211 matches
-
Bisericii moscovite”, ce păruse până de curând atotputernică, și cu surparea, În fapt, a ideilor și ideologiei În care crezuse toată viața - el Învinge: este ales În cea mai Înaltă și prestigioasă funcție În stat, cu condiția, Însă, să-și abjure ideile „avântate și revoluționare ale tinereții!”. Ca președinte al unei țări ce vrea să regăsească drumul spre o normalitate democrată și burgheză, trebuie nu numai să accepte, ci și să „militeze” pentru capitalism, ba, penibil pentru un ateu „științific”, trebuie
Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mi se reproșează, să mi se adauge și această „apărare a senectuții!”. Laudă bătrâneții, așa cum cânta și fie iertat vlădica Tatălui meu, al episcopiei Lugojului, doctor de Roma, Ioan Bălan, mort Închis de comuniști deoarece nu a vrut să-și abjure credința sub amenințarea poliției dejiste: Bătrânețe, haine bune, pentru cine le ști pune!... E adevărat, Însă, că bătrânețea este și trebuie să fie ceea ce numim un bilanț al existenței. În acest sens - În primul rând În acest sens! -, ea este
Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
disprețuim; însă educația ei, societatea care o înconjurase din prima tinerețe, legăturile strânse cu ultimii filozofi ai secolului al optsprezecelea o făcu seră inaccesibilă la toate temerile și la toate speranțele de această natură. Era singura privință în care a abjurat obiceiul ei de a decide singură și a îmbrățișat păreri ale altora, primite ca atare. Sunt departe de a considera necredința ca pe o greșeală; numai că o asemenea convingere nu mi se pare motivată de nimic, și, la un
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
de mai nainte. Se poate să fie un ministeriu de alegeri și, pentru acest scop special, am dori în adevăr ca el să se constituie astfel încît să garanteze cât se poate de bine libertatea alegerilor. Astăzi, când roșii au abjurat formal republica, agitațiile de uliță, conspirațiunile, revoluția în permanență și turburarea de meserie, țara are nevoie de armonizarea intereselor ei, de armonizarea claselor ei, de-o politică în adevăr de stat și nu de partid. Noi credem că majoritatea partidului
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
în țara noastră, unde desigur e destulă plebe cosmopolită ridicată din gunoaie, slugarnică prin natura ei, niciodată, zicem, n-au văzut un om mai prosternat dinaintea mărimii lor pământești, mai gata de a-și renega tot trecutul, de a-și abjura principiile, de-a fi apostol al propriilor sale învățături decât pe acest republican Să trăiască românii " Romînului" zice d. Chițu. O dorință foarte justificată din punct de vedere bugetar. Românii "Romînului" sunt bunăoară d. Cîmpineanu, cu 40000 franci leafă; d-nii
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
cată să admitem că suveranul s-a deprins a desprețui oamenii din țara aceasta. Căci, în adevăr, ce opinie își poate forma cineva despre un individ care, pentru o pensie ori o funcție, își renegă tot trecutul, își {EminescuOpXII 418} abjură credințele? "Man muss es in diesem Lande nicht so genau nehmen " e poate un axion aplicabil față cu d-alde Candiano, C. A. Rosetti ori alții, față cu oameni ce nu se pot măsura decât cu propria lor micime; dar
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
idei liberale și conservatoare era acum doi ani încă atât de fundamentală încît atingea însăși forma statului, însuși modul de-a exista al țării și naționalității noastre. Cu ocazia proclamării regatului d. C. A. Rosetti împreună cu tot partidul său au abjurat formal ideile sale din trecut, s-au convertit la altă religie politică, au recunoscut monarhia ca formă definitivă și inalterabilă de existență pentru statul român. Vechii republicani, afiliații lui Mazzini, membrii comitetelor republicane au recunoscut monarhia, au devenit dinastici; "pionul
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
1757), înaintea groaznicei execuții care îl aștepta și care l-a inspirat pe Michel Foucault în Surveiller et punir. Geniul ultimei formule m-a fascinat dintotdeauna. Seară tematică pe Arte, destinată Inchiziției. Interesantă remarca unui istoric: Galileo Galilei și-a abjurat opera și descoperirile pentru că era un bun credincios și nu dorea să-și compromită relațiile cu Biserica, ca "fiu" al acesteia. La urma-urmei, o formă specială de "ascultare". Îmi amintesc cât de anapoda prezenta materialismul dialectic acest episod clasic al
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
