115 matches
-
șvabă, maghiară și română: Ciumești ("Schamagosch"), Sanislău ("Stanislau"), Tiream ("Wiesenfeld"), Craidorolț, Ardud ("Erdeed"), Carei ("Großkarol"), Tășnad ("Trestenburg"), Santău Localități cu populație de origine șvabă și română: Terebești, Mădăras ("Madras"), Sâi ("Scheindorf"), Socond ("Grossokond"), Șandra ("Alexanderhausen"), Borlești ("Burlescht"), Hurezu Mare Primii șvabii sătmăreni au ajuns în Maramureș în 1712 în urma unei solicitări a contelui Alexander Károlyi care dorea repopularea zonei, devastată de războaie. Inițial aceștia trăiau în circa 40 de așezări, unele exclusiv germane, altele mixte. În comparație cu alte grupuri de germani colonizați
Șvabi sătmăreni () [Corola-website/Science/303215_a_304544]
-
Lorena, Luxemburg și Palatinat, precum și din Hessa, Bavaria și Suebia. Alt grup provenea din Austria, în special din Stiria (Steiermark). Este însă neclar cum aceștia au luat numele de șvabi bănățeni din moment ce un număr mic dintre ei veneau din regiunile șvabe: regiunea "Suabia" (Schwaben) din vestul Bavariei și Württemberg (Suebia propriu-zisă; astăzi în landul Baden-Württemberg) și Alsacia, în prezent în Franța. Explicația cea mai plauzibilă pentru originea numelui de șvabi este probabil faptul că majoritatea coloniștilor erau înregistrați și îmbarcați (cu
Șvabi bănățeni () [Corola-website/Science/302263_a_303592]
-
vestul Bavariei și Württemberg (Suebia propriu-zisă; astăzi în landul Baden-Württemberg) și Alsacia, în prezent în Franța. Explicația cea mai plauzibilă pentru originea numelui de șvabi este probabil faptul că majoritatea coloniștilor erau înregistrați și îmbarcați (cu propriile căruțe) în orașul șvab Ulm, de unde erau transportați cu așa-zisele "Ulmer Schachteln" pe Dunăre, până la Belgrad, de unde plecau pe jos să-și găsească noua lor patrie (alte porturi dunărene de îmbarcare au fost: Günzburg, Donauwörth, Neuburg și Regensburg). Unii dintre ai au dat
Șvabi bănățeni () [Corola-website/Science/302263_a_303592]
-
Banat un ținut mlăștinos și aproape pustiu. În primii ani s-au confruntat cu epidemii, febră și foamete. Însă, printr-un un efort enorm, cu numeroase victime și multe obstacole, în două-trei generații, recultivarea regiunii s-a încheiat cu succes. Șvabii bănățeni au găsit cel mai bine caracterizarea efortului lor în zicala „Primilor moartea, următorilor sărăcia, ultimilor pâinea” ("Den Ersten der Tod, den Zweiten die Not, den Dritten das Brot"). Cruciale pentru succesul secării mlaștinilor au fost drenarea și canalizarea râului
Șvabi bănățeni () [Corola-website/Science/302263_a_303592]
-
sârbesc partizanii iugoslavi au omorât peste 1.000 de bărbați și au forțat mulți alții să emigreze. În ultimele săptămâni ale războiului, au urmat alte măsuri represive ale guvernului comunist al lui Iosif Broz Tito, având ca efect eliminarea minorității șvabe din Iugoslavia. În România, numeroși etnici germani, inclusiv șvabi bănățeni, au fost deportați în Uniunea Sovietică la ordinul armatei sovietice, pentru prestarea de muncă forțată. Mai multe mii dintre aceștia au murit în timpul deportării. Multora dintre cei rămași li s-
Șvabi bănățeni () [Corola-website/Science/302263_a_303592]
-
limba de predare germană din Banat este Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Există la Timișoara și Arad și alte instituții de învățământ preuniversitar cu limba de predare germană, chiar dacă majoritatea elevilor acestor școli sunt de etnie română. În prezent șvabii bănățeni din România sunt reprezentați politic de Forumul Democrat al Germanilor din România. Cei mai mulți șvabi bănățeni care au emigrat s-au integrat bine în țările în care s-au stabilit. Ei și-au creat organizații culturale ("Landsmannschaften") prin intermediul cărora își
