119 matches
-
Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Vaslui profesor coordonator Octavian Gheț Lacrimile cerului sunt binecuvântare pentru rodul pământului, îmi spunea bunica, în tr-o zi de primăvară, pe când priveam amândouă pe fereastră picăturile de argint care dansau pe acoperișuri, pe frunzele copacilor, pe florile înveselite, pe umbrele mișcătoare. Dar de ce plânge cerul, bunico? întreb eu cu un ton ridicat, ca să acopăr zgomotul picăturilor ce se izbeau în geam. Cerul plânge prin ochii norilor, atunci când pământul este îndurerat de sete, când toate plantele, florile și pădurile
Lacrimile cerului. In: ANTOLOGIE:poezie by Andreea Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_690]
-
Nu pleci. Doar n-o să dormim În troiță. Nici vorbă. Cum să dormim În troiță?! Dar? Am, aici, aproape, Într-o poiană, ceva minunat. Ce, anume? O să vezi. Mergem acolo? Da, așa zic. Bine, mergem acolo. O să vezi, reluă ea, Înveselită, mai Înveselită decât cum fusese până În acea clipă. O să vezi, repetă. Bine, o să văd. O să rămâi, poate, cumva, uimit. De ce? Pentru că e ceva ce nu-i nici troiță, nici cabană, deși, e, cam, și una și alta. Acolo o să ne
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
Doar n-o să dormim În troiță. Nici vorbă. Cum să dormim În troiță?! Dar? Am, aici, aproape, Într-o poiană, ceva minunat. Ce, anume? O să vezi. Mergem acolo? Da, așa zic. Bine, mergem acolo. O să vezi, reluă ea, Înveselită, mai Înveselită decât cum fusese până În acea clipă. O să vezi, repetă. Bine, o să văd. O să rămâi, poate, cumva, uimit. De ce? Pentru că e ceva ce nu-i nici troiță, nici cabană, deși, e, cam, și una și alta. Acolo o să ne petrecem Întreaga
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
argint ai chivotului. snopurile de clopote și de steaguri învolburate. Ori că penetrează, ca prin perdele, prin nălucile zidurilor, pictate sau mozaicate cu imensa frescă numită Peripețiile Sfântului Mina. Năluci ale zidurilor demolate, care-și rânjeau danturile ori își tropăiau înveselite încălțările, ori de câte ori li se părea că 105 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - ...Au fost tipii ăștia așa boieri cu tine?!... Cotiza la tine cu gologani? - Nix... Cel care aduna cotizațiile era Popa Stîrlici, de peste drum, primul care-a introdus
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se adresă și lor, cu un glas gros, incredibil de gros: - Dar voi... adică dumneavoastră... Două bătrâne atât de pișichere și fără minte... N-o să fiți niciodată în cunoștință de cauză... asupra identității mele și-a lui Pinky... Femeile zâmbiră înveselite și așteptară. Înregistraseră că traversează o criză. Trecu un minut, trecură două. De asta erau ele, minutele, făcute să treacă, dar chestia asta cu trecutul iată că se întîmpla acum tare încet. Mai trecu un minut, cufundând doamnele într-o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
zicale de nuntă! Se ridică nea Ghiță Bîlcu și strigă cu o voce care se auzea până la Tarapana: Ginerică, ginerică, Dac-o fi la o adică, Ia mireasa, pune-o jos Și sărut-o cu folos. Nuntașii bătură din palme, înveseliți, până luă vorba finul Tache, ce avea și el o gură de aur, dulce și parșivă: Fă așa cum este bine, C-a mai fost unul ca tine: Când a fost la o adică, Ea-i cerea, și el... nimica! Râsul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Și cum a fost? întrebă tăinuitorul. - Cum să fie? Ei țipau și noi îi cujbeam! rosti scurt, cum îi era obiceiul, Nicu-Piele. - Leagă cățeaua, moară neferecată ce ești! - Mucles! Dă-te-n cîștig! Glasurile se ascuțeau, pungașii vorbeau mai repede, înveseliți. Oboseala se lăsa în picioare. Soarele strecurat prin șipcile putrede ale șopronului le încălzea spatele. Un câine mare și lățos se gudura la picioarele lui Gheorghe. Treanță îi mângâia blana. - Da de soilit unde soilim și noi? întrebă Oacă. - Haideți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vă-mbătati! Sorbeau câte o înghițitură, pe rând. Oprică fura încă o sorbitură, striga la ceilalți și se ridicau. - Să-mi aduceți raci, mă, auziți voi, că d-aia v-am dat țuică! striga după ei Tănase. - Las' pe mine, râdea înveselit deodată al Măritei și cobora malul de pământ al gropii după ceată. Spre fund era răcoare. De jos, de Ungă baltă, cerul se vedea cât un cerc siniliu pe care călătoreau nori albi, destrămați. Iarba scurtă, albastră, ca peria. Se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cavalerului. Întinse