ca să nu-mi iau adio de la ei pentru totdeauna: "De pildă, zise, despre Giordano Bruno! A fost ars pentru ideile lui!" Da, așa era, se putea scrie despre acest italian care combătuse scolastica, dar și aristotelismul, și care nu putuse abjura până la capăt. Să te târăști în genunchi la propriu și să-ți renegi convingerile, cu speranța că, trăind, le mai poți încă răspândi printre oameni, se putea face o dată, dar nu de mai multe ori, fără a risca să ți
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
45. 227. Ceea ce relatează Honigberger se petrecea la 18 septembrie 1843. Dalip Singh s-a născut În 1837 și a murit În 1893, la Paris, după mulți ani petrecuți În India. În 1853 se convertește la creștinism, pe care-l abjură pentru sikhism În 1886, de altfel după 20 de ani de căsătorie cu Miss Bamba Müller, soția lui de origine germană cu care a trăit la Londra, cf. Sikh Encyclopedia, p. 114. Ca și Honigberger, biografia lui a devenit un
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
dependență pe baza căreia se dezvoltă funcția de circumstanțial instrumental se exprimă prin elemente relaționale. Fac excepție enunțurile, foarte rare, în care circumstanțialul se realizează prin gerunziu, juxtapus regentului: „Dacă e să obțin ceva de la viață nu vreau să obțin abjurând.” (O. Paler, Galilei, 24) Când se realizează prin substantiv (pronume), desfășurarea relației de dependență este asigurată și marcată de un număr restrâns de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) care impun cazurile: • genitiv: cu ajutorul, prin intermediul: „Se făcuseră arestări dar autoritățile nu reușiseră să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
O., 337); „Criticul a fost demis din învățământ chiar de conservatorii săi, de Tell anume... pentru motivul că venea la Parlament în loc să stea la catedră.” (G. Călinescu, U.P., 267), „Vina ta, Galilei, nu e numai aceea de a fi abjurat.” (O.Paler, Galilei, 78) „Tot ce stă în umbra crucii, împărați și regi s-adună Să dea piept cu uraganul ridicat de Semilună.” (M. Eminescu, I, 146) • a denumirii obiectului exprimat prin regent (atributul denumirii): „Moștenitor eu sunt al iernii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mișcările corpurilor cerești (Pământ și Soare) ca aparținând unui univers infinit, teză conformă adevărului științific, dar opusă dogmatismului mistic. Inchiziția, atotputernică, se revoltă, declarându-l trădător al credinței în Dumnezeu, un Anticrist. Adus în fața tribunalului Inchiziției el a refuzat să abjure. A fost declarat eretic și condamnat la moarte prin ardere pe rug. Copernic avusese noroc. Galileo Galilei (1564-1642), fizician și astronom italian, studiază cu ajutorul lunetei cerul; face observații importante și devine adeptul teoriei copernicane. De asemenea elaborează legile căderii corpurilor
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
de origine europeană au încercat să lupte cu succes pentru supraviețuire și să-și întrebuințeze rațiunea ca cea mai de preț armă în aceste strădanii. Dovada este aspirația lor de a profita de toate realizările occidentului. (...) Mahatma Gandi și-a abjurat întreaga filozofie în momentul în care a intrat într-un spital modern pentru a se opera de apendicită". L.V. Mises, Acțiunea umană, www.mises.ro, p. 69. 272 Mises arată: ,,Orientului îi lipsea un lucru esențial, ideea de independență față de
Capitalismul. O dezbatere despre despre construcția socială occidentală by Dorel Dumitru Chirițescu () [Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
viața firii, ca un zeu, și să se joace cu legile și cu făpturile ei. Ostenit de atâtea fantasmagorii, la un pas să creadă în însăși inconsistența universului, el numește toate acestea this rough magic, vrăjitoria asta grosolană, și o abjură, pentru a se întoarce, bătrân, la condiția obștească. Iar clemența lui, capacitatea de iertare și de împăcare, care crește în el cu trecerea vremii și cu o sporită 155 înțelegere a oamenilor și a întâmplărilor, este, cum spune Benedetto Croce
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
altfel pe Cioran decât bunul valah?! Nici o mirare că într-un loc vorbește despre noi, cu referire la poporul pe care-l disprețuiește și în care se cuprinde. Se recunoaște, deci, perfect în ceilalți, pe care îi contestă sau îi abjură. Iată-l spunând: „Noi românii suntem niște ratați. Asta e originalitatea noastră și pe drept cuvânt îi detestăm pe străini, biete ființe care s-au realizat” 22 februarie 1991 Ă 582). Vorbind despre „sărmanii ardeleni”, despre care spune că nu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
primii pași ai înțelepciunii” (I, 101). Sau: „Judecând bine, sensibilitatea mea se înrudește cu aceea a romanticilor ș...ț, îmi iau umorile drept lumi, le consider substitute ale realității” (I, 110). Ceilalți, atunci când îi condamn, când îi incriminez, când îi abjur, nu-s altceva decât eu însumi, spune Cioran în momentele de luciditate, acele momente când iese din sine însuși pentru a se putea privi, cu răceală, ca pe un altul. Dar cel mai adesea Cioran nu se suportă pe sine
