141 matches
-
izbind cu pumnul în greabănul animalului: — Pe țărâna care acoperă rămășițele tatălui meu și ale strămoșilor mei, dacă mi-ar fi spus cineva că voi fi astfel primit în regatul Fès, n-aș fi părăsit niciodată Granada! Vorbele lui ne șfichiuiau auzul înspăimântat: — Am plecat, mi-am abandonat casa și pământurile, am cutreierat munții și marea ca să nu dăm decât peste uși închise, bandiți pe drumuri și spaima de epidemii! E adevărat că de la sosirea noastră pe pământul Africii, nenorociri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dădu seama că erau înarmați. Se puse imediat în gardă, în timp ce sunetul timpanului devenea tot mai puternic. Antonius aștepta, cu scutul lipit de umărul stâng și daga în mâna dreaptă. Se scurseră astfel câteva minute. Deodată, o lovitură puternică îi șfichiui umărul. Furios, se întoarse spre bărbatul mascat din spatele lui. Încercă să-l atace, dar își dădu seama că gleznele îi erau prinse cu lanțuri, astfel încât nu putea merge decât înainte, spre altar. Simți că-i fuge pământul de sub picioare; se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la pământ, cu ochii ațintiți la bărbatul mascat care era gata să-l lovească din nou. După două ore, acoperit de sudoare și amețit de efort, Antonius nu-și mai simțea trupul, doborât de oboseală și de durere. Era când șfichiuit cu biciul, când udat cu găleți de apă înghețată. Nu-i era îngăduit să leșine, nu-i era îngăduit decât să se ridice, să cadă, să se ridice iar. Era încă noapte; mai erau două ore până la ivirea zorilor. Cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
siguranță, idiotule! strigă. Toți recruții trebuie să-și protejeze capul și piciorul stâng și să poarte manșonul de piele. Vrei să strici marfa înainte să ajungă în arenă? De parcă n-ar crăpa destui aici... Cu două lovituri bine țintite, îi șfichiui, mai întâi pe instructor, apoi pe începătorul prăbușit la pământ, care gemea. Marcus și Valerius priveau scena agățați de gratiile ferestrei. — Ceea ce nu suport, zise Valerius prinzându-se mai bine de gratii, e violența care domnește aici. — Crezi că, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
din mâna sa prinse consistență. „În mai multe sensuri”, zise penitentul. „Spuneți-mi”, adăugă el, „un bărbat care e bărbat iubește femeile și tot ce reprezintă ele, nu-i așa?” „Așa e”, aprobă cinicul. Cravașa de aer din mâna sa șfichiui aerul. Biluțele de plumb de la capătul ei străluciră ca niște bobițe de rouă În lumina zorilor. „Atunci, cred că sunteți de acord” - glasul penitentului curgea unduios, ca mierea - „că În cazul acesta, un bărbat, dacă e bărbat, ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
penitentului curgea unduios, ca mierea - „că În cazul acesta, un bărbat, dacă e bărbat, ar trebui să fie mai obsedat de ce poartă o femeie decât de lucrurile cu care se Îmbracă el? Așa este sau nu?” „Așa este”, făcu Noimann-cinicul, șfichiuind aerul și umplând bobițele de rouă cu sânge. „Iar o femeie, invers, ar trebui să fie obsedată mai mult de Îmbrăcămintea bărbătească decât de cea femeiască, nu-i așa?” „Logica dumneavoastră e de-a dreptul imbatabilă...” Cravașa de aer șfichiui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
șfichiuind aerul și umplând bobițele de rouă cu sânge. „Iar o femeie, invers, ar trebui să fie obsedată mai mult de Îmbrăcămintea bărbătească decât de cea femeiască, nu-i așa?” „Logica dumneavoastră e de-a dreptul imbatabilă...” Cravașa de aer șfichiui din nou aerul. Bobițele de sânge se sparseră deasupra penitentului, scurgându-se pe pereți și pe podea. Înveșmântat În haine negre, cinicul semenăna cu Satanovski. „Atunci, conform celor spuse mai Înainte, nu-i așa că bărbatul care e obsedat de propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mișcare a lui Noimann-cinicul reverbera, risipindu-se, ecouri În trupul celuilalt Noimann, care, la rândul lui, stârnea neliniștea obiectelor din jur. Sus-jos. Stânga, dreapta. Așa, așa. Aici, aici. Loviturile cădeau cu nemiluita. Ritmul se Întețea. Noimann-penitentul părea căzut În transă, șfichiuind trupul păcătos al cinicului, umplându-l de răni suculente. În ciuda loviturilor primite, pe fața acestuia nu se citea Însă durere, ci o bucurie fără margini. Costumele ieșiră din dulap unul câte unul și țopăiau acum În fața lor. Buzunarele lor erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o parte și de alta a ușii și ascultară. Buzz auzi dinăuntru niște pași ce se îndepărtau de ei. Se uită la Mal, numără pe degete, unu, doi, trei, apoi își făcu vânt și deschise ușa cu piciorul. Două împușcături șfichiuiră lemnul deasupra capului său. În camera întunecată din spate luci fugar țeava unei arme. Buzz se aruncă la podea. Mal apăru deasupra lui, trăgând orbește. Buzz văzu un bărbat zăcând pe podea, cu brațele rășchirate și cu un halat galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
