126 matches
-
încercare sufletele cu alți stimuli, fiindcă nenorocirile le înduri, pe când norocul te corupe. Credința, libertatea, prietenia, bunurile cele mai de preț ale sufletului omenesc, tu le vei păstra cu aceeași statornicie, în timp ce alții le vor altera prin slugărncie. Va izbucni adulația, lingușirea și, cea mai teribilă otravă a unui sentiment adevărat, interesul personal. Chiar dacă noi discutăm între noi cu toată sinceritatea astăzi, ceilalți se vor adresa mai degrabă funcției pe care o reprezentăm decât nouă înșine. A-l sfătui cu competență
Eșecul lui Galba by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/11896_a_13221]
-
dintre comentatorii momentului au o pregătire exclusiv didactică și unde buna intuiție, atunci când ea există, nu mai e suficientă. Receptarea firavă intelectual a Istoriei lui Manolescu e cea mai recentă dovadă. Contestațiile vizează, fățiș sau insinuant, judecățile de valoare. În timp ce adulațiile le ignoră ca de la sine înțelese. Situându-se prudent pe linia de mijloc a chestiunii, Dan C. Mihăilescu contabilizează scrupulos frecvența cuvântului "capodoperă" de-a lungul celor cinci secole de literatură, dar nu dezvoltă de aici nici un raționament original. Act
Câteva sentințe (V) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7402_a_8727]
-
fiicele ei, Sanda și Simina. A patra, dădaca, are și ea o postură ambiguă. Și în Măștile apare un asemenea cvartet: Mieko ToganÜ, poetă și aristocrată, nora ei Yasuko și fiica sa Harume, bătrâna servitoare și dădacă a copiilor, YÜ. Adulația tuturor față de sora mai mare a doamnei Moscu, domnișoara Christina, ucisă în timpul răscoalei din 1907, are drept contrapunct spaima simțită pe propria piele de Mieko din partea iubitei soțului ei. Conacul dunărean și femeile din familia Moscu au doi oaspeți: pictorul
Femei diabolice by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8851_a_10176]
-
în caruselul iubirii la început de secol XXI. Lectura Paradoxului iubirii, o colecție de eseuri „fără perdea”, dar și foarte bine documentate, nu contrazisese deloc reputația lui Bruckner: arbitru al fenomenului amoros, demolator de tabuuri, provocator de controverse, consternări și adulații. Puțin obosit din cauza solicitării maxime la care a fost supus, evident, încă din prima zi a vizitei la București, spre plăcerea publicului român, Pascal Bruckner a răspuns totuși cu mare disponibilitate, uneori chiar foarte detaliat, la întrebările reporterului. După cum se
Pascal Bruckner despre paradoxurile iubirii () [Corola-journal/Journalistic/5355_a_6680]
-
datoria de a vorbi despre literatura lui, închizând ochii la farmecul insondabil al individului. Sigur că da. Orice critic literar știe asta. „Vom critica cartea, iar nu persoana”. 1840. Kogălniceanu. Dacia literară. Ce nu remarcă Daniel Cristea- Enache e că adulația oarbă pe care o condamnă e, în definitiv, o chestiune de stil. Nu e deranjant atât faptul că, din când în când, fanii lui Nichita Stănescu aduc în sprijinul elucubrațiilor lor orfice omul. Ci tocmai felul în care înțeleg aceștia
Un nou chip de a face critică by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5677_a_7002]
-
Stefan Cazimir ...labele poc! Jocul de cuvinte facil, dar sugestiv, născocit de români în anii regimului totalitar, fixează fără echivoc una din trăsăturile lui esențiale: nevoia de adulație unanimă și progresivă, în relație directă cu stadiul propriei degradări. În cadrul specific al statului comunist, discrepanța agravată constant dintre teorie și practică a dezvoltat în proporții grotești fabulațiile inepte ale propagandei, silindu-i totodată pe cetățeni să tacă, să înghită
„La belle époque“ by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/2674_a_3999]
-
Gheorghe Ceaușescu Urmărind emisiunile diferitelor televiziuni la doisprezece ani de la răsturnarea lui Ceaușescu, mi-a fost dat să văd mult prea des persoane care în "epoca de aur"rivalizau în acte de adulație și servilism: poeți care cântau conducătorul și marile realizări, istorici care elogiau programul de distrugere a satelor și-l descriau pe Burebista visând la instaurarea comunismului pe pământurile “românești”, scriitori care se extaziau în fața “ideilor novatoare” ale cuplului prezidențial, pictori
Figuri anacronice pe ecranele TV by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14324_a_15649]
-
așa cum nu de mult Ceaușescu era lăudat că ar fi lichidat securitatea. Poetul nu se sfiește să declare că preferă să fie oaspetele principelui decât cel al lui Jupiter. Opresc aici exemplele. Așa-l cânta Marțial pe Domițian. Sigur, printre adulațiile nemăsurate, poetul a făcut și unele fapte bune, intervenind la curte, câteodată cu succes, în favoarea unor concetățeni. Fapte care nu-l absolvă în nici-un fel de vina gravă de a fi susținut tirania și tiranul. S-a întâmplat însă că
