186 matches
-
provocate de apele subterane și de suprafață) desfășurate de-a lungul timpului au dus la crearea unor forme de relief diverse; atât la suprafața rocilor cât și în interiorul lor; astfel: Fenomene exocarstice: vârfuri ("Dâmbău, Corabia, Ciumerna, Secu, Bebeleu, Pleașa Râmețului"), abrupturi cu depozite de grohotișuri la bază, turnuri, masive ("Colții Trascăului, Cireșu, Dosul Blidarului, Geamănu, Piatra Grohotișului, Pleașa Râmețului, Secu"), creste ("Ardoscheia, Fața Pietrii, Fața Râmețului, Piatra Craivii, Prisaca, Galda-Colții Caprii"), ciuperci, poduri, cheiuri ("Ampoiței, Caprei, Gălzii, Geogelului, Cheile Piatra Bălții
Trascău () [Corola-website/Science/334750_a_336079]
-
m), Dl. Padeș (1.010 m), Dl. Dreptului (950 m); d) Masivul Vârtoapele - cu carst de tip suspendat autigen, situat la o diferență de 200-300 m altitudine față de văile înconjurătoare - are altitudinea medie de 900- 950 m, fiind mărginit de abrupturi. Spre Depresiunea Hațegului mai apar câțiva martori de eroziune, pe șisturi cristaline - Vârful Purcărețul (870 m) și Vârful Muncelu (810 m) - sau pe conglomerate, gresii și marne: Vârful Măgura (804 m) și Muchia (809 m). De asemenea, tot spre Depresiunea
Platforma Luncanilor () [Corola-website/Science/316828_a_318157]
-
punctul culminant al masivului și din care se desprind alte ramuri secundare. Masivul este alcătuit predominant din gresii și conglomerate și numai parțial din calcare și are înălțimi frecvente peste 2000 m. Este bine marcat în ansamblul peisajului carpatic prin abrupturile sale marginale, ce pun în evidență flancurile externe prin varietatea reliefului sau. Alternanta de gresii, marne și conglomerate, neuniformitatea litologica a conglomeratelor au condiționat apariția prin dezagregare și eroziune diferențiala, a unui relief rezidual de turnuri și coloane ce iau
Geografia munților Bucegi () [Corola-website/Science/317406_a_318735]
-
conglomeratelor au condiționat apariția prin dezagregare și eroziune diferențiala, a unui relief rezidual de turnuri și coloane ce iau forme dintre cele mai bizare cele mai cunoscute fiind Babele și Sfinxul . În bazinul superior al Ialomiței domină relieful carstic, cu abrupturi, hornuri (Hornurile Țapului), doline, chei (Horoabele, Urșilor, Peșterii, Tătarului, Zănoagei, Orzei), peșteri (Ialomiței). Relieful structural este evidențiat prin suprafețele structurale, abrupturi, brine și polițe structurale. În bazinul superior al Ialomiței sunt localizate, de asemenea, numeroase urme ale glaciațiunii cuaternare: circurile
Geografia munților Bucegi () [Corola-website/Science/317406_a_318735]
-
cele mai bizare cele mai cunoscute fiind Babele și Sfinxul . În bazinul superior al Ialomiței domină relieful carstic, cu abrupturi, hornuri (Hornurile Țapului), doline, chei (Horoabele, Urșilor, Peșterii, Tătarului, Zănoagei, Orzei), peșteri (Ialomiței). Relieful structural este evidențiat prin suprafețele structurale, abrupturi, brine și polițe structurale. În bazinul superior al Ialomiței sunt localizate, de asemenea, numeroase urme ale glaciațiunii cuaternare: circurile de sub Mecetul Turcesc și de la obârșia văii Sugarilor, vai glaciare, custuri, morene. Masivul Bucegi reprezintă un larg sinclinal, de direcție nord-sud
Geografia munților Bucegi () [Corola-website/Science/317406_a_318735]
-
general, se poate constata o succesiune altitudinala normală a solurilor zonale; în zona forestiera, de la cele brune slab acide ( saturate, eubazice) de pădure, până la "podzolurile humico-feriluviale" și "turbele oligotrofe", iar în zona alpina, de la solurile brune, tinere, de pajiști pe abrupturi, până la cele "humico-silicatice podzolice". Apariția unor anumite roci a determinat formarea de "soluri intrazonale". Astfel, pe calcare s-au format soluri "litomorfe", "rendzinice", iar pe roci acide solurile "brune acide", "criptopodzolice" și "podzolice" care coboară intrazonal în zona solurilor brune