Șvabi bănățeni () [Corola-website/Science/302263_a_303592]
-
Deși aici presiunea uniată era mult redusă, nu lipseau nici eforturile de maghiarizare și nici masivele colonizări străine. Pentru a schimba caracterul etnic al Banatului - și totodată și pe cel religios - autoritățile austriece au colonizat în zonă germani (așa numiții „șvabi”, aduși din Suebia), sârbi, și chiar slovaci, cehi, unguri, ruteni și alte naționalități. Ca urmare românii ortodocși, populația autohtonă a Banatului și inițial majoritatea covârșitoare, vor ajunge după cca. 150 de ani să fie abia jumătate din populație. Aceeași politică
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
finala celor șase. Herta Müller a făcut studii de germanistică și de limbă și literatură română la Universitatea din Timișoara, în perioada 1973-1976. Începând cu anii 1970 a fost apropiată de Aktionsgruppe Banat, un grup format din studenți și scriitori șvabi bănățeni, care aveau o atitudine protestatară, neacceptată de regimul din România comunistă. Acest fapt a adus-o în atenția Securității. În alocuțiunea rostită la Stockholm, pe 10 decembrie 2009, Herta Müller i-a omagiat pe prietenii ei din Aktionsgruppe: „Din
Herta Müller () [Corola-website/Science/302876_a_304205]
-
iar româna îi devine familiară, ținând cont că va fi în viitor regele românilor. Iată portretul făcut de profesorul V.D. Păun : "bălai, năltuț, subțirel la trup, cu ochi albaștri, foarte blânzi, cu nasul arcat, semnul cel mai caracteristic al liniei șvabe de Hohenzollern cu expresia feței așa de fină și curată că ai crede-o de fată mare". Acest tânăr zvelt cu nasul coroiat al Acvilelor Negre, cu urechi foarte mari, ca niște pâlnii enorme sosește la București în anul 1889
Familia Regală a României () [Corola-website/Science/298969_a_300298]
-
aprigă împotriva bisericii romano-catolice. În circulară episcipul i-a îndeamnat pe preoți să nu adere la adunarea de la Târgu Mureș, în care mai mulți preoți romano-catolici din RPR au susținut înființarea unei biserici catolice separate de Roma. Fiind de etnie șvabă, episcopul Pacha nu era prea popular printre catolicii maghiari din Banat. Speculând această stare de spirit, o audiență la Hitler, în februarie 1934, cât și concesiile reale făcute organizației fasciste "Grupul Etnic German", din Banat, Securitatea l-a împovărat cu
Augustin Pacha () [Corola-website/Science/303643_a_304972]
-
() (n. 31 mai 1877, Cenei - d. 16 martie 1962, Jimbolia) a fost un pictor român de etnie germană, din Banat, supranumit și "pictorul șvab", cunoscut pentru picturile sale care descriu istoria, viața, tradițiile și obiceiurile șvabilor bănățeni. a fost fiul bărbierului Franz Jäger și al Magdalenei Schuller din Cenei. La vârsta de 12 ani, în 1889, a fost dat la școala privată pentru băieți
Ștefan Jäger () [Corola-website/Science/303691_a_305020]
-
icoane și altare din orașele Arad, Jazowa, etc. La începutul secolului 20, Jäger era deja bine cunoscut. În 1906 pictează prima sa mare lucrare, "Colonizarea șvabilor" ("Die Einwanderung der Schwaben"). Lucrarea a fost comandată de satul bănățean Cărpiniș (atunci "Gertjanosch"). Șvabii de aici au strâns bani într-o chetă pentru plata lui. Succesul acestei lucrări îi aduce lui Jäger o a doua comandă de la Cărpiniș. Pentru această lucrare însă, întreprinde o călătorie în Germania unde vizitează numeroase localități, mai ales Ulm
Ștefan Jäger () [Corola-website/Science/303691_a_305020]
-
