2,175 matches
-
imposibilitatea cunoașterii adevărului. În plus, chiar dacă am trece peste aceste considerente, unanim acceptate astăzi și ne-am ambiționa să deslușim idei generale de absolut și relativ cuprinse în respectiva teorie am fi descumpăniți. Fiindcă e mai degrabă o teorie a absolutului. Astfel, relativitatea sistemelor de referință era cunoscută de pe vremea lui Galilei, iar timpul și spațiul care apar diferite, măsurate fiind din sisteme distincte - elementul nou, introdus și demonstrat de această teorie - constituie o lege a fizicii. Cauza acestei ciudățenii, care
Absolutul și Relativul by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/13034_a_14359]
-
religios - probabil pe baza apropierii semantice de absolutism. Însă nici fundamentalismul religios și nici regimurile totalitare nu-și pierd timpul cu noțiuni avansate de filozofie, chiar dacă, în mod propagandistic, fac adesea apel la ideal. Însă idealul nu se confundă cu absolutul care e accesibil doar prin adevăr. În accepțiunea biblică nu poți ajunge la Tatăl (absolutul) decât prin Iisus care este adevărul, calea și viața. Ori, și politica, și biserica, în forma ei de instituție, disprețuiesc adevărul - lucru care nu mai
Absolutul și Relativul by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/13034_a_14359]
-
totalitare nu-și pierd timpul cu noțiuni avansate de filozofie, chiar dacă, în mod propagandistic, fac adesea apel la ideal. Însă idealul nu se confundă cu absolutul care e accesibil doar prin adevăr. În accepțiunea biblică nu poți ajunge la Tatăl (absolutul) decât prin Iisus care este adevărul, calea și viața. Ori, și politica, și biserica, în forma ei de instituție, disprețuiesc adevărul - lucru care nu mai trebuie demonstrat întrucât se învață la istorie. Ceea ce-i mișcă pe tirani și teroriști nu
Absolutul și Relativul by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/13034_a_14359]
-
teoria dreptului divin, asumându-și astfel geneza doctrinară din absolut. Există și astăzi reminiscențe de legibus solutus în special în fundamentalismele religioase, dar nimeni nu mai- ia azi în serios această justificare. În fapt, trei sunt punctele de tangență cu absolutul, și mai multe nu s-au evidențiat încă: știința, religia și filozofia. Nu cred să fi existat vreun tiran, om de știință. Filozof, s-ar putea să fi fost unul singur: Lenin. Mai mulți absolutiști a dat Biserica (de toate
Absolutul și Relativul by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/13034_a_14359]
-
nefericită osmoză a dogmei, din mistic în lumescul puterii și al bogăției. Personajele citate în articol sunt însă biete ființe legate mai mult de concret - deci de relativ - decât de absolut. Ce legătură are Baruch Goldstein, ori Bin Laden, cu absolutul? Nici chiar președintele Bush - citat de asemenea - nu poate pretinde vreo filiație față de noțiune, indiferent de nuanța ei. El doar afirmă că are dreptate, și chiar are, numai că dreptatea nu este același lucru cu adevărul, ba chiar se confundă
Absolutul și Relativul by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/13034_a_14359]
-
nu este același lucru cu adevărul, ba chiar se confundă foarte rar, după cum a remarcat un conațional celebru de-al președintelui. Încrâncenarea permanentă, ori conjuncturală a personajelor folosite ca exemplu, nu are legătură cu tema articolului. Nu poate fi bănuit absolutul că a dat dictatura și teroarea, după cum nimeni nu spune că relativul a dat anarhia. Poate doar, decadența... Pe de altă parte, tot ce s-a construit, în concret și în ideatic, s-a făcut de cei care “își urmează
Absolutul și Relativul by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/13034_a_14359]
-
De altfel cartea Qohelet, la care face referire articolul, este singura din toată Biblia considerată a nu fi inspirată de Creator. Adevărul este că - spre susținerea afirmației inițiale privind inseparabilitatea extremelor - oamenii sunt în permanență compuși din absolut și relativ. Absolutul îi apropie de cunoaștere și Dumnezeu, relativul îi ajută să trăiască în această lume, îl folosesc pentru a-și face vilă și pentru a-și cumpăra Jeep. Nietzsche, de pildă, era fan declarat al absolutului (“Melancolia mea vrea să se
Absolutul și Relativul by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/13034_a_14359]
-
compuși din absolut și relativ. Absolutul îi apropie de cunoaștere și Dumnezeu, relativul îi ajută să trăiască în această lume, îl folosesc pentru a-și face vilă și pentru a-și cumpăra Jeep. Nietzsche, de pildă, era fan declarat al absolutului (“Melancolia mea vrea să se odihnească în... lumea perfecțiunii...”). Cu toate acestea, teoreticianul geniului - cum îl numește Tudor Vianu - se revolta și împotriva religiei și împotriva științei, singurele care l-ar fi putut apropia de esență. Deși fermecătoare, filozofia lui
Absolutul și Relativul by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/13034_a_14359]
-
