86 matches
-
pînă cînd Înserarea intră În Întuneric. Ne răvășirăm dedîndu-ne nouă Înșine În uitările ființei, căutîndu-ne ca Într-o pierdere disperată și negăsindu-ne; ea Își striga ajutorul În știutele cuvinte de dragoste, că nu auzeam În liniștea imaginatului ocean decît șoptirea ei stereotipă: „Te iubesc! Te iubesc! - un Început ca un final, altceva buzele ei nu puteau, nu putură rosti. Eram prinși ceasului acela tîrziu vegheat de draperiile celor două ferestre, cea dinspre bulevard și cea dinspre curte; adus atenției pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
eu, coboară în străfundurile sufletești ale acestuia, stfel încât trecutul devine, printr-o miraculoasă forță artistică a geniului, prezentul imediat, fără eforturi, ci în mod spontan și natural: o voluptate sufletească îl cuprinse mai întâi i se păru c-aude șoptirea acelor moșnegi bătrâni care, pe când era mic, îi povesteau în timp de iarnă, ținându-l pe genunchi, povești fantastice despre zâne îmbrăcate în aur și lumină, care duc limpedea lor viață în palate de cristal și pare c-a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
într-un creuzet fantastic, cele mai sensibile dintre toate sunetele: Urechea mea pândește să le-auză / Abia-nțelese, pline de-nțeles / Cum ascultau poeții vechi de muză136. Toate sonurile acestea misterioase sunt înglobate (și învățate) din cântecul elementelor naturii: Melodica șoptire a râului ce geme/ Concertul ce-l întoană al paserilor cor/ Foșnetul trist și timid a frunzei care freme, toate sunt în fapt apanajul dorului, indestructibil legat de cântec: Ele m-umpleau de cântec, cum mă umpleam de dor137. Eminescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fi cum vei pretinde,/ Dar cum sunt mă lasă azi."// Astfel lupt cu-a ta mustrare/ Ceasuri, zile, săptămâni,/ Și mereu a mea-ndreptare/ O amân de azi pe mâni168. Conștient că va trece împreună cu Eros puntea humii, în melodica șoptire a râului, ce geme169, Eminescu îl proiectează pe zeu și peste Styx: Și totuși va luci în veci/ Aprins de zeul Amor/ Și ale sale raze reci/ Pe frunte lumina-m-or.// Căci stăpânește tot ce-a fost/ Și tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
visul există 226. (Facultatea de a visa, aidoma gândirii, e la Eminescu primordială și universală 227). În poeziile de început, așa cum este Din străinătate, Eminescu asociază visul cu starea poetică, ceea ce arată că ele trăiesc în simbioză. Visări misterioase, poetice șoptiri 228 amintesc de copilărie, de natala vâlcioară și de dorul lui nebun pentru ele. În somn, romanticii cad ca într-o altă trezie, mai grea, mai originară, în care sufletul își recâștigă unanima substanță 229. Când, în Sărmanul Dionis, Eminescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
te simți neliber, mic, Să vezi marile aspirații că-s reduse la nimic.” (M. Eminescu) „Și mă credeam în mucenicie.” (L. Blaga) Când se întrebuințează la diateza reciprocă, verbul își poate limita câmpul semantico-sintactic la relația subiect-predicat: „Prin frunze aiurează șoptirile-i alene Când gurile-nsetate în sărutări se-mpreun.” (M. Eminescu) „Cum ei mergând alături se ceartă și se-ntreabă, Nu văd în fundul nopții o umbră de roșeață.” (M. Eminescu) sau îl poate extinde, facultativ și, într-o măsură însemnată redundant
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mai mulți la o discuție. Cineva însă a întors privirea spre mine ca spre un suspect. „Ai ceva gata?”, m-a întrebat. Am zis „da”, deși în clipa respectivă nu aveam în minte nici un proiect editorial. Am adăugat parcă la șoptirea cuiva: „în jurul lui Bacovia”. Răspunsul a fost pe cît de spontan, pe atît de corect. Asta fac de ani: mă „învîrt”! M-am deprins nu numai să trec prin curtea operei lui, ci și să mă plimb pe la marginea ei
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Astăzi se poate spune că această nouă Tagmă a Jefuitorilor și-a atins în totalitate scopurile: o clică îmbogățită prin jaf, bine înfiptă în societate, un popor jefuit și debusolat, o presă aservită, o justiție coruptă, o debusolare cvasigenerală cu ,,șoptirea” permanentă că nu se poate face nimic, hoții trebuie în continuare să huzurească iar populația să fie jefuită tot înainte ! Iar această situație reprezintă ,,realizarea de prestigiu” a regimului Iliescu. De la el se trage ! Iar această haită va acționa pînă
Tribul by Ciornei Marian () [Corola-publishinghouse/Science/91671_a_92380]
-
anumit caracter de necesitate ("fatalitate"), prin care evoluția poeziei se înscrie în tendințele, mai largi ale evoluției spiritului modern, așa cum erau ele schițate de Henri Bergson, în "L'Évolution créatrice" (1907). "Dialogul lui Monos și Una" (1841), la care enunțul "Șoptiri de la Monos, la Una!" (italice în originial)45, din "Veghe", face aluzie directă, în continuarea, pare să fie, în viziunea barbiana, unul din textele esențiale pentru "revoluția poetica" inițiată de scriitorul american. În forma unui colocviu celest, între doi iubiți
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
care ochiul e chemat să înainteze nu pe pârtia sticloasă ori pe calea însorită, ci "pe cărăruia de humă lunecoasă", pe poteca îngustă, anevoioasă ("mult istovit pe cale") a unui acces treptat. La acest nivel, lucrarea originarului se vădește difuz, "în șoptirea născândei adieri" a unei chemări nevăzute; fără să se ofere cu totul vederii, ea e abia un fior ce însuflețește lucrurile, deschide ființei un orizont nebănuit, topește orice făptură "în marea nuntă a firii": "Curând în miezul luncii, un neștiut
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
la somnuleț. Nu exista nici o îndoială: acestor băieți, atât de intens implicați în muncă, în studiu, în rugăciune și în joacă nu le mai rămânea timp pentru a cădea în plictiseală. Iar religioșii, odată stinse luminile dormitoarelor și încetate ultimele șoptiri tainice ale băieților, treziți încă cu tenacitate, se furișau în grabă unul câte unul în capelă ca să încheie ziua cu o jumătate de oră de adorație ori să o completeze cu ultimele practici de devoțiuni personale. Un orar de un
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]