143 matches
-
mi strânse mâna, mai Întârzie o clipă, ca izbit de un gând Întâmplător: „Apropo, colonelul acela... Cum Îl chema, ăla care a venit să vă vorbească despre un tezaur al Templierilor... N-ați mai aflat nimic?” M-am simțit parcă șfichiuit de acea brutală și indiscretă paradă ostentativă de cunoștințe pe care le credeam discrete și Înmormântate. Voiam să-l Întreb de unde știa, dar mi-a fost frică s-o fac. M-am mulțumit să-i spun pe un ton indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
așteptau, observând degetele agile care se mișcau repede și precis în ciuda vântului și a frigului. ― Prima echipă, ordonă sec sergentul în microfonul individual. Veniți în sasul principal. Un panou indicator pârâi și gemu pe deasupra capetelor lor. Vântul urla și le șfichiuia și nervii ca și corpul, Hudson efectua o matisare și două semnalizatoare porniră să clipească neregulat. Gemând datorită efortului cerut de degajarea nisipului strâns pe șina de ghidaj inferior, ușa cea mare lunecă smucindu-se, în ritmul semnalizatoarelor. La jumătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
prinse bine cu o mână și o întinse pe cealaltă. Grație preciziei cibernetice a gestului său, reuși să-și strângă degetele pe cordonul fetiței care trecea pe lângă el. Vântul fu nevoit să renunțe la pradă și se mulțumi s-o șfichiuie sălbatic. Capul lui Ripley ieși din puțul sasului. Urma să urce pe punte, când ceva se frecă de glezna stângă. Și se agăță de ea. Zdruncinătura era să o facă să-i smulgă brațele. Se prinse cu disperare de ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
altitudine, am fost silit să constat din nou că înțelepciunea bătrânilor noștri rămâne valabilă până la istovirea timpurilor; deci mi-am tras din sac cizmele și hainele groase. Mai stăruia acolo o bucată din coada iernii, care din când în când șfichiuia cu ploi înghețate așezarea din Braniște, iar pe piscurile Pătrului și Șurianului fulgerau încă omături, în răstimpurile de soare. Cum îndrăzneam să ies cu undița la malul râului, se povârnea de sus, învârtejit de vânt, un nour negru, care scutura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
E aici, în aceste rânduri, presentimentul acut că, încă de pe acum, copilul a devenit o fantomă, că a pătruns deja în teritoriile sumbre ale morții. O moarte în zăpadă, pe care el însuși o presimte când evocă vântul înghețat ce șfichiuiește trupul mamei sale. Mama și copilul, oameni încă vii, dar aproape niște fantome, acestea sunt personajele din prima parte a piesei. Și iată că, în partea a doua, copilul pășește cu adevărat în moarte, iar mama înnebunește. „Prin zăpada albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
un masaj. Ivan se execută, dar nu avea nici un chef. Nu așa! Dă zdravăn, omule! Așa, cu palma, cu pumnul, că nu sunt din paie. Dă tare, Ivane! Și Ivan îl frământă cu palmele, îl bătu bine cu pumnii, îl șfichiui cu degetele, îi trase pielea, rulând-o apoi de la șale spre umeri cu unghiile, atent la sunetele pe care le scotea generalul. Ele îi indicau întotdeauna dacă nimerea exact pe dorința lui. ― Destul! Adu-mi apa aia fierbinte! Ivan se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
duceau la ușa din față a clădirii. O jumătate de tonă de gheață zburătoare Încercă să pătrundă Înăuntru când se luptă să răzbească afară, În dimineața Înghețată. Zăpada Îl izbi asemenea unor lame reci, repezite asupra feței și mâinilor expuse, șfichiuindu-i obrajii și urechile. Ziua era la fel de Întunecată ca sufletul unui avocat. Mașina lui Miller Îl aștepta la cotitură, cu luminile din interior aprinse, cu ceva clasic răzbind prin geamuri, pe când reporterul se cocoșase peste un ziar cu format mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
holul mic. — Nu puteți intra aici fără mandat! Am drepturi! Insch scutură din cap și trecu pe lângă ea, printr-o bucătărie mică, și deschise ușa din spate. Watson și Rennie se-nghesuiră Înăuntru din frigul de afară, iar zăpada intră șfichiuind pe lângă ei În camera ponosită. — Numele? ceru Insch, ațintind un deget gras spre femeia scandalizată. Era Îmbrăcată ca pentru următoarea era glaciară: pulover gros de lână, fustă groasă de lână, șosete groase de lână, papuci mari, plușați, și, peste toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Logan Își conducea Încet mașina prin viscol, căutând orice cotlon și crăpătură În care Strichen și-ar fi putut ascunde mașina. Nimic. Avea să fie o noapte lungă. Agenta Watson privea afară pe geamul bucătăriei, uitându-se la zăpada care șfichiuia Înainte și-napoi prin vântul furios. Agentul Rennie plecase de cincsprezece minute și În acest timp resemnarea plictisită i se schimbase Într-o așteptare nervoasă. Nu-și făcea griji că Martin Strichen ar fi putut să se-ntoarcă - În definitiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
