133 matches
-
a străzii, mânat de teamă. Văzu că sedanul era un Vicky din ’46, cu numărul de înmatriculare JS 1497. Descuie portbagajul și alergă înapoi în casă. Trase plapuma mare de pat, îl înveli pe Niles, cu tot cu pistol, în ea, îl aburcă pe umăr și se întoarse la Vicky, unde încuie cadavrul în portbagaj, îndoindu-l de mijloc în jurul roții de rezervă. Apoi, gâfâind, leoarcă de sudoare și tremurând, se întoarse la Audrey. Stătea pe closet, goală, și fuma. O jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
începu să alerge. Mal îl întâmpină la jumătatea treptelor, îl culese de jos printre hohote de râs și îl aruncă în aer de mai multe ori. Stefan scoase un chicot. Celeste și tânărul cu servietă diplomat grăbiră pasul. Mal își aburcă fiul pe umeri și intră rapid înăuntru, apoi se strecură în toaleta bărbaților. Cu răsuflarea tăiată, îl puse pe Stefan jos și îi spuse: — Tăticul tău e căpitan. Vârî mâna în buzunar și scoase una din tresele primite de la Buzz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
azilul de nebuni de pe Alipur Road, ca nebunul care întrerupsese cursul de economie pentru doamne de la universitate și fusese ademenit și prins doar cu niște dulceață. Așa că, la insistențele familiei, doctorul Banerjee, care se mândrea cu condiția sa fizică, se aburcă în copac, cu stetoscopul și tensiometrul la gât. Urcă până unde se afla Sampath, ca să poată să i se uite în ochi și în urechi, să-i verifice limba, să-i ia tensiunea și să-l lovească peste genunchi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
tremurători: Carador o însoțea tragic și transpus, ca un dac, în blana mițoasă oferită de un păcurar în schimbul a două pâini, o sticlă de Diana, de un sfert de litru și a două săptămâni de lucru la strunga din Rupșor; aburcaseră pe Vlădeasa și Cucurbăta; se ostoiseră în văile Boțeșei și aici găsiră un loc de aciui.“ Medicii psihiatri care îl tratează pe Carador recurg, printre altele, la metoda așezării pacientului la masa de scris pentru a-și consemna amintirile din
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
poetic, locuiește Omul pe acest pământ. Holderlin Treapta I Presimți legea în real? Hai să facem un gard împrejurul lumii, un gard peste care să nu poată sări nici măcar gândurile noastre adunate din roua dimineții, înainte de răsăritul soarelui, când se aburcă spre albastru, cocoșul pământului. Desigur, totul nu este decât o imagine deformată... Dar cum nu avem, încă, acces la imaginea dintâi, Trebuie să ne mulțumim cu aceste reflexe... Nu e vorba de consolare, nici de resemnare vorbă nu este. E
Douăzeci şi opt de trepte ale realului by Dan Iacob () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100976_a_102268]
-
un dor nemărginit ce mă arde statornic încă de la plecarea mea de-acasă... Pe-aista ți-l voi dărui numai ție, Mălină! Și așa, s-au așezat muntenii pe mușchiul mătăsos de la marginea poienii, mai la vale de ponoare... Se-aburcă huțanul pe huțulcă, nu putea să mai coboare!... Într-un târziu, Mălina îngână așa, ca pentru sine: Mare crai, Trifănele-pui de lele, și vezi că ai trei copii mari și huțulcă încă tânără acasă! Cobzar în toată legea... Eu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
însoți. În fața casei familiei Georgescu, cu întreaga ființă strânsă ca într-o menghină, Vișinel își îmbrățișă mama în mijlocul drumului. Pe tatăl său nu mai apucă. Lisandru o zorea necontenit pe Rafira să urce în căruță și, când aceasta abia se aburcase, fără să se uite în urmă, cu sufletul înveșmântat într-o durere pe care abia și-o putea stăpâni, el dădu bice cailor care porniră într-un galop neînfrânat colbăind întreaga așezare. Vișinel fugi un timp, cât îl ținură puterile
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
doi pe un salariu, Luca devenind gospodarul casei ajutat pe cât se putea și de Hașa. Dar iată că, precum în povești, cum ne urnim noi într-o zi din Spasca, când să intrăm în Cișmele ne întâlnim cu un tânăr aburcat pe un cal: Mai e mult până la Spasca? Nu. Și i-am arătat cu degetul ce era de arătat dar, ghiontit de ceva lăuntric, am mai zis: Dar de unde ești de nu cunoști împrejurimile? Sunt oltean, dom 'le. Și sunt
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