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Când nu ai privilegiul să fii cinic sau naiv, viața este o încercare de fiecare clipă, o rană de nelecuit” (III, 315). Or, nefiind nici cinic până la capăt, nici naiv, lui Cioran nu-i rămâne decât scepticismul, pe care îl abjură în permanență, îngrijindu-și-l. E boala lui de nelecuit, e rana lui, fără de care Cioran știe că și-ar pierde rostul. Ciudat, în aceste condiții, să-i dăm dreptate lui Cioran atunci când se crede „prin fire, violent Ă prin
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
făcut și ea parte dintr-o strategie de construire de sine împotriva propriului sine, deja intuit în precaritatea sa), el este apreciat pentru nihilismul pe care-l transformă în profesie, pentru abandonul devenit cauză și pe care, pentru moment, îl abjură. Cum îi privește cu invidie sau măcar cu melancolie pe toți cei care își hrănesc existența cu o idee, de înțeles dezorientarea și panica identitară. De fapt, Cioran mărturisește într-un loc că a fost în permanență străinul: „Întotdeauna am
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
răspuns” (II, 192). În adâncime, crede că, pentru asceză, pentru proiectarea în vegetal, pentru a deveni sihastru, nu are vocație spirituală. Poate că, mai mult decât atât, nu se poate sustrage păcatelor eului. Prezența celuilalt, pe care îl contestă, îl abjură, îl ucide, este, de fapt, fundamentală pentru ființa cioraniană. Căci în realitate, Cioran nu suportă singurătatea. Își spune: „Suferim de îndată ce avem nevoie de cineva sau de ceva. Să facem astfel încât să depindem cât mai puțin de lucruri și de oameni
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de când mă străduiesc să fiu inactiv și, pe legea mea, am izbutit” (III, 21). Nu ne întrebăm aici cât de iluzorii sunt faptele pe care se întemeiază o astfel de convingere. Cert este că, dincolo de urmele de nostalgie, Cioran își abjură trecutul în care nu el sălășluiește, ci un altul. În fine, dacă Cioran pare să se fi vindecat de nostalgia energetismului, el nu s-a vindecat și de boala propriei țări. Neputința de a se rupe de trecut și de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
exclusiv de sine. Oricum, el identifică în propriul portret imaginea țării, în propriile defecte, defectele alor săi, în negativitatea sa, misterul unei țări care supraviețuiește. Iar dacă la el ura de sine e însoțită de orgoliu, să nu uităm că, abjurat de Cioran, care își aprofundează, asemenea strămoșilor săi, neantul, orgoliul e semnul omului cel vechi. După teribilele experiențe ale tinereții, ceea ce caută Cioran este, în fond, extazul neantului, pe care ai săi îl asumaseră dintotdeauna și pe care Cioran îl
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
îl privește pe scriitorul în cauză. Cu toate acestea, este bine de știut că nicodemismul lui Moravia a fost de scurtă durată și că nu se reflectă în nici un fel în scrierile sale. În sfârșit, la capul de acuzație că abjură de la identitatea sa evreiască, ar fi de spus că prozatorul nu și-a revendicat niciodată această componentă identitară, iar ca scriitor chiar a ignorat în mod deliberat tematica legată de Shoah, fie dintr-un cinism fundamental, fie pentru că nu accepta
Moravia și Roma by Oana Boșca-Mălin () [Corola-journal/Journalistic/13047_a_14372]
-
laic, autor al unor povestiri și romane ce s-au dorit a fi fresce ale vieții cotidiene din Apuseni. Victimă a interzicerii, de către același regim comunist, a Bisericii Române Unite cu Roma - și, evident, a refuzului lui Agârbiceanu de a abjura -, literatura lui de inspirație direct sau indirect creștină nu a mai fost niciodată reeditată după 1948. Nici exegeza nu a străbătut-o, tot din motive de cenzură. Consecințele acestei ocultări asupra receptării operei laice a părintelui Agârbiceanu sunt mai mari
Agârbiceanu (aproape) necunoscut by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5842_a_7167]
-
mai grav afectat de cenzură a fost însă tezaurul de cercetări istorice al școlii teologice blăjene. Aceasta, evident, din cauza interzicerii, în 1948, a Bisericii Române Unite cu Roma și a persecutării ierarhilor, preoților și intelectualilor ei care au refuzat să abjure. Istorici eminenți, ca Ștefan Manciulea sau Zenovie Pâclișanu, au fost împinși de cenzura ideologică într-o nedreaptă uitare, chiar și după micul dezgheț ceaușist din anii ’65- ’71, când părea că începe să adie un vânt ceva mai proaspăt în
Un text dezgropat din colbul arhivelor by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5559_a_6884]