tot există hoți, ci de faptul că nu poți accede în acele “caste” dacă nu ești hoț - însă, e drept, un hoț autentic, profesionist. Nu am înțeles încă dacă acest aspect, familiar nouă, ține de un oarece relativism sau de absolutul imoralității. Într-o astfel de civilizație, un text adulator la adresa relativismului poate părea ciudat. De altfel, relativismul este perceput adesea ca fiind asociat mediocrului, lipsei de profesionalism, așa după cum lesne se poate deduce chiar din titlul Relativism, superficialitate, neglijență, articol
Absolutul și Relativul by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/13034_a_14359]
-
relativismului. Așadar, când cineva declamă “Trebuie să fim toleranți!” a pierdut deja această calitate fiindcă a început să dea legi morale, încălcând norma lui Protagoras, “omul măsură a tuturor lucrurilor”. Indiferent dacă ne adâncim ori nu în aceste subtilități logice, absolutul își conservă valoarea: este principiul însuși, acel ceva datorită căruia lucrurile sunt, iau naștere și pot fi cunoscute. El nu este exterior creației pentru a fi anormal, ci este esența acesteia. În Despre îngeri există o frază ce poate condensa
Absolutul și Relativul by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/13034_a_14359]
-
însuși, acel ceva datorită căruia lucrurile sunt, iau naștere și pot fi cunoscute. El nu este exterior creației pentru a fi anormal, ci este esența acesteia. În Despre îngeri există o frază ce poate condensa orice pledoarie pentru acest subiect: “Absolutul încetează să mai fie utopic dacă transformăm distanța care ne separă de el într-o înlănțuire de proximități.
Absolutul și Relativul by Mihai Bădic () [Corola-journal/Journalistic/13034_a_14359]
-
poate avea « patosul distanței»; înflăcărat, îndeosebi, neostoit înflăcărat, iată cum îmi apare peste ani”. Secretul lui Eliade, pata albă care l-a intrigat pe Arșavir Acterian, e legat de motivul întoarcerii sale din India, mai precis de motivul abandonării căutării absolutului și „setea” sa de relativități. Fără să și-o propună în mod conștient, memorialistul leagă aici portretele prietenilor săi de temele generației lor: absolut (sensul ultim, moartea și rostul vieții), identitate națională (deși tangențial; problema exilului nici nu se pune
Potestas clavium by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/13083_a_14408]
-
privire. 814. Cu cât Îți dorești mai multă bogăție materială cu atât te umpli cu mai multă sărăcie spirituală. 815. Harul este darul Cuvântului Lui Dumnezeu. 816. Instinctul vieții este tot ceea ce ne separă de noi Înșine ca suflete ale absolutului și nemărginirii. 817. Cine poate Înțelege de ce trebuia să avem nevoie de o naștere și o viață Înaintea morții? 818. Ce deosebire poate fi Între natura sufletului și natura care ne Înconjoară? 819. Am crezut În absolutul privirii tale până când
Urmare din numărul trecut. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Sorin Cerin () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1532]
-
ca suflete ale absolutului și nemărginirii. 817. Cine poate Înțelege de ce trebuia să avem nevoie de o naștere și o viață Înaintea morții? 818. Ce deosebire poate fi Între natura sufletului și natura care ne Înconjoară? 819. Am crezut În absolutul privirii tale până când am Înțeles că până și Lumina Divină a iubirii poate fi Încătușată de țărâna trupului ce se vrea atât de adesea profană. 820. Oară dacă nu am viețui Între limitele binelui și răului am mai trăi cunoscându
Urmare din numărul trecut. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Sorin Cerin () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1532]
-
că, angajându-se să vorbească despre perfecțiune, nimerit ar fi să recurgă la o formă/formulă sfântă. Prima parte se intitulează Transsubstanțierea hyperionică a lumii și reproduce un text din Spațiul poetic eminescian (1982), mai precis Întregul capitol Luceafărul - spațiul absolutului. În viziunea lui George Popa, Eminescu dezvoltă „o sinteză de spații” (deopotrivă fizice și sufletești) care facilitează declanșarea stărilor tensionale (sau chiar conflictuale) Între cele două sfere pe care le reprezintă absolutul și contingentul. „Spațiile” descoperite de George Popa În
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
eminescian (1982), mai precis Întregul capitol Luceafărul - spațiul absolutului. În viziunea lui George Popa, Eminescu dezvoltă „o sinteză de spații” (deopotrivă fizice și sufletești) care facilitează declanșarea stărilor tensionale (sau chiar conflictuale) Între cele două sfere pe care le reprezintă absolutul și contingentul. „Spațiile” descoperite de George Popa În cel mai de seamă poem eminescian sunt În număr de patru, Însă numai trei sunt specifice personajelor lirice propriu-zise. Lui Cătălin Îi corespunde „spațiul strâmt”, Cătălina se simte atrasă de „spațiul ascensional
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
