286 matches
-
atunci ministru al Educației Naționale, și tot el a întocmit lista celor 12 scriitori care urmau să formeze "rotonda". De aici izvorăsc o seamă de întrebări "inconturnabile" (cuvînt foarte la modă, de vreo cîțiva ani încoace, în scrisul literaților cu ștaif; am aflat că înseamnă "de neocolit"): cum a fost cu putință ca, în rîndul celor doisprezece, să figureze autori ca Al. Vlahuță sau Șt. O. Iosif și să lipsească Creangă și Slavici? De ce au fost omiși Ion Heliade Rădulescu ("părintele
Lista lui Petrovici by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7100_a_8425]
-
ta începe să miroase a spirit. Altfel spus, medicul are un ce aparte în ținuta lui, un soi de noblețe stilată, care îi dă imboldul de a se considera altfel în comparație cu restul. E alura și mîndria firească a omului cu ștaif. Nu e vorba de fumuri cabotine, ci de o conștiință a aristocrației bazate pe merit, dacă nu și pe stirpe. Iar conștiința aceasta are drept urmare o sporire a pretențiilor intelectuale. Iată de ce medicul caută rafinamente culturale și le cultivă cu
Între caduceu și liră by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7148_a_8473]
-
le povestește fără să le interpreteze, lăsînd cititorului libertatea de a le da semnificația pe care o consideră cuvenită. Și mai e un lucru: naturalețea în scris n-o capeți decît atunci cînd ți-ai dobîndit stilul, iar stilul e ștaiful care se recunoaște spontan la un om, dar cu o condiție: să fi ajuns să-l aibă. Stilul lui Gabriel Liiceanu nu numai că e ușor recognoscibil, dar e dătător de naturalețe epică, de unde și plăcerea pe care ți-o
Cultura afectului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6226_a_7551]
-
mult, în deceniile petrecute în spitalele Grivița sau Fundeni, Nicolae Radu și-a ascultat imboldul spiritual, făcînd la „fără frecvență" (cum era restricția în vigoare în anii comunismului) Facultatea de Filozofie, pe care a absolvit-o în 1974. Și cum ștaiful speculativ l-a ajutat să vadă lumea doctorilor sub alt unghi, cartea de față cuprinde amintirile vieții de atunci, începînd cu momentul admiterii (în primul an Nicolae Radu a fost împiedicat să dea examen din cauza originii sale nesănătoase, tatăl său
Idoli și amintiri by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6028_a_7353]
-
Un discurs care stimulează și diversifică posibilitățile de lectură prin surprinzătoarea varietate a registrelor. Recursul frecvent la ironie și la procedee ludice în contextul unei meditații grave referitoare la chestiuni culturale, texte literare, teorie literară, anulează impresia de povară, de ștaif al unui culturalism snob. Este ceea ce se poate constata, de pildă, în cazul unei particularități stilistice dintre cele mai evidente, cum este abundența citatelor literare. Acestea sunt adesea modificate sau falsificate cu o borgesiana dezinvoltură, ceea ce conferă literaturii lui Vila-Matas
Literatura după era Gutenberg by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/4829_a_6154]
-
reală a unor împătimiți care vor să aibă în posesie exemplare bibliofile. Dovadă că, în afara „furturilor uzuale” (în medie dintr-o bibliotecă universitară din Germania se fură cam 100 de volume pe an), adevărata pagubă e produsă de intelectualii cu ștaif. Cel mai celebru caz e al unui om de știință din Hessen care, de-a lungul anilor, a reușit să sustragă 24 000 (sic!) de volume cu care și-a amenajat acasă o bibliotecă de invidiat. Pe locul doi se
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4831_a_6156]
-
