176 matches
-
jos etc.) sau, cum atrage atenția autorul francez, prin asociere cu "zig-zagul privirii alunecînd" (în mod dezordonat, curioasă, grăbită, să spunem) pe suprafața fotografiei. Este legitimă, așadar, apropierea între "sugestia cadrajelor descentrate, neconcentrice, ale fotografiei" și căutata "obiectivitate sau neutralitate (actanțială) a imaginii" din opera scrisă. Aspirația literaturii, față cu nesfîrșitele combinații produse în jocul focalizării fotografice, față cu "subiectele decupate, punctele de vedere insolite ale unei stampe japoneze" se îndreaptă și spre opera de montaj -"visînd la texte la fel
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
lipsuri..."165. În mitemul jertfei, un loc bine definit îl are și Ladima; condiția de om sacrificat (de ofrandă) nu o acceptăm. Dăm atenție altui fapt: construcția capitolului se sprijină pe o existență dispărută. Ladima se redefinește ca o axă actanțială ce străbate întregul episod din camera Emiliei, care este, în fond, miezul romanului: Acum îl vedeam în fotografia veche, deși murise numai acum trei luni, ca pe o cruce de marmoră, încadrată în ramă de sârmă galbenă. Dar tot nu
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
valoare de prezent etern. Mitemul în discuție câștigă, în acuratețe, prin funcția de simbolizare iconică. Paradoxal, masiva exegeză camilpetresciană nu a remarcat că romanul Patul lui Procust are o structură circulară sau, mai precis, o dublă structură circulară. Schema sa actanțială și auctorială se prezintă sub forma a două cercuri concentrice. Primul (și cel mai larg) pornește de la un dialog între Autor și d-na. T. În paratextul liminar, Camil Petrescu își teoretizează concepția romanescă spre sincera nelămurire a protagonistei, care
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
-ți muri moartea Înseamnă a-ți trăi moartea; și trăind-o o singură clipă, Înseamnă a o trăi etern”. Într-o simbolistică operațional descriptivă se pot detecta pe urmele interpretărilor durandiene două registre diurn și nocturn registre care delimitează scena actanțială. După cercetătorul francez În cadrul imaginarului, În cadrul regimului diurn al fanteziei un spirit solar, un rege ,un monarh, un prinț investit cu semnele regalității trebuie să răpună un monstru, sau să elibereze din Întuneric o domniță, o fată, o ființă supusă
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
și să clasifice un fenomen original al civilizației și literaturii franceze. Ipotezele teoretico-metodologice ale lucrării, abordate că repere teoretice, sunt următoarele: • elaborarea conceptului euristic global al lucrării axat pe problema complexă a reprezentării și delimitarea nivelurilor sale estetice, textuale și actanțiale. Relaționarea, în demersul investigației la nivel de text, a diferitelor dimensionări ale reprezentării femeii pariziene că: reprezentare socială (în Codul civil), reprezentare mentală (colectivă în formă de mit, simbol), reprezentare romanesca (de tip mimetic în român și nuvelă) și reprezentare
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
capacitatea de a transforma identitatea: "Când întâlniți la Paris un tip, acesta nu mai este un om, este un spectacol!" [Balzac, apud Stierle, p.148]. Într-un secol în mișcare, Pariziana apare că unul dintre protagoniștii spectacolului Parisului. În structura actanțială a comediei urbane, Pariziana îndeplinește un rol excepțional. Ea se găsește în centrul narațiunii și acțiunii, dramatizând-o, ea este cea care modelează situații și perspective. Femeia Pariziana din jumătatea a doua a secolului al XIX-lea "inventează", devine regizor
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
creație poetica a creatorului, dar și o poiețica a persoanei care o poartă, ambii reprezentând diferite etape ale punerii operei în reprezentare [v.Mavrodon, 1998]. Într-un secol în mișcare, Pariziana apare că unul dintre protagoniștii spectacolului Parisului. În structura actanțială a comediei urbane, ea îndeplinește un rol excepțional. Femeia pariziana este interesantă prin constituirea unor mecanisme, strategii, stratageme și tactici specifice. Rolurile și manifestările Parizienei se suprapun unul peste celălalt, entitatea să devenind tot mai condensata și mai esențializata. Pariziana
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
cele mai multe teme și motive horror au, inevitabil, caracter pronunțat repetitiv, până la pastișă 13. Dacă teroarea constituie un Doppelgänger estetizat al luptei pentru existență, groaza reprezintă o caricatură dizgrațioasă a acesteia, dificil de tolerat pe spații largi și pasibilă de derapaje actanțiale în sfera ridicolului. Oricum, teroarea se construiește cu migală, iar starea de tensiune se realizează printr-o economie severă a mijloacelor de expresie artistică: prea puțin și senzația nu se coagulează, generând frustrare, prea mult și copleșește, provocând dezgustul 14
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