căprioară. Cu cealaltă mînă strîngea biciul, nou-nouț, de gospodar, din trestie de bambus, cu ornamente de aramă În vîrf, din fîșii subțiri de piele care, după ciucurele roșu din punctul unde se sfîrșea Împletitura, ajungea un solid bici aprig ce șfichiuia ca un șarpe. Proprietarul Îl folosise pînă atunci doar o singură dată, la ieșirea din Arad, acolo unde macadamul se pierdea Într-un drum de țară. De fapt, adevărul era că de două ori, prima oară În fața prăvăliei, În gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Începu să-l Încovoaie; bambusul uscat trosni, arătîndu-și elasticitatea. Apoi se plesni de două-trei ori peste carîmbul cizmelor, și, ca și cum nu era destul, ieși În fața prăvăliei, pe stradă, și-l Învîrti deasupra capului În aer, așa cum fac căruțașii nărăviți. Biciul șfichiui ca un șarpe, iar fericitul proprietar schimbă atunci brusc direcția de mișcare a biciului, Îl Încordă, așa cum Încordezi bățul de bambus al undiței cînd tragi la o cegă mai mare sau la un șalău, sau cînd strîngi hățurile ca să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dat demisia din cluburi, Într-o furioasă indignare finală, iar cluburile, disperate, au ațintit asupra lui Burne arma cea mai sofisticată: ridiculizarea. Toți cei care-l cunoșteau Îl simpatizau, dar ideile apărate de el (și apăra din ce În ce mai multe) au fost șfichiuite de multe limbi dezlănțuite, Încât unul mai slab de Înger ar fi aruncat de mult prosopul În ring. — Nu-ți pasă că-ți pierzi prestigiul? l-a Întrebat Amory Într-o seară. Începuseră să se viziteze reciproc de câteva ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
un șarlatan ce Înlocuiește nopțile calde și calme la care visez În aprilie. E un anotimp trist, de viață fără creștere... Vara nu are o zi. - Patru iulie, a propus În glumă Amory. - Nu face pe istețul! a protestat ea, șfichiuindu-l cu privirea. - Păi, ce anume ar putea materializa promisiunea primăverii? Ea a meditat un moment. - O, presupun că Raiul ar materializa-o dacă ar exista, a răspuns În cele din urmă. Un fel de Rai păgân... Tu ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
o parte și de alta a ușii și ascultară. Buzz auzi dinăuntru niște pași ce se îndepărtau de ei. Se uită la Mal, numără pe degete, unu, doi, trei, apoi își făcu vânt și deschise ușa cu piciorul. Două împușcături șfichiuiră lemnul deasupra capului său. În camera întunecată din spate luci fugar țeava unei arme. Buzz se aruncă la podea. Mal apăru deasupra lui, trăgând orbește. Buzz văzu un bărbat zăcând pe podea, cu brațele rășchirate și cu un halat galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
după cum le spusese Velasco. În dimineața celei de-a cincea zile, samuraiul ieși pentru prima dată din cabina mirosind greu a lac și ulei de pește și urcă pe punte. Când ieși pe puntea goală, o pală de vânt îi șfichiui fruntea. Samuraiul își ținu suflarea și în ochii lui se oglindi deodată întinderea nesfârșită de valuri dezlănțuite. Vedea oceanul pentru prima dată. Nici urmă de uscat sau de insule. Valurile se izbeau unele de altele, se învolburau și vuiau scoțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să îngenuncheze. Negura se mai risipea dusă din când în când de vânt, dar apoi se îndesea la loc. Velasco stătea și el lângă căpitan și privea în tăcere pedeapsa. Arătau amândoi ca niște statui întunecate. Prin ceață, răsună un șfichiuit de bici și se auzi un geamăt. Biciul plesni mai departe de câteva ori și când în cele din urmă ceața se mai risipi în bătaia vântului, omul care-și primise pedeapsa zăcea acum chircit pe punte ca o zdreanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
sângele cu propriile sale haine. Apoi, sprijinindu-i trupul, îl coborî în cală. Samuraiul simți o silă nelămurită. Nu loviturile de bici îi provocaseră un asemenea simțământ. Încă mai vedea în fața ochilor chipul neclintit al lui Velasco privind netulburat fiecare șfichiuit de bici prin ceața de pe punte. După cum zicea Matsuki, era ceva neplăcut pe chipul străinului care la împlinirea pedepsei a șters cu hainele sale sângele omului aproape leșinat și l-a dus în cală. Samuraiului nu-i venea să creadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