Geografia munților Bucegi () [Corola-website/Science/317406_a_318735]
-
568 de hectare. Aria naturală înclusă în Parcul Național Munții Rodnei prezintă o largă dezvoltare a reliefului glaciar (custuri, circuri glaciare, văi glaciare, morene), cuprinzând elemente ale rețelei hidrografice deosebit de pitorești (cascade, lacurile glaciare Lala Mare și Lala Mic), vârfuri, abrupturi calcaroase, pajiști alpine, păduri și poiene. Rezervația dispune de mai multe tipuri de habitate, astfel: păduri de conifere, păduri în amestec, păduri în tranziție, păduri aluviale, turbării active, turbării cu vegetație forestieră, tufărișuri alpine și boreale, tufișuri, pajiști alpine și
Ineu - Lala () [Corola-website/Science/311375_a_312704]
-
Pierdută, Valea Galbenei, Valea Sighiștelului, Vârful Buteasa și Vârful Biserică Moțului. Aria protejată (încadrată în bioregiunea alpina a Munților Apuseni, grupa montană ce aparține lanțului carpatic al Occidentalilor) reprezintă o zonă muntoasă cu forme de relief diversificate: vârfuri (Biserică Moțului), abrupturi stâncoase (Pietrele Galbenei, Pietrele Albe), chei, văii (Valea Sighiștelului, Valea Galbenei), doline (Lumea Pierdută), măguri, lapiezuri, ponoare (Cetățile Ponorului), avene (Avenul cu Vacă), peșteri (Urșilor, Ciur Izbuc, Cetatea Rădesei, Ghețarul Focul Viu, Peșteră Smeilor de la Onceasa); cu suprafețe naturale acoperite
Munții Apuseni - Vlădeasa (sit SPA) () [Corola-website/Science/333506_a_334835]
-
sud, și, la 19 aprilie, o expediție din care făceau parte FitzRoy și Darwin a plecat cu bărcile cât mai departe posibil pe râul Santa Cruz, toți cei implicați vâslind pe rând bărcile înspre amonte. Râul trecea printr-o serie abrupturi, apoi prin platouri care formau câmpii largi acoperite cu scoici și prundiș, iar Darwin a discutat cu FitzRoy interpretarea că aceste terase fuseseră țărmuri care s-au ridicat treptat în conformitate cu teoriile lui Lyell. Câteva exemplare de nandu pitic s-au
A doua călătorie a vasului Beagle () [Corola-website/Science/324537_a_325866]
-
siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 2.613,30 hectare. Situl reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, păduri în amestec, pășuni montane, fânețe, abrupturi stâncoase, grohotișuri) încadrată în bioregiunea alpină a sud-estului Munților Baiului (subunitate geomorfologică a Subcarpații de Curbură) și cea continentală a bazinului râului Doftana. prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii
Cheile Doftanei () [Corola-website/Science/333661_a_334990]
-
o mare variație reliefală, astfel: relief vulcanic atribuit perioadei mezozoice (în vârfurile Farcău, Mihăilecu), relief glaciar (în Pietrosul Maramureșului, Farcău, Mihăilecu), relief periglaciar din perioada geologică a pleistocenului, relief dezvoltat pe calcare (în bazinul superior al văii Repedea și în abrupturile vârfurilor Farcău și Mihăileacu), precum și forme de relief dezvoltate pe șisturi cristaline (în bazinele văilor Vaserului și Ruscovei). Parcul prezintă o culme geomorfologica principala fragmentată de mai multe vârfuri (Farcău, Stogu, Mihăilecu, Pop-Ivan), la care se adaugă diverse forme de
Parcul Natural Munții Maramureșului () [Corola-website/Science/324814_a_326143]
-
forme de relief dezvoltate pe șisturi cristaline (în bazinele văilor Vaserului și Ruscovei). Parcul prezintă o culme geomorfologica principala fragmentată de mai multe vârfuri (Farcău, Stogu, Mihăilecu, Pop-Ivan), la care se adaugă diverse forme de relief constituite din versanți calcaroși, abrupturi stâncoase, versanți cu o singură pantă (monoclinali), culmi domoale, doline, vai, mlaștini (Tăul Băiței), cheiuri, defileuri, circuri glaciare, peșteri și avene. Din punct de vedere geologic parcul este constituit în cea mai mare parte din șisturi cristaline (micașisturi, gnaise, siricite
Parcul Natural Munții Maramureșului () [Corola-website/Science/324814_a_326143]
-