Figuri anacronice pe ecranele TV by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14324_a_15649]
-
în forme ritualice. Construiesc secvențe de o memorabilă expresivitate, dramatică, cum ar fi zeificarea lui Lady Duncan, ca "o unealtă a lui Satan, Evă ispititoare și corupătoare"; discursul lui Duncan, ce exprimă degradarea monarhiei într-o demagogie găunoasă, întreținută de adulația populară; decapitarea lui Condor și jocul macabru al călăilor cu capul său - o minge de basseball; încoronarea grotescă a lui Macol, cel care "are întotdeauna dreptate". Un tânăr în teniși, pantaloni scurți și căști pe urechi, cu o sexualitate incertă
Un spectacol autobiografic: Macbett - Caramitru by Ludmila Patlanjoglu () [Corola-journal/Journalistic/14630_a_15955]
-
de pildă în pasajul: " - Ai deprins semnul Fe? mă întreba el, în zorii zilei, când orașul își regăsea larma cotidiană, l-ai desenat de șaptezeci și șapte de ori, ca să-ți arăt linia care îl anulează, făcându-l inofensiv prin adulație sau derâdere?". Alteori, ca în cea de-a treia proză - Labirint - lectorului i se servesc formulări axiomatice de genul: Unde sfârșește viața începe arta sau, mai precis, unde nu e artă, câtă mai viață!" sau " Când oamenii mor și zeii
Hărți inexistente by Ioana Băețica () [Corola-journal/Journalistic/16226_a_17551]
-
noastre, mai mult decît oricărei alte perioade, îi lipsesc resorturile și provocările ce ar stimula un atare trafic de frontieră. Și că tinerii, de la care se aștepta pînă nu demult o astfel de transgresiune, nu reprezintă azi decît obiectul unei adulații anesteziante. [...] Tinerețe și promisiune sînt termeni aproape sinonimi, folosiți, în general, pentru a ne amăgi conștiințele cu o iminentă inovație, care se petrece doar în plan biologic și care se traduce pur și simplu printr-o schimbare de public și
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
Fiul cel mai iubit" a trebuit să înghită în sec. Că în Albă că Zăpadă, cînd Regina află din vocea oglinzii că mai există altcineva, mai frumoasă, în țară, așa și Ceaușescu avea să afle că nu are exclusivitate pe adulații. Dacă actorii noștri dețineau, înainte, primele locuri în topul popularităii, astăzi ei au fost detronați cu brutalitate de o mondenă clasa politică, mult prea preocupată de imagine decît de rolul fundamental pe care ar trebui să-l aibă în refacerea
Statia de legătură by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17666_a_18991]
-
să-mi termin scrisul, de vreme ce oricum nu le aud. Nu merge totul perfect, mai izbucnesc certuri spontane pe motiv de ritmuri diferite de lucru, dar în general funcționează. Ideea scriitorului care lucrează „la adăpost“ de propriii copii, eventual protejat de adulația unei soții dispuse să preia rolul de tampon între el și realitatea ignară, punându-i pe toți să umble în vârful picioarelor pentru că marele om lucrează, mi se pare și astăzi o oroare. Schimbarea aceea nu a însemnat întoarcerea la
Poveşti cu scriitoare şi copii by Mihaela Ursa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1783]
-
pentru pista greșită pe care l-a condus sau l-a lăsat să meargă singur, abandonat propriilor inerții. Actorul este la rampă. El este ceea ce se vede, palpabil, concret, în carne și oase, expus pe de-a întregul privirilor, devorărilor, adulației, execuției. Seară de seară. Cu toată munca unei echipe în spate. Mi se pare firesc să lăsăm, din cînd în cînd, vanitățile la o parte, aerul atotștiutor, etichete fel de fel și să încercăm să interpretăm, prețuind, ce vedem. Ce
În căutarea actorului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9317_a_10642]
-
critica. Din moment ce specialiștii îl prețuiau, nu putea să-l treacă cu vederea. Toți îi acordau - fără vreun G. Călinescu examen mai adânc, pe simpla vizionare a extraselor și memoriilor - titlul de "muncitor onest". Pomponescu nu-l stima; totuși, sensibil la adulație, nu se putea scutura de impresia articolelor pe care acesta le scria asupră-i. Bonifaciu Hagienuș nu credea deloc că Ioanide e un visător. Îl socotea, dimpotrivă, pozitiv, viclean, corupător de femei. Își exprima în el propriile lui aspirații, agravîndu-se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
adevărul, insistă Hagienuș. Lumea rea măbîrfește, dumneata nu lua în seamă... Știi cum sunt amicii. Eu cunosc pe dinafară lucrările dumitale: casa Chiriadi, casa Penescu, școala nr. 12, Banca populară... - Cu ce te pot servi, domnule Hagienuș? căută arhitectulsă curme adulațiile impiegatului orientalist. - Nu pot să-ți spun în drum, te rog să poftești la mine. - Cînd? - Acum dacă vrei. Nu stau departe. Curiozitatea birui pe Ioanide. Hagienuș locuia într-o casă veche, în fundul unei curți adânci. Odăile erau mari, neîngrijite
