90 matches
-
amabile și simpatice. Mai curând el devenise obiectul curiozității și pretext de a petrece o seară cu totul ieșită din comun. Tommaso cu siguranță știa acest lucru și totuși se străduia să găsească un mod de a sensibiliza acele conștiințe ațipite. Zvonul talentului fără perche de a vorbi al lui Tommaso se răspândi în tot orașul. Oameni pe care cei din familia Tufo nu-i mai văzuse, și cu care nu mai vorbise de luni de zile, dădură semne de viață
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ne obișnuim cu locul, reușim s-o scoatem la capăt. Nu e ușor, așa-i? Puțin timp după aceea grilajul din mijloc a fost închis și șoaptele deținuților din diverse celule se auziră tot mai slab până ce deveniră un murmur ațipit. Unii își povesteau pentru a mia oară istoria crimei săvârșite, alții invocau pedeapsa iadului pentru a-și răscumpăra păcatele sau relatau cum au stat de vorba cu Maica Precista. Tommaso asculta puțin, apoi închidea pe jumătate pleoapele și continua să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
păgubos” (III, 204). Or, sunt momente în care Cioran, care și-a extirpat pasiunea și vitalitatea, speră, totuși, într-o vindecare, într-o întoarcere la orgoliul său nelimitat. „Ființele nu mai sunt pasiunea mea. Dar dacă această pasiune e doar ațipită? Sper că-i așa. Dar cine știe? / Alunecare funestă către înțelepciune...” (I, 85). Și, deși-și dorește înțelepciunea anonimatului, simte cum în el zvâcnesc încă patimile eului. Iar fericirea ieșirii din lume și din istorie nu-l satisface: Cel care
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
desenează aripile. Învățarea zborului intră în atribuțiile discipolului. Educația nu e contagioasă precum guturaiul. Educatorul mediocru și-a dorit întotdeauna elevi ascultători, adică blegi. Copilul inteligent este cel mai rebel aluat. Profesorul bun este asemenea bioenergeticianului : trezește în elev facultățile ațipite. Didactica trebuie să fie un imens tratat de iubire. Școala trebuie să-î dea copilului busolă, nu doar rucsac. În absența unei pasiuni puternice, profesorul rămâne un biet slujnicar. Pentru multe buruieni din noi, școala nu reprezintă nici un pericol. În condițiile
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
o tendință religioasă ori mistică aptă să-și exprime unitatea în ritual și experiență.292 Astăzi, o astfel de societate ar putea fi recuperată doar printr-o nouă actualizare a mitului eroic de către cineva capabil să trezească valorile primordiale dar ațipite ale poporului său, să le "cheme din nou întru ființă"; aceasta este direcția în care a evoluat lumea modernă: naționalismul, mai cu seamă când este concentrat într-un lider unic, întruchipând Sufletul poporului și idealizat până la o statură eroică. Cele
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
sau "geamlâcurile" unor balcoane sau case de scară reprezintă tot atâtea eforturi de a întâlni la jumătate de drum - și, în proces, de a face vandabile -atât spiritul timpului cât și nostalgiile sămănătoriste ale unor clienți extrași prea brusc de la ațipitele lor moșii spre a fi plantați în aerul tare al noilor metropole. Cât despre arhitectura modernă, atunci când este propulsată de stat, ea este limitată la cămine de ucenici, locuințe sociale sau clădiri secunde, precum stația de radio de la Bod. Când
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
dacă pornește, păi da! și alergi dacă pornește! va coborî? trecut de capcana mitologiei SF cu îngrijorarea că m-am născut în alte vremuri, prizonieratul la oameni, avantaj că temnicerii echivalează lipsa lor de știință cu lipsirea ta de libertate. Ațipit, tot Adjud, exactitatea mesajelor patul lui Procust, discuție de studenți, unul a luat-o razna la Arad, că acolo femeile trag de tine, în Moldova mai puțin! Radna, Dezna la Arad, cum să-ți faci personale mesajele, evocări, aveam un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