acestei lucrări îi aduce lui Jäger o a doua comandă de la Cărpiniș. Pentru această lucrare însă, întreprinde o călătorie în Germania unde vizitează numeroase localități, mai ales Ulm, Stuttgart si Nürnberg, pentru a observa obiceiurile și costumele populare ale strămoșilor șvabilor bănățeni. Odată cu terminarea studiilor în arte, Jäger întreprinde și alte călătorii, în Germania, Austria și Italia. Totuși, în 1910 decide să se stabilească definitiv în Banat, la Jimbolia, localitate mare și importantă a șvabilor bănățeni (atunci numită "Hatzfeld"). Va petrece
Ștefan Jäger () [Corola-website/Science/303691_a_305020]
-
petrece restul vieții aici. Între 1914-1918 a fost încorporat în armata austro-ungară și a luptat pe frontul din Dalmația. După război s-a întors la Jimbolia. Cu timpul devine faimos în Banat, unde i se duce numele de de „pictorul șvab”. Ștefan Jäger se stinge din viață pe data de 16 martie 1962 și este înmormântat la Jimbolia, lângă mama sa Magdalena, decedată în 1927. Jäger nu a fost niciodată căsătorit și nu a avut urmași. Picturile sale reflectă infinita bogăție
Ștefan Jäger () [Corola-website/Science/303691_a_305020]
-
spus că nu mai era niciun evreu în casă și au arătat către semnul care demonstra că proprietarul casei era român. Ei au continuat să păzească casa până când rebeliunea a fost înnăbușită. Dosar 4860. Josif Zaharia (Zacharias) - care aparținea minorității șvabe - era fiul unui fermier înstărit care trăia în satul Iecea Marea din județul Timișoara. În 1941, Zaharia a dat peste un băiat de 13 ani, speriat și extenuat de lungile căutări de hrană și adăpost. Băiatul era Benjamin Weiss, elev
Drept între popoare () [Corola-website/Science/304148_a_305477]
-
a întors ca preot în localitatea sa natală. În 1928 s-a pensionat. După pensionare, ultimii doi ani ai vieții, i-a dedicat creației poetice. Poeziile sale oglindesc dragostea sa pentru natură, pentru oamenii simpli și pentru țăranii și meseriașii șvabi. Reia permanent teme privind viața din satele șvăbești. Prin versurile sale, cititorul poate arunca o privire și în viața ciobanilor români, a vecinilor săi sârbi și a țiganilor. În cea mai cunoscută poezie a sa, "„Perjamosch“" descrie strămutarea locuitorilor din
Karl Grünn () [Corola-website/Science/312614_a_313943]
-
(n. 22 august 1925, Dolaț, județul Timiș - d. 3 iulie 1981, București) a fost un scriitor, dramaturg, traducător și jurnalist șvab din Banat. A scris atât în germana literară ("Hochdeutsch") cât și în dialectul șvăbesc. Pentru scrierile în dialect, a folosit și pseudonimele Uwe Peters, Hans Neufelder și Michl Gradaus. Tinerețea sa a fost marcată de al Doilea Război Mondial și
Ludwig Schwarz () [Corola-website/Science/312063_a_313392]
-
în Serbia). După eliberarea Transilvaniei de sub suzeranitatea turcească, Curtea de la Viena a decis repopularea unor ținuturi a căror populație se rărise mult în cei aproximativ 150 de ani trecuți după 1526. În regiunile Satu Mare și Banat au fost aduși coloniști șvabi și au fost admiși în Ardeal între 350-400.000 de români din Moldova și Muntenia imigrați din cauza exploatării fanariote. Tot în secolul al XVIII-lea au avut loc și valuri de exod ale populației românești din Ardeal în sens opus
Principatul Transilvaniei () [Corola-website/Science/312104_a_313433]
-
5". Timp de 7 ani a fost referentă culturală a Grupei landului Renania de Nord - Westfalia (Landesgruppe Nordrhein-Westfalen) a Asociației sașilor Transilvăneni (Landsmannschaft der Siebenbürger Sachsen), timp de 6 ani a fost președinta comitetului de sprijin pentru sașii transilvăneni și șvabii bănățeni evanghelici (Hilfskomitee der Siebenbürger Sachsen und evangelischen Banater Schwaben). Timp de mulți ani Höchsmann-Maly a fost angajată ca referentă culturală a grupei regionale Drabenderhöhe și inițiatoarea unui mic amsasamblu, denumit "Grüppchen" (Grupușor) al femeilor originare din Transilvania, care, îmbrăcate