ființă terestră) și un spațiu care transcende timpul și locul, și care este dedicat „ființei supreme”. Este interesant de observat că „ființa supremă” nu este socotită de George Popa entitate separată, ci „conștiința de sine a luceafărului, a geniului, spațiul absolutului”. În Încercarea de a identifica spațiile sugerate de poemul eminescian, George Popa distinge Între cele terestre și ideale, văzând În aspirația Cătălinei de a-și depăși condiția, ”elanul structural ființei umane către dezmărginire”. Participarea umană la cosmic este posibilă numai
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
atemporal, Între contingent și absolut”. Admirabila interpretare a strofei finale, În care efectele prozodice sunt surprinse cu finețe, Înnobilează ideea că În mintea omenească ”Încap (În concepte, n. n.) doar secvențe ale contingentului și finitului, dar se opresc interzise la țărmul absolutului”. În partea a doua a eseului, intitulat transvaluarea hyperionică a temporalității și purtând subtitlul Luceafărul - o dramă a Timpului? George Popa discută cu rafinament conținutul conceptelor antinomice din marele poem. Autorul este de acord că la baza Luceafărului, stă o
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
convertirea sufletească a spațiilor, ținând cont adesea de natura lor „muzicală sau luminoasă”. Eul liric eminescian - la definirea căruia contribuie pe lângă unele poezii și prozele Sărmanul Dionis și Cezara - a trăit cu intensitate viața, dar a luat ca martor și absolutul că sentimentele sale nu sfârșesc aici. Dorul eminescian este Înțeles de George Popa ca „aspirație nemărginită” și ”deschidere nelimitată a eului către cosmos cu lumea dinafară”. Iar În privința definirii temporalității din Luceafărul, autorul studiului descoperă pe lângă timpul „imanent, heraclitian” de
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
ajunge să fie imaginea În oglindă a lui Eminescu, o oglindă cu suprafața ei argintie plină de semnificații. Prin studiul său Luceafărul, Treptele spiritului hyperionic, George Popa propune o nouă perspectivă asupra capodoperei eminesciene, străbătând adică o distanță uriașă În absolutul etern.
Luceafărul Într-o lumină nouă. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
dacă "mourir" înseamnă, aici, "mourir d'amour"). Fericirea e un climax fulgurant, imperdurabil sau intermitent, un extaz de ordin cvasi-mistic, căruia nu-i urmează decât moartea (la figurat vorbind sau chiar literalmente). Or, râsul relativizează o fericire ce aspiră la absolut și veșnicie ("die tiefe, tiefe Ewigkeit"!), făcând-o, poate, mai ușoară sau mai ușor de îndurat.
Gheorghe Grigurcu în dialog cu Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8941_a_10266]
-
un om cu experiențe religioase normale, nici nu sănt un agnostic sau antireligios. Pentru mine, ca și pentru un indian, un primitiv, un grec, un medieval, religia este. Mai clar: religia, pentru mine, este setea după și intuiția realului, a absolutului " (23 decembrie 1942). Pentru Eliade, persoana umană, în ceea ce are ea cu adevărat specific, poate fi definită extrem de simplu: "}i se spune: esențialul în viață este... Și începe să-ți înșire: instinctul foamei, sau sexualitatea, sau voința de putere etc.
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
demonstrează că omul nu poate suporta paradoxul de a fi om; adică de a avea el, finitul și efemerul, nostalgia infinitului și a eternității; de a încerca toate experiențele și a cunoaște toate căderile, pentru a putea dobăndi coincidența cu Absolutul, reintegrarea și regenerarea lui " (13 ianuarie 1945). La bombardamentul atomic al Hiroșimei, Eliade are o cutremurare de oroare " mai ales că fusese întreprins de americanii pe care-i detesta, din cauză că abandonaseră România trupelor lui Stalin; filozoful are însă prilejul să
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
e țipătul dragostei”. Libertatea manipulării de formule poetice asimilate e proclamată de altfel, cu accente ironice, într-un poem: “ne bârfeam prietenii / îi ordonam în curente / impresioniștii la dreapta / expresioniștii la stânga / la nord și la sud / câțiva ocoliți de binefacerile absolutului / și noi în centrul pământului / într-un ochi de reptilă”... Tocmai acest joc, și liber și reglat, între extrema grav-dramatică și ironismul carnavalesc al viziunii e definitoriu pentru discursul cultivat de Nora Iuga:”Toate cărțile junglei topite în groapa cu
Note despre poezia Norei Iuga by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/13548_a_14873]
-
de natură a-l situa în primul rang al prozatorilor noștri moderni, cu egală audiență în primul deceniu al celui de al treilea mileniu. Acționând un unic erou, tânăr intelectual neliniștit, bântuit de chemări ale morții, mereu în căutarea acelui absolut pe care erosul nu-l oferă și, în consecință, profund răscolit, pe fondul unei necruțătoare lucidități ce-l pune și pe el în acuzație, Anton Holban structura un personaj de o mai acută tensionare decât cel camilpetrescian, de pildă, dar
Anton Holban, retrăit by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/14875_a_16200]