lui Isaac Babel, l-a împrumutat acelei colorate istorii a infamiei de care vorbea Borges. Benya Krik poseda acea aureolă pe care o conferă naivitatea și admirația populară celor care sfidează legea, un bandit-haiduc fără scrupule, dar cu șarm și ștaif, amestec de fante de mahala cu maniere burgheze și cuțitar. Existența sa aventuroasă traversează ambele lumi, regimul țarist și cel bolșevic fiind puse astfel în contrast. O bună parte din film îl înfățișează pe bandit deambulând mândru prin Odesa asemeni
Benya Krik între revoluție și reacțiune by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5246_a_6571]
-
istorie a filosofiei nici măcar la rubrica rateuri de propagandă, și resentimentul surd, cu neputință de disimulat, față de Heidegger, a cărui figură îi provoacă lui Steiner secuse de repulsie. Cu astfel de răbufniri de otravă, șirul prelegerilor din volum își pierde ștaiful doct și alunecă într-o lamentabilă cîrtire doctrinară, al cărei rezultat e coborîrea tonului aulic pînă la dîra neplăcută a unui rechizitoriu penibil. E o tristețe să vezi cum un erudit ca Steiner nu-și poate reprima toxinele personale, preschimbînd
Libido sciendi by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5255_a_6580]
-
înșirate la primul colț de stradă, una după cealaltă, aproape de oficiul poștal, cu holul lui straniu, lung și pustiu, forfotitor și luminat doar întrun capăt, unde se lucrează la un ghișeu sau două, și de Benjamin Franklin, hotelul central, cu ștaif, devenit între timp Ramada Motor Inn. Acolo a avut balul de absolvire promoția lui, Mt. Judge ’51, el s-a dus într-un frac de vară, iar Mary Ann într-o rochie de satin de culoarea levănțicii, fără bretele, a
John Updike - Rabbit se odihnește () [Corola-journal/Journalistic/5309_a_6634]
-
oamenilor inteligenți, o descriere a patogeniei care a dus la distrugerea etosului occidental. Înfățișat în cîteva trăsături repezi, Scruton e un englez de modă veche pentru care condiția de om cere o prealabilă cizelare: o educare dureroasă în vederea dobîndirii unui ștaif cultural, „ștaif“ însemnînd aici: simț critic, cultivarea emoțiilor și rafinarea imaginației. Fără cizelare nu există ștaif, numai că cizelare înseamnă constrîngere, adică supunerea voinței la jugul unor exerciții de formare, începînd cu lectura textelor canonice, trecînd prin ascultarea muzicii clasice
Între Spengler și van Gennep by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5317_a_6642]
-
o descriere a patogeniei care a dus la distrugerea etosului occidental. Înfățișat în cîteva trăsături repezi, Scruton e un englez de modă veche pentru care condiția de om cere o prealabilă cizelare: o educare dureroasă în vederea dobîndirii unui ștaif cultural, „ștaif“ însemnînd aici: simț critic, cultivarea emoțiilor și rafinarea imaginației. Fără cizelare nu există ștaif, numai că cizelare înseamnă constrîngere, adică supunerea voinței la jugul unor exerciții de formare, începînd cu lectura textelor canonice, trecînd prin ascultarea muzicii clasice și terminînd
Între Spengler și van Gennep by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5317_a_6642]
-
trăsături repezi, Scruton e un englez de modă veche pentru care condiția de om cere o prealabilă cizelare: o educare dureroasă în vederea dobîndirii unui ștaif cultural, „ștaif“ însemnînd aici: simț critic, cultivarea emoțiilor și rafinarea imaginației. Fără cizelare nu există ștaif, numai că cizelare înseamnă constrîngere, adică supunerea voinței la jugul unor exerciții de formare, începînd cu lectura textelor canonice, trecînd prin ascultarea muzicii clasice și terminînd cu mișcarea ochiului care învață să privească un tablou. În lipsa acestor acte de silnicie
Între Spengler și van Gennep by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5317_a_6642]
-