trei mari tipuri de proză terifiantă (pe care le-am menționat, succint, în Introducere: a venit însă momentul să reiau discuția). Prima categorie include teroarea naturală, în care intriga și personajele sunt integrate sferei plauzibilului, anxietatea rezultând doar din combinațiile actanțiale insolite sau din stranietatea atmosferei. Clasa opusă acesteia implică teroarea supranaturală, în care intriga și personajele violează ab initio legile verosimilului, anxietatea fiind consecința directă a unor scenarii fantastice. Între cele două tipare, trebuie plasată teroarea de frontieră, care nu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Eva (1925), considerat de G. Călinescu, într-un acces de plictis aproximativ, "un fel de poem metafizic" (1982: 735). Narațiunea are substrat filosofic-sentimental, însă eșafodajul, complex până la obositor, nu rezistă la o nouă lectură, suspansul fiind subminat de previzibilitatea geometriei actanțiale și de tezismul irespirabil al intrigii. Un exemplu în acest sens: toate cele șapte capitole poartă numele femeilor în care se incarnează "Eva", cea sortită să împlinească iubirea adamică. Cuplul de îndrăgostiți Toma Novac-Ileana parcurge, precum ați intuit deja, șapte
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
sfârșit patetic, într-o situare neoromantică 80. Parabolicul este servit în chip magistral, însă lecția de etică nu reușește să efaseze efectele agresive ale eșuatului. scenariu redempționist. Evadarea, chiar atunci când pare fructuoasă, se dovedește ratată, și nu dintr-o carență actanțială a personajelor, ci pentru că umbra unui destin tragic apasă asupra muntenilor de pe Culmea Scripetelui. Imprecația bătrânului sublimează neputința frustrantă a omului în fața acestuia: "Ajungă atâta risipă, atâta jaf la vulturi! din mana bietei țări și din carnea noastră!". 2.3
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
mulțumirilor din partea destinatarului. Vesela poate primi rolul unui oponent și Mir Rose de adjuvant magic într-o căutare întreprinsă de către subiectul "dumneavoastră". Divizarea acestui subiect în persoana totalizantă ("dumneavoastră") și parțială ("mâinile dumneavoastră", sinecdocă reprezentativă) se explică perfect prin dispozitivul actanțial și prin programele narative: subiectul de stare este reprezentat de mâini și subiectul de acțiune de consumatoarea care utilizează Mir Rose. Dacă acesta din urmă prezintă modalitatea VOINȚEI (a vrea să fii plăcută deși speli vasele) și modalitatea CUNOAȘTERII (repetată
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
când ne referim la textul de teatru: la cursurile și în testele de literatură, obișnuim să rezumăm piesele din perspectivă narativă. Avem posibilitatea de a studia personajele principale și personajele secundare întocmai precum în textele narative și putem stabili modelul actanțial al unei piese de teatru care nu se va deosebi în niciun fel de o nuvelă sau de un roman. Însă un astfel de rezumat narativ va rămâne fidel textului sau reprezentației? (Kibedi Varga 1988: 84) Renunțând la versiunea naratologică
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
justifică definirea melodramei ("tragedie" populară, "decăzută") drept forma cea mai caracteristică de exprimare a pasiunilor omenești, cel puțin în modernitate. Evident, după cum am anticipat deja, originalitatea melodramei nu e de găsit în "adâncirea" psihologică a personajelor (modelate după un tipar actanțial), ci în elementele de intrigă capabile să mențină suspense-ul și, mai ales, în scenografia menită a impresiona prin montări fastuoase sensibilitatea publicului, deprins a recunoaște în orice spectacol eternul război dintre virtute și viciu. Într-adevăr, o dată cu apariția melodramei arta
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
proza scurtă autorul lui Bizu nu adâncește psihologia personajelor (inexistente în afara "rolului" prescris), în schimb consemnează o serie de topoi meniți a scoate în relief nuclee narative cu potențial melodramatic. Iar melodrama, nu trebuie uitat, are la bază un model actanțial care ilustrează însuși procesul de funcționare a psihicului uman, reclamând identificarea cathartică și receptarea textului ca structură nedecompozabilă 146. Rămâne de văzut dacă și în ce măsură va izbuti Lovinescu să găsească în roman, după cum și-a dorit, o formă deschisă, mobilă
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
măsură, să se individualizeze cumva, să nu mai fie doar un "simbol", fie și al "eternului feminin". Astfel că, în mod cu totul imprevizibil, rolurile se inversează și, dacă respectăm grila melodramatică de lectură (melodrama tipică trebuie să aibă distribuția actanțială triunghiulară: eroină-personaj negativ-salvator210), atunci lui Andrei îi revine rolul personajului negativ, al ispititorului, pentru că o face pe femeie să greșească și să încalce legile prescrise de comunitate, pe când Diomo se dovedește a fi "salvatorul" care, în final, o ajută să
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
