283 matches
-
ontologic, pe un monism divin, ea ajungea fie la o ruptură între sacru și profan, fie la panteism, fie la politeism. Gândirea modernă, în aceleași condiții, a avut de ales între un monism materialist (marxismul) și eliminarea oricărui grund ontologic, absolutizată de postmodernism. "Proclamarea existenței unui singur nivel de Realitate atrage atenția Basarab Nicolescu elimină sacrul, cu prețul autodistrugerii acestui nivel"324. De precizat că obiectul transdisciplinarității nu îl constituie nivelurile de Realitate, acestea continuând să rămână obiect multidisciplinar și interdisciplinar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Uneori nu se constată modificări patologice, chistul este invizibil (chistul subcarinal) [58]. Examenul CT pune în evidență o formațiune rotundă, uniloculară, bine delimitată, cu densitate 0-20 unități Hounsfield (fig. 7.34). Datorită densităților variabile, diagnosticul prin CT nu poate fi absolutizat. Nu există substanțe radioopace la nivelul chistului (calciu). Examenul CT abdominal este indicat în suspiciunea de chist bronhogenetic în buton de cămasă (în clepsidră) [76]. Examenul IRM este indicat la pacienții cu intoleranță la substanța de contrast și în formațiunile
Tratat de chirurgie vol. IV. Chirurgie toracică. by VICTOR TOMULESCU, IRINEL POPESCU () [Corola-publishinghouse/Science/92114_a_92609]
-
de a se verifica reciproc și de a menține o stare de mefiență (și complicitate) generală favorabilă acceptării unui joc infinit și indefinit. Deplasările periodice ale redactorilor Înspre „magnetizantele” foruri contribuie la statornicirea unei relații de subordonare și negociere care absolutizează ideea de control instituțional rarefiat, dar foarte concret la nivel interpersonal 36. Complici În adversitate, scriitorii și cenzorii Își dispută fraze și texte publicabile În interiorul unui sistem care prin natura lui este obligat să Încurajeze actul publicistic, și nu să
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
într-un tot cunoscut. Didactica modernă se declară împotriva folosirii izolate a unor metode. Se recunoaște caracterul compensatoriu, de complementaritare, care există între metode. Este preferabilă o aplicare combinată sau prin alternanță a diferitelor metode și procedee decât să se absolutizeze valoarea și utilitatea unui grup de metode în defavoarea altora. OPTIMIZAREA METODOLOGIEI DE ÎNSUȘIRE A NORMELOR DE ORTOGRAFIE ȘI PUNCTUAȚIE PE DATE LINGVISTICE. FORMAREA UNOR INSTRUMENTE DE AUTOCONTROL III. 1. Coodonatele cercetării III. 1.1 Ipoteza Ținând cont de faptul că
ÎNSUŞIREA NORMELOR DE ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE by ALDESCU DIANA () [Corola-publishinghouse/Science/1303_a_1879]
-
consecvent la acumularea unor evidențe empirice foarte eterogene, de multe ori aflate în opoziție reciprocă, întrucât au fost propuse moduri diferite de a demonstra consistența sau inconsistența comportamentală. În plus, foarte frecvent, reprezentanții acestor modele diferite au fost tentați să absolutizeze și să impună ca valide doar soluțiile lor, discreditând soluțiile alternative contraoferite. Mai mult decât atât, pentru a demonstra stabilitatea și generalitatea personalității, cercetătorii trebuiau să aducă dovezi privind existența unor manifestări comportamentale consistente cross-temporal și cross-situațional. Divergența inițială apărută
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
realiza în aprecierea puterii proprii și a altor națiuni, trei sunt atât de frecvente și ilustrează atât de bine pericolele intelectuale și riscurile practice inerente în asemenea calcule, încât merită o discuție mai elaborată. Prima ignoră natura relativă a puterii, absolutizând puterea unei anumite națiuni. A doua consideră ca de la sine înțeleasă permanența unui factor care a jucat un rol decisiv în trecut, neglijând în consecință schimbările dinamice cărora le sunt supuse majoritatea elementelor puterii. A treia atribuie unui singur factor
