258 matches
-
una dintre cele mai răscolitoare poezii ale magistrului Mihai Ursachi, poet Universal din Iași, care a “vorbit” (la propria-i slujbă de înmormântare) despre Mihai Eminescu. Din acest înalt și adânc poem, acum, când mai am zece fulgi/distanță până-n țintirim, îmi aduc în minte o strofă demonstrativă, pură și simplă, halucinantă, lămuritoare pentru cei habotnici și eretici (dar și mangosiți) deopotrivă: “La ce să mai jelească aceea ce-a fost ceară/ obscură și inertă, sortită consumării,/ când razele plecate din
Să nu se împiedice apa în care a plâns Dumnezeu (XI – XIV) () [Corola-blog/BlogPost/339970_a_341299]
-
care alții depun pentru noi, și noi depunem pentru alții, fapte de viață postume.Doar cărțile mai sunt, între aceste lumi, scrisori a căror hârtie se destramă când le descoperim în podul bisericii - al cuvintelor noastre, și sufletelor, clopot și țintirim. Dar Iisusul doamnei Melania Cuc nu este numai în podul bisericii. Pentru că în penultima scrisoare, din cele 13, Duminică fără Iisus,scriitoarea ne mărturisește: Cu Iisus al meu m-am intalnit de miliarde de ori în răstimp, dar nu l-
Evanghelia după Melania Cuc (sau Testamentul Melaniei Cuc) () [Corola-blog/BlogPost/339647_a_340976]
-
viață de om, nu-i puțin lucru..., iar el se dovedise încă o dată un bun deslușitor de semne... Sătenii erau nemulțumiți... nici tu țiței, nici tu ceva aur folositor, doar tinichele vechi și oase fără foloase! Parcă nu era plin țintirimul lor! Dar, cel mai nemulțumit fu căluțul care, de-atunci, avu parte de tainul de boabe de porumb doar în amurg, fără nici o abatere de la obiceiul muncilor câmpului... Referință Bibliografică: VOCILE / Angela Dina : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1294
VOCILE de ANGELA DINA în ediţia nr. 1294 din 17 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341689_a_343018]
-
bunicii și se duseră la nunta prietenului lui Gligore, care își mărita fata. Numai că acolo se întâmplă nenorocirea. Cineva fără de suflet le curmă viețile de tineri, turnându-le otravă în pahare. La trei zile fură îngropați pentru vecie în țintirimul satului. Niciodată nu s-a știut cine a fost criminalul. Autoritățile din acele vremuri nu s-au prea străduit a afla adevărul. Nici nu prea aveau cum să-l afle. S-a bănuit că ar fi fost amorezul Vetei, care
DE-AS PUTEA VIATA INTOARCE (VIAȚA ȘTIUTĂ ȘI NEȘTIUTĂ A ÎNDRĂGITEI INTERPRETE DE MUZICA POPULARĂ DIN TÂRGU JIU, MARIA LOGA) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2128 din 28 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/343115_a_344444]
-
care-l vizităm, poate ne-om opri la întoarcere. Ieșim la poartă. În urma noastră se aude strigând moș Petre: - Părinte! Stai părinte! Nu iei tilifonul meu? Mi l-o trimăs băiatul, dar nu poci vorovi. Poate prinzi colo sus, la țintirim, un semnal pentru mine de la “mândra”, că eu tot îi cânt dar ea pace să m-audă: “vino mândră de mă ie și mă du la baba me”... Stăm în drum așteptând să vină să ne aducă “tilifonul”. Peste drum
VISUL de MIHAELA SUCIU în ediţia nr. 626 din 17 septembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/343564_a_344893]
-
Acasă > Stihuri > Reflecții > MUZEI PIERDUTE Autor: Virgil Ciucă Publicat în: Ediția nr. 1939 din 22 aprilie 2016 Toate Articolele Autorului Muzei pierdute Te-am curtat muză celesta Pentru un vers, cuvânt sublim Cu parfumu-i de tempesta Maturând prin țintirim Au pierit spre zori ciclopii Cerul meu a obosit Doar cupola Sfintei Sofii Lumină când a trăznit La privirea-ți princiara ‘N visul meu te-am regăsit Când erupția solară Scânteia spre infinit Am cătat prin universuri Să iți deslușesc
MUZEI PIERDUTE de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 1939 din 22 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378489_a_379818]
-
