176 matches
-
că nu este de aceeași factură cu succesiunea și încastrarea. "Juxtapunerea" nu duce la o serie completă de evenimente, ci la mai multe viziuni asupra unuia și aceluiași eveniment. Problema aceasta a fost tratată pe larg în Capitolul 2. Modelul actanțial, așa cum l-am prezentat aici, derivă din cel al lui Greimas (1966). Nu sînt de acord cu propunerea lui ulterioară (din 1976) de a înlocui conceptele de opozant și adjuvant cu cele de antiactant și coactant; distincția între anti-subiecți subiecți
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
de antiactant și coactant; distincția între anti-subiecți subiecți autonomi ale căror intenții se încrucișează cu cele ale primilor subiecți și oponenți contextuali s-ar pierde. Aș prefera să privesc dublarea actantului principal ca pe o posibilitate, pe lîngă menținerea modelului actanțial original cu șase elemente. O alternativă la modelul lui Greimas este modelul cu șapte componente al lui Souriau (1956), mai puțin sistematic, dar mai bogat în sugestii. Majoritatea modelelor structuraliste au fost inspirate într-o măsură mai mică sau mai
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
Este mai simplu a se citi chiar aplicațiile lui Greimas, un exemplu fiind analiza unei nuvele de Maupassant (1976). Deși nu e lesne de înțeles, ea oferă o privire din interior a posibilităților teoriei, care e mai cuprinzătoare decît modelul actanțial la care se face referire în textul de față. Greimas și Courtés (1979) își prezintă teoria în format de dicționar. Genette Opera lui Genette a fost des discutată; cea mai bună interpretare este cea a lui Rimmon (1976). Ea plasează
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
al structuralismului, urmărindu-i consistența și utilitatea practică. Prefața lui Culler la ediția engleză (Genette 1980) este o succintă și clară introducere la întreaga operă a lui Genette. Personajele Nu există o dezbatere sistematică în privința personajului, cu excepția modelului de tip actanțial. Cel mai util articol este cel al lui Hamon (1977). Vezi și cartea sa din 1983. Un studiu istoric al personajului în tradiția aristotelică e oferit de Walcutt (1966). Ca și Harvey (1965), acesta nu merge mai departe de distincția
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
să găsim o cale de mijloc. Din această perspectivă, arta nu este un supliment al vieții, și deci nu poate fi o reprezentare mimetică slabă: în general, atît arta cît și viața sînt înțelese ca fiind reprezentaționale. 4.2. Modelul actanțial greimasian Un mod în care analiza personajului a evoluat, atît din punct de vedere informal, cît și prin mijloace mai formale și mai sistematice, presupune clarificarea termenului de "trăsătură”, la care ne vom opri în cele ce urmează. Avem nevoie
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
nașul mașter al fetei de împărat sau un alt pețitor, disponibil dar meschin) pînă ce nu intervine un remitent (adesea, de fapt, un supra-ajutor), cum ar fi regele sau Dumnezeu sau un ins cu puteri magice. Iată din nou diagrama actanțială, dar cu posibilele personaje exponențiale în cele șase roluri esențiale. În ciuda simplității modelului și în ciuda nevoii de a-l adnota în diverse feluri pentru a-l adapta mai bine diferitelor genuri literare, schema poate fi mai totdeauna aplicată cu succes
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
cursului natural al lucrurilor, realizată de un agent în vederea unui scop. O acțiune este definită de patru componente: de tipul intervenției în cursul natural al lucrurilor; de tipul de stare sau de proces asupra căruia se îndreaptă acțiunea; de mediul actanțial care definește parametrii acțiunii; de scopul în vederea căruia este realizată acțiunea și care este răspunzător de declanșarea acțiunii. Potrivit lui Buzdugan (2007), acțiunile sunt cele mai mari subunități ale activității (fiind constituite, la rândul lor, din șiruri de operații și mișcări
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
studiului de pionierat pe care Pavel Ruxăndoiu l-a consacrat dimensiunii metaforice a acestor unități 157, e de semnalat îndeosebi sinteza lui Cezar Tabarcea, care a realizat o clasificare "logico-semantică" a proverbelor, distingând în cadrul lor cinci "tipare simple" (implicativ-calitativ, implicativ-obiectiv, actanțial, circumstanțial și comparativ) și alte cinci "combinate", adică derivate din primele 158. Însă asemenea considerații ocupă un loc relativ redus în economia lucrării, care se concentrează mai mult asupra invariantelor semiotice din cadrul textemelor decât asupra productivității lor semantice în cadrul textelor
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
Urciorul nu merge de multe ori la apă/la fântână, Vrabia mălai visează etc. Pe lângă proverbele de factura celor amintite, în această categorie se încadrează o mare parte a "citatelor celebre". B. Texteme descriptive relaționale (complexe/cuaternare), în care schema actanțială AB ("A este B") se corelează cu o schemă calificativă (ab), indiferent de natura verbului care materializează predicația. Conform acestui criteriu, putem distinge două subcategorii de texteme: a) echivalente, în cadrul cărora se manifestă o relație de tipul "Aa este (precum
