296 matches
-
română este totuna cu a spune că traca a împrumutat cuvinte de la latini în același scop. Înțelegerea deplină și corectă a realității este posibilă doar dacă se ține seama de faptul că limba română s-a constituit în spațiul lingvistic aglutinant est european în corelație și întrepătrundere cu celelalte limbi indoeuropene (slava, albaneza, limbile baltice), cu limba maghiară în care sistemul flexionar se îmbină cu cel aglutinant, cu limbi neindoeuropene (ugro finice, turco-tătare) aflate în continuitatea spațiului asiatic - toate aceste limbi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
se ține seama de faptul că limba română s-a constituit în spațiul lingvistic aglutinant est european în corelație și întrepătrundere cu celelalte limbi indoeuropene (slava, albaneza, limbile baltice), cu limba maghiară în care sistemul flexionar se îmbină cu cel aglutinant, cu limbi neindoeuropene (ugro finice, turco-tătare) aflate în continuitatea spațiului asiatic - toate aceste limbi fiind esențialmente evoluții locale și nu imigrații din zone imaginare. Înainte de intervenția lui Philippide, istoria limbii române era rezolvată simplu, ca istoria oricărei alte limbi „derivate
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a materialului lingvistic, datorată originii naturale a limbajului și identității fiziologice a organelor vorbirii, și de la diversificarea teritorială a dialectelor și limbilor, datorată structurărilor statale. Lăsând deoparte excepțiile, orice limbă reprezintă o evoluție locală specifică a materialului lingvistic structurat silabic, aglutinant sau flexionar. Geneza unică a tuturor limbilor perpetuează înrudirea lor indiferent de formula structurală în care se înscriu și de nivelul de civilizație pe care îl vehiculează, iar dependența formulei aglutinante de preexistența formulei silabice și a celei flexionare de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
o evoluție locală specifică a materialului lingvistic structurat silabic, aglutinant sau flexionar. Geneza unică a tuturor limbilor perpetuează înrudirea lor indiferent de formula structurală în care se înscriu și de nivelul de civilizație pe care îl vehiculează, iar dependența formulei aglutinante de preexistența formulei silabice și a celei flexionare de preexistența formulei aglutinante, împreună cu evoluția locală a materialului lingvistic în aceste formule de limbă anulează teoria arborelui genealogic prin care știința tradițională europeană percepe istoria limbii. Istoria fiecărei limbi și grupări
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Geneza unică a tuturor limbilor perpetuează înrudirea lor indiferent de formula structurală în care se înscriu și de nivelul de civilizație pe care îl vehiculează, iar dependența formulei aglutinante de preexistența formulei silabice și a celei flexionare de preexistența formulei aglutinante, împreună cu evoluția locală a materialului lingvistic în aceste formule de limbă anulează teoria arborelui genealogic prin care știința tradițională europeană percepe istoria limbii. Istoria fiecărei limbi și grupări de limbi flexionare, numite indoeuropene datorită unui presupus izvor comun, reprezintă transformarea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în aceste formule de limbă anulează teoria arborelui genealogic prin care știința tradițională europeană percepe istoria limbii. Istoria fiecărei limbi și grupări de limbi flexionare, numite indoeuropene datorită unui presupus izvor comun, reprezintă transformarea, cu accente zonale specifice, a structurilor aglutinante în expresii flexionare. Rezultă că zonele acoperite de limbi flexionare au peste tot la bază nivelul aglutinant, care a avut la bază peste tot formula silabică de comunicare. Pentru a satisface necesitățile cunoașterii și comunicării, evoluția limbii a urmat calea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Istoria fiecărei limbi și grupări de limbi flexionare, numite indoeuropene datorită unui presupus izvor comun, reprezintă transformarea, cu accente zonale specifice, a structurilor aglutinante în expresii flexionare. Rezultă că zonele acoperite de limbi flexionare au peste tot la bază nivelul aglutinant, care a avut la bază peste tot formula silabică de comunicare. Pentru a satisface necesitățile cunoașterii și comunicării, evoluția limbii a urmat calea de la simplu la complex. În ce privește evoluția limbilor flexionare, numite indoeuropene, acestea au urmat calea transformării segmentelor sonore
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
evoluții cauzate de cucerirea de către romani a acestui spațiu, urmată de integrarea lui administrativă în imperiu și de colonizarea lui cu populație latină. A avut loc în consecință simbioza traco-latină care a pus în contact două formule de limbă: limba aglutinantă a autohtonilor și limba flexionară a latinilor. Ambele limbi erau constituite pe continuitatea globală, mai mult sau mai puțin evidentă, sau chiar mascată, a materialului lingvistic, numai că în latină acest material era gramaticalizat și structurat paradigmatic, pe când în tracă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
dat rezultate diferite. Albaneza este o limbă i.-e. adusă în pragul romanizării, limbile slave și limbile baltice, toate evoluate local, s-au format ca limbi i.-e. sub influența latinității, limba maghiară aduce în contemporaneitate probe certe din formula aglutinantă a limbii autohtonilor. În continuarea estică a spațiului indoeuropenizat își perpetuează existența aglutinantă limbile și dialectele ugro-finice, mongolo-turco-tătare etc. Ca peste tot în evoluția limbii, sistematizarea fonetică și structurarea gramaticală a materialului lingvistic sunt rezultatul evoluțiilor locale de la simplu la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limbile slave și limbile baltice, toate evoluate local, s-au format ca limbi i.-e. sub influența latinității, limba maghiară aduce în contemporaneitate probe certe din formula aglutinantă a limbii autohtonilor. În continuarea estică a spațiului indoeuropenizat își perpetuează existența aglutinantă limbile și dialectele ugro-finice, mongolo-turco-tătare etc. Ca peste tot în evoluția limbii, sistematizarea fonetică și structurarea gramaticală a materialului lingvistic sunt rezultatul evoluțiilor locale de la simplu la complex și nu al ramificării unui model preexistent, al unei protolimbi, cum își