soldățească a armatei sovietice. Și vine aventura de la Povergina, o localitate nu prea depărtată de sat. Eram în curte când două femei aproape să rupă poarta: Doamnă, e jale. L-au luat pe ăl mare rușii. Cum? Păi l-au aburcat pe cal, s-au uitat în stânga și n dreapta și duși au fost, sărăcuță doamnă. Floare de băiat. Vocile tremurate, spânzurate de cârligul lacrimii m-au copleșit. O mie de bocete adunate din toată nenorocirea lumii ropoteau în grinda creștetului
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
din fabrică Dar cureaua nu de foame am mâncat-o, ci fiindcă mă alarmase faptul că nu mai am putere să urc găleata cu apă sus, la colegii mei de pe schela sondei Însă, mai punându-mi odată ambiția, am mai aburcat iar găleata cu o țâră de apă, sus, la geamblac, încât oamenii au mai prins oleacă de reveneală și mai săltându-ne limbile, ne sfătuiam, grăind, despre situația dată: care-i problema, de nu mai ajung cei de afară la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
năpădite de noroi. Străinul, în haine tărcate, ca blana de râs, îi întinse mâna, rostindu-și repezit, oferta lui binevoitoare: Dam ajutor? Vartolomei și-a frecat de pantalonii aspri, de postav, mâna plină de funingine unsuroasă, încercând inutil să se aburce de pe picioarele lui cocârjate, luând aminte la cel de al doilea flăcău, ce tocmai cobora din mașina albă. L-a privit, de jos în sus, din ghemuirea la care îl silea beteșugul, răsturnându-și pe o parte mustața-i roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și crețe de Zburător, care vine noaptea în vis și fură inimile fecioarelor. Profetul își scotea cuvintele în palmă, de unde le apuca cu două degete și apoi le înălța în soare, ca pe niște ghiuluri groase de aur. Soarele se aburca pe bolta Cerului, timpul trece, dialogul se înfiripă și Caterina se simțea tot mai în largul ei, precum floricica albastră de in, în adierea zefirului de iunie. Pe măsură ce își deșerta ghiozdanul cu nestemate verbale, Profetul dădea la iveală tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
care se zgribulise nemișcat în culcușul de nea, ce scăpăra albastru: Ne îmbrăcăm, voinicule, și mergem sus, în pat, să stăm înveliți! Trase, căznindu-se destul, cămășoiul larg pe trupul rece al voinicului, care prinsese o pojghiță de gheață, îl aburcă în cârcă și, spetindu-se, îl cărăbăni repejor până în camera lui. Prăvălindu-l ca pe un sac, scăpat de sus, din podul morii, își descărcă pacientul pe așternutul învălmășit în dezordine, prăbușindu-se și el, epuizat, alături. Patul gemu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
în formație, la fel ca infanteriștii români aflați în retragerea de pe frontul sovietic din Cotu-Donului, fu capturat din goana jeepului: Anibal deschise portiera, îl culese pe taică-său din zăpadă și înșfăcându-l de după cap, ca pe un cățeluș, îl aburcă pe bancheta din spate. Jeepul rulă încă vreo câteva zeci de metri, stopând în ninsoare și viră către miazănoapte, luând-o îndărăt pe drumul de întoarcere spre orașul care adormea sub zăpadă. Anibal încetini, oprind lângă solitarul pelerin, care, venindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
i se dea un microfon, să vorbească din nacelă mulțimii. - Dragi studenți și privitori, zborul ăsta e românesc... Îl lăsăm pe domnu’ Charles la sol, s-aibă pământul sub tălpi... și zic să-i dăm drumu’, doar nu m-am aburcat de pomană aici... Balonul se ridică, cei de jos fluieră și aplaudă, ambasadorul e pământiu la față. Se urcă-n mașina oficială și dispare fără să mai spună nimic. Rectorul îl urmează cu mașina lui. - Fricos franțuzu’... - Ca și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
se ia din drum... Vezi ce-nseamnă să te ții bățos? Numai că stau și mă chitesc: oare cum pacatele mele să car cogeamite burduful cu parale acasă? Cu iapa? Acu', las' c-ar cam deșăla-o, da' cum să-i aburc sus? Să-nham iapa la sac, iară nu merge, că sacu' n-are roate, să tot umblu cu el când la deal, când la vale. Iaca bre! Până acuma n-aveai para cu bortă s-o pui în punga cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
CODÂRLIC: Lumeee, mi s-au detunat de tot rădăcinile coarnelor din cap! Nu mai stau nicio clipită! (fuge, dispare în baltă) DĂNILĂ: Ei, am făcut-o și pe asta! S-o luăm acuma de unde am lăsat-o. Cum sărăcia să aburc burduful cu bani pe iapă? Ia să vedem, greu îi? (încearcă să ridice sacul, abia îl poate mișca. Codârlic scoate capul la malul lacului) CODÂRLIC: Stăi, bre, ce vrei să faci? DĂNILĂ: Ptiu! Trăsnite-ar să te trăsnească! Tot nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