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
predicative și determinanți obiectuali (obiect direct, obiect indirect etc.). În schimb, elemente substituibile în cazul unei reîncadrări "forte" sunt, de regulă, subiectul (agentul) textemului și feluritele determinări circumstanțiale ale verbului. În funcție de natura componentei substituite, reîncadrarea "forte" poate fi divizată în actanțială și circumstanțială. 2.4.1. Reîncadrarea "forte" actanțială se caracterizează prin substituirea subiectului textemului cu subiectul coreferentul. Un exemplu concludent în această privință îl constituie modulațiile afirmației lui Cațavencu potrivit căreia industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
etc.). În schimb, elemente substituibile în cazul unei reîncadrări "forte" sunt, de regulă, subiectul (agentul) textemului și feluritele determinări circumstanțiale ale verbului. În funcție de natura componentei substituite, reîncadrarea "forte" poate fi divizată în actanțială și circumstanțială. 2.4.1. Reîncadrarea "forte" actanțială se caracterizează prin substituirea subiectului textemului cu subiectul coreferentul. Un exemplu concludent în această privință îl constituie modulațiile afirmației lui Cațavencu potrivit căreia industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire. În discursul public actual, maniera
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
și să clasifice un fenomen original al civilizației și literaturii franceze. Ipotezele teoretico-metodologice ale lucrării, abordate că repere teoretice, sunt următoarele: • elaborarea conceptului euristic global al lucrării axat pe problema complexă a reprezentării și delimitarea nivelurilor sale estetice, textuale și actanțiale. Relaționarea, în demersul investigației la nivel de text, a diferitelor dimensionări ale reprezentării femeii pariziene că: reprezentare socială (în Codul civil), reprezentare mentală (colectivă în formă de mit, simbol), reprezentare romanesca (de tip mimetic în român și nuvelă) și reprezentare
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
capacitatea de a transforma identitatea: "Când întâlniți la Paris un tip, acesta nu mai este un om, este un spectacol!" [Balzac, apud Stierle, p.148]. Într-un secol în mișcare, Pariziana apare că unul dintre protagoniștii spectacolului Parisului. În structura actanțială a comediei urbane, Pariziana îndeplinește un rol excepțional. Ea se găsește în centrul narațiunii și acțiunii, dramatizând-o, ea este cea care modelează situații și perspective. Femeia Pariziana din jumătatea a doua a secolului al XIX-lea "inventează", devine regizor
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
creație poetica a creatorului, dar și o poiețica a persoanei care o poartă, ambii reprezentând diferite etape ale punerii operei în reprezentare [v.Mavrodon, 1998]. Într-un secol în mișcare, Pariziana apare că unul dintre protagoniștii spectacolului Parisului. În structura actanțială a comediei urbane, ea îndeplinește un rol excepțional. Femeia pariziana este interesantă prin constituirea unor mecanisme, strategii, stratageme și tactici specifice. Rolurile și manifestările Parizienei se suprapun unul peste celălalt, entitatea să devenind tot mai condensata și mai esențializata. Pariziana
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
relevă moduri de existență specifice unui anumit mediu social, într-un anume timp, și pentru că îndeplinesc, în textura epică, funcția de liant. În cazul al treilea însă prezintă și interes în sine, precumpănitor. Deosebită prin comportament, Sanda ocupă în virtutea funcției actanțiale un loc central în ansamblul epic, fiind axul întregii construcții. Soție a inginerului Dinu Rareș, ea îl cultivă pe arhitectul Mircea Trestian și în același timp îl frecventează pe ușuraticul Titu Monta. La fel de tandră cu amândoi, nu se dăruie total
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288229_a_289558]
-
realizate în această artă narativă sunt operante atât între creator și public, cât și la nivelul interacțiunii personajelor, unde faptele și gesturile sunt subordonate schimbului verbal ori gestual (este adevărat că personajul susține replicile, însă doar acestea îi asigură dimensiunea actanțială, în acest caz bula devenind mai mult decât un atribut și având mai degrabă un rol comparabil cu al desinenței față de un radical).534 Bernard Toussaint consideră și el bulele (pe care le vede urmașe ale filacterelor medievale, ceea ce italienii
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
mulțumirilor din partea destinatarului. Vesela poate primi rolul unui oponent și Mir Rose de adjuvant magic într-o căutare întreprinsă de către subiectul "dumneavoastră". Divizarea acestui subiect în persoana totalizantă ("dumneavoastră") și parțială ("mâinile dumneavoastră", sinecdocă reprezentativă) se explică perfect prin dispozitivul actanțial și prin programele narative: subiectul de stare este reprezentat de mâini și subiectul de acțiune de consumatoarea care utilizează Mir Rose. Dacă acesta din urmă prezintă modalitatea VOINȚEI (a vrea să fii plăcută deși speli vasele) și modalitatea CUNOAȘTERII (repetată