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
în cheia unor reacții automate, de natură pur biologică, consumate exclusiv în orizontul impersonal, fără contur, al speciei. Prin aceasta, piesa lui Lovinescu trădează presupusul model ibsenian și, în loc să pună accent pe factorul etic și social (esențial în drama burgheză), absolutizează determinismul biologic, ceea ce o face să graviteze pe altă orbită estetică, alături de Năpasta 108, de Patima roșie, dar și de dramele "freudiene" ale lui Blaga (îndeosebi de Fapta, republicată ulterior cu titlul Daria). Ca atare, deși teoretic am văzut că
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
definește ca ‘substanțialitate’ o realitate extralingvistică reflectată în conștiința vorbitorului ca substanță, dinamică la verbul luptă, care o definește ca procesualitate: E o luptă cu morile de vânt. vs El luptă cu morile de vânt. Substantivul izolează în sine, închide, absolutizează conținutul lexical. Verbul îl raportează la un substantiv sau la un substitut. În complementaritate cu aceste sensuri lexico-gramaticale, care condiționează poziția cuvântului în sistemul lexical al limbii, în planul semantic al constantei coexistă și o a doua categorie de sensuri
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
adesea, prin imaginea unui obiect individual: munte, corabie, copil, floare, pește, dar și în afara acestui tip de reprezentare: sare, făină, unt, fără a fi, însă nereprezentabile. Sunt abstracte substantivele care denumesc concepte: adevăr, libertate, conștiință, ideologie, filozofie etc. sau care absolutizează, noțional, trăsături ale „obiectelor”, stări în care se pot afla „obiectele” sau relațiile dintre „obiecte”: frumusețe, inteligență, delicatețe, teamă, neliniște, prietenie, iubire, ură etc. Substantivele abstracte denumesc obiecte nereflectate în conștiința lingvistică a subiectului vorbitor prin intermediul simțurilor. Interpretarea lingvistică a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
clasa substantivelor concrete, odată cu producerea unor modificări în sfera lor semantic-lexicală; pluralul prostii caracterizează substantivul concret prostie cu sensul de ‘fleacuri’ sau de ‘fapte nechibzuite’: „Am făcut mai multe prostii în viața asta...”. Substantivul abstract prostie, întrebuințat numai la singular, absolutizează noțional o trăsătură intelectuală de sens negativ, ‘lipsă de inteligență’: „Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri,/Privind în urmă prostia imobilă.” (M. Eminescu, IV, p. 333) Substantive continue și substantive discontinuetc "Substantive continue [i substantive discontinue" În interpretarea realității
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării/ Și ridică mii de umbre după stinsul lumânării.” (M. Eminescu, I, p. 136) Caracterizarea se realizează prin trei variante: • genitivul însușirii; se dezvoltă într-o sintagmă nominală specifică cu regentul un substantiv care absolutizează o trăsătură a „obiectului” denumit prin substantivul determinant: „Mușchiul reavăn, negrul minei/ține cumpăna căldurii” (L. Blaga, p. 218); • genitivul superlativului; se dezvoltă într-o sintagmă formată prin repetarea în genitiv a substantivului regent, ceea ce generează ideea de superlativ al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a diatezei. Cea mai generală opoziție este opoziția activ-impersonal, care ar putea fi considerată de altfel, ca opoziție personal-impersonal, de vreme ce ambii termeni corelativi păstrează trăsătura +activitate, orientată către un subiect, la diateza activă: El lucrează mult., El respiră greu. sau absolutizată în sfera verbului, la diateza impersonală: Se lucrează mult., Se respiră greu. Această opoziție caracterizează deopotrivă verbele tranzitive și verbele intranzitive: Ei merg greu./ Se merge greu. Ei citesc ziare./ Se citesc ziare. A doua opoziție fundamentală, întrucât se întemeiază