tu. Acuma a mai venit și rândul meu; așa că am să te blestem eu întâi. CODÂRLIC: De... dacă zici dumneata că nu se poate... DĂNILĂ: Zic. Da' se-ntâmplă că n-am la mine blăstămurile părințești. Fă bine să-ți aburci burduful ist'cu bani în spinare, să mergem la casa mea. Ș-acolo ne-om blastama unul pe celălalt. Ai priceput? CODÂRLIC: Am priceput. Da' de ce să car eu banii și să nu-i cari tu? DĂNILĂ: Păi ce, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Am trudit precum părinții - Poate puși în rând cu sfinții; Ei mi-au dat de la născare Dorul de sacrificare. Zi prostului că-i om deștept, „Că ți-ai găsit de furcă” Și vrea să te facă adept... Spre glorii se aburcă. De nu aperi adevărul, Dă minciuna peste tine Și încet ca, putred, mărul Tinde ca să și domine. 17 august 2004 N-AM CERȘIT SĂ URC SPRE GLORII Nu cu șpagă sau plocoane, Ori supliciu de canoane, Nici prin mijlociri de
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
zeii tăcuți, misterioși, senini, ce taina-și poartă-n zâmbetul strivit și-n trupul ca un ascuțit meteorit căzut direct în miezul grabei noastre. ei sunt doar cerșetorii fără de noroc lovind în noi ca darabana ploii, sunt vitregiții ce-și aburcă-n cârcă stropul de viață, ca o desagă ruptă, cerând nu îndurare, ci bălmăjind în gol frățească rugă în care să-ncăpem cu toții, rotunzi și teferi și coaja universului să ne ajungă. jocul luminii melodios e cerul gurii tale, lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
unde a înțărcat dracul copiii... - a intervenit cel cu afinata. ― Acum, însă, lotrul se gândea ce să facă cu cadavrul, fiindcă nu putea să-l lase acolo. Și-a pus pușca în bandulieră și cu o sforțare disperată l-a aburcat în spate... Mergea de o bucată bună de timp. Ținta? O văgăună necălcată de nimeni, hăt în mijlocul pădurii. Când se apropia de locul cu pricina, a lunecat și a căzut. Asta n-ar fi fost nimic dacă mortul nu ar
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cu furca, pologuri de trifoi uscat. Bată-te să te bată, măi omule, ai uitat că azi trebuie să postești? Odată-i ajunul Crăciunului! țipă Natalița, încercând să se facă auzită de huietul îndărăt al vântului. Bărbatul, țâfnos, înfșăcă furca, aburcă fânul în spate și porunci băiatului cel mare, Ivan, să aducă, la ușa grajdului, fânul rămas. Porni, hotărât, prin pârtia reavănă, dar se întoarse auzind glasul demult știut al vecinului Dimitrie: Ceas cu noroc, gospodar! Nu vrai să-ți dau
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
îndemna cu chiote prelungi, ascuțite, folosind, din când în când, biciușca de piele, prinsă de o vargă de alun. Pe la biserică, i se alătură Mihai a lui Ghiță Toader, cel mai mare fecior al pădurarului, care, bucuros nevoie mare, se aburcă în car, ținându-se mândru de draghină. Bună vreme, bade Vasile, dădu cuviincios binețe fiul pădurarului. Apăi, bună-i pentru alții, răspunse morocănos Vasile. Încalte-ai petrecut aseară, bade! Câte căni ai închinat? Dumnezeu le mai știe, băiete și baba
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
cerul albastru sau miile mărgele care cu ușurință se joacă cu ochii și cu gândurile mele, deșirându-se pe firul apei pentru a se adăposti de urâta lume, care le nimicește zilnic. Umbra îmi spunea că era suficient să mă aburc pe prispa veche și bătrânească care mă suporta de ani de zile cu gândurile mele trimise aiurea, cu genunchii adunați grămadă la gură, doar s-ascult, dacă vreau sau nu spectacolele, de fiecare seară până în noapte târziu, când spiritele se
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
cosmic. Veritabilă surpriză, cartea aceasta legitimează un scriitor la vârsta când alții și-au încheiat „lucrarea”, condeier ce are încă multe de spus semenilor săi tineri și mai puțin tineri! Calistrat Costin ... GÂNDURI (din vălurile vieții lumii) Înainte de a te aburca în vârful „piramidei”, gândește-te la calvarul pe care îl vei îndura la prăbușirea de-acolo, de sus. Odată, cum-necum, ajuns în piscul „piramidei” trebuie să ai grijă, să te înconjuri cu oameni cinstiți, altminteri „baza” monumentului se va nărui
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]