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
când ne referim la textul de teatru: la cursurile și în testele de literatură, obișnuim să rezumăm piesele din perspectivă narativă. Avem posibilitatea de a studia personajele principale și personajele secundare întocmai precum în textele narative și putem stabili modelul actanțial al unei piese de teatru care nu se va deosebi în niciun fel de o nuvelă sau de un roman. Însă un astfel de rezumat narativ va rămâne fidel textului sau reprezentației? (Kibedi Varga 1988: 84) Renunțând la versiunea naratologică
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
indică o anumită predispoziție către suprainterpretare. Eseul cuprinde și o serie de precizări substanțiale cu privire la dimensiunea inițiatică a baladei, fenomenologia morții, experiența temporalității, conceperea Mioriței ca răscruce intertextuală (și nu ca simplu evantai de variante dezvoltate în jurul unui text-cadru), structura actanțială a discursului, „pasivitatea” ciobanului, componenta orfică ș.a. În ultimele două decenii P. a realizat și numeroase traduceri, având un rol considerabil în difuzarea și promovarea culturii italiene contemporane în România. SCRIERI: Cum eu..., București, 1974; Vorbindu-vă prin semne, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
simbol poate avea atât caracter diurn, cât și caracter nocturn. Monstrul are caracter diurn fiind un apărător al templelor și caracter nocturn simbolizând fiara, bestia, provocând spaimă. Același autor clasifica simbolurile după criterii genetice, simbolurile funcționând pe trei nivele: verbal - ”actanțial”, epitetic și substantival, când simbolul are la bază însușiri ale obiectelor, stadiul cultural. Domeniile în care se manifestă simbolurile sunt: arta, religia, filosofia. Hermeneutica simbolurilor din operele literare presupune o bună cunoaștere a provenienței simbolurilor și a problemelor de identificare
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
jos etc.) sau, cum atrage atenția autorul francez, prin asociere cu "zig-zagul privirii alunecînd" (în mod dezordonat, curioasă, grăbită, să spunem) pe suprafața fotografiei. Este legitimă, așadar, apropierea între "sugestia cadrajelor descentrate, neconcentrice, ale fotografiei" și căutata "obiectivitate sau neutralitate (actanțială) a imaginii" din opera scrisă. Aspirația literaturii, față cu nesfîrșitele combinații produse în jocul focalizării fotografice, față cu "subiectele decupate, punctele de vedere insolite ale unei stampe japoneze" se îndreaptă și spre opera de montaj -"visînd la texte la fel
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
de hazul imanent al unui simplu caraghioslâc. Nu mă grăbesc să evacuez pe „abisalul“ Caragiale, pe expresionistul grotesc, pe antipaticul „nepatriot“ sau pe idilicul duios al unei benigne clase de mijloc. Treacă de la mine și analiza structuralistă a textelor („funcția actanțială“ a scrisorii pierdute). Dar recunosc că, din când în când, mă trezesc spunând prompt: „Mofturi!“ și mă întorc, destins, la deliciile înveselitoare care îmi ies în întâmpinare pagină de pagină. Cititorul contemporan are o șansă aparte: poate ajunge la nimbul
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
cele mai multe teme și motive horror au, inevitabil, caracter pronunțat repetitiv, până la pastișă 13. Dacă teroarea constituie un Doppelgänger estetizat al luptei pentru existență, groaza reprezintă o caricatură dizgrațioasă a acesteia, dificil de tolerat pe spații largi și pasibilă de derapaje actanțiale în sfera ridicolului. Oricum, teroarea se construiește cu migală, iar starea de tensiune se realizează printr-o economie severă a mijloacelor de expresie artistică: prea puțin și senzația nu se coagulează, generând frustrare, prea mult și copleșește, provocând dezgustul 14
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
trei mari tipuri de proză terifiantă (pe care le-am menționat, succint, în Introducere: a venit însă momentul să reiau discuția). Prima categorie include teroarea naturală, în care intriga și personajele sunt integrate sferei plauzibilului, anxietatea rezultând doar din combinațiile actanțiale insolite sau din stranietatea atmosferei. Clasa opusă acesteia implică teroarea supranaturală, în care intriga și personajele violează ab initio legile verosimilului, anxietatea fiind consecința directă a unor scenarii fantastice. Între cele două tipare, trebuie plasată teroarea de frontieră, care nu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Eva (1925), considerat de G. Călinescu, într-un acces de plictis aproximativ, "un fel de poem metafizic" (1982: 735). Narațiunea are substrat filosofic-sentimental, însă eșafodajul, complex până la obositor, nu rezistă la o nouă lectură, suspansul fiind subminat de previzibilitatea geometriei actanțiale și de tezismul irespirabil al intrigii. Un exemplu în acest sens: toate cele șapte capitole poartă numele femeilor în care se incarnează "Eva", cea sortită să împlinească iubirea adamică. Cuplul de îndrăgostiți Toma Novac-Ileana parcurge, precum ați intuit deja, șapte
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]