301 matches
-
pe vrăjmaș. Aceasta este scuza mea pentru ceea ce am spus despre ei în altă parte.) Las Dlui Clayfield cele mai sincere mulțumiri pe care le poate exprima recunoștința mea; Las moderația mea politicienilor [...]. Las generozitatea mea primarului nostru actual drept adorator, Stimabilul Thomas Harris. Dau abstinența mea în general celor de la sărbătoarea anuală din Biroul Prefectului, mai ales consilierilor orășenești. Articol. - Dau și las moștenire Dlui Matthew Mease un inel de doliu cu acest motto, "Vai, sărmanul Chatterton!" cu condiția să
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
niște ranguri, poziții ocupate în ierarhia comunității. Ce putem spune despre Simon, filosoful zburător? Despre Vasilide desfrânatul? Despre Carpocrat și Epifanie, veritabili adepți ai amorului în grup? Despre Valentin pneumaticul? Despre Nicolae mâncătorul de spermă? Și ce ascund oare ophiții, adoratori ai șarpelui bănuiți a fi și adepți ai sodomiei? Sau barbelognosticii, talentați bucătari, excelenți în prepararea pateului de fetuși? Ce se mai știe azi despre fibioniți, acești numerologi ai sexului? Ori despre atâția alții cărora le-a rămas uneori doar
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
dezaprobate sunt prostia, mândria, snobismul (Ciesca din VI. 8 este obsedată de propria imagine, o narcisiacă ironică la adresa celor din jur, antipatică prin vanitatea afișată), dar și cruzimea unor femei ce se dovedesc insensibile la afecțiunea afișată sincer a unor adoratori (Elena din VIII. 7 este arogantă, îi place să fie curtată și 1018 Ibidem, p. 166. 1019 Ibidem, p. 405. 1020 Giovanni Boccaccio, Decameronul, vol. II, p. 138. 273 admirată, îl păcălește pe un student, lăsându-l să o aștepte
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
astfel văzută rezonează cu permanentele năluciri ale comentatorului ardent savurând minunea, asediat însă de întrebări. Nu desenul primează, nici cromatica, nici, ca la alții, atracția ochilor, ci tentația de a surprinde acel nu știu ce ori nu știu cum al partenerei, misterul cu care adoratorul tinde să se întregească. Anticul androginism paltonician funcționează la el ca nostalgie a unei completitudini ideale, de substanță interioară. Dacă trei inși compun o treime, contopirea cu partenera dorită nu devine duo ci doime. "Noi de-atunci suntem doime / și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ceilalți, iubire și moarte sunt realități inseparabile. Un Liviu Ioan Stoiciu memorabil, cel din Cu trupurile schimbate între noi, revigorează tema, abordată de foarte de mult, pretutindeni. Simbolice femei în floare "femei-cireș înflorite, scuturate / acum de petale, la picioare" și adoratori de odinioară așteaptă "acel ritm al redeșteptării, ciclic". Moartea, obiect de transsubstanțiere, se sustrage momentan viziunii negre; șoptite, incantatorii, cuvintelor li se alătură iluzia regenerării planetare: Să ne schimbăm până mâine trupurile între noi: opriți lângă bărcile de la malul Fluviului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
eterna aspirație spre completitudine: "Teologia mea / e trupul femeii". Nimic senzual; nimic din angelismul petrarchisto-romantic, ci "femeia fatală", "femeia abis" care "fi-va focul și marea și aerul / și ziua a șaptea când apare memoria" (Noapte cu măr). Niciodată melancolizat, adoratorul nu-și ascunde reacțiile fruste. "Aș vrea să-ți arăt, doamnă, că uneori lupul e partea / bună din mine" (Cârjele și mărul). În refrene se succed orbul, oglinda, noaptea, nămolul; pe o singură pagină din Alte schițe ale lui Vitruviu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
descendență firească prin mutațiile demitizate și literaturizate. Cu alte cuvinte, între Dumuzi și păstorul carpatic existe deosebiri numai aparente. Primul, el însuși păstor, dar și zeu, îl prevestește, „peste timp”, pe celălalt. Îi unește punerea în scenă a problematicii morții. Adoratorii lui Dumuzi concepeau realitatea dramatică a morții actualizînd-o iar și iar, prin tehnici ritualice. Oricînd se poate demonstra că sumerienii, egiptenii, grecii, geto-dacii au promovat concepții funerare izvorîte și timbrate din/de rituri ale fertilității. În schimb, sacrificiul păstoresc din
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
aceste locuri străbune din vremuri imemoriale, apărându-și glia cu eroismul jertfelor de sânge. De altfel, "Cântecul Vandei", epopeea națională, povestește limpede ce și cum s-a petrecut totul. Iar Sfânta Vanda, zeița tutelară, veghează de milenii asupra preacuvioșilor ei adoratori. Și, a mai spus Raul Prop al V-lea, președintele Congresului Partidului Național Republican, faptul că în lăcașele de cult din Republica Vandana de Nord toți oamenii se închină la cele două zeități Sfânta Vamda și Sfântul Raul, dovedește din
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
