112 matches
-
și ea doar cu satul de reședință; iar comuna și satul Cârligi au luat denumirea de "Ștefan cel Mare". În 1950, comunele au fost transferate raionului Piatra Neamț din regiunea Bacău, iar comuna Ghigoiești a fost desființată, satul revenind la comuna Șerbești. În 1968, comunele Șerbești și Ștefan cel Mare au revenit la județul Neamț, reînființat, iar cele două comune au fost comasate, sub denumirea de "Ștefan cel Mare"; satul Ștefan cel Mare a revenit la denumirea de "Cârligi", iar denumirea de
Comuna Ștefan cel Mare, Neamț () [Corola-website/Science/301682_a_303011]
-
satul de reședință; iar comuna și satul Cârligi au luat denumirea de "Ștefan cel Mare". În 1950, comunele au fost transferate raionului Piatra Neamț din regiunea Bacău, iar comuna Ghigoiești a fost desființată, satul revenind la comuna Șerbești. În 1968, comunele Șerbești și Ștefan cel Mare au revenit la județul Neamț, reînființat, iar cele două comune au fost comasate, sub denumirea de "Ștefan cel Mare"; satul Ștefan cel Mare a revenit la denumirea de "Cârligi", iar denumirea de "Ștefan cel Mare" a
Comuna Ștefan cel Mare, Neamț () [Corola-website/Science/301682_a_303011]
-
au revenit la județul Neamț, reînființat, iar cele două comune au fost comasate, sub denumirea de "Ștefan cel Mare"; satul Ștefan cel Mare a revenit la denumirea de "Cârligi", iar denumirea de "Ștefan cel Mare" a fost preluată de satul Șerbești. Trei obiective din comuna Ștefan cel Mare sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Neamț ca monumente de interes local, toate trei fiind clasificate ca monumente de arhitectură și aflându-se în satul Ștefan cel Mare: Biserica „Sfântul Gheorghe
Comuna Ștefan cel Mare, Neamț () [Corola-website/Science/301682_a_303011]
-
ca monumente de arhitectură și aflându-se în satul Ștefan cel Mare: Biserica „Sfântul Gheorghe” (1637, modificată în 1922); Casa Iordache Cantacuzino (mijlocul secolului al XVII-lea, cu adăugiri în secolul al XIX-lea), astăzi devenită școală; și hanul de la Șerbești (secolele al XVII-lea-al XVIII-lea).
Comuna Ștefan cel Mare, Neamț () [Corola-website/Science/301682_a_303011]
-
Vidra este o comună în județul Vrancea, Moldova, România, formată din satele Burca, Irești, Ruget, Scafari, Șerbești, Tichiriș, Vidra (reședința), Viișoara și Voloșcani. Comuna se află în zona centrală a județului, într-o zonă de deal, pe malurile râului Putna, în zona unde acesta primește apele râului Vizăuți. Este traversată de șoseaua națională DN2D, care leagă Focșaniul
Comuna Vidra, Vrancea () [Corola-website/Science/301912_a_303241]
-
Viișoara". În 1968, comunele au fost transferate la județul Vrancea, iar comunele Irești și Tichiriș au fost desființate, satele lor fiind transferate comunei Vidra. Tot atunci, satele Căliman și Cucuieți au fost desființate, fiind comasate respectiv cu satele Vidra și Șerbești. Patru obiective din comuna Vidra sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Vrancea ca monumente de interes local. Unul dintre ele este clasificat ca sit arheologic vestigiile așezării din paleoliticul superior, descoperite în centrul satului Tichiriș. Două sunt clasificate
Comuna Vidra, Vrancea () [Corola-website/Science/301912_a_303241]
-
acel moment. Ulterior, Patriarhia de la Peci a fost desființată, iar favorizarea Bisericii Ortodoxe s-a redus de-a lungul secolelor. În general în timpul ocupației otomane, populația musulmană era majoritară în orașe, iar cea creștină trăia în sate, fiind de obicei șerbi pe proprietățile feudalilor musulmani. Datele statistice despre proporțiile populației pe teritoriul Bosniei sunt contradictorii și puțin demne de încredere până în secolul XIX. În general este admis că o proporție oscilând între 40% și 80% din populație era musulmană în secolul