de o rară frumusețe. În primele ore ale dimineții, razele încă timide ale soarelui se strecoară printre coroanele arborilor. Pădurea umedă este tăcută. Cărarea trece pe lângă tufe bogate de ferigă, apoi pe sub ramurile dese ale teilor tineri. Pădurea pare încă ațipită. Parcă stă în așteptarea căldurii și luminii soarelui. Seara, înfățișarea naturii este complet diferită. Culorile se transformă brusc, contururile pomilor și arbuștilor se evidențiază deosebit de precis, unele ierburi îmbracă o culoare roșiatică. La apropierea amurgului, cerul se acoperă de o
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
tata să vadă ce-i cu mine. Mi-ar spune, dacă mai scap sau nu. Deodată, ușa s-a deschis și el a pătruns în încăpere. S-a apropiat și mi-a spus: Ce ai? Mă doare piciorul, am îngăimat, ațipit. M-a dezvelit și m-a pipăit ușor. Vezi dacă spui urături când nu trebuie, ai făcut o bubă. Colindele se cântă numai de Crăciun. Să ții minte... Te dau cu puțin spirt și-o să-ți treacă. Mă simțeam sfârșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
departe, glasul plăcut al unei fete, cântând. Aproape pe nesimțite lumina se stinse, grăbind sosirea timpului când intrau în stăpânirea somnului. Dar somnul lui putea fi altceva decât continua repetare a faptelor zilei?! Când încă mai răsuna în mintea sa ațipită acel cântec reverberație târzie a unei melodii demult uitată își aminti o zi luminoasă de vară, cu ani în urmă. Se afla pe culmea unui deal, în vale se întindea un mic sat, iar în apropiere, pe un promontoriu, ruinele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
din casă. Fă-o acum când sunt plecată. Și s-a dus grăbită, cu sacoșa fluturând în urma ei. De s-ar răcori puțin gândeam moleșit, cu privirea pierdută, dornic de odihnă și somn. Am rămas așa, cu gândurile rătăcite și ațipite, câteva minute. Când soarele a început să-mi ardă fața, am încercat cu o mică disperare, înfrânt, să-mi schimb locul, dar căldura se instalase pretutindeni, umbra dispăruse, lumina devenise orbitoare. În cameră persista un miros de lucruri vechi, trecute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
și împliniri tainice, pătând așternuturile în lumina copleșitoare a după-amiezii de atunci, din copilărie... Mama, răbdătoare, mare, albă în capotul lejer, verde, mă momea mereu să dorm în timpul zilei, măcar un sfert de oră. Se culca lângă mine, îmbietoare, deja ațipită, învelindu-ne pe amândoi cu un cearceaf subțire... Se auzeau, de afară, acarii (Bujoreanu și Munteanu), înjurând domol, ca într-un descântec infinit, duios aproape, folosind cele mai grele vorbe, da, boscorodind acele (macazele!); neunse cu păcură când trebuia, se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
de acolo, să se termine odată tot coșmarul, el n-avea legătură nici cu politica, nici cu lupta de rezistență, el era poet, el voia să se întoarcă la masa lui de scris, avea certitudinea că în mintea lui stau ațipite și așteaptă să fie scoase la lumină atât de multe comori verbale și acum, din pricina acestui accident istoric, totul să se piardă deodată și el să îndure atâta suferință fizică pe care nu e capabil s-o îndure - nu, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
trecere prin Bacău). *Surpriză de proporții: „Europa liberă” a transmis un „interviu” (luat prin telefon) cu Dan Petrescu. La sfîrșit, acesta i l-a „trecut” lui Neculai Constantin Munteanu pe Luca Pițu. Cum de a fost posibil lucrul acesta? Au „ațipit” intenționat supraveghetorii electronici de la „Ochiul și Timpanul”? Au „ațipit” cu „aprobare de la poliție”, sau chiar la îndemnul ei? S-au ridicat dintr-odată barierele comunicării? Poate (dacă-l ține curajul) orice român să răspundă solicitării unui jurnalist sau unui post
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
spre Reghin, Târgu Mureș, Alba Iulia, sau chiar la Arad ori Seghedin. Exploatarea forestieră și plutăritul erau munci grele, aspect este ilustrat și de declarațiile preotului János Bocskor din Remetea (1838): „Pe când alții își dorm liniștiți somnul dulce, în brațele ațipite ale naturii, pe la miezul nopții în cel mai aprig ger, plutarul își părăsește patul călduros; când luna luminează, pe la trei, sute sau chiar mau mulți plutari, își mână vitele peste munții uriași, la distanțe de două-trei mile, în zăpada ce
Remetea, Harghita () [Corola-website/Science/300484_a_301813]