aripile, căutându-și echilibrul, țopăi, alunecând cu ghearele, apoi rămase cu ciocul întredeschis și capul într-o parte, ca o prelungire a statuii. Petrache o ușui din vârful buzelor, dar pasărea îl privi pe jumătate nedumerită, pe jumătate înveselită. Atunci primele raze ajunseră pe creneluri și pătrunseră în atriu. Înainte de a trece dincolo de ziduri, cocoțate pe sulițele începutului de amiază, razele soarelui înconjurau creștetul cavalerului de bronz cu un nimb de lumină. Pe care corbul și-l scutură de pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dar nici de asta nu poți fi sigur. De-aia zic... „Ce vezi acolo, dacă te uiți așa, în gol ?“, ar fi râs Berti, lovind-o ușor, ca o mângâiere, cu palma peste obraz. „Unde ?“, ar fi întrebat ea, brusc înveselită. „Nu unde...“, ar fi răspuns Berti, cu vocea lui frumoasă. „Mai degrabă când...“ Când rămânea singură, ar fi răspuns, dacă ar fi fost în stare să recunoască. Privirea în gol sugera că, de fapt, nu rămânea singură niciodată. Polițistul se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Puțică își îmbrăcaseră haina largă, singura pe care, laolaltă cu punga duhnind a aurolac, erau dispuși s-o împartă. Fiecare cu câte o mână și un picior afară și capetele scoase ca din același gâtlej, făcură o tură prin fața audienței înveselite. Apoi trecură la numărul de senzație. Puțică din dreapta începu să mănânce semințe de dovleac, băga câte una în gură și Puțică din stânga scuipa cojile. Apoi Puțică din stânga ceru un chiștoc aprins și trase un fum pe care Puțică din dreapta îl
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
uităm a mai aminti că luni de cătră sară toți oaspeții au ieșit afară din portic ș-au improvizat pe plaiul umed de ploaie un șir de danțuri. Într-o parte danțau grupele oaspeților, în ceialaltă poporul. Așa erau de înveseliți cu toții încît nici ploaia ce picura din când în când nu putea să întrerupă cursul danțurilor. Pentru ca și poporul adunat la serbare, atât din satul Putna, cât și din câteva sate din apropiere, să ducă o amintire vie în inima
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
oamenii îi zâmbesc. Și acum, că s-a terminat gulașul, îi strigă cu toții: hop-hop-hop. Toți deodată se străduie s-o încurajeze pentru latrina următoare. Și iar râde domnul preot ștrengărește și-i flutură în față mănușile de cauciuc. Dar oamenii înveseliți strigă deja în cor: Mariedl asta o face și fără, Mariedl asta face și fără... Și numai ce se apleacă Mariedl adânc înăuntru, că e în stare de așa ceva, Mariedl asta. Hîrtia igienică fleșcăită a dat-o deja la o
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
primul în discuție. Bănuiam noi că există o legătură între ei și dumneavoastră, când v-am auzit numele. Suntem vecini cu familia Batin. Accentuă cuvântul "familia". E vorba de trei persoane. Exact, ei sunt. El, Marcela și Vasilică, băiețelul lor. Înveselit și revigorat, ca la ieșirea din saună, adăugă: Vă mai dau un amănunt. I-am fost martor la cununia civilă: eu și o colegă de-a Marcelei. Atunci ne-am înțeles. Să facem cunoștință. Numele nostru de familie este Carp
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
tremurând de suspine: Bădie Mihai! După câteva săptâmâni, află că la începutul lui august sărmana Veronica Micle, cea care venea uneori la bojdeucă, s-a otrăvit cu arsenic la mânăstirea Văratec. 1889, 31 dec Copiii pornesc prin Iași cu uratul. Înveselit, Creangă coboară din Țicău, spre centru. Intră la o franzelărie de pe Strada Lăpușneanu, mâncând pofticios gogoși cu dulceață. Împreună cu prof. Drăghici, urcă pe Ulița de Sus. După ce beau câte un coniac, amicul îl conduce până aproape de bojdeucă. Își urează "La
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
Nu are încă căutare p'aci. Poate când s-o mai deștepta lumea. Dar acuma... A făcut careva un spirit de glumă și a plecat și a uitat să mai pună chestia aia înapoi. Se lasă cu scandal", gândi popa, înveselit. "ăștia a lui Soporan de câte ori se întâlnesc, fie că-i nuntă, fie că-i pogrebanie, se ia până la final la bătaie. Umple tribunalele p'ormă și nu se mai văd decât la altă ocazie." Fata înaltă, sprintenă, oftând stins, își
Player cu papa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/8268_a_9593]
-