îi bănuim de exercițiul puterii, de plăcerea perversă de a schingiui un autor cu ajutorul verdictelor crude. Dacă nu știi să stîlcești în cîteva paragrafe un nume, nu ai sorți de a urca în ierahia breslei, cronicarul fiind un mercenar cu ștaif ale cărui tente retorice nu au atît rostul de a emite judecăți oneste, cît de a împărți palme discreționare. În al treilea rînd, cronicarul e un mofturos de speță îndoielnică care caută să uzurpe rostul criticului literar, numai așa explicîndu-se
Cronicarul blînd by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5429_a_6754]
-
își ridică o modestă prăvălie. Strada se numea Lipscanii Noi, mergând, peste Calea Victoriei, în prelungirea Lipscanilor pe care-i știe toată lumea. Prima librărie Socec e, la 1867, doar puțin mai încolo, la parterul hanului Șerban- Vodă. O altă librărie cu ștaif era Alcalay, care se găsea, la sfârșit de secol XIX, la parterul Grand Hôtel du Boulevard. Alcalay era ceva mai tânăr decât Socec și începuse ca buchinist. Și librăria Alcalay îi supraviețuiește fondatorului ei, care se stinge în 1920. E
Librării de altădată by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5185_a_6510]
-
le strică alibiul. La urma urmei, cui i-ar folosi? Probabil că încurcăturile cele mai celebre, ținând de apele-ape ale caracterului - dacă se poate spune așa - moftangiilor sunt cele din Amici și din Infamie... Decorul diferă, este de berărie fără ștaif, unde oricând se poate întâmpla un accident. Cineva sau ceva se amestecă și identitatea, cam precar construită, a unei atitudini sau a unui gest, se arată a fi cu totul altceva. Îi putem alipi aici, la amicii care nu fac
Identitate... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5214_a_6539]
-
arta de a ordona trecutul nu s-ar deosebi de munca adunătorilor de informație complezentă. Neagu Djuvara se numără printre istoricii înzestrați cu fler, care nu trebuie să folosească erudiția drept plasă de camuflaj pentru lipsa unei calități. Cu un ștaif de atitudine amintind de farmecul greu al aristocrației interbelice și cu o patină a vorbei ce vine din aceeași perioadă, Djuvara are suficientă intuiție pentru a simți căldura trecutului. Mai mult, el poate să intuiască tiparul unei epoci și mai
Presimțirea viitorului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6686_a_8011]
-
care apar la televiziuni, dându-le ca exemple pozitive. Cătălin Ștefănescu (TVR) ”deține virtutea dialogului agreabil și viu, aduce în discuție teme consistente, își pune în valoare interlocutorul și dozează cu talent proza convorbirii cu pasaje de muzică bună. Nimic ștaif, nimic vedetistic, nimic de prost gust. O gură de aer în atmosfera sulfuroasă a cotidianului autohton” Luca Niculescu (DIGI 24) ” În legătură cu el, sunt gata să folosesc un termen de care majoritatea studiourilor de televiziune au uitat: distincție. Ponderat (dar acut
La ce televiziuni se uită Andrei Pleșu by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/65138_a_66463]
-
un scris clorotic, uscat și lapidar, cu fraze aducînd cu coastele descărnate ale scheletelor presărate în deșert. Pustiu sufletesc umplut cu gînduri formulate după clișeele în vogă, dar cu aerul solemn că oficiază un ritual inițiatic, cuvenit numai spiritelor cu ștaif. Căci lipsa de talent e cronic vanitoasă. Al doilea semn este incoerența. Autorul monitoricesc adună fragmente fără să se mai străduiască să găsească momente de trecere între ele. Articulațiile le lasă în plata Domnului, fără să-și dea seama că
Cultura de monitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6496_a_7821]
-
cehovian și a experimentat aproape toate trucurile postmoderniste, inclusiv jongleriile grafice. în mod surprinzător, legendarul redactor-șef al lui „New Yorker", William Shawn, care nu cultiva de obicei scriitori nonconformiști și le impunea colaboratorilor o ținută stilistică oarecum rigidă, cu ștaif, l-a îndrăgit din prima clipă pe tânărul ireverențios care făcea tabula rasa din tradiții și i-a publicat peste o sută de texte. Prezența lui în pretențioasa revistă avea să contrarieze multă lume. în 1967 s-a tipărit acolo
