scris>>; și la <<Crezut-am, pentru aceea am grăit... >>, 2, în vol. Despre schimbarea numelor. Despre
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
sfârșesc în cea mai desăvârșită uniformitate. Ușoară, de vară... În vremea când, în varianta pentru dame, li se zicea și mode, pălăriile au, prinsă la panglică, eticheta efemerului. Că le ia vântul, sau că se pierd, pur și simplu, în învălmășeală sau din neatenție, suferă de o nestatornicie care este a lumii pe care o acoperă prost și o dezvăluie bine. Se purta, ca un semn de discreție în toate, capul acoperit. Ei, aș, mofturi...
Pălăriile domnului Caragiale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5467_a_6792]
-
anti-sintonie, după un timp spânzuratul nu se mai mișcă, iar furca oscilează ca și cum ar fi fixată de spânzurat. (Dintr-o scrisoare privată a lui Mario Salvadori, Columbia University, 1984) Nu mai aveam nimic de aflat În locul acela. Am profitat de Învălmășeală, ca să ajung la statuia lui Gramme. Soclul era Încă deschis. Am intrat, am coborât și la capătul scăriței m-am pomenit pe un mic palier luminat de un beculeț, spre care se deschidea o scară În spirală, săpată În piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nu-i interesează decât punga promisă, indiferent dacă veți fi morți sau nu?! Predați-vă și veți putea pleca liberi! E inutil! Moldovenii rămăseseră nemișcați În fața trăsurii. Cu un răcnet, atacatorii se năpustiră asupra lor. Alexandru nu putuse vedea, În Învălmășeală, decât că unul dintre apărători căzuse Într-un genunchi, cu o rană deschisă la umăr, dar se ridică repede, schimbă sabia În stânga și pară o lovitură care putea să-i reteze capul. Un altul horcăise surd, cu un jungher Înfipt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Cei care vor mai fi În viață vor Încerca să ne prindă. Nu pot face altfel, căci le ia capul Kubilai, căpetenia. Atunci se ridică arcașii. Pe două rânduri. Primul, drept În plin. Al doilea, boltit spre mijloc. Va fi Învălmășeală. Ochiți caii. Ochiți la gât. Ochiți-i pe cei care se ridică de sub caii căzuți. Vă desfaceți pe părți, lăsați a doua șarjă a călăreților. Urcați În șei la semnul meu, puneți arcul la spate și scoateți săbiile. Fără foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
mai vedeau decât mormane de tătari tăiați de săbii sau zdrobiți de ghioage. O parte dintre cai dispăruseră, mânați de Gligor tot mai departe, spre apus. O boare de vânt uscat mângâie iarba Înaltă. La margini mai era doar o Învălmășeală sleită, În care ultimii luptători tătari cădeau sub săbiile și ghioagele moldovenilor. Nu fusese o luptă adevărată, ci aproape un masacru. Un masacru incredibil, săvârșit de cinci sute de călăreți care făcuseră un drum de o zi și o noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Totul durase două clipe, nimeni nu se dezmeticise, dar Cosmin avusese timp să facă un salt după sabia unuia dintre lăncieri, să o tragă din teacă, să rostogolească masa cu toate farfuriile și pocalele de pe ea, și În momentul de Învălmășeală În care Aron strigase „Puneți mâna pe Ștefan!”, zburase săbiile din mâinile primilor lăncieri și trecuse la atacarea gărzilor de la ușă, strigând, la rândul lui, către Petru: „Apărați-l pe Ștefan, eu deschid drumul!”. Atunci Începuse, parcă, o altă viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
șirag de perle atârnându-i la gât și cu umerii acoperiți de un șal În mătase roșu-Închis. Giovanni Bellini! Fiul marelui pictor Jacoppo Bellini! - Iertare, spuse gentilomul, Înclinându-se cu politețe, nu m-am prezentat... de fapt, În toată această Învălmășeală... Mă numesc Giovanni Bellini, iar acesta este fratele meu, Gentile. - Faimoșii pictori... se auzi un murmur. - Se Întâmpla să admirăm procesiunea carnavalului, spuse Giovanni Bellini, dar iată ce lucruri cumplite se pot petrece chiar aici, În inima Veneției. Dogele va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]