267 matches
-
de a fi diferită sau chiar perpetuării sale. Etnocentrismul celor dominați a fost perceput astfel drept „prețul ce trebuie plătit pentru ca sistemele de valori ale fiecărei familii spirituale și ale fiecărei comunități să se păstreze” (Lévi-Strauss, 1983, p. 15). Această absolutizare a diferenței culturale a fost, Într-adevăr, instrumentalizată de ideologiile identitare pentru care individul nu există decât În calitate de membru al comunității sale de origine. Întoarcerea la etnicitate nu mai are, cu siguranță, astăzi virtuțile emancipatoare pe care i le-am
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
cercetarea științifică; acestea trebuie să facă obiectul unei analize critice, urmată eventual de propuneri de Încadrare sau de interdicții. Ceea ce voi numi „rasism” În sensul strict al termenului oscilează așadar Între biologizarea inferiorităților atribuite unor diferite categorii de „alții” și absolutizarea diferențelor percepute sau imaginate Între grupuri umane esențializate. Atât În rasismul biologic, cât și În (neo)rasismul culturalizant, Întâlnim spaima de amestec, presupus distructiv pentru identitatea pură sau curată a grupului de apartenență. Atitudinea mixofobă implică dorința de a-i
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
mod paradoxal, ea autorizează o teoretizare rasistă Împotriva căreia s-a constituit relativismul cultural. Nu putem accepta să ne asumăm un asemenea risc, cu atât mai mult cu cât argumentele Împotriva relativismului radical sunt decisive. Cum s-a ajuns la absolutizarea diferenței colective? În anii ’60 ai secolului XX, sub pretextul denunțării consecințelor nefaste (reale, fără Îndoială) ale etnocentrismului occidental, este pus În valoare, În mod paradoxal, etnocentrismul „celor oprimați”. Privilegiind o abordare sincronică, numeroși autori, după exemplul oferit de Lévi-Strauss
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
grup sau a altuia și se recunoaște prin refuzarea totală a dreptului la diferență (chiar regândit ca drept individual), prin negarea diversității ca valoare (el este deci heterofob), În timp ce rasismul care derivă din viziunea diferențialistă radicală constă În sacralizarea sau absolutizarea diferențelor, fie ele fenotipice sau culturale, și nu poate recunoaște În consecință o demnitate umană egală membrilor tuturor grupurilor deoarece neagă originea comună a oamenilor (ar putea fi numit heterofil, datorită pasiunii sale declarate pentru diferențe). Rasismul diferențialist se exprimă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
această carte neagră: "Și la noi s-a discutat mult în ultima vreme despre realism. S-au făcut numeroase considerații asupra romanului și asupra prozei în genere. Ecoul uneia din tendințele despre care am vorbit s-a resimțit într-o absolutizare a realismului și o ocolire a caracterului său socialist în literatura noastră nouă. Cînd romane ca Bietul Ioanide de G. Călinescu sau Groapa de Eugen Barbu sînt puse pe același plan cu Bărăganul lui V. Em. Gălan sau cu Străinul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
popoare la puterile lor bancar-financiare. Creșterea pericolelor autodistrugerii prin proliferarea invențiilor și promovarea unui tradiționalism îngust, opac și artificial, prin cultivarea exagerată a clasicismului greco-latin sunt alte forme de manifestare a crizei modernității. Una din cauzele eșecurilor democrației moderne este absolutizarea majorității și sacrificarea minorității pe care ar putea-o reprezenta elita. Această meteahnă veche a alegerilor este un derivat al "legii materiei și a forței brutale". Legea se exprimă prin exagerarea cantitativului în detrimentul calitativului, respectiv a competențelor diferențiate realizate printr-
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
tradiționalism la tânăra generație de intelectuali postbelici și altele. Z. Ornea a readus în atenția generațiilor optzeciste scriitori reprezentativi pentru literatura română contemporană. Eugen Lovinescu ca "avanpost al militantismului antitradiționalist și al modernizării structurilor românești; negarea constituenților orientali (traco-dacici) și absolutizarea celor latini". Ion Pillat cu "opinia sa moderat tradiționalistă, scriind despre stilul original al tradiționalismului românesc". Lucian Blaga "și poziția sa particulară în chestiunea specificului național. Etnic și estetic sau condamnarea tradiționalismului rău înțeles; susținerea unui tradiționalism modern, adversar al
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
retroductiv". Soluția se poate căuta și cu un model ce apelează la simbolizări și alte procedee figurative folosite prin metoda încercărilor și erorilor. O regulă a acestei secvențe poate fi împletirea fermității cu toleranța la ambiguitate. Pot apărea și riscuri: absolutizarea modelelor tradiționale de căutare; congelarea metodei; autoimpunerea unor restricții iluzorii și altele. După zbuciumul petrecut cu prepararea, se trece la o fază de liniștire sub forma incubației sau a dospirii problemei, plasată acum în planuri mai puțin conștiente, cum sunt
