203 matches
-
cheful de viață, deși gătitul Îi mânca tot timpul pe care l-ar fi irosit altminteri măturând și făcând ordine prin țarcul sau grajdul ăla. În rest, abia de reușea să se spele ea la chiuveta aia din bucătărie care țârâia continuu, că de fii-su nu mai spun. Aveau totuși și un fel de baie, cu closet și duș, și ăla cu robinetele stricate, dar acolo era Întuneric și opriseră apa de la robinetele de pe coloană ca să se asigure că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
dacă se călătoresc cucoarele în vreo zi înainte de Ziua Crucii, în noaptea acelei zile va fi brumă. Semne de frig Cînd se vîră mîța în sobă sau în cuptor. Dacă zgrapțănă* mîța la ușă. Toamna, cînd pițigoii și ciocîrlanii vor țîrîi pe lîngă casă, ocoale etc. e semn sigur că frig o să fie în scurt și chiar omăt o să cadă. Dacă ies muștele și furnicile înainte de ziua Sf. Alexie. Cînd cîntă huhurezul. Cînd zgîrie mîța rogojina cu unghia. Semne de ger
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
Cînd nu-ți arde focul e semn că se încălzește vremea ori face a moină. Cînd ciocîrlanul își lasă ciocul pe spate e semn că va fi moloșag. Semne de stricarea vremii Cînd sfîrșitul soarelui se face în nori. Cînd țîrîiesc vrăbiile. Cînd vin vrăbii și ciocănesc la fereastră, arată vreme rea. Cînd paserile se izbesc iarna în ferești sau se vîră prin șuri, are să vremuiască. Cînd luna-i în țarcalan, are să fie vreme rea. Cînd se văd trei sori pe
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
-mi chinuie ochii. Când am ajuns la baltă, m-a întâmpinat o liniște deplină. Am aruncat undițele. Încet, încet, discul roșu al soarelui s-a ivit la marginea zării și totul s-a însuflețit. Au început să cânte păsările, să țârâie greierii, să orăcăie broscuțele. Spre apă se înclinau grațios sălcii pletoase, iar pe lacul neted se bucurau de lumina dimineții nuferi albi și galbeni. Se grăbeau să le admire frumusețea fluturi și albine, bondari catifelați și libelule cu aripi străvezii
Prieteni de poveste. Teme de vacanţă. Limba română, clasa I by Cecilia Romila () [Corola-publishinghouse/Science/91492_a_92303]
-
ar fi să zumzăie ca un bîzoi enorm și să spargă liniștea divină care domnește de obicei la ora aceea. Mai tîrziu începe corul strident și exasperant al cicadelor, mai exact al cicadoilor, care își cheamă partenerele spre lucruri rușinoase. Țîrîie peste tot de să-ți plesnească timpanul. Cum pot să perceapă doamnele cicade care dintre cicadoi chirăie mai cu moț, nu știu. Ei însă nu tac și fac un tărăboi infernal, mai ceva ca în perioada alegerilor în România. Ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
aiasta? Chiribuță, ridică din umeri: Eu... eu nu știu... Nici eu... Prinde! îi aruncă Ștefan un măr de pe tipsie Chiribuță îl prinde, râde și mușcă. Ștefan își proptește capul greu în palme, picotește cu ochii roșii de oboseală. Un greier țârâie fin în zidurile mucede ale cetății. Chiribuță! Ia vină tu de mă trage olecuță pe spinare. Mi s-a pus o ruptoare de mă seacă. Chiribuță sare, dar, pe ușița de taină, tiptil, se strecoară Voichița. E udă leoarcă, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan zâmbind în mustață. Păzește-mă, Doamne, de iele! Blagoslovește-mă numai cu zâne... Alerg, alerg desculță prin rouă și culeg, culeg flori, fel de fel... Și, tot culegând, ajung la lacul cu nuferi din mijlocul pădurii. Era cald, cosașii țârâiau, apa clipocea, mă chema... Arunc tot de pe mine și... huștiuluc în apă. Și m-am bălăcit, ciripește ea cu bucuria bălăcelii în glas. Dumnezeule! Ce-am pierdut! se căinează Ștefan. Și chiar ști să înoți? Ohooo! Taica m-a-nvățat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
alege. De când îi "blagoslovesc" eu... M-a ascultat Sfântu', se mândrește Preafericitul. L-a ajuns blestemele noastre, precizează Duma. Ștefan se lasă încet, în iarbă, alături. Se culcă pe spate. Respiră adânc aroma ierburilor încinse în soare. Un coșaș îi țârâie la ureche. Bate un vânticel și frunzele pădurii foșnesc, șoptesc...Funigeii au pornit alba lor nuntă aeriană. O ciocănitoare bate toaca într-un copac și niște păsări gureșe ciripesc, se hârjonesc de-a dragostea. Ștefan urmărește zborul sacadat al unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ascultând ultima șoaptă și ultimul gând al celor ce se duc. Amin... Prea cuvioșii monahi să-și sacrifice tihna chilioarelor, că jertfa lor bine va fi primită în Ceruri. Doamne, spune Ștefan cu nostalgie, să dormi în fânul cosit!... Cu țârâit de greier la ureche!... Și ce miroznă de