se reverse afară, peste mine! Cred că am muncit din greu multe ore în șir, copii veneau mereu iar eu le umpleam mereu castroanele acelea mari cu cir. Când mam trezit, era duminică, cele două odrasle și soția mă priceau înveselite: - Ce-ai visat, că erai, totul numai zâmbet, m-a întrebat consoarta. Le-am povestit visul meu și tare s-au mai mirat că o cantitate așa de mare de cir ce încurgitasem putea să dea vise așa plăcute. În
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Aș putea chiar să pun de la mine niște pietricele verzi, să spunem jadeit, în locul smaraldelor, rămânând să-mi plătiți doar opt peruzele și opt heliodore, cristalul de stâncă fiind un dar al fiului meu pentru fiul măriei tale. Brâncoveanu zâmbi înveselit. Ne întrebăm dacă se cuvine. Cu pietrele pe care le-am ales dorim noi să facem un dar, un dar împărătesc, cum spusese rabinul domniei tale, așa că luăm rubinele și smaraldele, nu se cuvine să dăruim granate și jadeit. Ofer
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
atâtea zile. Am stat câteva ore nemișcat, așteptând cu stiloul în mână. Ce să scriu?... Și gândul mi se întorcea înapoi cu forțe proaspete. Mă simțeam minunat pe scaunul meu, în fața peisajului de vis de afară. Am lăsat tocul jos înveselit de o amintire. "Ca să fii romancier, trebuie să ai oase tari, îmi spusese odată Miron Paraschivescu. Pe tine nu te dor oasele când stai la masă?" Nu, i-am spus, de ce să mă doară?" "Eu am oasele subțiri, nu pot
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
regizorul. Numai de competiția cu tine uiți... Nu-l aude, îl ignoră de multă vreme. Se saltă de pe scaun și strigă, de la distanță, ca un crainic de bâlci : — Autorul ! Autorul între tineri ! Cei de la masa lungă se întorc spre noi, înveseliți, dar Omagiatul pare prins de conversația cu doamna abia sosită. — Noroc cu ăsta, șoptește Neagu. E neobosit, imprimă această permanentă senzație de mare dezbatere și tensiune. Găunoasă, firește, falsă, dar mobilizează atenția. Când oratorul ăsta se plictisește, ceea ce nu cred
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pare. Aceste-s visuri dalbe - ce-aievea le crează Străbuna miazănoaptea, ce doarme când veghiază; Străbuna miază-noapte, a visurilor mumă, Ce-n nori visează stele și fericiri în lume, Când marea cea adâncă, cu miliarde valuri Pe placa-i oglindează înveselite maluri Și cerul o câmpie și luna ce visează Trecând printre palate de nori - o-mpărăteasă. Oricât de vană este, oricât de trist e sânul, Oricât de lungă-i noaptea, oricât de plâns suspinul, În cerul brun și rece ea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ieri, a răspuns poetul, cineva care venea din străinătate mi-a vândut pentru cinci sute de lei o ediție princeps din Boileau. Din ce an ? îndrăznesc eu. 1800! Ediție princeps? insist, prinzând curaj. Desigur ! E și semnată. De cine ? continuai înveselit. De cine ? De Boileau! La 1800! O am acasă! Vă cred, maestre, dar mi se pare ca Boileau a trăit în secolul al XVII-lea. E o părere: eu am cartea! Maestrul Aioanei, care se sculase de la masă, reveni lămuritor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în zadar să-i acopere, nu pot descifra motivele orientale din rochia ei, Eram curioasă să te cunosc și Boris îmi explica în glumă că e mai bine să nu te aducă aici fiindcă nici o femeie nu-ți rezistă, râde înveselită, eu neștiind ce să credm, mi-a povesttit cum ai cucerit-o pe Mireille, Pe Mireille! Boris spune că ești exact tipul de bărbat de care m-aș lăsa eu îndrăgostită, Natașa! Da! Am venit să-I transmit lui Boris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
își pierdu Sachs cumpătul. - Nu, e-n regulă, încercă detectivul să calmeze spiritele. Am lăsat cărți de vizită pentru toți locatarii. Ne va suna ea zilele astea. - Nu, nu ne va suna, oftă ea. Acela era făptașul. - Cine, baba? întrebă înveselit sergentul. - Nu era o babă, explică Sachs. Doar arăta ca una. - Hai să nu devenim paranoici, interveni și Sellitto. Nimeni nu poate face operație de schimbare de sex atât de repede. - Nu e vorba de operații de schimbare de sex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
și soția mea am avut-o. Și pe care ea a căpătat-o în urma divorțului, adăugă el trist. - John, nu se poate! Glumești. Eu și soțul meu am avut una. Și a luat-o el după divorț. - Serios? răspunse el înveselit. Hai până la râu. O să o poți vedea. - Mi-ar plăcea enorm, spuse ea șovăitor și își strecură brațul sub al său. O purtă de braț până la ieșire. Doza părea corectă. Era supusă, dar nu va leșina până vor ajunge pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]