426 matches
-
funcționa limpede după ce-și revenise din leșin. Imaginea unei lumii cu susu-n jos, În care doctorul fusese cel care zăcea dedesubt, având nevoie de compasiunea și grija ei, făcuseră imaginea reală a lucrurilor mai distinctă prin stranietate, dar cuvintele adăstară În urma intuiției și când Îi zise „Nu-l deranjați“, străinul era deja prea departe ca s-o mai audă. — Ce crezi? Întrebă Myatt. O fi așa cum zice? Suntem În fața vreunui mister? — Toți avem anumite secrete, spuse ea. — Poate că fuge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
violența, ci pentru că-i plăcea să fie precis și metodic, să nu omită nimic necesar și să nu adauge nimic inutil. Evitând cu mare grijă urmele de sânge, cercetă buzunarele lui Herr Kolber, căutând cheia studioului, și, după ce o găsi, adăstă o clipă În fața oglinzii, ca să-și aranjeze părul și să-și perie pălăria. Apoi părăsi Încăperea, Închizând ușa În urma lui și aruncând cheia Într-un coș pentru umbrele din hol. Nu mai avea intenția să se cocoațe pe acoperișuri Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să i se ivească În minte și să-i paralizeze limba. M-am făcut de râs cu cei doi proprietari de dugheană. Mă voi descurca oare mai bine la Belgrad? Pentru că viitorul său avea o limită aproape precisă, Începu să adaste - cum nu fusese obișnuit s-o facă - asupra trecutului. Era o vreme când o conștiință curată putea fi cumpărată cu prețul unei umilințe momentane: „De la ultima confesiune, am făcut asta și aia“. Dacă mi-aș putea regăsi atât de ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
orice vin la o simplă banalitate. Va costa două lire de căciulă. Ea bătu din palme entuziasmată. — Nu vei Îndrăzni să le spui motivul. El Îi zâmbi. Le voi spune că bem În sănătatea iubitei mele. Mult timp rămaseră tăcuți, adăstând asupra cuvântului și sugestiei sale de confort și permanență, aproape de respectabilitate. Apoi ea clătină din cap: — E prea frumos ca să fie adevărat. Dar expresia ei de neîncredere se pierdu În șuierul aburului și scrâșnetul roților ce se puseră În mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
NOVELETĂ Nu, nam să scriu... Mereu se ține, simt, Ca un cățel de țâță acest gând De mine prin lugubrul labirint; Ori ca o algă pe-a ei stâncă stând; Ori ca sărutul cel dintâi, cu-alint Pe gura sărutată adăstând. Dar nu vreau să filozofez - am zis! Să scriu vreau - și voi să citiți ce-am scris. Byron, Don Juan 1 PRELUDIUL Atunci când era cu Dan, Carol se simțea mereu cumva mai puțin femeie. Nu că ar fi definit vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Fum gros de carbid. La intrare, chiar în dreptul ușii, câteva străchini și pungi cu lături pentru javrele aciuate. Oamenii muncii gustă și ei ceva și fluieră din rărunchi după studente. Unele-s indignate și grăbesc pasul, câteva chirăie și mai adastă pe-acolo. O blonduță destul de serafică, subțirică, în taior roz, se-ntoarce și-i înjură, bătându-se peste coapse: - ...nespălaților! V-ar plăcea, ai? Nu pupați voi așa ceva... ne... Patrupedele se înviorează puțin, dar nu găsesc de cuviință să latre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pe măsura trecerii anilor, fata devenită femeie, dusă de mână, se simțea ridicol prin mulțimea de rafturi, aici e voie, aici nu e voie, aici poți intra, aici nu și la zidul morții dintre ea și lume, la poarta casei adăstau bărbați, motocicletele iubirii, acrobați care se balansau fără bară sau paletele de echilibru pe sârma fragilă dintre prezent și viitor, le admira curajul, dispăreau din trecutul ei, a fost, era, de fapt, acum, un prezent continuu, în care părinții erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în schimb, ocazia să-l zărească odată pe profesorul Călinescu plecând de la universitate cu un aer preocupat și academic, de maestru ajuns la apogeul carierei, și cu păru-i albit căzându-i în șuvițe rebele peste frunte. Și tot în timp ce adăsta pe holul de la intrarea în facultate, întorcând capul spre ușă de câte ori se deschidea pentru a mai lăsa pe cineva să intre, mai avu ocazia să-l revadă pe tânărul și adulatul poet cu rubașcă neagră și chip expresiv. Însoțit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o dată, plafonul negru ca smoala frânează rotația discului care se pierde în obscuritate scoțând un mic scrâșnet ca un țipăt de pasăre speriată. Intr-o tăcere de moarte, Dora străbate cu greu o pasarelă inundată de valuri vâscoase pentru a adăsta în sfârșit, epuizată, pe un țărm necunoscut. După un timp indefinit, se regăsește într-un univers straniu, în care se simte ca și debarasată de suferințele nevolnice ale corpului ei fizic. Universul în care se găsește nu este nici sumbru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