busuioc și sulfină!... Îi surprinde pe boieri mustăcind, dându-și coate pe-nfundate. Îi amenință cu degetul și, cu un zâmbet șăgalnic, îi ceartă: Afurisiților! Numai la blăstămății vă stă gândul! Eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în când, glasuri în ogradă. Codrii de pe dealurile dinprejur stau neclintiți supt un cer înnalt, albastru șters. Din cerdacul arhondaricului unde stăm, privim pe gânduri înnainte, pe când înserarea crește, și pe când stoluri de lăstuni se învârtesc prin jurul bisericei celei mari țârâind subțire, cristalin. Singuratecă și tristă stă chinovia aceasta în munți, departe de orice așezare omenească. Și înserarea crește, crește, de departe tare parcă se aude abia talanga de la o turmă care se apropie de mănăstire pentru odihna nopții. ceasornicul care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
fânețe frumos înflorite. Varatecul rămâne în urmă, cu ușoare zgomote care pătrund limpede prin tăcerea amurgului, în pâcla ușoară, sub curgerea negrilor brazi ai muntelui. Suind la deal prin fânețe, primim până-n suflet mirosul florilor câmpului; glasuri nenumărate de greeri țârâie lung, răsunător, domol și dulce; câte un cristel cârâie din când în când. Ajungem pe deal deasupra satului Valea-Seacă; ne întâlnim cu un ciobănel cu fața rumenă, cu ochi vioi care unește în cârd vreo 20-30 de oi, cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
rostite, sună întotdeauna ca din cavernă (sau din biserică) : grave, metalice, cu neapărat ecou ! Și, ca și cum acestea n-ar fi de ajuns, filmul de față împinge sadismul până la a avea într-o scenă din trei câte un telefon vechi care țârâie strident și exasperant, acoperind până și muzica ubicuă a unui veteran al genului, Adrian Enescu (Cum spunea un coleg la avanpremiera filmului : Eu sunt Adam ! te face să regreți apariția sonorului.) Fie că-i regreți pe Bell, pe Marconi, pe
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
cumpărături în sat, intram ziua în amiaza mare pentru un scurt răstimp în biserică. Când mă aflam singură acolo, pentru mine nu era o biserică. Mă duceam la Fecioara, nu-mi făceam cruce, nu mă închinam. Era răcoare iar greierii țârâiau dindărătul altarului așa cum o făceau seara, în curte. Mă duceam întins la Maria, cercetam cu atenție inima ei, sugeam o bomboană pe care mi-o cumpărasem din restul de bani și puneam o alta între degetele ei de la picioare. Sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
unui iartagan însângerat, trecut parcă proaspăt prin gâturi creștinești, cum se legăna și ea când în dreapta, când în stânga, dimpreună cu luceferii și stelele, îngânând hora munților de pe pământ; și doar nu s-auzeau alți lăutari decât tot grierii cei care țârâiau mocnit în iarbă. "Ce mare sărbătoare, ce bucurie a cuprins lumea, de s-au pus toate stihiile pe chef?..." gândii eu. Când iată că din fiecare gură de meterez, din fiecare crăpătură de zid, de sub fiecare piatră răsturnată răsăriră sumedenie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
o secție de terapie intensivă", îi explică o infirmieră. "Și cât e ceasul?" "Unu, mamă." "După-masă? M-au dus la blocul operator la ora 10..." "Ieri, mamă... Azi e vineri." Este al naibii de pusă la aparate. La cea mai mică mișcare, țârâie ceva. Și are vârâte peste tot sonde. Cea mai supărătoare e cea din nas, care o împiedică să elimine mucozitățile. A doua zi reușește să le scuipe atât de bine, că sonda se desprinde. Medicul e chemat urgent: Dacă nu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
chemat urgent: Dacă nu are grețuri, lăsați-o în pace..." Nu, n-are grețuri. Treptat i se scot și celelalte sonde, dar aparatele, foarte sensibile, unul legat de brațul stâng, celălalt de brațul drept, rămân pe loc și continuă să țârâie, cum dă Dumnezeu. Imediat ce ațipește, clinc! Și asta ține până când vine o infirmieră care le potolește. Asistentele-adjuncte îi fac toaleta la pat și o ridică cu o macara ca să-i schimbe cearșafurile. Macaraua din Țiganul mitic, a cărui urmă a
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
iubirile și deznădejdile lui, tot ce a creat, distrus sau urât într-o viață de om se materializează printro liniuță impersonală și anostă care unește două numere, numerele hotar al existenței fiecăruia. Glasul ei suna acum molcom, undeva un greier țârâi înalt și liniștitor, câinele dădu deodată un zvon scurt, lătrând de câteva ori, apoi mârâi înfundat, aciuându-se sub grămada lui de vreascuri. Simiuc o asculta în continuare pe fată: - Pentru mine trăiește ea, și Isidora își trecu drăgăstos palma