disprețul pentru mulțime”. N-are o ocupație sau o meserie sigură (nu-i un specialist, am zice astăzi) și nici n-are un ideal pentru care să lupte. În „sufletul” ciocoiului nu Încape decât dorința de urcuș (el este „un adorator al puterii”), iar pentru a ajunge acolo, „n-are lege” (nu se conduce după principii, n-are cod de conduită sau de onoare). Motivul ciocoismului Îl Întâlnim la mai mulți autori români, el a făcut carieră strălucită În cultura română
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
prin funcțiunea lor religioasă atât apropierea de lumea spirituală, cât și distanțarea fundamentală dintre natural și supranatural, dintre vizibil și invizibil. Sub acest aspect, exista credința că "idolul nu îl personifică pe zeu și, prin urmare, nu-l amăgește pe adorator, care nu vede în el zeul în persoană. Dimpotrivă, adoratorul se știe artizanul care, din metal, din lemn sau din pietre, a lucrat până la a-i oferi zeului o imagine de văzut (είδολων), ca să consimtă să ia chip în el
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
și distanțarea fundamentală dintre natural și supranatural, dintre vizibil și invizibil. Sub acest aspect, exista credința că "idolul nu îl personifică pe zeu și, prin urmare, nu-l amăgește pe adorator, care nu vede în el zeul în persoană. Dimpotrivă, adoratorul se știe artizanul care, din metal, din lemn sau din pietre, a lucrat până la a-i oferi zeului o imagine de văzut (είδολων), ca să consimtă să ia chip în el. Divinul nu produce idolul și nu se produce ca un
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
știe artizanul care, din metal, din lemn sau din pietre, a lucrat până la a-i oferi zeului o imagine de văzut (είδολων), ca să consimtă să ia chip în el. Divinul nu produce idolul și nu se produce ca un idol. Adoratorul e deplin conștient că zeul nu coincide cu idolul"232. Însă, odată cu evoluția și dezvoltarea societății, nemaifăcând obiectul unui grup restrâns de inițiați, idolul, care la început făcea trimitere la ideea de moarte, desemnând "sufletul mortului care se înalță din
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
perversității artistice. Obiectul unei asemenea arte nu e omul spiritual, ci omul de la brâu în jos, omul „cu cele de sub pântece” ca să ne slujim de o expresie plastică din Filocalie. Dacă m-ar întreba cineva ce pedeapsă merită acești degenerați adoratori ai bestialității, aș spune că nu merită mai mult decât să fie forțați să reproducă personal în public scenele de desfrâu, pe care le descriu sau le pictează. Aș pune în piața publică pe Tudor Arghezi să reproducă cu țiganca
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ca și multiplu, eu, permanent altul, în identitate absolută cu mine. Dacă vin aici, la miezul nopții, este pentru a mă vedea cum mă văd ceilalți, pentru a mă bucura de multipla mea prezență, nealterată de nimic, în ochii lor adoratori.” Între aceste două identități se situează nenumăratele înfățișări ale unei opere întotdeauna perfecte: poezie alegorică, fantastică, simbolică, autoreferențială, istoric-politică; traduceri excepționale, din creatori precum Goethe, Mallarmé, Valéry; eseuri despre rostul ființei (Tragic și demonic - elaborat încă din 1948 ca teză
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
însemnat, alături de cei mulți, de cifra numelui pierzaniei depline. A te închina unei reprezentări-portret picturale sau sculpturale înseamnă a genera un perimetru sferic de sacralitate asumată individuală, reprezintă demersul de circumscriere a unei regiuni ce găzduiește zorii raportului dintre eul adorator și cel care este adorat întru invocare. Survin aici tendințele unei re-poziționări delirice în intimitate cu prezența indusă a celui reprezentat în pictură sau sculptură. Conștiința ce venerează își abandonează centrul de greutate ontic spre dimensiunea ființială a entității adulate
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
sculptat sau pictat au rolul de a concretiza și permanentiza, nu prezența entității idolatrizate, ci fereastra spre aceasta. Este vorba despre înțelegerea acestui gen de creație drept breșă, sincopă, parateză, decupare ce funcționalizează, activează un culoar real spre prezența invocată adorator. Prin această insulă-perforare, o astfel de prezență nu dobândește doar un acces pentru influențarea directă a adoratorului, ci primește un teritoriu de stabilizare al unui asemenea primejdios acces. Așezând portretul sau sculptura celui idolatrizat în fața sa, adoratorul postulează un perimetru
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
aceasta. Este vorba despre înțelegerea acestui gen de creație drept breșă, sincopă, parateză, decupare ce funcționalizează, activează un culoar real spre prezența invocată adorator. Prin această insulă-perforare, o astfel de prezență nu dobândește doar un acces pentru influențarea directă a adoratorului, ci primește un teritoriu de stabilizare al unui asemenea primejdios acces. Așezând portretul sau sculptura celui idolatrizat în fața sa, adoratorul postulează un perimetru sacru-operațional. Apoi, pe măsura înaintării în demersul său de închinare și venerare ritualică, își proiectează atomul conștiinței