elocventă, a genelor, subliniată de privirea timidă, și, totuși, muiată într-un strop de eventuală promisiune, ușoara înclinație a capului și încântătorul început de zâmbet care pare, ah, doar pare dar de ce sugestia este mai tulburătoare decât orice realitate? că adastă, pierdut, la colțul gurii de altfel încremenite, totul este menit să recompună, cu instrumentele unui artist al transcendentului, ideea pură, Urbild-ul feminității japoneze. Și totuși, dacă acceptăm această premisă, loc comun al studiilor postmoderne de gender cu tematică japoneză, se
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
inventat cuvântul shiki ? Dar nu, vă simt încă retractili, și înțeleg asta, este greu de portretizat mania colectivă care aprinde Japonia celor patru anotimpuri. Pentru aceasta, vă rog să aveți răbdare, să mă urmați... Este martie și, în îndepărtatul Hokkaido, adastă încă zăpada. Așa cum afară încep să se ivească firele noii ierbi, mai mari, mai verzi clipă de clipă, înăuntru cresc, clipă de clipă mai frumoase și mai albe, fetițele. Este ziua lor astăzi, trei martie, și fiecare casă rânduiește, pe
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Noul An primite. Ca și vederile din vară, trimisul acestor nengajo este reglementat de tradiție, fiecare familie pune la poștă și primește în jur de o sută, fără abatere. Povestea se apropie de sfârșit. Peste Japonia celor patru anotimpuri, cortina adastă o clipă, mirată ea însăși și neîndurându-se să cadă. În casele mici de lemn, mâncate de umezeală, sau în blocurile aruncate unul peste altul, haotic, japonezii își deapănă aceeași inimă, de secole, inima îndrăgostită de floarea de cireș, de
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
fost eu doar un băiețandru, și Încă din Oñate, dar numai tont nu eram. Vasăzică, așa cum vă spuneam, În ziua aceea am Însoțit-o pe Caridad Lebrijana pe străzile Mayor, Montera și Alcalá, până la reședința ambasadorului englez, iar acolo am adăstat și noi În mulțimea care Îl ovaționa pe prințul de Wales, amestecându-ne cu toți acei gură-cască de toate condițiile Îmboldiți de curiozitate. Întrucât strada devenise din acest motiv un loc de clacă mai zumzăitor chiar decât treptele scării monumentale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
negri și cu prezența funebră a unui vizitiu pe capră, aproape atingându-mă Înainte de a se mistui În Întuneric. N-am avut timp să mă gândesc la misteriosul vehicul. Încă mai răsuna ecoul copitelor de catâri, când din locul unde adăsta silueta neagră se auzi din nou un fluierat ușor, același tiruri-ta-ta, iar din Întunericul de lângă mine se desprinse sunetul de neconfundat al unei spade trase Încet din teacă. M-am rugat fierbinte de Dumnezeu să gonească norii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe ton de fapt divers. Cum sînt, deopotrivă, poezia de război și moartea din pricina lui. Două, la fel de nobile, inutilități. Deznădejdea asumată, clamată, funcționează ca un fel de blestem întors, un merde cu înțeles de bun augur. Versurile în care moartea adastă la tot pasul o deoache și-o risipesc. Și se întoarce poetul din război, fără să-și piardă nici ființa, nici poezia. Cît de ostaș, cît de poet, într-o viață care s-a împărțit între amîndouă, îi rămîne timpului
Campania din Rusia by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7029_a_8354]
-
Sfințenia lui Veniamin Jidovul, prima dintre nuvele, e un vanitas vanitatum la fel de pripit, de crud ca și lumea schițelor, cu chefuri barbare, nepăsătoare de moarte, necuvincioase, trăind chinurile zadarnice ale clipei. Tîrgul unde nu s-a întîmplat nimic, dar toată lumea adastă, curioasă, după cîte o întîmplare, e cel din Firi neînțelese, unde doi marginali își inventează meritele pentru care alții, odată, o să-i invidieze. Cu tempo de schiță, nuvelele n-au așezarea prozei de zile bune. Sînt doar idei aruncate, prinse
Poezii, în fond by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7901_a_9226]
-
f. Londra: documente la vedere, M-a invitat, în franceză demotică La un prânz la Cannon Street Hotel Urmat de un sfârșit de săptămână la Metropole La ceasul violet, când ochii și spatele Se ridică de la birou, când motorul uman adastă Ca un taxi, pulsând în așteptare, Eu, Tiresias, deși orb, pulsând între două vieți, Bătrân cu sâni zbârciți de femeie, pot vedea La ceasul violet, ceasul de seară ce mână Spre casă, și-aduce marinarul acasă de pe mare, Dactilografa, acasă
Tărâmul pustiirii, 1922 by T.S. Eliot () [Corola-journal/Journalistic/7094_a_8419]