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
despre limitele cunoașterii științifice univoce, și deci, despre activitatea îndreptată către interpretarea sensurilor complexe pe care acele limite ne ajută să le descoperim. Din profilul teoretic, punctul central este caracterul reflexiv al gândirii umane. Nici o puritate intangibilă a actului, nici o absolutizare dialectică a discursului. A gândi înseamnă a media, a reflecta: a interpreta un dat într-un context de aprofundare, a-i înțelege sensul autentic într-o a doua lectură. Această înțelegere mai profundă este ascunsă în densitatea semantică a simbolului
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
acestuia, marxismul; tot la fel cum se întâmplă și atunci când, se urmează cu fidelitate orientarea hegeliană a problemei, iar creștinismul este redus la lupta de eliberare politică. Și în acest caz, orice transcendență este epuizată în sfera temporală și în absolutizarea experienței istorice. În locul triadei dialectice se propune mobilitatea flexibilă a realității concrete, și se apelează la analitică pentru a-i clarifica conținuturile, rămânând totuși constantă transcrierea completă a adevărurilor creștine în sfera imanenței, și transpunerii urmărilor lor în sfera obiectivității
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
recunoaște dreptul titularului la formularea acțiunii în constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv și asigură posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen, impus de necesitatea stabilității raporturilor juridice civile. De altfel, absolutizarea exercițiului prerogativelor dreptului de proprietate reprezintă o premisă greșită, în condițiile în care prevederile constituționale ale art. 44 alin. (1) teza a doua prevăd că limitele și conținutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar cele ale art. 136
EUR-Lex () [Corola-website/Law/160238_a_161567]
-
cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exercițiului unui anume drept având consecință fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură. În condițiile în care, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra
EUR-Lex () [Corola-website/Law/160238_a_161567]
-
dreptul de proprietate. Curtea a mai constatat că susținerea potrivit căreia art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 înfrânge dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, republicată, pornește de la o premisă greșită, și anume aceea a absolutizării exercițiului prerogativelor dreptului de proprietate, făcându-se însă abstracție de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, republicată, potrivit cărora " Conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", ca și de cele ale art. 136
EUR-Lex () [Corola-website/Law/160238_a_161567]
-
un avangardism distinct, moderat și modelat în funcție de specificul spaniol și de opțiunea estetică a scriitorului. Tensiunea dintre inovație și tradiție marchează personalitatea creatorului și nu mai puțin a omului - care a lăsat impresia unui personaj -, fără a-l conduce la absolutizări ori violențe iconoclaste. Dincolo de teribilismele menite a epata burghezul, de felul discursului rostit călare pe un elefant, la Circul de iarnă din Paris, în încheierea turneului publicitar prin Franța, din 1928 și de alte postúri neconvenționale, uneori șocante, RAMÓN este
„Un avangardist surâzător“ – Ramón Gómez de la Serna by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3329_a_4654]
-
și Orwell. În aceeași ordine de idei S. Damian a vorbit despre profetismul romanelor lui Kafka, prevestitoare ale totalitarismelor epocii noastre. Mihai Sin a vorbit despre "patetismul asumat" al romanului și despre ceea ce a considerat că este, în prezent, o absolutizare a grotescului în roman. Despre romanul liric a vorbit Justin Panța, iar Aura Christi despre romanul scris de poeți. "Critica literară față cu romanul" a fost tema unei alte "sesiuni" a Colocviului, una dintre cele mai animate. Cele mai multe discuții, și
Situația romanului by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16695_a_18020]
-
la suferința sa. Nu întâmplător Theodor Codreanu dezice considerațiile despre Eminescu, susținute de Ilina Gregori, de pildă, care propune a se recunoaște în genialul poet "un mare bolnav", teză din care se subînțelege unde se vrea a se ajunge: la absolutizarea nefericirii. Trebuie înțeles că există o criză a diferenței între realitate și fantezie, pe care o trăiește Eminescu și care are în centru eterna reîntoarcere spre faptul real. Timp de șase ani Eminescu a plutit pe o corabie nefastă, constată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a filosofiei, a oricărei filosofii, materialistă ca și idealistă, optimistă ca și pesimistă”. Al. Boboc, releva peremptoriu: „În concepția lui Friedrich Paulsen posibilitatea unei veritabile autonomizări a filosofiei În sistemul celorlalte valori ale culturii spirituale este aproape exclusă dată fiind absolutizarea factorului credință”. În această interpretare, cum spune istoricul român al filosofiei, „se rămâne la o stare de imprecizie”. Paulsen arată că: „În genere filosofia ocupă o poziție intermediară Între știință și religie; pe când știința are o poziție periferică În viața