bate la o poartă amorțită, ce scârțâie-n gânduri suferinde. Parcă timpul, însuși s-a oprit, căutând pe uliță vechile cărări, lutul a rămas de amintiri lipit, pe drumul bătătorit de remușcări. Prin copaci foșnetul suspină, tulburând păsărilor somnul, în țintirim se aprinde o lumină, rătăcită, se închină la Domnul. Într-un sat uitat de vremuri, pășesc în conștiința-mi pătată, prin suspine ce se pierd în ecouri, să vă rog, iertați-mă ultima dată ! ::::::::::::::::::::::::::::::::: În satul meu uitat de vremuri
IERTAȚI-MĂ ULTIMA DATĂ! de MIHAIL JANTO în ediţia nr. 1654 din 12 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/379937_a_381266]
-
Acasa > Versuri > Omagiu > BUNICUL Autor: Mugurel Pușcaș Publicat în: Ediția nr. 2157 din 26 noiembrie 2016 Toate Articolele Autorului Copilăria mea cu albe plete, Demult, în altă curte s-a mutat, La țintirim , sub lespede de piatră, În ceruri, sus, cu Dumnezeu la sfat. Un înger alb i-a primenit menirea, Bătrânul meu e Făt - Frumos pierdut, Înfășurat în mantie de pluguri, Iar crucea de la cimitir e scut. Noi, vara stam pe prispa
BUNICUL de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 2157 din 26 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379435_a_380764]
-
de nea, de vremuri vii. Când primăvara vieții va surâde Pe alt tărâm, pe-aleile cu tei, Bătrânul meu blajin ca pâinea caldă Va spune iar povești la nepoței. Copilăria mea cu dalbe plete, Demult, spre nemurire a plecat... La țintirim, sub lespedea de piatră, În ceruri, sus, cu Dumnezeu la sfat. Mugurel Puscas ( Liga Scriitorilor din România ) Referință Bibliografică: BUNICUL / Mugurel Pușcaș : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2157, Anul VI, 26 noiembrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mugurel
BUNICUL de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 2157 din 26 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379435_a_380764]
-
apasă, Cu-acele ziduri strâmbe ce stau a prăbuși. Ce-așteaptă parcă-n chinuri să vină o vântoasă, Să-i curme agonia, să poat- a se sfârși. Erai pierdută-n gânduri, de-acest așezământ, Pe drumu-ngust de țară, spre micul țintirim. Și crucea de rușine intrase în pământ, Ascunsă-n buruiene să n-o descoperim. Ai plâns la vechea cruce, din margine de sat, Un nume sfânt odată, ce doar îl intuim, Un nume șters de ploaie și greu de descifrat
ACASĂ... de NICOLAE STANCU în ediţia nr. 1706 din 02 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381067_a_382396]
-
apasă, Cu-acele ziduri strâmbe ce stau a prăbuși. Ce-așteaptă parcă-n chinuri să vină o vântoasă, Să-i curme agonia, să poat- a se sfârși. Erai pierdută-n gânduri, de-acest așezământ, Pe drumu-ngust de țară, spre micul țintirim. Și crucea de rușine intrase în pământ, Ascunsă-n buruiene să n-o descoperim. Ai plâns la vechea cruce, din margine de sat, Un nume sfânt odată, ce doar îl intuim, Un nume șters de ploaie și greu ... Citește mai
NICOLAE STANCU [Corola-blog/BlogPost/381075_a_382404]
-
apasă,Cu-acele ziduri strâmbe ce stau a prăbuși.Ce-așteaptă parcă-n chinuri să vină o vântoasă,Să-i curme agonia, să poat- a se sfârși.Erai pierdută-n gânduri, de-acest așezământ,Pe drumu-ngust de țară, spre micul țintirim.Și crucea de rușine intrase în pământ,Ascunsă-n buruiene să n-o descoperim.Ai plâns la vechea cruce, din margine de sat,Un nume sfânt odată, ce doar îl intuim,Un nume șters de ploaie și greu ... XI. TE-
NICOLAE STANCU [Corola-blog/BlogPost/381075_a_382404]
-
Așează pacea-n Rășinar. Se-ngroapă casele-n tăcere, Sub lina lunii mângâiere. Doar ici și colo câte-un muget Mai strică liniștea. În cuget Și pe sub sarici vine tihna Ciobanilor cătând odihna. Cuvântul tău înalți sublim Din Rășinari, din țintirim, Spre stele ce tăifăsuiesc Și-ngână glasu-ți îngeresc. *** Rășinarii după Goga (II) Pășteau deasupra casei tale Turme de nori și-n urma lor, Luceafărul doinea agale Rășinărenilor, de dor. Tăcute licăriri de astre Țeseau marame peste sat, Pe creste se