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Atunci de ce nu-mi spui cum îl cheamă? am zis. Deși am o vagă idee cine ar putea fi. Deja nu se mai punea problema de nici un bax de bere, din motive evidente. Harriet s-a uitat la mine cu adulație. —Tu știi totul! a spus. Bineînțeles, am uitat că îl cunoști. —Ca să vezi... Părea confuză. Așa l-am cunoscut prima dată, în casa unde a murit Lee. Mai fusese acolo o petrecere unde am mers... și unde l-am cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Victor Hugo. Probabil că sânt căci nu-mi închipui că belferii de acolo sânt mai grozavi decât dascălii autohtoni. La noi însă și mulți universitari sau academicieni îmbracă odăjdiile de mari preoți, întinînd și batjocorind cu cea mai perfidă batjocură: adulația (opusul admirației), paginile albe pe care bieții oameni, poeți mai buni sau mai răi, și-au scris versurile. Pe cadavrele lor 114 se celebrează liturghii pe dos, în care un poet ca Nichita Stănescu nu mai este un om care
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
deloc cultură în România. Fiecare punct al situației încîlcite estetico-morale în care ne aflăm este interpretat de ei diametral 115 opus față de "conservatori" și, în cele din urmă, la fel de aberant. Negația pare însă întotdeauna mai inteligentă și mai nonconformistă decât adulația, și de aceea tentația ei apare mai ales la oamenii mai tineri, cărora ideea de responsabilitate a cuvântului scris nu le provoacă insomnii. Am auzit de multe ori ideea că sîntem "o cultură de rahat", și asta din gura unor
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
într-adevăr (lăsînd-o acum pe Ioana să se odihnească după scurta ei apariție special guest star), se pare că ne înșelăm când ne închipuim că, astăzi, televiziunea - pe care-am crezut-o mereu un fel de religie - mai poate genera adulație. Pe când zeitățile propovăduite de ea erau puține și hieratice - Elvis, Jean Marais, Pele, Fernandel, Pîslărița -, mulțimi de credincioși dădeau roată televizorului ca unei Kaaba sacre. Populații întregi venerau, de-a lungul și de-a latul lumii locuite, aceiași, foarte puțini
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
mai degrabă, ca singură floare, înfiorarea reală la lectura, singur în camera ta, a unui vers din poemele lui. Câți îi mai aduc azi acest singur omagiu adevărat? Până la urmă, ca să duc mai departe metafora religioasă, distanța dintre admirație și adulație mi se pare cea dintre credință și idolatrie. După ce ne-am revenit puțin din țopăiala - cu figuri - pe Chuck Berry ("Too much monkey bussiness..."), i-am povestit Ionuței, ca s-o distrez, cum am văzut eu idoli adevărați, supărați, nu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
prin noptieră și ieșind apoi în fugă. O dată sau de două ori a băgat capul și câte o fată: "Paaaardon!" In boxe o voce caldă cânta ceva despre the summer of nineteen sixty nine. Ce amestec ciudat de dispreț și adulație aveam pentru cei care, sublimi-imbecili, își legănau fetele în întunericul plin de lumini colorate al sălii de discotecă! Aș fi vrut atât de mult să fiu și eu acolo, cu o fată lăsîndu-și capul cu păr parfumat pe umărul meu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
o are franceza. Dar nu limba e de vină - orice limbă are calificative excesive -, ci mentalitatea celor care o vorbesc. Francezul trebuie să exagereze, ca și cum nimic n-ar fi normal în ochii lui. Eu văd în această caracteristică nevoia de adulație de sine în care francezul se complace - dar o adulație care nu se face pe plan vizual, ci pe plan auditiv: când se adoră pe sine, francezul se aude vorbind; un francez care tace nu e un francez adevărat. Abundența
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
limbă are calificative excesive -, ci mentalitatea celor care o vorbesc. Francezul trebuie să exagereze, ca și cum nimic n-ar fi normal în ochii lui. Eu văd în această caracteristică nevoia de adulație de sine în care francezul se complace - dar o adulație care nu se face pe plan vizual, ci pe plan auditiv: când se adoră pe sine, francezul se aude vorbind; un francez care tace nu e un francez adevărat. Abundența de cuvinte și hiperbola adjectivelor trebuie să-l pună în
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
se fi produs diabolic, prin manevra unor minți extraordinare sau, pur și simplu, va fi fost un stupid abandon al femeilor, care, ajunse în culmea puterii, au renunțat la frîie și la bici într-un moment de slăbiciune, creat de adulația continuă pretinsă supușilor un moment nefast al unei corzi întinse la nesfîrșit. Ori poate că, izbucnind conflicte între diferitele grupuri umane, inteligența fină, penetrantă și-a pierdut hegemonia și a început epoca de dominație a rațiunii solide, completată cu forța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]