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-a. În alți termeni, categoria gramaticală a persoanei se organizează la verb, ca și la pronume, în trei termeni corelativi, dar nu toate verbele reacționează la fel la această categorie gramaticală. Verbele impersonale rămân în afara categoriei gramaticale a persoanei; se absolutizează semantica verbului; verbele impersonale absolute rămân în afara oricărei referințe la protagoniștii actului lingvistic: plouă, tună etc.; ele pot fi considerate apersonale. Verbele impersonale relative pot rămâne indiferente la protagoniștii actului lingvistic: a se întâmpla, a trebui, a fi frig etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lângă podul Bagdadului...” (I.L. Caragiale) De observat că pe seară nu exprimă în mod obligator periodicitatea; între adverb și verb, este,ân acest sens, o relație de influențare reciprocă. Același verb a merge, însoțit de adverbul mereu, își întărește și absolutizează, la imperfect, caracterul durativ: „Numai Făt Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul inimii lui.” (M.Eminescu) Nu numai conținutul lexical concret al verbului condiționează dezvoltarea unor valori aspectuale ale imperfectului, dar și conținutul său semantic (în sens larg). Verbele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbul-predicat al propoziției complexe se situează la singular: Cine cunoaște adevărul și-l tace se așează singur între ticăloși. În desfășurarea predicației, verbele (expresiile) impersonale absolute (a ploua, a însera, a-i fi dor etc.) își actualizează propriul conținut lexical, absolutizându-l în planul semantic al predicatului pe care îl realizează. Prin aceasta, verbele impersonale absolute generează nuclee predicaționale monomembre: „Afară târgul stă pustiu / Și ninge ca-ntr-un cimitir.” (G. Bacovia) Mi-e dor de cel ce-am fost cândva
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
reală: „O crimă rămâne totuși o crimă, orice circumstanțe ar fi invocate...” (O. Paler, Viața..., p. 179) sau aparentă: „A slujit băiatul cât a slujit, când mai bine când mai rău...” (I.L. Caragiale, IV, p. 174) Prin tautologie reală, se absolutizează identitatea semantică a subiectului, în relația de interdependență: „Eu știu, moșule, că sluga-i slugă și stăpânu-i stăpân.” (I. Creangă, p.219) sau se subliniază sfera semantică a regentului, în relația de dependență: „De glumeț, glumeț era Moș Nechifor, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicat analitic). Dintr-o primă perspectivă, a raportului dintre planul semantic al enunțului și lumea extralingvistică, se disting două categorii de predicate: a. predicatul absolut b. predicatul referențial a. Predicatul absoluttc "a. Predicatul absolut" În enunțul cu predicat absolut, se absolutizează planul semantic al relației de interdependență subiect predicat, concomitent cu absolutizarea semanticii lexicale a termenilor care realizează cele două funcții sintactice la nivel conceptual, în afara oricărei determinări cu originea în situația de comunicare. Din punct de vedere logico-semantic, enunțurile cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
P S P Omul gândește. ® Cel ce gândește e om(ul). S P S P Enunțurile cu predicat absolut au dezvoltarea redusă la cei doi termeni ai nucleului predicațional: subiectul și predicatul. Verbele care realizează predicatul absolut au conținutul lexical absolutizat în desfășurarea consubstanțialității semantice subiect - predicat sau își dezvoltă o variantă proprie acestor enunțuri, a cărei caracteristică definitorie este pierderea componentei „temporalitate”. Verbul a fi este un verb existențial, sinonim „perfect” cu a exista, în enunțuri precum: „Este Dumnezeu.”, „Eu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pasivă (sau de adjective), realizarea funcției de complement de agent este cerută de desfășurarea raportului general-particular în procesul de cunoaștere și comunicare a cunoașterii. Când funcția de complement de agent nu se realizează, planul semantic al verbului (adjectivului) pasiv se absolutizează, rămâne în sfera generalului din perspectiva autorului (real sau virtual) al