RĂŞINARI de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1692 din 19 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373536_a_374865]
-
semnele metempsihotice. Cert e că în cadrul dragostei avem de-a face cu gladiatori preschimbați în hipnotizatori „neidentificabili” aprioric. Aceștia ajung flămânzi , tânjind la suculentele inimi kitchoase și zumzetul caricaturilor metalice, lăcățelelor, uitate în cadrul banchetului intim, neautohton din 14, pe un „țintirim” romantic. Consider că de la paralizarea prin dulcegării, la săvârșirea actelor de inepție sau ludism nebunesc sub semnul cruciadic al hipnozei roșii, este doar un pas. Ne injectăm astfel constant fiole de iubire cu mize mistice, dincolo de care stă poate, palidul
DRAGOSTEA, O PISICĂ FĂRĂ PIJAMALE de MIHAELA DOINA DIMITRIU în ediţia nr. 2238 din 15 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/372385_a_373714]
-
și orice, nu veți ști niciodată pe cine. Nu m-am trezit niciodată din alcoolul iubirii. Poate de aceea nici nu mor, nici nu îmbătrânesc. Simt absența iubirii, uneori, ca o gară scoasă din circuit. Nu voi lăcrima, nu iubesc țintirimul, cei dragi sunt cu mine, ce bine știm să închidem o poartă, o ușă, o gură, ce-ar fi Dumnezeu să ne ia oxigenul? Un mort se odihnește dansând. Dar eu,, de trei zile sunt fericit. Cunoaștem noi dragostea munților
FOARTE CONFUZ de BORIS MEHR în ediţia nr. 1351 din 12 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376381_a_377710]
-
trăit un timp îndulcit și norocos al vieții noastre. Și poate că tocmai de aceea, în taina unui gând ascuns și curat mulți dintre noi și-ar dori să fii din nou alături de neamul și de leatul lor acolo, în țintirimul din deal, pentru a petrece veșnicia printre cei care ne-au dat viață, printre cei cu care am trăit cea mai frumoasă parte a vieții noastre, printre cei neîntinați de păcatele lumii de ieri și de azi. Acolo mi-aș
PIERDUTA LUME de MIRCEA DORIN ISTRATE în ediţia nr. 1727 din 23 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374745_a_376074]
-
două țărmuri: a fi și a nu fi. Între cele două verbe se strecoară viața, asemenea unui izvor, când liniștit și senin, când tulburat și năvalnic, ”plângându-și toate amintirile”. Sentimentul curgerii timpului, efemerul lucrurilor ”umbre de pași duc spre țintirim”, ”stau înșirate casele pustii”, îi induc poetului stări de insecuritate și suferință, și ”sub gene, lacrimi peregrine” care ” ascund noian de amintiri” - își fac simțită arsura când ”neliniști urcă spre coline”. Trec anii vieții peste noi,/ Trec ani și peste
RECENZIE. CĂLĂTOR PRIN ANOTIMPURI”, AUTOR TITI NECHITA. de VALENTINA BECART în ediţia nr. 2123 din 23 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379236_a_380565]
-
a unui car cu boi din inima lui, în raiul copilăriei, în satul cel păstrător încă de frumos, de curat, de sfânt, de tradiții și obiceiuri milenare, acolo unde, în cuibarul veșniciei pământești părinții, bunii și străbunii lui adormiți în țintirimul de la biserică sau poalele dealului Bursucău , vegheați în eternitate de Scaunul Domnului (ce domină pitoreasca Vale a Mureșului - râul sfânt), l-au învățat toate câte i-au fost de folos mai apoi în viață: cinstea, vrednicia, smerenia, răbdarea, adevărul, dragostea
ALE TALE VERSURI TOATE de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 2209 din 17 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374192_a_375521]
-
din rezbelul lui Ștefan cel Mare cu Matei Corvin, regele Ungariei (1850) încearcă să îmbine o intrigă amoroasă și un conflict războinic. Momentele de exaltare romantică alternează cu pasaje reflexive, în care personajele, contemplând ruinele sau peisajul deprimant al unui țintirim, cugetă la nestatornicia soartei, la deșertăciunea celor omenești. O polemică s-a declanșat în jurul versurilor albe în care a fost scrisă drama. SCRIERI: Agripina, Brașov, 1847; Mihul. O trăsătură din rezbelul lui Ștefan cel Mare cu Matei Corvin, regele Ungariei
ISTRATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287635_a_288964]
-
și un fior de dramatism. Gelozie, după Millevoye - semnată Carlu Nervil -, ar fi mai mult o analiză, destul de convențională, a acestui sentiment. O elegie, Melancolia, după Legouvé, încearcă să sugereze corespondențele misterioase dintre natură și stările afective: ruinele sau un țintirim sărac trezesc cuvenitele reflecții. Scriitorul e un reflexiv, un contemplativ, care mimează afectele poeților romantici. Mai conform firii sale poate fi socotit un Apolog, unde predică o existență cumpătată, sub semnul rațiunii. În volumul selectiv Păcatele tinerețelor (1857), trei secțiuni
NEGRUZZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
simboliste, cantilena. Frapează generozitatea luminii („nămeții de lumină”) în ambianța împânzită de semnele extincției. Întunericul ce se apropie, lugubru, ațâță părelnicele străluminări. De fapt, senzitivul, împăienjenit de oboseală, agonizează cu o îndurerată resemnare într-un peisaj de umbre, în preajma unui țintirim pe care o rece rază selenară îl face să pară, în contururi eterate, o „grădină de sidef”. Reveriile din amurg, doar aparent senine, trădează un zbucium dincolo de care nu-i decât abisul. În consonanță cu aceste respirări de melopee, natura
MILCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
și alții. De pildă versurile acestea, În ritmul Mioriței: «Iar din Răsărit/ Reazim ne-a venit Pașnice popoare/Din Soare-Răsare Inima ne-au dat/Pentru nou veleat Să ne facem viața/Cum Îi dimineața Traiul să-l trăim/ Nu În țintirim Care-i pentru voi/ Dacă vreți război Ani na-vi-s-ar/Funia-n stejar!». (Ben CORLACIU. - Doină) Radu Boureanu ( În Sângele popoarelor), Aurel Baranga (În Vocea Americii), Veronica Porumbacu, Adrian Rogoz, George Dan, A.E. Baconsky și foarte mulți alții au aflat
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
parcurs oniric. Ca un memento sumbru, se profilează în peisaj umbra ruinelor (aici ale cetății Sarmis), tablouri cinegetice și pastorale descoperă natura, terifiantă sau radioasă, paradisiacă, se-ntâmplă întâlniri și „recunoașteri” al căror sens rămâne, mai adesea, criptic, ezoteric. Halucinantul țintirim de țară în care, zăbovind, Reporta descifrează inscripțiile funerare, pătruns de crudul lor avertisment - circa treizeci de lamentații pe motivele ubi sunt și fortuna labilis -, apare ca oglindă a deșertăciunii lumii, necropolă universală adăpostind regi și strategi, oșteni, poeți sau
AARON-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285139_a_286468]
-
al cerurilor arc, Tu adorat și dulce al nopților monarc! Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă, Ce sate și câmpie c-un luciu văl îmbracă; Văzduhul scânteiază și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar. Și țintirimul singur cu strâmbe cruci veghiază, O cucuvaie sură pe una se așează, Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca, Și străveziul demon prin aer când să treacă, Atinge-ncet arama cu zimți-aripei sale De-auzi din ea un vaier, un aiurit
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
s-o-ngropi, Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi; Simți-o-voiu odată umbrind mormântul meu... Mereu va crește umbra-i, eu voiu dormi mereu. Iar dacă împreună va fi ca să murim, Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim, Mormântul să ni-l sape la margine de râu, Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu; De-apururea aproape vei fi de sânul meu... Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu. {EminescuOpI 130} SCRISOAREA I Când cu gene ostenite sara suflu
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]