302 matches
-
a gândit în această autonomie; lumea modernă, divorțată de Hristos, s-a întors la ea, reluând păcatul de la capăt. Neoumanismul, care și-a făcut din ea principiul de temelie, crede că reînviază ideile greco-latine când, în realitate, repetă tragica rebeliune adamică. Considerată în rezultatele ei din domeniul culturii, autonomia individuală a rațiunii se înfățișează ca o încurcare a limbilor. Nu se înțelege filosof cu filosof. Ceea ce e lege pentru unul, apare pentru celălalt ca lipsit de fundament. Forma cea mai ridicolă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
stoic. Prezența acestor înțelepți, prooroci și gâciton în pictura sacră a Bisericii noastre e prezența unor reprezentanți ai marilor neamuri din antichitatea păgână. Prin analogie cu înțelepții și profeții Vechiului Testament, ci sunt înfățișați cu fața întoarsă din veacul mizeriei adamice către Hristosul lumii, a cărui venire pe pământ au presimțit-o nebulos și au vestit-o sibilinic sau filosofic. Frazele, pe care Erminiile le atribuie fiecăruia și în care ei articulează aproximativ profeții rămase enigmatice pentru ei, nu sunt invenții
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
și islamică j reprezită o alternativă religioasă, iar hermeneutica maniheană reprezintă o variantă eretică la hermeneutica creștină biblică. Cabala e forma iudaică cifrată de interpretare a Vechiului Testament, respectiv a Torei, o hermeneutică a literei ce încearcă să recupereze poziția adamică de stăpânire a lumii, obținută prin numirea a ceea ce este. Metoda de interpretare se bazează esențialmente pe exigența cunoașterii limbii ebraice, deoarece fiecărei litere din alfabet îi corespunde un număr, în ordine crescătoare. Trei reguli ghidează demersul interpretativ al Cabalei
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
la sarcofagul relei sortiri a omului de a trăi sub drapelul morții și a muri împrejmuit de efervescențele vieții. Recunosc, dincolo de masca mortuară, pe cel a cărui dispariție o regretăm împreună, el neputând să evite implacabilul destin poate hotărât ființei adamice de inteligențe supreme ce-și poartă nemurirea printre aștri. Totdodată, este momentul când realizez că, în mod ineluctabil, și eu voi pierde în viitor pe cineva foarte apropiat și drag mie fiind în situația de acum a prietenului meu. Toate
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
omului ca om, ca structură vie așezată sub incidența acestei scrieri-sortiri ce nu îi lasă posibilitatea eschivei în fața morții postulând-o drept frontiera ce îl desparte de o situare deplin-transcendentă. Este o recunoaștere a imanentului ca stâpân spațio-temporal peste ființa adamică. Resemnarea în fața acestei realități umane implacabile sesizate aici intens mă invadează pătrunzător. Fiecare luminiș, fiecare insulă luminată a conștiinței mele este convertită la un apus fără de soare, la un amurg ce-și menține umbrele printr-o stingere ce nu se
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
de repere mult mai înalte în raport cu limitele materialității, este asistat transcendent de factorii unei spiritualități eterne ce se vor revela într-un final apoteotic, într-un delir universal eshatologic. Conform acestei perspective, atotprezența divină ascunsă evului ce a urmat prăbușirii adamice din Eden a investit în fiecare particulă aruncată în spațio-temporal o misiune și un rost. Astfel, nimic nu survine fără un scop în lumea suspusă deșertăciunilor. Totul este inserat, integrat acelui plan misterios transcendent în care orice apariție și manifestare
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
din motivații strict mundane, cum ar fi cele social-politice, au existat, desigur, și participanți care credeau în sosirea unui eliberator din negura decadenței spirituale, unui mântuitor ce ar redeschide porțile edenice ferecate în clipa de blestem a întovărășirii dintre ființa adamică și demon. Acești participanți ce au recunoscut în Hristos prezența Divinității și au sesizat ca unic scop al venirii sale descătușarea ființei umane de marasma și extensiile negative ale păcatului inițial, reprezintă cazuri de conștiințe religioase diurne, conștiințe-făclii ce au
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
se află sub zodia sfârșitului. Mai mult, extinzând relativitatea părților constituiente ale istoriei umane la întregul ei, această învățătură a parcursului lumii ne duce cu gândul la probabilitatea ca însuși un astfel de parcurs să fie finit, ca însăși lumea adamică, în integralitatea ei, să se sfârșească cândva dimpreună cu lecțiile sale. Dacă tot ce a strălucit sau doar a survenit în istoria omului este limitat și supus disoluției finale atunci, lecția acestei istorii merge mai departe și ne indică că
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