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
spre prezența invocată adorator. Prin această insulă-perforare, o astfel de prezență nu dobândește doar un acces pentru influențarea directă a adoratorului, ci primește un teritoriu de stabilizare al unui asemenea primejdios acces. Așezând portretul sau sculptura celui idolatrizat în fața sa, adoratorul postulează un perimetru sacru-operațional. Apoi, pe măsura înaintării în demersul său de închinare și venerare ritualică, își proiectează atomul conștiinței pe acea fereastră-acces către entitatea idolatrizată, urmând ca, în final, să o piardă cu totul în fluctuațiile radiante ale unei
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
imperiu tainic răzbat energiile care odată ajunse în vârful unui asemenea aisberg transformă acest pisc în loc cu valențe sacerdotale, preschimbă în templu locul de suprafață al adorării, acel teritoriu de stabilizare în care cel care adoră se înclină și îngenunchiază. Adoratorul își așează în față portretul sau sculptura evocatoare, fundamentând un cadru ritualic dinspre care își proiectează ulterior esența conștiinței în imperiul celui chemat adorator. La rândul său, această entitate adorată găsește, în cadrul ritualic, zona spre care își poate trimite influența
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
suprafață al adorării, acel teritoriu de stabilizare în care cel care adoră se înclină și îngenunchiază. Adoratorul își așează în față portretul sau sculptura evocatoare, fundamentând un cadru ritualic dinspre care își proiectează ulterior esența conștiinței în imperiul celui chemat adorator. La rândul său, această entitate adorată găsește, în cadrul ritualic, zona spre care își poate trimite influența copleșitoare. Această fluctuație dialectică este posibilă datorită medierii realizate de obiectul-reprezentare, de fereastra ce reunește cele două lumi: portretul pictat sau sculptat. Conform textului
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
coarne, cu speranța că, în realitate, lucrurile sunt mai puțin grave decât în imaginația sa febrilă. În ciuda îndoielii legitime tânărul pornește totuși la drum, poposind la pensiunea unde urma să-și revadă iubita ocupată pe moment cu alinarea suferințelor celuilalt adorator, rivalul din umbră. Înainte de a-i cere cuvenitele explicații, Andrei încearcă să-și tempereze bătăile inimii plimbându-se prin împrejurimi, într-un splendid decor natural, plasat undeva în Țara Cantoanelor, departe de agitația orașului-furnicar. Dar, cum natura nu-i decât
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
spațiu, spre "locul celei dintâi iubiri", la Florența. Aici planurile se suprapun, Andrei identificându-se cu Leon (eroul nuvelei, alter-ego-ul lovinescian): e vorba de același "personaj", cu una și aceeași memorie și doar câțiva ani mai în vârstă, câtă vreme adoratorul duplicitarei Mab pare să fi păstrat intactă amintirea Igeei, iubita de altădată. În brațele viguroase ale gazdei lui Leon încearcă deci să regăsească Andrei, un moment, fericirea pierdută. Din păcate, deși apetisanta napoletancă ar fi împlinit fără ezitări înflăcăratele rugăminți
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
virus periculos), pe de alta, cunoscându-i de acum metehnele, împărtășește tânărului câteva amănunte cu tâlc despre trecutul amoros al femeii iubite pentru a-i strecura în suflet îndoiala. Femeia reacționează cu înțelepciune și rămâne în expectativă, răspunzând, cameleonic, tuturor adoratorilor săi (adunați într-un grup, bărbații îi admiră la un moment dat silueta și o compară, sugestiv, cu primăvara, natura și viața: e "finalitatea supremă a vieții înseși", decide Diomo), pe când Andrei, hotărât să nu mai vadă în Lulù doar
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
mai degrabă, modul de funcționare a idolului. Asta presupune, în primul rând, o rezervă nu privitoare la idol, ci la critica prea facilă a acestuia întreprinsă de obicei. Idolul nu îl personifică pe zeu și, prin urmare, nu lamăgește pe adorator, care nu vede în el zeul în persoană. Dimpotrivă, adoratorul se știe artizanul care, din metal, din lemn sau din pietre, a lucrat până la a-i oferi zeului o imagine de văzut (eídolon), ca să consimtă să ia chip în el
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
primul rând, o rezervă nu privitoare la idol, ci la critica prea facilă a acestuia întreprinsă de obicei. Idolul nu îl personifică pe zeu și, prin urmare, nu lamăgește pe adorator, care nu vede în el zeul în persoană. Dimpotrivă, adoratorul se știe artizanul care, din metal, din lemn sau din pietre, a lucrat până la a-i oferi zeului o imagine de văzut (eídolon), ca să consimtă să ia chip în el. Divinul nu produce idolul și nu se produce ca un
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]