o găsească, hârtia de douăzeci, care era totuși la îndemînă. . . . Tot în aceeași stagiune a vieței cunoscuse pe Rirni: pe prietena Lina - buna Lina - și pe lunganul, savantul Rim, soțul ei catolic și mai ales iezuit. . . Surâzând în aerul care șfichiuia, surâzând luminos în promoroacă, Mini se uită la casa din față, pe care n-o vedea desigur, și la birjar, care, frecîndu-și labele înmănușate cu colțuni de lână cafenie, privea hodinit la ea ca și cum ar fi văzut străvezind ceva soare
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
un automobil mare, având alături pe nepotul lingav. . . . . . Elena parcă scotea capul de sub poclitul unei trăsuri de casă; îi recunoștea bandourile negre, lingă ea se vedeau picioarele cu ghete boxe ale unui domn inexistent: Drăgănescu-Hallipa, bărbatul ei. . . . . . Lică Trubadurul trecea șfichiuind motorul unui auto cu bastonașul-cravașă, și, desigur, fluierând pe sub mustața lui sfidătoare către portul ras, obligatoriu. Acolo, la o casă peste drum, unde ploaia izbea un geam, după brise-bise, Lina încerca să pună lui Rim comprese de in (ca maică
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
un masaj. Ivan se execută, dar nu avea nici un chef. Nu așa! Dă zdravăn, omule! Așa, cu palma, cu pumnul, că nu sunt din paie. Dă tare, Ivane! Și Ivan îl frământă cu palmele, îl bătu bine cu pumnii, îl șfichiui cu degetele, îi trase pielea, rulând-o apoi de la șale spre umeri cu unghiile, atent la sunetele pe care le scotea generalul. Ele îi indicau întotdeauna dacă nimerea exact pe dorința lui. ― Destul! Adu-mi apa aia fierbinte! Ivan se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mi strânse mâna, mai Întârzie o clipă, ca izbit de un gând Întâmplător: „Apropo, colonelul acela... Cum Îl chema, ăla care a venit să vă vorbească despre un tezaur al Templierilor... N-ați mai aflat nimic?” M-am simțit parcă șfichiuit de acea brutală și indiscretă paradă ostentativă de cunoștințe pe care le credeam discrete și Înmormântate. Voiam să-l Întreb de unde știa, dar mi-a fost frică s-o fac. M-am mulțumit să-i spun pe un ton indiferent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pantaloni și bonete. Când urc sacul în cârcă, un roi de molii mă încadrează într-o sferă, apoi într-un cub, apoi într-un trunchi de con cu diametrul bazei de 1,2 m. Pe palier, la etajul unu, mă șfichiuiește cu privirea madam Istrate. Zestrea fiică-sii a mai scăzut cu câteva sute de molii. La capătul străzii arunc sacul pe capota unui Nissan argintiu. Norul de molii se ține după mine ca după un felinar. Până să ajung în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cu pereții acoperiți de icoane și am luat dealul pieptiș. Trebuia să sărim gardurile din bârne cu care muntenii își separaseră pășunile. Mărșăluiam gâfâind pe sub coroanele sărăcăcioase ale zarzărilor. Iarba și florile de câmp ne ajungeau până la genunchi. Aerul era șfichiuit de aeroplane și bombardiere: bondari, albine, viespi, musculițe. Cam o dată la treizeci de secunde înghițeam o insectă. Avea gust amărui și mă gâdila în timp ce bâzâia în josul faringelui. I-am dezvăluit Sabinei că mai ales musculițele conțin proteine. Ajunși în vârf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
damfuri scurte din gurile știrbe ale metroului. Se încălziră apoi cu o bere fiartă la un local prizărit. O blondă grasă trecea servind printre clienți. Când fundul i se înroșea de pișcături sărea pe tăblia barului, iar glasul ei pătrat șfichiuia urechile mușteriilor: „De ce m-ai părăsit/hai vino înapoi/să fim numai noi doi/din nou ca altădatăăăăă!” Cu lacrimi în ochi, Leo spintecă bazarul de-a curmezișul. Dibuia drumul pocnind cu bastonul alb în tinicheaua tarabelor. Pit-bull-ul îl târa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
focului îl stăvilesc și-l înspăimântă. Sticla...! Sticla, Boss! țipă și Dan, pe punctul să clacheze. În învălmășeală, Oroarea se întrezărea, destul de deslușit: Trei trupuri obeze, de dulăi, se năpusteau în trombă, împreunate lubric într-un singur trunchi puhav și șfichiuiau necruțător și triplu, cu odgoanele unor cozi chelite și solzoase! Tropăiau ritmat, ca tobele, cele douăsprezece labe de zăvozi, ale Alcătuirii, aducând mai curând cu brâncile de urs! Trei căpățâni cu boturi ude, roșii, se căscau năpraznice, împodobite devălmaș cu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