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
-și îndeplini prerogativele la cotele cele mai înalte. Trebuia, doar, scuturat la modul cel mai serios. Cu riscul de a-și pierde pâinea, hotărî să facă ea asta. Intră în biroul lui în clipa în care telefonul personal începu să țârâie. Cristian Bariu stătea cu capul rezemat în mâini, ignorând apelul cu încăpățânare. Ea privea aparatul, convinsă că la celălalt capăt al firului e "domnișoara dezastru" în persoană. Directorul ridică ochii spre ea și Luana luă receptorul din furcă. O voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Zâmbi. Voia ca fiica ei să fie perfectă. Probabil că orice mamă avea această dorință. Privi un moment în gol, spre oglindă, imaginându-și-i pe Wolfie și pe fata ei perfectă jucându-se în grădina din spatele casei. Apoi soneria țârâi din nou și o readuse în prezent. Fir-ar să fie, se gândi. Dacă Amelie și Tish au venit pentru o seară ca-ntre fete, pot să plece de pe-acum. Clar nu voia ca gemenele să întârzie declarația de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
aceeași zi și, curând, Își anunță plecarea. Cam tot atunci, Matsubara Takumi pleacă cu o Însărcinare, așa că, În casa de pe colină, nu mai rămaseră decât Inada Oinosuke și Aoyama Shinshichi. Soarele se Înălța tot mai sus. Începea să dogorească. Greierii țârâiau și singurele vietăți care se mișcau prin arșiță erau furnicile, care se târau pe dalele fierbinți ale grădinii. Dinspre fierărie, izbucneau ritmic zgomote furioase de ciocan. Oare cum or fi sunat În urechile lui Tenzo? — Nu-i gata odată pușca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Nobunaga În mijlocul procesiunii. Instrucția din ziua aceea durase cam patru ore. Soarele arzător al miezului verii bătea chiar deasupra capetelor. Caii și soldații, leoarcă de nădușeală, mergeau Înainte. Miasme rău-mirositoare se Înălțau din mlaștini; cosașii verzi săreau pe drum, cu țârâind ascuțit. Sudoarea șiroia pe chipurile palide ale oamenilor. Nobunaga se ștergea pe față cu cotul. Treptat, culoarea Îi reveni, Împreună cu firea sa imprevizibilă și capricioasă. — Cine-i făptura aia caraghioasă care fuge pe-acolo? Ochii lui Nobunaga păreau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Okehazama, plănuiește să ajungă diseară. Sarcina noastră e să mergem Înainte și să vedem dacă nu sunt probleme cu podurile, râpile și prăpăstiile de pe drum. Haideți, să mergem! Glasurile și oamenii se Îndepărtară, iar muntele Își regăsi liniștea dinainte. Cosașii țârâiau ascuțit. Dar, nu peste mult, din depărtare se auziră cai. Nu se suna din corn, nu se băteau tobele, iar călăreții trecură printre piscurile munților În cea mai desăvârșită tăcere cu putință. Totuși, În pofida eforturilor lor, nu aveau cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
vedea pe propria lui mamă, În Nakamura, și pe el Însuși, În adolescență. Deodată, tânărul ridică privirea și spuse: — Mamă, așteaptă un moment. E ceva ciudat. — Ce este, Mosuke? se săltă puțin bătrâna. — Greierii s-au oprit dintr-o dată din țârâit. — O fi iarăși vreun animal care Încearcă să intre În hambar. Nu, clătină el din cap cu tărie. Dacă era un animal, nu se apropia cât timp mai e lumina aprinsă. Tânărul se strecură spre prispă, gata să iasă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
sună telefonul de pe noptieră, și el sugerează, poate ar trebui să răspunzi tu, apropiind receptorul de urechea mea, Amnon nu e acasă, îi răspund veselă vocii feminine care îl caută, n-am idee cînd se întoarce, dar telefonul continuă să țîrîie și după ce conversația se încheie, sar din pat și ridic receptorul, recunoscînd dezamăgită vocea lui Gaby, misterioasă și răgușită de mîndrie, de parcă ar fi fost decorat pentru eroismul și abnegația sa, totul e în regulă, Ella, am primit un semn
Zeruya Shalev - Thera by Any Shilon () [Corola-journal/Journalistic/6189_a_7514]
-
cu mulți ani în urmă.” Confesiunea, punctată de note săltărețe, dă „la”-ul diapazonului romanesc: „Fluieram a drum lung și-mi ziceam: când voi pleca anul ăsta la Craiova (adică la liceu) - fiu-fiu, după două săptămâni - fiu-fiu... zbughe-o...” Ascultând cum țârâie ploaia pe acoperiș, cumintele elev de pension îl citește din scoarță-n scoarță pe Sadoveanu, care-l îmbie la ducă: zăvoaie, poduri umblătoare și alte asemenea minunății s-ar mai găsi, ce-i drept, și-n preajma casei, „dar eu
Haimanaua, dulcineea și maestrul by Corina Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/5166_a_6491]