supus. Și de data aceasta îl luă cu el tot pe Yozō și plecă la Nunozawa. Pe drum era frig și cu toate că un soare plăpând străpungea din când în când cerul plumburiu, zăpada spulberată de vânt de prin crânguri le șfichiuia neîncetat fețele. În timp ce-și mâna calul de-a lungul râului acoperit de o pătură groasă de gheață, samuraiul se gândea de câte ori străbătuse el drumul acesta dus și întors. Când primise poruncă de clacă, când înmânase petiții prin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pâclă, soarele Împrăștia o lumină tulbure. În orașul ăsta totul era nesigur, nedeslușit. ...De rămâi și noaptea, o să privești luna În golful din Cape Cod... Margaret rămăsese cu ochii ațintiți la cer. A coborât fereastra, iar aerul fierbinte i-a șfichiuit obrajii, Împreună cu praful pe care l-a și simțit pe buze și pe limbă. Nu mai izbutea să deslușească unde se Întâlnesc ori unde se opresc străzile, nici unde Încep ori unde se termină clădirile. Nu mai vedea decât luminile
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
o găsească, hârtia de douăzeci, care era totuși la îndemînă. . . . Tot în aceeași stagiune a vieței cunoscuse pe Rirni: pe prietena Lina - buna Lina - și pe lunganul, savantul Rim, soțul ei catolic și mai ales iezuit. . . Surâzând în aerul care șfichiuia, surâzând luminos în promoroacă, Mini se uită la casa din față, pe care n-o vedea desigur, și la birjar, care, frecîndu-și labele înmănușate cu colțuni de lână cafenie, privea hodinit la ea ca și cum ar fi văzut străvezind ceva soare
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
un automobil mare, având alături pe nepotul lingav. . . . . . Elena parcă scotea capul de sub poclitul unei trăsuri de casă; îi recunoștea bandourile negre, lingă ea se vedeau picioarele cu ghete boxe ale unui domn inexistent: Drăgănescu-Hallipa, bărbatul ei. . . . . . Lică Trubadurul trecea șfichiuind motorul unui auto cu bastonașul-cravașă, și, desigur, fluierând pe sub mustața lui sfidătoare către portul ras, obligatoriu. Acolo, la o casă peste drum, unde ploaia izbea un geam, după brise-bise, Lina încerca să pună lui Rim comprese de in (ca maică
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
lua aminte! A urmat un moment de liniște stânjenitoare. Apoi, întreaga asistență a aplaudat, în picioare, hotărârea celor doi și cineva a lansat întrebarea dacă mirele vrednic este... Vrednic este! Vrednic este! A răspuns Vetuca fără ezitare... Babornița dracului! A șfichiuit printre dinți văduva lui Dracinschi, nedorind să accepte ideea că viața și vigoarea se sălășluiesc în oameni, după caz, pentru ani diferiți ca număr... și în gramaje diferite. Am observat că au dispărut în pădure la un moment dat... Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
puțin amuzante, de care povestitorul nu este străin, personal descoperindu-l în multe dintre ele. Scriitorul Corneliu Văleanu, fiind și epigramist (membru al Uniunii Epigramiștilor din Româniaă, are un ascuțit simț de observație, o înclinare/aplecare către satiră și umor, șfichiuiește prin întâmplări trăite de dumnealui sau sunt numai pățanii imaginare, metehne omenești în scopul, de ce nu, al îndreptării lor. Un exemplu este chiar în primul capitol: „”, unde autorul critică epigramatic faptul că pensionarului de la noi nu i se asigură de către
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
răcesc cât vă ciondăniți voi. Du-mă unde oi vedea cu ochii, spuse Carol. Numai acasă nu, că nu am. Ba eu zic să ne duci spre "Orient", interveni Filip. Ai, ai, ai! Ca în vremurile bune, chiui Nikolai și șfichiui cu biciul prin aer. Scoțând abur gros pe nări, caii porniră brusc la trap, făcând ca trupurile obosite ale celor doi să se afunde voluptuos în capitonajul de piele moale al birjei. L-ai mai văzut pe grec? întrebă muscalul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
horă lângă foc. Dacă Marusia n-o asculta și fie că nu voia să se scoale dimineața, fie că se codea să ducă gâștele la păscut sau refuza să aducă de la fântână apa pentru spălat și pentru gătit, Mașa Îi șfichiuia piciorușele de cârpă cu o nuielușă sau o Închidea În cutia de la pantofi. Sau o speria cu moartea, care bântuia prin ograda lor. Cu un glas pițigăiat, păpușa o Întreba: „Cu ce se ocupă oamenii când mor?“. Iar Mașa Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]