belșug cu paiete! În mâini, voluptuoasa matroană ducea o tavă argintie zincată, pe care se afla un pachet de țigări mentolate slim, nedesfăcut, pentru Șobolan. Păi, de ce-mi vii tu cu tava aia goală, fără pahare, făi, grăsuno? o șfichiuie Mariusache. Toanto! Afară...! Fugi cu ea, că ți-o fac guler! Hai, hai, mută-ți silicoanele, că oamenilor ăstora li se usucă limbile și ceru'gurii, pân' la omușor! Mișcă din copane, umblă și tu după lichidități și după culinare
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
puțin amuzante, de care povestitorul nu este străin, personal descoperindu-l în multe dintre ele. Scriitorul Corneliu Văleanu, fiind și epigramist (membru al Uniunii Epigramiștilor din Româniaă, are un ascuțit simț de observație, o înclinare/aplecare către satiră și umor, șfichiuiește prin întâmplări trăite de dumnealui sau sunt numai pățanii imaginare, metehne omenești în scopul, de ce nu, al îndreptării lor. Un exemplu este chiar în primul capitol: „”, unde autorul critică epigramatic faptul că pensionarului de la noi nu i se asigură de către
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
văd aceste păsări falnice, și poate că simțurile lor ascuțite le ajută să simtă, să adulmece mult dincolo de ceea ce văd ochii lor. Dar din reveria mea mă trezesc stropii reci și repezi ai ploii purtate de vântul rece ce-mi șfichiuiește fața. Imbrac repede pelerina de ploaie, acoper și rucsacul și-mi continui drumul pe potecă, printr-o ploaie incredibil de rece pentru acest timp al anului. In scurt timp, devine atât de violentă, încât mă constrânge să mă retrag la
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
ploaie incredibil de rece pentru acest timp al anului. In scurt timp, devine atât de violentă, încât mă constrânge să mă retrag la primul refugiu ce-l întâlnesc și care este deja înțesat de pelerini. Dar mai bine înghesuit decât șfichiuit de această ploaie nemiloasă ce-ți pătrunde în oase, și nu am pe mine decât un maieu, o cămașă cu mânecă scurtă și pelerina de ploaie deasupra. Mai sosesc și alți pelerini, iar spațiul devine neîncăpător. Impreună cu alți trei
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
părăsită în toată acea imensitate uitată de lume. Când își întoarse privirea din nou în lungul drumului, Eugen observă apropiindu-se un băiat de vreo zece ani. Pășea fără să se grăbească pe marginea drumului, privind în pământ, absent și șfichiuia cu o nuia viguroasă tulpinile bălăriilor care îi ieșeau în cale. Le croia metodic și cu ură deși, în același timp, părea să nu aibă nimic personal împotriva lor. Tulpinile cedau sub nuiaua lui, plecându-și în tăcere florile de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
sub nuiaua lui, plecându-și în tăcere florile de purpură, înfrânte. Hei, îi strigă Eugen. Oprește-te! Băiatul nu părea să-l fi observat și nici nu dădu vreun semn că se auzise strigat. Continua să se apropie și să șfichiuiască bălăriile, la fel de absent, poate doar cu mai puțină ură. Hainele de pe el erau aproape zdrențe, iar în picioare purta o pereche de ghete largi, cu șireturile dezlegate. Eugen îi tăie calea. Tu n-auzi? Stai pe loc! Băiatul îl ocoli
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
unei clădiri noi, aflate Încă În construcție, a cărei fațadă golașă, proaspătă se Înălța la distanță de cîțiva pași În lumina cenușie, lividă, aspră. LÎngă bordură, paznicul clădirii făcuse focul Într-un tomberon ruginit, iar acum focul strălucea, trosnea și șfichiuia aerul Înghețat cu flăcările sale și din cînd În cînd oamenii se apropiau să-și Încălzească mîinile. Pe trotuarul Înghețat din fața clădirii un bărbat zăcea Întins pe spate, iar un internist de spital, cu capetele stetoscopului vîrÎte În urechi, Îngenunchease
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Bogăția de izvoare canalizate în centrul localității mai ridica și unele probleme de ordin gospodăresc la care domnul Tachi își spunea și el părerea spre o rezolvare mai practică, rezolvare ce nu era acceptată de obștea satului, care îl cam șfichiuia cu câte o ironie usturătoare... Într-o zi, când a propus să se mai facă încă o nouă teică de beton - deci un nou jgheab colector al apei abundente ce curgea permanent, un mehenghi glumeț i-a zis-o de la
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]