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
senior care avea o casă întărită în interiorul orașului. În secolul al XI-lea, în afara zidurilor cetății s-a format câte o așezare nouă („burg”), ai cărei locuitori, burghezi, cereau libertăți: de a ține o piață, de a nu mai fi șerbi. La sfârșitul secolului al XI-lea, pentru a obține aceste avantaje, în anumite orașe s-au format asociații numite "comune". În cursul secolului al XII-lea, cucerirea libertăților s-a petrecut adesea pașnic. Seniorul sau episcopul îngăduia transformarea corvezilor în
Societatea medievală () [Corola-website/Science/311793_a_313122]
-
7 movile funerare, ce vorbesc despre lupta înverșunată a strămoșilor noștri în adîncul istoriei cu hoardele păgîne, care năvăleau din stepele asiatice. La început satul se numea Leonardovca, deoarece cătunul apăruse pe moșia boierului Leonard, îl fondaseră țărani și țigani șerbi înămiți să lucreze pămîntul. Anul întemeierii e considerat 1824 - asa afirmă „Dicționarul statistic al Basarabiei" din 1923. O perioadaă de timp i s-a mai zis Odaia Limbeni, județul Iași cu reședința în Bălti. E știut că în martie 1849
Limbenii Noi, Glodeni () [Corola-website/Science/305175_a_306504]
-
1603. Perioadă cea mai prosperă a mănăstirii a fost între 1604-1628 când Dochia soția lui Stoichiță Râioșeanu a dăruit succesiv 19 sate: Petrești, Hupavi, Stejarul, Baltă de Munte, Cotești, Isvarna, Gureni, Baltă, Strâmba, Izvoare, Smelești, Grăguești, Marbani, Lipea, Fărcășești, Căpăceni, Șerbești, Groși, Peștișani - cu livezile, grădinile, pădurile și iazurile cu morile și pivele lor. La 8 noiembrie 1724 are loc un incediu care mistuie casă ctitorului, chiliile, pivniță și hambarele. Urmează o perioadă de declin a mănăstirii când la 10 iunie
Mănăstirea Sfânta Treime (Strâmba) () [Corola-website/Science/313569_a_314898]
-
cu scânduri, éra a femeiloru cu pétrii, deasupra cu nemicu. Altariulu e de lemnu, cu unu tabernaculu bunu în dênsu cu unu ciboriu fórte slabu. În sanctuariu se află o cista pentru inbracamênte, unu podisoru, pre carele și proscomidia se șerbește, în antea lantoreloru dóe scaune cu radima vêrtitóra. În turnulu sunt 2 clopote, de 89 și de 28 pundi.”" În anul 1862 biserică a fost mărită și renovată. Biserică de lemn de azi din Hoteni este cea de a treia
Biserica de lemn din Hoteni () [Corola-website/Science/317600_a_318929]
-
Sandu (Săndulache) Miclescu (n. 1804, - d. 23 noiembrie 1877, Șerbești) membru al familiei de boieri moldoveni Miclescu, a fost spătar și deputat în Divanul ad-hoc în timpul domniei lui Al. I. Cuza. A jucat un rol important în revoluția de la 1848 din Moldova. Fiu al paharnicului Manolache Miclescu și al Smarandei
Săndulache Miclescu () [Corola-website/Science/318589_a_319918]
-
și deputat în Divanul ad-hoc în timpul domniei lui Al. I. Cuza. A jucat un rol important în revoluția de la 1848 din Moldova. Fiu al paharnicului Manolache Miclescu și al Smarandei Sturdza, se naște în anul 1804 la moșia părintească de la Șerbești, pe atunci în ținutul Vasluiului. Rămane orfan de ambii părinți, la numai opt ani, și este luat în grijă de un unchi de-al sau din ramura botoșăneană a Micleștilor, care se ocupă de educația lui angajându-i dascăli greci
Săndulache Miclescu () [Corola-website/Science/318589_a_319918]
-