-
și o imagistică îndreptată spre serafic, filosofarea ar pune stăpânire dăunătoare. Pentru că există un soi de intelectualism care stăvilește puterea vizionară. Sensibilitatea metafizică pare să se înfiripeze, dar trăiește prea mult la gradul invocării lipsite de mister. Sfințenia încă mai adastă între noapte și puterea soarelui, între "două cruci", sub amenințarea ofilirii crepusculare, între viață și moarte, întoarcere și plecare, trecut și viitor fără prezent: "Singură descopăr, / Și fără să mă poată ajuta cineva, / Această enormă mirare / A trupului încă al
Confesiune continuă by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7136_a_8461]
-
și dacă aș vrea să caut ceva în mine, n-aș mai căuta. El, nu, că el e mai cu moț: „Sunt eu însumi substanța cărții mele.” Ce să-ți spun! Și-i dă înainte: „...vederea mea se întoarce înăuntru, adastă acolo și își vede de treabă.” A mea își vede de treabă la timp. El, iar nu: „...mă cântăresc fără ostenire, mă încerc, mă miros.” Ce să miros, ce să cântăresc? Cu ce se alege? „Cu cât îmi dau înconjur
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4901_a_6226]
-
în meserie. Nu are pasiunea devastatoare a altor seminții. El e un beligerant înțelept, pierdut în chietudine. Un gospodar peripatetic ce levitează printre ipoteze. Aflat într-un taifas nesfârșit cu neamul lui „cine știe? ” și rubedeniile lui „poate”, el doar adastă. Stă. Reflectează. Privește cu iscusință și fără grabă cerul, se uită dincotro vine primejdia și unde se isprăvește veșnicia ei. La ceas oprit..., stabilește anotimpul. Cât se poate de oportun. Pune apoi șaua pe bidiviul îndopat cu cărbuni încinși, încalecă
Ultima schimbare la față a românului – o fiziologie cu ambâț – by Florin Toma () [Corola-journal/Journalistic/5382_a_6707]
-
Sibienii au o mulțime de lucruri frumoase cu care se pot mândri: orașul însuși, pe străzile căruia plimbându-te poți face o istorie a arhitecturii transilvănene, de la medieval, trecând prin baroc și neoclasic până la modern, apoi un muzeu unde poți adăsta îndelung în fața unor tablouri de Memling, Van Eyck, Bruegel, Jordans sau Teniers (care plecate de curând la Paris au atras mii de vizitatori, iar directorului Muzeul Brukenthal, Sabin Adrian Luca, i-au adus o Medalie de Aur pentru dezvoltarea relațiilor
Teatrul de Balet Sibiu by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/6532_a_7857]
-
poetul imprimă cuvintelor inconsistența și dinamismul unei logici utopice. Artificiu, ornament, feerie, spectacol și iluzie, cuvântul e, pentru Șerban Foarță, mai ales o formă de trăire poetică, extaz al simțurilor și celebrare a virtualității lucrurilor ce nu sunt încă, dar adastă să fie, diafane, neîntrupate, dar cu atât mai prezente. Devorator, poemul nu e altceva decât însumare a unor fragmente, asamblare a disparităților într-o unitate iluzorie și inutilă. Anamorfozele lumii se travestesc, cu naturalețe, în arhitectura labirintică a poemului, ca
Livrescul în stare pură by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4349_a_5674]
-
lucrurilor poate strica un ciclu care nu se mai reia. Făcutul anulează infinitele posibilități ale perfecțiunii, dându-le o realizare concretă și, firește, perfectibilă. De aici vina lui, știut fiind, măcar de la romantici încoace, că în cele ce nu sunt adastă mai multe energii decât în cele ce sunt. Cu cât se diminuează această rezervă, a celor ce sunt în afara cunoașterii utile, cu atât crește vina. Nu pe altă logică se sprijină predicile cumpătării. Ai tot ce-ți trebuie este o
Despre astâmpăr by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5618_a_6943]
-
dar cu mistere străvezii? Într-o poezie ce va figura, cumva, într-o viitoare Opera omnia, și chiar așa intitulată, citeam: „Din suflet iese Forma sa cum un abur care năzuiește la o altă Formă și rămâne așa o vreme adăstând-o dar dacă n-o mai găsește nu se mai poate întoarce înapoi”. (vezi R.l. nr 33, 14 august 2013)
De Opera omnia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/3117_a_4442]
-
e cel adevărat;/ din orice altă imagine a mea/ lipsește imaginea mea despre tine” (Neputința luminii). Semantismul reflectării, al reprezentării corporalității e cât se poate de elocvent în Portret de femeie, desen emblematic al organicului pur, al concreteții carnalului ce adastă, ca într-un palimpsest, dinaintea unor sugestii și irizări ale unei transcendențe abia bănuite: „Ne-am desfăcut atunci. Ne-am închinat/ ca după o masă cu bucate curate,/ ca după o mărturisire spusă cu buzele celuilalt,/ deci fără ocolișuri./ Tu
Scriitura ca depoziție by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/3121_a_4446]