Colaj de perle și nestemate by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6115_a_7440]
-
cu atît mai pregnant cu cît domeniile în care i se simte influența sunt mai îndepărtate. În această privință, fizica contemporană nu are rivali, tiparul ei pătrunzînd peste tot și ajungînd să dea naștere unei veritabile mode a expresiilor cu ștaif. Mai mult, chiar dacă nu ți-ai propus vreodată să înțelegi semnificația fractalilor, a supercorzilor sau a principiului de incertitudine, prezența lor e cu neputință de evitat, pînă într-atît de saturat e aerul epocii de sunetul lor. De aceea nu-i
Pătura vibrîndă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6421_a_7746]
-
Și asta se simte chiar din răspunsurile pe care i le dau lui Bogdan Mandache: afirmații șablon, impersonale și aseptice, consternînd prin lipsa de germene speculativ. Spuneam că, din lotul celor 21 de manechine purtătoare de morgă universitară, trei au ștaif în atitudine și cutezanță în observații. E vorba de Jean-François Mattéi (Universitatea din Nisa), Bertrand Vergely (Institutul de Teologie Ortodoxă din Saint Serge) și Emmanuel Housset (Universitatea din Caen Basse- Normandie). Jean-François Mattéi pune degetul pe rană, înfățișînd cele trei
À la franÇaise by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4765_a_6090]
-
implacabil destine și galaxii. Sub unghiul tentei fataliste, propria viață i-a confirmat teoria, dar platitudinea unei viziuni în care materia se mișcă fără sens l-a condamnat pe Conta să nu aibe parte de epigoni sau de exegeți cu ștaif. O soartă interimară, trăită sub provizorat și fără orizont de spirit, aidoma filosofiei în care a crezut.
Plectrul fatalității by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4782_a_6107]
-
figuri de stil inutile sau desuete. Face comparații inedite, aruncă în pagină epitete vii, dar mai ales conturează personaje convingătoare. Indiferent dacă vorbim de răufăcători sau tineri inocenți, de prostituate sau de mahalagii, de temniceri sau de oameni politici cu ștaif, autorul reușește mereu să găsească tonul adecvat și vorbele cele mai nimerite pentru a zugrăvi portrete. „În lumea reală, numărul 12 fusese doctorul Román Sanahuja, șeful Serviciului de Medicină Internă al Spitalului Clinic, un bărbat integru, tăbăcit de furii și
Două traduceri by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/4426_a_5751]
-
care o resimți citindu-i paginile. Arțagul care îl împinge la căutarea expresiei vîrtoase îi împrumută avocatului un aer brutal, cu accente tari și nedelicate, stilul său fiind contondent în expresie și caustic în tentă psihică. Un înveninat al cărui ștaif spiritual se revarsă într-un pitoresc argou oltenesc. Iată cum sună, în varianta lui Pandrea, o meditație asupra sensului vieții: „Materialistul vulgar spune: să-ți umpli și să-ți deșerți zilnic mațul gros, să-ți storci lichidul seminal regulat și
La grande peur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4624_a_5949]
-
categoria a doua. Un entuziast de stofă tandră, avînd o limfă senină de intelectual stenic, a cărui formă predilectă de expresie e prelegerea universitară. Profesor de-o viață, Vasile Morar are o mină curtenitoare de mic burghez pedant, al cărui ștaif se simte în vestimentație (costum și cravată) și în eleganța gesturilor. E un meticulos corect fără stridențe de atitudine. Nu l-am văzut niciodată supărat, dar nici euforic. Pe stradă sau pe culoarul facultății trage după sine un zîmbet perpetuu
Epoca postmorală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5809_a_7134]