luat în grijă de un unchi de-al sau din ramura botoșăneană a Micleștilor, care se ocupă de educația lui angajându-i dascăli greci și francezi apoi trimițându-l la școala lui Gheorghe Asachi. La 19 ani se întoarce la Șerbești luându-și moșia în stăpânire. Se căsătorește cu Anastasia Rosetti, fiica spătarului Matei Rosetti de care se desparte în foarte scurt timp. În anul 1839 se alătură conjurației confederative a comisului Leonte Radu, care urmărea să doboare regimul autocrat a
Săndulache Miclescu () [Corola-website/Science/318589_a_319918]
-
an și jumătate este ales de nobilimea basarabeană în calitate de secretar al Adunării Deputaților Nobilimii din Basarabia, funcție pe care o deține 15 ani, în paralel exercitând și alte funcții publice. Meritele lui în calitate de secretar al Comisiei pentru ameliorarea vieții țăranilor șerbi din Basarabia au fost apreciate cu o medalie de argint. Precum concretizează Dinu Poștarencu, grație eforturilor Zemstvei, în această perioadă în Basarabia au fost deschise mai multe instituții de învățământ primar și profesional. De exemplu, la Cucuruzeni (Orhei), Grinăuți (Soroca
Alexandru Cotruță () [Corola-website/Science/318714_a_320043]
-
înscrisă pe lista monumentelor istorice și Casa Nicolae Istrati (SV-II-m-B-05634), precum și statuia „Moldova plânge” aflată în curtea bisericii (SV-IV-m-B-05714). În secolul al XIX-lea, moșia Rotopănești a devenit proprietatea boierului Nicolae Istrati. El provenea dintr-o familie de boiernași din Șerbești, azi satul Ștefan cel Mare din județul Neamț, părinții săi fiind paharnicul Gavril Istrati și al contesei poloneze Ecaterina Ilschi. Părinții săi aveau mai mulți copii: Ioan (Iancu) - viitor ban, Mihail (Mihalachi), numit în călugărie Meletie - viitor episcop de Huși
Biserica Sfânta Treime din Rotopănești () [Corola-website/Science/321662_a_322991]
-
Biserica "Sf. Gheorghe" din Ștefan cel Mare este o biserică ortodoxă ctitorită în anul 1636 de către domnitorul Vasile Lupu în satul Șerbești (azi satul Ștefan cel Mare din județul Neamț). Ea a suferit modificări în 1922. Lăcașul de cult se află pe un platou care domină partea estică a satului, fiind înconjurat de o incintă cuprinzătoare, împrejmuită cu puternice ziduri de piatră
Biserica Sfântul Gheorghe din Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/321870_a_323199]
-
scad 5508 ani din anul exprimat în anii erei bizantine, iar când data este cuprinsă între 1 septembrie și 31 decembrie se scad 5509 ani din anul erei bizantine pentru a afla anul erei noastre. În decursul timpului, biserica din Șerbești a fost reparată de mai multe ori, fiind păstrat totuși stilul original. Multă vreme s-a crezut că pridvorul cu turnul clopotniță reprezintă un adaos ulterior. Prezența într-o ocniță a pridvorului, deasupra ușii principale, a unei pietre sculptate datată
Biserica Sfântul Gheorghe din Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/321870_a_323199]
-
ctitori Alexandru Ilie și Elena Cantacuzino. Un alt adaos îl reprezintă Turlele cu acoperiș piriform (în formă de pară) reprezintă un adaos care nu are nimic în comun cu epoca lui Vasile Lupu. În anul 1880, Biserica "Sf. Gheorghe" din Șerbești a devenit biserică parohială a satului. Ea a fost reparată în 1892, când s-a înlocuit acoperișul. Noi lucrări de reparații au fost efectuate în 1920-1922 și 1951-1952. În anul 1923, s-au efectuat noi reparații cu cheltuiala proprietarilor moșiei
Biserica Sfântul Gheorghe din Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/321870_a_323199]
-