iar Michael R. Booth atrăgea atenția asupra succesiunii rapide a evenimentelor și a subordonării psihologiei personajului în raport cu intriga. Aceleași considerații le regăsim la Peter Brooks, Frank Rahill ș.a. 116 Michael R. Booth consideră că melodrama tipică trebuie să aibă distribuția actanțială triunghiulară (op. cit., p. 20), având drept termen mediu elementul feminin: eroină-personaj negativ-salvator. Femeia este de fapt centrul emoțional ("the emotional chore") al melodramei, ei atribuindu-i-se rolul de amplificare și intensificare a funcției eroului masculin: "the melodramatic function of
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
sau locația -, ceea ce comportă un nivel mai abstract față de cel al povestirii. Pentru analiza înlănțuirii evenimentelor, ea preia modelul logic al lui Claude Bremond, la care adaugă însă alte posibilități de clasificare. Cînd discută actorii, autoarea expune pe larg modelul actanțial al lui A. J. Greimas, cu multe referiri la texte ilustrative, dar insistă și asupra relațiilor psihologice și ideologice dintre personaje, asupra unor opoziții aparent nesemnificative, dar care pot îngloba unele stereotipuri culturale importante pentru înțelegerea semnificației profunde a unei
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
este obiectul iubirii, a cărui orientare sexuală nu poate fi stabilită de naratorul focalizator. Firește, "platitudinea" Albertinei nu poate fi în nici un fel considerată o lipsă de "densitate". Se poate face o distincție între categoriile de personaje pe baza modelului "actanțial" care va fi prezentat în următorul capitol, dar acel model se ocupă doar de relațiile dintre elementele fabulei, și nu de felul în care acestea "prind viață" în povestire. Din nou, acest model nu ne-ar ajuta să definim imaginea
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
pronume personal constrînge formațiunea sexuală. Și, în general, de aici pornește o serie întreagă de constrîngeri. Un el nu poate rămîne însărcinat. O ea nu poate deveni, în general, preot catolic sau violator. Aceste constrîngeri sînt legate și de poziția actanțială pe care o deține personajul (vezi Capitolul 3). În măsura în care sînt determinate tradițional, aceste constrîngeri sînt supuse schimbării. Una din primele observații din studiile literare feministe se referă la faptul că, în cea mai mare parte a literaturii tradiționale, femeile pot
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
clar termenul citîndu-se o serie de criterii conform cărora fie că eroul era repudiat, fie că alegerea intuitivă a cititorului primea o explicație. Voi menționa pe scurt aceste criterii. Uneori, eroul poate fi identificat, în mai multe privințe, cu subiectul actanțial (vezi Cap. 3). Dar se poate întîmpla ceva mult mai banal, cum ar fi recursul la un nume din titlu. În cazul în care numele eroului sau denominația sa explicită nu duce la o concluzie, ne putem da seama dacă
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
aceste două sfere ale relațiilor sînt confundate, se poate greși cu ușurință clasificarea forțelor ceea ce nu înseamnă, cu siguranță, că simpatia trebuie să fie eliminată, din acest motiv, din experiența lecturii sau din analiză. Dimpotrivă, tocmai prin diferența dintre rolurile actanțiale și reacția cititorului efectul particular al fabulei narațiunii capătă relief și vizibilitate. Exemplele din urmă pot fi acum extinse. Ofer doar un exemplu pentru numeroasele posibilități. În a), de exemplu, tatăl lui Mary poate fi un opozant dacă se opune
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
nu trebuie decît să dispună de puterea de a mobiliza poliția pentru a-și atinge scopul. Valoarea de adevăr Ultimul factor care determină specificările suplimentare ale actanților este valoarea de adevăr. Prin valoare de adevăr înțeleg "realitatea" actanților în interiorul structurii actanțiale. Această precizare este importantă nu numai în privința subiectului, ci și în privința adjuvanților și a opozanților. Adesea aceștia sînt numai la exterior ceea ce par să fie; în realitate, ei se dovedesc a fi exact opusul. Un trădător are înfățișarea aparentă a
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
ceea ce este, această identitate este secretă. Cînd nici nu este, nici nu afișează o imagine, acesta nu poate exista ca actant; atunci cînd pare să fie ceea ce nu este, această identitate este o minciună. Nu doar actanții, ci și scheme actanțiale întregi pot fi catalogate drept adevărate sau false. Situația frecventă în care subiectul aspiră la un țel iluzoriu și finalmente îl atinge ar putea fi explicată în acest fel. Acest aspect al analizei actanțiale am putea încerca să-l punem
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
Nu doar actanții, ci și scheme actanțiale întregi pot fi catalogate drept adevărate sau false. Situația frecventă în care subiectul aspiră la un țel iluzoriu și finalmente îl atinge ar putea fi explicată în acest fel. Acest aspect al analizei actanțiale am putea încerca să-l punem în relație cu o tipologie. Fabulele care arată influența predominantă a unui secret în structura lor actanțială (de exemplu, anumite basme și mituri) ar putea fi opuse, sub forma unei categorii separate, fabulelor în
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]