acțiunii; „agentul” rămâne în afara interesului imediat al emițătorului și, prin el, al comunicării lingvistice. Identitatea semantică a „complementului de agent” este situată atunci sub semnul nedeterminării: „Uneori i se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și structural, printr-un circumstanțial, de timp: El a mers la un an. (însemnând El a început să meargă la un an.) sau de spațialitate: El a mers prin pădure. În absența circumstanțialelor, asemenea verbe (care cer un circumstanțial) își absolutizează conținutul semantic, care devine expresie a unei caracteristici dinamice a regentului: Mihaela merge deja dar Dan încă nu. Prin dezvoltarea circumstanțialelor, are loc o expansiune a câmpului semantico-sintactic al regentului; circumstanțialele introduc informații semantice secundare care adâncesc, îmbogățesc și nuanțează
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
raporturi sociale: „Ieri seara un atac infam a fost îndreptat în contra directorului nostru, d. Constantin Mihăilescu, în Piața Teatrului”. (I.L. Caragiale, II, 62), „Amicul meu răsuflă, scoate batista și se șterge de sudoare...” (I.L. Caragiale, II, 228) • „obiectul” unei caracteristici absolutizate prin regent: „E de la sine înțeles că realismul în înțelesul lui profund nu exclude diversitatea formelor și nici înnoirea.” (G.Călinescu, C.O., 269), „ Iar imobilitatea lui devenea și mai înfricoșătoare din pricina mișcărilor pupilei...” (O. Paler, Viața..., 198) etc. Când
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Ea este generoasă.” 4. Prin structura de tip analitic, constituenți analitici realizează și alte funcții sintactice. „A fi om e lucru mare.” șsubiectț „Să poți rămâne tu însuți.” șcompl. directț 19. Gramatica pentru toți, București, p. 340. 20. Când se absolutizează aparența, care devine în ea însăși trăsătură distinctivă pentru numele (pronumele etc.) - subiect, verbul a părea se constituie singur într-un predicat, sintetic, sub aspect structural, descriptiv, sub aspect semantic: „Am pus pe tot ce pare pecete și blestem.” (L.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
însăși trăsătură distinctivă pentru numele (pronumele etc.) - subiect, verbul a părea se constituie singur într-un predicat, sintetic, sub aspect structural, descriptiv, sub aspect semantic: „Am pus pe tot ce pare pecete și blestem.” (L.Blaga,p. 306) Când se absolutizează devenirea, în limbajul filozofic mai ales, verbul a deveni formează singur un predicat narativ: „Omul tânăr nu este, ci devine; numai despre omul bătrân se poate întrucâtva zice că este, fiindcă a fost și s-a dezvoltat.” (T. Maiorescu, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
materiale. Wassili Kandinsky, cel care fundamentează gruparea plastică odată cu tabloul Prima acuarelă abstractă, voalează semnificațiile unui conținut, creează echivocul, astfel încât petele de culoare și liniile să încifreze, să se înstrăineze de realitatea concretă, deschizând potențialitățile unei „lumi cosmice”. Piet Mondrian absolutizează severitatea formală a tuturor obiectelor, mergând pe ideea că din textura imaginii unui obiect ceea ce trebuie reținut este primordialul. Constructivismul se manifestă în arta Rusiei, influențată de sugestiile artistice ale colajelor și montajelor lui Pablo Picasso. Reprezintă tablouri neîncadrate de
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
ridică inflația sunt cauzate în întregime numai de incertitudine. Nu faptul că valoarea banilor scade creează probleme, ci faptul că valoarea viitoare a banilor nu poate fi prevăzută"1026. Inflația anulează posibilitatea de calcul economic. Se instalează incertitudinea. Fără a absolutiza acest efect, vom spune că dezorganizarea duce la confuzie, iar confuzia este premisa, începutul haosului. 7. Inflația de penurie, specifică economiilor socialiste Una dintre cele mai mari erori pe care o putem comite în judecățile noastre asupra fenomenului inflaționist din
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]