83 matches
-
cei prezenți, au fost, unul după altul, făcute fărâme. Nu se lăuda străinul: nici un lup alb nu ar fi putut scăpa de puștile lui cu foc repetat! Doar să-l fi împresurat ditamai haita. Și nu mai era chiar străin țintașul. Devenise Vânătorul de lupi albi. Donna Iulia fusese și ea la demonstrația de tragere la semn. Îi părea rău că nu înțelesese ceea Ochi cenușii încercase să-i spună nu de mult. L-ar asculta cu atenție de i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
care se ținuse tot timpul scai de grupul lor, trecînd peste cuvîntul superiorului său. Din doi, unul trebuia să fie securist, Poștașule, greu de zis însă care era, zîmbește Bătrînul dînd pagina. La Spitalul de Urgențe, doctorii povestesc iar despre țintași ai Securității, arme cu infraroșu, telescoape și gloanțe dum dum, pînă și ăștia le știau pe toate, mie îmi vine tot mai greu să citesc, se destăinuie Bătrînul încercînd marea cu degetul, privindul pe Poștaș pe sub sprîncene, încercînd să-i
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
toate oazele. Tobele ținuturilor n-au dormit: au dus vestea ca vântul. Iahuben privi cu gura căscată spre amândoi, pe rând. - Fiare n-ați întîlnit? întrebă Mai-Baka. - Nu. Și, chiar de-am fi întîlnit, Iahuben este viteaz și nu sunt țintași mai buni ca el în toată oastea. Iahuben își umflă pieptul, mândru de sine, și uită de tobele deșertului. - Cum v-ați descurcat prin deșert? întrebă iarăși Agbongbotile. - Eu cunosc deșertul din copilărie, spuse Auta. Dar niciodată nu l-am
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acea noapte, cînd Oberlus se cățără pe culmea falezei pregătit să facă noi victime, fu surprins să constate că vaporul lipsea și, mai grijuliu ca niciodată, străbătu insula, temîndu-se de o nouă momeală pe care ar fi putut-o lăsa țintașii ascunși, dar nu descoperi nici urmă de viață omenească. La răsăritul soarelui, cercetă cu ajutorul ocheanului fiecare cotlon, fiecare sîncă, pădurice sau vîlcea și se asigură din nou că nu se vedea nici un fel de pînză la orizont. Plecaseră. Descumpănit, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
stea, e o stea, nimeni nu o poate nega, domnule președinte, Și acum ce facem, Guvernul nu va rămâne cu brațele încrucișate, încă nu ni s-a terminat muniția, încă mai avem săgeți în tolbă, Sper că sunteți un bun țintaș, Nu va trebui decât să am inamicul în bătaia săgeții, Dar exact asta este problema, nu știm unde este inamicul, nici măcar nu știm cine este el, Trebuie să apară, domnule președinte, e o chestiune de timp, nu pot să rămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nițel pe eroul ce se-arată, pentru o secundă, vulnerabil, prins În implacabila cursă a destinului, ca un sconcs. Și-ar fi și greu să nu fie admirat, pentru că prezintă de-a curmezișul ecranului toate trăsăturile personajului pozitiv - curajos, singuratic, țintaș de cea mai Înaltă clasă, maestru al camuflajului, multimedaliat, demn, c-un acut simț al onoarei, puternic și-și mai și apără camarazii (asasini). Secundo: lunetistul are de Îndeplinit misiunea patriotică În altă țară, aici, Panama. Victimele, cel puțin, aparțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a Întâmpinat gândul de veghe. „În sfârșit, te-ai trezit și tu, vecine? Mă lași să mă devoreze emoțiile și tu, vorba ceea, <huci margineaă” - l-a dojenit Gruia. „N-au nici o șansă, prietene. Uite aici sâneața. Sunt un bun țintaș! Nu-mi scapă nici unul!” - s-a fandosit gândul de veghe. Ia adu-ți tu aminte de momentul examenului pentru postul de asistent... Ai venit la Iași - tu, țăranul de la Pomârla - jumătate mort de emoții sau mai bine zis de teamă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
la Moși. Când am venit, era gălăgie acolo și tot felul de lumini. Tragem la țintă și ne dăm în călușei. Nu știu să trag la țintă, spuse ea, părând că încuviințează. — Îți arăt, nu-i mare lucru. Am fost țintaș bun, loveam nouă din zece. O dată le-am nimerit chiar pe toate. — Ce loveai ? — Cartoanele alea. Uneori ziceai că-s oameni. Nu pot să fugă, stau așa, parcă ar avea picioarele legate. Aurica se opri în fața unei vitrine pline de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]