deluroasă situată în partea vestică a Carpaților Occidentali), la poalele vestice ale Munților Pădurea Craiului, aparținând de lanțului carpatic al Occidentalilor. Acesta include rezervația naturală Calcarele tortoniene de la Tășad cu cele două grote ("Peștera Stracoș" și "Peștera Tășad") dezvoltate în abrupturile calcaroase tortoniene (atribuite perioadei geologice sarmațiene din ultimul etaj al miocenului), străbătute de apele "Văii Stracoșului". Aria naturală dispune de un habitat natural ("Peșteri în care accesul publicului este interzis") care adăpostește și asigură condiții de viețuire mai multor comunități
Tășad (sit SCI) () [Corola-website/Science/331641_a_332970]
-
trei rezervațiile naturale de interes național: Pădurea de Argint, Codrii de Aramă și Rezervația de zimbri și faună carpatină Dragoș Vodă. Parcul prezintă o arie naturală (păduri de conifere, păduri mixte, păduri caducifoliate, păduri în tranziție, pajiști ameliorate, vârfuri, culmi, abrupturi stâncoase, grote, văi, mlaștini și turbării) cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre. În arealul acestuia au fost identificate 10 de tipuri de habitate naturale de interes
Parcul Natural Vânători-Neamț () [Corola-website/Science/313064_a_314393]
-
o zonă naturală (din Podișul Someșan, subunitate geomorfologica a Depresiunii colinare transilvane), ce cuprinde un ansamblu neregulat de stânci ("Față Cătănii, Zmeul și Zmeoaica, Moșu, Călugării, Căpitanul, Acul Cleopatrei, Soldații, Eva, Dorobanțul, Degețelul, Sfinxul"), cu forme bizare (turnuri, ciuperci, ace, abrupturi stâncoase), dispuse la baza dealului „Dumbrava”. Formațiunile geologice (atribuite perioadei holocenului) alcătuite din gresii (de culoare cenușiu-gălbuie) cu intercalații de microconglomerate, s-au format prin acțiunile repetate ale aerului (îngheț-dezgheț, vânt, temperatura), apei (spălare, șiroire) și a proceselor gravitaționale (prăbușiri
Grădina Zmeilor () [Corola-website/Science/323772_a_325101]
-
și se întinde pe o suprafață de 25 de hectare. Aceasta este inclusă în situl de importanță comunitară Cușma. Zona Cheile Tătarului (cunoscută și sub denumirea de "Pietrele Tătarcii") reprezintă o arie naturală cu un relief diversificat alcătuit din stâncării, abrupturi și poiene; ce conferă locului un pitoresc aparte. Versanții sunt acoperiți în mare parte cu pădure de foioase (întreruptă pe alocuri de formațiuni erozionale) în amestec cu molid ("Picea abies"). La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe rarități floristice; printre
Stâncile Tătarului, Munții Călimani () [Corola-website/Science/325376_a_326705]
-
constituite din roci mai dure. Muntele Heniul este format din cca 10 filoane-strat (silluri) de microdiorite foarte variate ca lungime și grosime, care dau reliefului o rezistență deosebită. Sillurile, insinuate monoclinal pe suprafețele mai puțin rezistente ale bancurilor grezoase, generează abrupturi etajate pe flancuri impresionante prin sălbăticia lor. In ansamblu, Heniul reprezintă un uriaș lacolit, care domină regiunea înconjurătoare. Masivul Gogoașa corespunde unui corp de mari dimensiuni, insinuat de-a lungul unei linii de dislocație, iar ca altitudine este cel de
Munții Bârgău () [Corola-website/Science/306309_a_307638]
-
Munților Retezat-Godeanu), la vest și Munții Parâng (ce aparțin grupei muntoase Parâng-Șureanu-Lotrului), la est; de-a lungul râului Jiu, între confluența Jiului de Est cu Jiul de Vest și confluența cu valea Sadului și reprezintă o zonă montană (cu stâncării, abrupturi calcaroase, vârfuri, grohotișuri, chei, cascade, ponoare, pajiști montane și păduri), în arealul căruia sunt incluse rezervațiile naturale: Sfinxul Lainicilor (formațiune geologică megalitică de forma unui sfinx) și Stâncile Rafailă (arie protejată de interes geologic și peisagistic, pe al cărei teritoriu
Parcul Național Defileul Jiului () [Corola-website/Science/324863_a_326192]
-
arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natură 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 577 hectare. Aceasta include rezervatia naturală omonima (2 ha). Situl reprezintă o arie naturală (abrupturi stâncoase, păduri de foioase, păduri în tranziție, păduri caducifoliate, pajiști ameliorate, pășuni, râuri) încadrată în bioregiunea alpina a Munților Apuseni. Din punct de vedere geologic acesta prezintă în mare parte o zonă de cheiuri (versanți abrupți) săpate în roci metamorfice
Cheile Cernei (sit SCI) () [Corola-website/Science/333950_a_335279]
-
Rezervația naturală a fost declarată Arie protejată prin "Legea Nr.5 din 6 martie 2000" (privind aprobarea "Planului de amenajare a teritoriului național Secțiunea a III-a - zone protejate") și este o zonă montană (cursuri de apă, cheiuri, doline, lapiezuri, abrupturi stâncoase, peșteri (Peștera Ursului și Peștera Mică), grohotișuri, pajiști montane și păduri) ce adăpostește o mare varietate de floră specifică extremității estice a Carpaților Meridionali și faună fosilă (cochilii de melci și moluște) depozitată în stratele de calcare (din versanții
Cheile Tătarului, Munții Bucegi () [Corola-website/Science/328271_a_329600]
-
latitudine nord si 24°00' longitudine est, în partea de nord-est a județului Alba. Se învecinează cu comunele Noșlac, Hopârta, Șona și Jidvei. Peisajul natural este dominat de un relief colinar, deluros, întrerupt de crestele care au favorizat dezvoltarea unor abrupturi. Din datele scrise se atestă că localitatea Fărău există din anul 1299 sub denumirea de "Forró" (trad. "fierbinte"). În perioada 1400-1784 țăranii din satul Fărău au fost iobagi pe moșiile feudale. În anul 1733, la conscripția episcopului Inocențiu Micu-Klein, au
Fărău, Alba () [Corola-website/Science/300240_a_301569]
-
a III-a - zone protejate") și se întinde pe o suprafață de 3.406,90 ha. Aceasta este inclusă în Parcul Național Semenic - Cheile Carașului. Rezervația naturală reprezintă o zonă de interes geologic, floristic și faunistic; rupturi de pante, ravene, abrupturi și văi. Rezervația naturală fost înființată în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei și faunei sălbatice aflate în sud-vestul țării, în grupa muntoasă Munâilor Banatului. Flora arboricolă este constituită în cea mai mare
Bârzavița () [Corola-website/Science/325758_a_327087]
-
satului Târlișua din confluenta Văii Izvorului cu Valea Lungă sau a Molișețului, vai cu obârșii în Munții Țibleșului. Majoritatea afluenților Agrieș, Răcăteș, Zâmbrița , Mihăleasa sunt inca subsecventa cu asimetrii pronunțate ale profilelor transversale, flancați de cueste. La baza cuestelor și a abrupturilor de natură litologica s-au format mici terase de galcisuri, utilizate agricol. În deprsiunea Tărlișua cursul văii a fost rectificat și parțial îndiguit înlăturandu-se sinuozitățile prea pronunțate și despletirile. Acest fenomen apare mai pronunțat între Târlișua și Borleasa, imediat în
Târlișua, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300897_a_302226]
-
5 din 6 martie 2000, cu o suprafață de 883,60 ha, este inclusă în Parcul National Semenic - Cheile Carasului și reprezintă o zonă de interes geomorfologic (rocă metamorfica de gnais, micașist, biotituri, granidiorite și granițe; ravene, rupturi de pantă, abrupturi, conuri de dejecție, torente), forestier, floristic ("Anthenaria dioica" - floarea semenicului) și faunistic.
Groposu () [Corola-website/Science/325892_a_327221]
-
rezervației se suprapune Parcului Național Cheile Bicazului - Hășmaș, la limita flancului nord-estic al acestuia. Rezervația reprezintă o zonă montană ce asociază peisajului deosebit (sălbatic și tipic unei zone montane de carst), biodiversitatea. Accesul este mai dificil, datorită dominanței morfologice a abrupturilor calcaroase. Zona propriuzisă a cheilor (cursul inferior al pârâului Șugău, înainte de confluența cu râul Bicaz - cu o suprafață de circa 3 hectare) este de forma de canion cu o lungime de 350 m, pe care se afla un șir de
Cheile Șugăului () [Corola-website/Science/327469_a_328798]