tărâmuri. Desfacerea celor șapte peceți apocaliptice se aseamănă cu sfărmarea unui stăvilar ce reținea, păstra strâns unite urgii și nenorociri devastatoare. Acest zăgaz desparte viața omenirii de lacul suferințelor sale cumulate prin opțiunile negative, prin alegerile întru păcat ale spiței adamice. Întreaga istorie omenească stă sub umbra acestui zid în spatele căruia au crescut constant tensiunile dramei noastre finale. Ruperea celor șapte peceți semnifică spargerea barajului suferințelor omenirii la sfârșitul tuturor vremurilor, năpustirea acestora spre chipul ignorant al omului istoric surprins cutremurant
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
pas de a intra în cer, turnul alienării lor fiind aproape finalizat. Dar acest turn nu se termină și nu străpunge porțile cerului, istoria nu poate răpi transcendența și cade în sine prin distrucții și grozăvii fără margini. Pedepsind mândria adamică sfidătoare, Divinitatea încurcă limbile oamenilor, iar ei nu se mai aliază în asaltul asupra cerului, se încurcă reciproc și își determină unu altuia alunecarea de pe pereții turnului istoriei. Căderea acestui turn precum și a cetății ce-l împresoară este un eveniment
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
acțiune și intervenție ale forțelor transcendente la finalul timpurilor. Aceste simboluri încadrează evoluția tragediilor prevestitoare spre momentul culminat pe care ele îl prevestesc: apariția Divinității judecătoare pe norii cerului mundaneității muribunde și stingerea timpului în care s-a inserat istoria adamică cu modulațiile sale convulsive, cu spasmele și trepidările ei ce au apăsat tranzitoriu globul de cromatism albastru al Terrei. Înainte de evocarea acestui eveniment ce închide eshatologic aventura adamică terestră, textul Apocalipsei descrie câmpurile marilor conflicte, înveșmântate, desigur, simbolic și ele
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
cerului mundaneității muribunde și stingerea timpului în care s-a inserat istoria adamică cu modulațiile sale convulsive, cu spasmele și trepidările ei ce au apăsat tranzitoriu globul de cromatism albastru al Terrei. Înainte de evocarea acestui eveniment ce închide eshatologic aventura adamică terestră, textul Apocalipsei descrie câmpurile marilor conflicte, înveșmântate, desigur, simbolic și ele, în aura unor campanii militare, dintre îngeri și demoni, conflicte finalizate prin biruința divină. După consumarea unei părți importante din aceste conflicte, urmează o perioadă de pace mesianică
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
ale conștiinței mele, simt cum mi se răsucește în abisurile inimii, preschimbate în jar viu, numărul numelui fiarei devenind noul meu nume mistic-deșuchiat. Astfel, sunt renumit, sunt rebotezat de mâna demonică ce aruncă peste mine lavele infernului ștergându-mi zodia adamică și secătuidu-mi ultimele lacrimi rămase din apele întâiului botez. Violent și radical, îmi extrag atenția conștiinței din scenariile negative ale revelației Apocalipsei și mă resituez, precum vizitatorul unei galerii de picturi, în rând și la pas cu ceilalți credincioși ce
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
constituie, un adăpost ocrotitor, o zonă a înfricoșării radicale ce menține conștiința în-depărtată de mirajul demonic, un luminiș capabil să găzduiască spiritul uman păstrându-l la distanță față de multe alte tentații malefice, tentații care încearcă șerpuitor să preschimbe întreaga lume adamică după chipul și asemănarea fiarei. Mărturisirea te iubesc în fenomenalitatea îndrăgostirii Chipul persoanei iubite mă întâmpină, precum un vis ce se așează vestitor în mijlocul potecilor nocturne ale somnului, preschimbându-l din locaș al odihnei în sălașul imaginilor revelatorii. Privindu-l
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
ura cu sevele extrase din solurile erosului. În ambele situaționări, eu sunt ancorat temporalității inedite a îndrăgostirii iubind sau urând pe fondul aceluiași amor dominant. Însă, precum orice experiență onirică, și acest vis, unul dintre cele mai nobile pentru destinul adamic, se va spulbera într-un final neîndurător. Va fi re-conectarea conștiinței mele la fluxul temporalității mundane de zi cu zi, la pasul materialității spre disoluția și absorbția întru moarte. Pierdut printre aștrii amorului mi-am uitat trupul ce-mi atârna
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
Avalos 246 de la Iowa State University discută relația dintre Biblie și astronomie în complexitatea turbulențelor sale, iar Seth Shostak 247 de la Seti Institute afirmă că de fapt bătăliile se continuă nu atât în plan dogmatic cât în cel cosmic. Religiile adamice care postulează relația între om și divinitate, acceptând mii de lumi care nu diminuă omnipotența Marelui Arhitect dar, oare nu afectează locul atribuit omului în acest context? Din ce în ce mai multe semnale ne trezesc certitudinea inteligenței universale care ar putea conduce la
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
foarte ușor de disarmonie și cad pradă confuziei. Dogma, fie ea religioasă, filosofică sau științifică, este singura capabilă să asigure o protecție eficientă pentru astfel de oameni. Și poetul cere divinului puterea de a transmite, nu prin cuvântul și limba adamică, sacră pe care o receptase, ci prin cea naturală, omenească prin care ne-nțelegem cu toții de la Babel încoace: Lumină-n veci, ce-ntreci cu-o veșnicie umanul gând, dă-mi duhului puțin din cum și cât mi te-arătaseși mie