Irmgard Höchsmann-Maly () [Corola-website/Science/311323_a_312652]
-
(n. 10 noiembrie 1951, Horia, regiunea Arad) este un poet de limba germană, originar din România. a crescut în Arad. Mama lui, Sofia Schuster, a fost săsoaică, tatăl lui, poetul Anton Söllner, a fost șvab. După ce a luat bacalaureatul în 1970, a studiat la Cluj fizica, germanistica și anglistica. A absolvit în 1975, cu o lucrare de diplomă despre lucrările timpurii ale lui Paul Celan. Student fiind, a lucrat ca redactor la secțiunea în limba
Werner Söllner () [Corola-website/Science/309534_a_310863]
-
până în 1968. Ca o încercare de a se opune asimilării culturale a șvabilor, Liebhartd a inițiat în 1968 la Timișoara cenaclul literar german „Adam Müller-Guttenbrunn”, pe care l-a prezentat ca pe un socialist transnațional, deși el fusese un naționalist șvab. În 1969 Franz Liebhard a vorbit în public despre "colegul " său Robert Reiter. Prin aceasta voia să arate ruptura între cele două etape ale vieții sale, trecerea de la poeziile de avangardă semnate Robert Reiter, înaite de război, la poetica postbelică
Franz Liebhard () [Corola-website/Science/310337_a_311666]
-
politica de transformare a Grupului etnic german în coloana a cincea a Reichului. Demersurile sale privind evitarea stigmatizării colective a minorității germane n-au avut succes: deportarea a 70.000 de etnici germani în URSS și exproprierea totală a țăranilor șvabi și sași n-au putut fi împiedicate. În pofida acestei atitudini exprimate și înainte de 1944, el a fost arestat în 1952 de către autoritățile comuniste și a murit în anul 1953 într-o închisoare stalinistă. Corneliu Coposu rememora momentul decesului acestuia, alături de
Hans Otto Roth () [Corola-website/Science/308857_a_310186]
-
1787 primește privilegiul de a organiza târguri. Acest privilegiu este extins în 1837 când i se permite organizarea unei piețe săptămânale. În tot acest timp a cunoscut o deosebită evoluție economică, demografică și urbanistică. Localitatea a fost colonizată cu germani (șvabi). S-a dezvoltat și localitatea Sânnicolau German, încorporată mai târziu în oraș. Un loc important în viața localității l-a jucat școala inferioară de agricultură, construită în 1799 de către contele Cristofor Naco și Gimnaziul de Stat, construit în 1894. Aici
Sânnicolau Mare () [Corola-website/Science/297047_a_298376]
-
să se afirme, iar latura mai prozaică a marelui oraș a oferit posibilitate de existență pentru artiști. Astfel, a ajuns aici de la Lugoj Emil Lenhardt, autorul unor lucrări demne de remarcat în perioada anilor ’30 (Natură statică, Peisaj însorit, Țăran șvab din Banat etc.). Cariera lui însă nu a mai urmat linia ascendentă; locul peisajelor luminate, cu umbre colorate a fost luat de secvențe urbane convenționale și ulițe de sat fără personaje. Doar câteva naturi statice mai reflectă posibilitățile de odinioară
Muzeul de Artă din Timișoara () [Corola-website/Science/305279_a_306608]
-
1786-1788. Clădirea veche a fost însă demolată în anul 1812, iar în locul ei a fost ridicat imobilul actual în anul 1828, în "Kasernenstil". Printre locuitorii faimoși ai clădirii au fost baronul de origine macedoromână Duca, juristul Alexandru Bugarschi și politicianul șvab Kaspar Muth. Pe locul actualei catedrale a fost înainte de 1745 o biserică de lemn, care servea drept lăcaș de cult atât creștinilor ortodocși de origine română, cât și sârbă. Între 1745 și 1748 a fost construit imobilul, care inițial nu
Piața Unirii din Timișoara () [Corola-website/Science/303458_a_304787]