median, pictat în frescă și peste suprafața turnului clopotniță, a confirmat ipoteza construirii pridvorului cu turnul-clopotniță concomitent cu biserica propriu-zisă. În anul 2003, Direcția Județeană Neamț pentru Cultură și Patrimoniul Cultural Național a derulat un proiect comun cu Consiliul Local Șerbești, prin care s-a modernizat o porțiune de drum de 800 metri, care să ducă de la drumul național până la Ansamblul Bisericii "Sf. Gheorghe". Aici urma să se realizeze un centru cultural modern similar cu cel din Ipotești (jud. Botoșani). Biserica
Biserica Sfântul Gheorghe din Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/321870_a_323199]
-
de cult, se află două morminte vechi, având deasupra lor monumente funerare de o valoare artistică remarcabilă. Unul dintre morminte este al prințului Alexandru Ilie Cantacuzino, decedat la Karlsbad (azi orașul Karlovy Vary din Cehia) în 1859 și reînhumat la Șerbești zece ani mai târziu, de către soția sa, prințesa Elena Cantacuzino. Pe monumentul funerar al prințului Alexandru Ilie Cantacuzino se află gravată următoarea inscripție: ""Monumentul acesta este rădicat în memoria Prințului ALEXANDRU JLIE CANTACUZIN săvîrșit din vieață în anul 1859 la
Biserica Sfântul Gheorghe din Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/321870_a_323199]
-
este un conac boieresc construit pe la mijlocul secolului al XVII-lea de către vistiernicul Iordache Cantacuzino, în satul Șerbești (azi satul Ștefan cel Mare din județul Neamț). El a suferit adăugiri în secolul al XIX-lea. Conacul se află în imediata apropiere a bisericii "Sf. Gheorghe", înspre sud-est Casa Iordache Cantacuzino, azi școală, a fost inclusă pe Lista Monumentelor
Conacul Cantacuzino din Șerbești () [Corola-website/Science/321890_a_323219]
-
imediata apropiere a bisericii "Sf. Gheorghe", înspre sud-est Casa Iordache Cantacuzino, azi școală, a fost inclusă pe Lista Monumentelor Istorice din județul Neamț din anul 2004, având . La începutul secolului al XVII-lea, marele boier Costea Bucioc era proprietarul moșiei Șerbești. El avea două fete: Ecaterina și Teodora (Tudosca). Ecaterina s-a căsătorit cu boierul Iordache Cantacuzino, care descindea dintr-o veche dinastie de împărați bizantini și era unul dintre cei mai bogați boieri moldoveni ai vremii. Cea de-a două
Conacul Cantacuzino din Șerbești () [Corola-website/Science/321890_a_323219]
-
Iordache Cantacuzino, care descindea dintr-o veche dinastie de împărați bizantini și era unul dintre cei mai bogați boieri moldoveni ai vremii. Cea de-a două fiică, Tudosca, s-a căsătorit cu viitorul domnitor Vasile Lupu. Prin aceste căsătorii, moșia Șerbești s-a împărțit între cei doi gineri ai boierului Costea Bucioc; Iordache Cantacuzino a devenit proprietarul părții nordice a moșiei, spre Cârligi. Iordache Cantacuzino s-a stabilit la Șerbești în jurul anului 1630, construindu-și aici pe la mijlocul secolului al XVII-lea
Conacul Cantacuzino din Șerbești () [Corola-website/Science/321890_a_323219]
-
a căsătorit cu viitorul domnitor Vasile Lupu. Prin aceste căsătorii, moșia Șerbești s-a împărțit între cei doi gineri ai boierului Costea Bucioc; Iordache Cantacuzino a devenit proprietarul părții nordice a moșiei, spre Cârligi. Iordache Cantacuzino s-a stabilit la Șerbești în jurul anului 1630, construindu-și aici pe la mijlocul secolului al XVII-lea o reședință boierească. El a îndeplinit rangul de mare vistiernic la curtea domnească de la Iași, în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653). Marele boier era cumnat cu domnitorul, soția sa
Conacul Cantacuzino din Șerbești () [Corola-website/Science/321890_a_323219]