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
neagră, The Black Wedding, Les noces noires, Le nozze nere, Чёрная свадьба, Boda negra sunt cele șase ipostaze care se repetă și se completează în interpretări lingvistice parcă izvorâte din muntele înțelepților, din zidurile turnului Babel, pentru a înfrumuseța limba adamică care ne scaldă prin Cuvântul strecurat în adevărata poesie. Aceasta este alchimia nunții 1291. Cei care nu l-au citit pe Rosenkreutz (vs Andrae)1292 sau nu au intuit încântarea de a se apropia de tainele oculte pot să se
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
Necuvintele, Curtea Veche, 2009. 1042 Paracelsus 1043 Sylvia Plath, Cântec de dimineață, Ariel și alte poeme, Editura Univers, 1980. 1044 Liviu Pendefunda, Dogmă sau libertatea gândirii, Junimea, Iași, 2007. 1045 John Dee vorbește despre țelul omenirii, definit prin semnele limbii adamice premergătoare păcatului originar în The Book of Enoch 1046 Cristoforo Buondelmonti, Liber insularum archipelagi, cca 1420. 1047 Karol Wojtyla (Papa Ioan Paul al II-lea), În fața magazinului bijutierului, Drama, no. 1-4:209. 1048 Florin Mugur, Pământul, Visele de dimineață, Editura
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
eroului faustian în nuvela fantastică Sărmanul Dionis, al cărei autor, M. Eminescu, s-a distins în contextul romantismului european. Creatorul romantic își structurează textul din perspectivă mitofolclorică prin inserția motivelor literare romantice: motivul dublului romantic, pactul mefistofelic, prăbușirea luciferică, fericirea adamică. Eroul eminescian este construit în paradigma faustianismului, definită de Vera Călin, drept „Formă particulară de revoltă cu statut metafizic pentru depășirea limitelor." Dionis este ființa condamnață la nefericire, el neputând conștientiza condiția decât sub stimularea mefistofelică. Pe Dionis îl caracterizează
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
acest fapt. În viziunea catolicismului - care, de la Sfântul Toma d'Aquino, a câștigat teren din ce în ce mai mult -, Dumnezeu a creat un om natural, pe care l-a înzestrat, în fond, printr-un dar supranatural, formele vieții spirituale. Din această perspectivă, păcatul adamic implică "decăderea omului din starea de har inițială"; "darurile duhovnicești primite prin har, deosebit de creație, i-au fost luate omului prin păcat". Se ajunge astfel la discuția despre natura umană care este bună în ea însăși - de unde diferența de rigoare
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
vom redeveni atunci ca sălbăticiunile pădurii și florile câmpului. Aceasta este adevărata nostalgie a unui seamăn posedat de eu. Acesta este noul paradis. Acestea, natura și dreptul natural, eliminarea alienării și înstrăinării de sine într-o corporalitate fără probleme. Fericirea adamică a Grădinii desfătărilor pe care Hieronymus Bosch a zugrăvit-o ca pe o goliciune albă pe pânză. Dar la acestea se adaugă sălbăticiunile pădurii și florile câmpului. Zborul musculițelor în bătaia razelor de soare. Natura pe de-a-ntregul naturală și
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
dacă ar fi fost vândut, ar fi compensat forarea a sute de puțuri, că vina pentru acel război le revenea americanilor, dar și nouă, lor și nouă, căci ne luptam prin popoare intermediare, după cum și foștilor colonizatori care alteraseră starea adamică a acelor țări, că de altfel, paradisul acela primitiv nu era decât un mit, că oamenii se luptaseră întotdeauna, odinioară cu lăncile, astăzi cu lansatoarele de proiectile antitanc, și că singurul lucru care deosebea moartea ocupanților blindatului incendiat, de masacrul
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Ne aflăm la cumpăna iubirii” - avertizează poetul, care cântă starea cea mai pură și speră într-o altă geneză, sub „cețuri”. De fapt, el visează la perfecțiunea cuplului și la un nou reper pentru altarul dragostei, imaginând o scurtă istorie adamică, uzând de versuri ceremoniale despre lecții de zbor angelic, dialog epistolar cu iubita idealizată, de toposul marin, oniric, de grădini și fluturi, toate mixate dintr-o perspectivă s-ar zice optzecistă, cu rime imprevizibile și neologisme. Poema reprezentativă, și cea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290233_a_291562]
-
faptul că popoarelor își au originea în familiile primordiale, care la rândul lor își au origina în Adam. Dumnezeu însuși a comandat respectarea autorității paterne și a rânduit limbile oamenilor după originea lor. Orice autoritate politică este derivată din dreptul adamic. Chiar și atunci când în lume exista numai un singur cuplu, suveranitatea i-a fost dată lui Adam39. Grație unei abile manipulări a textelor biblice, Filmer demonstrează că suveranitatea de care s-au bucurat Adam și patriarhii, și mai apoi judecătorii
[Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]