87 matches
-
Îi priveam și tăceam și eu. O vreme am crezut că totul se lega de muțenia Profetului. Istoria era foarte veche și aproape la fel de cețoasă ca a Bătrânului; trecuseră mulți ani de când un căpitan de cursă lungă s-ar fi aciuit în cătun și, la o beție, Profetul, foarte tânăr pe vremea aceea, i-ar fi batjocorit iubita. În loc să sară la bătaie, căpitanul ar fi înjurat-o și el, l-ar fi sărutat pe Profet în semn că nu se socotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
chiar în secundele în care erau ridicați de poliție, o poliță, o listă, vreun alt act compromițător, puteau de acum să nu se mai sforțeze, dacă nu aveau calmul de a-și realiza distrugerea. Nu degeaba lângă prenumele Ulpiu se aciuiește particula amicală de Căpățânosul sau Cel într-o ureche, iar cei din Corpul de Detectivi ai Singuranței apelează, cu superioritate tandră, la el. Cunoaște astfel, din interior, o groază de afaceri interesante, demne de a fi cândva istorisite pe cearceaful
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
furiș, domnul Aristică își privea nevasta. Coana Marioara fusese femeie frumoasă în tinerețe, avea și acum niște ochi de oftau șapte mahalale. Fata lor, Veta, ieșise din sărăcie, o bucată de carne mică și neagră. Crescuse cam sălbatică, mai mult aciuită prin duzi, pentru că mă-sa spăla rufe toată ziua și taică-său venea acasă numai seara. La școală se dusese greu, dar îi plăcuse și, când s-a întors cu coronița de frunze și medalie în piept, a ieșit toată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în troiene până în streșini. Copacii trosneau cu vaiete lungi, plângătoare. De câteva nopți, mai ales, arătări sure începuseră să picteze adâncul alb al zăpezii. Erau lupii, care, înfometați, veneau de peste Prutul înghețat, de dincolo de Nistru, din pădurile fără sfârșit rusești, aciuindu-se în Codrii Fălciului. Foamea le dădea îndrăzneală, trecând prin ogrăzi, peste gardurile înecate de zăpezi, năvăleau în sate, încercând fără sfială gospodăriile, atacând oameni și animale, sfâșiau câinii care le stăteau în cale, vitele mugeau înspăimântate prin grajduri... * Într-
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
marelui pământ pustiu“, și se întreba cum putea targuí-ul să-l asigure că există și altceva, „mai rău“ decât acel ocean împietrit. Lăsau să treacă ceasurile zilei adăpostiți de vânt la umbra unui cort mare, de culoare gălbuie, unde se aciuiau și cămilele, ca să reînceapă marșul de cum începea să se lase înserarea, și continuau toată noaptea, la lumina lunii și a stelelor, uimiți mereu de niște răsărituri superbe, când umbrele păreau că aleargă pe crestele împietrite ale dunelor în formă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
În măruntaie ca un copil care are nevoie de căldură; frica asta a mea seamănă mai degrabă cu o milă, Îmi stîrnește vorbe drăgăstoase de alint, un fel de șmecherie magică prin care Încerc să cîștig bunăvoința unor ființe ostile aciuite pe lîngă casă, cerîndu-le să fie blînde cu trupul meu și al celor dragi mie. De suflet nu mă prea sinchisesc, de parcă el s-ar afla doar În puterea mea și e de ajuns dacă Îi port singură de grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să-l facă să se Întoarcă pe balcon; iată, acum s-a agățat iar de gâtul lui și se lasă moale; el o culege lasciv, Îi trece brațele pe după umeri și pe sub pulpe, o ridică ferm: ea cedează și se aciuiește Învinsă la pieptul lui, În timp ce el se apropie iar primejdios de marginea balconului, ca și cum ar avea intenția să se debaraseze de prada ușoară ce ține În mâini; chiar simulează acest lucru, făcând gestul de a o arunca peste. Ah, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
abonament de la bibliotecă ? — Îmi dă cărțile gratis... — Gratis, da ? Și asta ? Auzi ceva trântindu-se : Îi trebuie cărți noi, că nu poate linge după mâinile altora ! Golea tăcu, probabil mânca, pentru că Melania se auzea robotindu-i în jur. Nu se aciuise de mult Golea la ei, după ce ieșise din pușcărie, dar Coltuc putea să-i repete în gând toate mișcările. Nici nu era greu, venea spre seară, mânca și pleca la cârciumă, câteva străzi mai încolo, la „Șarpele roșu“. Se întorcea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
arătă spre pachetul de țigări și Maca i-l întinse. Apoi își aminti de neîndemânarea aceluia, scotoci și îi dădu o țigară. — Om bun, se hlizi uriașul. — Care dintre noi ? întrebă Maca. Era o întrebare peste puterile căpcăunului, care se aciui în colțul lui, acoperind peretele cu o umbră imensă. — Ne spui mai departe povestea ? întrebă Jenică. Fetița închise o clipă ochii, apoi încuviință. Căută din priviri cartea și nu o găsi. Bătrânul Coropciuc scotoci într-un sertar, după un muc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sub pervazul locuinței unde se afla școala. Pe peretele văruit, Agazio Solea scria cu cărbune exercițiile, poftindu-i pe elevi să copieze, după care îndrepta erorile, explicând de ce era greșit. Don Terentio, prin spatele casei parohiale, îl observase pe Giandomenico aciuit sub fereastra școlii: cu siguranță punea la cale una din glumele lui diavolești. Aveau dreptate și taică-său să fie îngrijorat, dar și lumea să clevetească. Elevii erau fiii unor ștabi din ținut și nărăvașului de Giandomenico nu i-ar
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
zori sau de asfințit scapă de supravegherea temnicerilor amintindu-mi că nu sunt îngropat de viu; încolo, la ce bun să mă plâng? Nu-mi duc lipsă de prieteni: gândacii dorm cu mine, își aleg un loc unde să se aciuiască, să-și facă cuib: unii în păr, alții la subsori, alții în urechi, iar alții între degetele de la picioare. Ar sluji la ceva dacă i-aș goni? O să se-ntoarcă, să scape și ei de răutatea gărzilor regale. Nu te
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
moldovenilor este susținută de Tudor Chifiac într-un text foarte clar pentru adepții moldovenismului, dar ambiguu pentru noi ceilalți. Ideile domnului Chifiac le rezumă în felul următor: „o parte considerabilă a dacilor (geților) au părăsit locurile natale în timpul invaziei legionarilor, aciuindu-se cu traiul în locuri noi la marginile Daciei, care la nordvest se învecina cu spațiul carpato-nistrean; romanilor a fost supusă numai Dacia, dar nu și pământurile MĂRGINAȘE, adică cele cuprinse în hotarele Moldovei istorice de la nord-est; Izgoniți din locurile
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]