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
el este singurul care participă efectiv la istorie, însă la o istorie pe care urmărește să o distrugă o dată pentru totdeauna 132. Dacă Vârsta de Aur concretizează exacerbarea libertății, dacă Utopia este o ordine împinsă la paroxism, milenarismul este o absolutizare a principiului revoluționar tabula rasa, urmată de o nouă construcție 133. Dar se pare că Marx, ca intelectual romantic, părea mai curând să testeze și să curteze neantul decât să îl suporte ca destin istoric 134. La el, • Jean Marie
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
relația de permanentă devenire și interdependență dintre cititor sau critic (oricare putând să joace rolul observatorului) și text (sistemul observat), după cum În fizică se cunoaște o perspectivă relațională Încă din secolul al XVIII-lea (G.W. Leibniz catalogând drept ilogică absolutizarea de către Newton a spațiului și timpului). Relaționismului fizic din secolul al XVIII-lea i se adaugă, Începând cu același secol, o modificare În teoriile estetice, În urma căreia legătura dintre literatură și realitate este fundamental rescrisă. Gândirea estetică, mizând pe ficționalizare
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
statut ce presupunea înglobarea în fluxul general al epocilor avute în vedere. Ceea ce ne propunem, așadar, este în primul rând să le singularizăm, să le însuflețim și să le acordăm locul binemeritat în istoria literaturii. Desigur, aceasta nu presupune o absolutizare pozitivă prin ignorarea unor aspecte, precum caracterul impur al acestor reveniri neoclasice, în sensul amestecului cu tendințele fiecărei perioade în care s-a produs recurența, evidențiindu-se astfel o anumită incapacitate a acestora de a se concretiza pe deplin la
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
al poporului francez, trăsătură care ar domina dimensiunea emoțională și instinctuală. Am insistat mai mult asupra acestor opinii deoarece, cu unele nuanțări, ele reprezintă baza de la care pornește construcția lucrării de față. Nuanțările se referă la respingerea oricărui tip de absolutizare în orice condiții nocivă, mai ales într-un domeniu atât de instabil precum cel al literaturii. De aceea, nu vom afirma că spiritul francez este singurul spirit clasic, dar vom susține ideea unei coagulări depline a clasicismului în Franța secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ca valori egale sau chiar superioare cu cele antice. Însă printr-un exces de zel, Perrault nu-i enumeră doar pe cu adevărat grandioșii Corneille, Racine, Molière, La Fontaine, ci și pe scriitorii minori Scudéry, Quinault sau Chapelain. Dincolo de această absolutizare, ce dovedește că elanul modernului Perrault era mai presus de judecata sa literară, se mai observă un paradox: marii clasici, dați ca exemplu de Moderni, își creaseră operele printr-o subsumare la principiul imitației, avându-i ca etalon pe antici
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
stupii noștri, mierea și ceara; în acest fel dăruind omenirii două dintre cele mai de preț lucruri de pe pământ: dulceața și lumina"88 Mânuirea dialogului în favoarea albinei clarifică și mai mult atitudinea subiectivă a autorului care alunecă totuși într-o absolutizare a perspectivei, ignorând complet meritele Modernilor. Deși Swift transpune în linii mari principiile și argumentele reale invocate de o parte și de alta (libertatea creației, desprinderea de modele, respectiv ideea trudei, a căutării permanente, a șlefuirii continue a operei), este
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de mine, geniile cafenelelor ajung să poată îndrepta stilul unui scriitor, scoțând la iveală până și cele mai mărunte cusururi, fără a pricepe o iotă din ceea ce a vrut să spună sau din limbajul de care s-a folosit."92 Absolutizarea în negativ a criticii prin accentuarea diletantismului și a caracterului distructiv ("Eu sunt cea care am descăunat inteligența și învățătura din împărăția poeziei." spune la un moment dat zeița) este oarecum nedreaptă, având în subsidiar poate o mică răzbunare literară
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
părea să fi creat la standarde atât de înalte încât a făcut aproape imposibilă atingerea acestora. Edgar Papu afirma, în acest sens, că "perfecțiunea este perenă, dar nu fecundă. Ea nu poate prolifera decât epigoni."115 Sentința pare dură prin absolutizare însă autorul român nu este singurul care gândește în acest fel, Paul Hazard și Henri Peyre afirmând același lucru, termenul folosit de aceștia din urmă fiind însă cel de pseudo-clasicism. Astfel, ideea comună pe care o putem desprinde este că
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]