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
originea acestei familii de limbi rămân axiomatic cele câteva sute de rădăcini care trebuie acceptate ca atare. În felul acesta neogramaticii nu-și mai pun problemele originii naturale a limbajului și evoluției limbilor prin formulele preindoeuropene de limbă, silabică și aglutinantă. Ei se pot întreba cel mult dacă și cum rădăcinile i.-e. pot avea direct, fără mijlocirea altor stadii, origine naturală. În această manieră de percepere a istoriei limbii face și Sextil Pușcariu precizarea că „nu se va ocupa cu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
însoțesc cuvintele discutate ca dovadă a raporturilor dintre română și albaneză sunt superflue. Ele își pierd orice valoare cognitivă dacă privim evoluțiile etnolingvistice din spațiul est european ca rezultat al suprapunerii fenomenului lingvistic flexionar adus de latini pe formula lingvistică aglutinantă a autohtonilor din jumătatea de est a Europei. Toate limbile din acest spațiu sunt evoluții noi sub toate aspectele - fonetic, lexical, gramatical. Ele au comun doar continuitatea materialului lingvistic în plan zonal, european și euro-afro-asiatic. Problema elementelor germanice are aceeași
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
continuitatea materialului lingvistic în plan zonal, european și euro-afro-asiatic. Problema elementelor germanice are aceeași premisă falsă a originii comune a limbilor i.-e., în timp ce limbile germanice sunt și ele rezultatul specific al evoluției locale a materialului lingvistic prin formulele silabică, aglutinantă și flexionară de limbă. „Începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea d. Hr., spune S. Pușcariu, apar în Dacia seminții germane. După marcomani, cu o sută de ani mai târziu, vin goții, cărora Aurelian le cedează provincia
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a limbii române și nu s-a exercitat numai în sens orizontal, prin simbioză de la popor la popor, ci în mare parte în sens vertical, de la slavul cuceritor la românul autohton”. Ungurii, a căror limbă moștenește dovezi clare ale structurii aglutinante a limbii autohtonilor din jumătatea de est a Europei, se crede că au venit în masă în Panonia la finele secolului al IX-lea și începutul secolului următor. „În epoca străromână, apreciază Pușcariu, nu se poate constata nici o influență maghiară
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
factură indoeuropeană dețin serii de cuvinte, precum la noi catâr, caval, cioban, ciomag etc., pe care etimologia tradițională nu le poate explica altcum decât ca împrumuturi turanice, turcice sau turcești. În realitate aceste serii de cuvinte sunt reflexe ale substratului aglutinant care acoperea odinioară întreaga Europă și care în prezent este continuat în limbile și dialectele ugro-finice, mongoloturco-tătare etc. Soluția etimologică este nu căutarea originii cuvântului în aceste limbi, ca împrumut din ele, ci analiza lor în profunzime ca forme românești
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
la dezvăluirea imaginii adevărate a acestui întreg. Este necesară viziunea atotcuprinzătoare asupra limbii ca atribut definitoriu al omenirii și perceperea limbii române, ca a oricărei alte limbi, de pe coordonatele istorică și geografică, în continuitatea globală a materialului lingvistic structurat silabic, aglutinant sau flexionar. Privită din prezent spre trecut, limba română se înscrie, ca etapă ultimă, în evoluțiile etnolingvistice din jumătatea de est a Europei cauzate de cuceririle romane în această zonă. La baza acestor evoluții se află simbioza dintre sistemul aglutinant
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
aglutinant sau flexionar. Privită din prezent spre trecut, limba română se înscrie, ca etapă ultimă, în evoluțiile etnolingvistice din jumătatea de est a Europei cauzate de cuceririle romane în această zonă. La baza acestor evoluții se află simbioza dintre sistemul aglutinant al zonei și sistemul flexionar al limbii latine. Prin componentele tracă și latină de la baza sa, limba română, ca și celelalte limbi evoluate zonal și specific spre indoeuropenizare în jumătatea de est a Europei, se înscrie în continuitatea preindoeuropeană euro-afroasiatică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
instituit teoria arborelui genealogic al limbilor i.-e. cu două consecințe nefaste: 1) imaginarea unui punct de constituire a protolimbii i.-e. și de răspândire ulterioară a ramificațiilor acesteia; 2) anihilarea substratului preindoeuropean și, deci, a continuității materialului silabic și aglutinant în formula flexionară a limbilor așa zise i.-e. Consecințele teoriei arborelui genealogic implică spargerea unității comunicative a limbii în trei componente: fonetică, gramaticală și lexicală, cărora li se atribuie existență și evoluție independentă. Demascarea neogramaticii ca epocă perimată a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
organizare politică dezvoltată; ei au trăit izolați la țară sau supuși, când ai unei populației străine, când ai alteia; organizarea politică le-a venit românilor de la slavi și de la maghiari” (p. 191); toate grupările etnice care au evoluat în spațiul aglutinant din jumătatea de est a Europei, paralel și în intersectare cu romanitatea orientală, ca efect al colonizărilor romane au fost transformate în populații năvălitoare, donatoare de cuvinte limbii române (p. 139 354); fonetica, morfologia și sintaxa limbii române, ca și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
un nivel mai larg de cuprindere nu au putut zdruncina fundamentul neogramatic al gândirii istorice de vreme ce aceste încercări nu au în vedere originea naturală a limbajului uman, evoluția socială a limbii și continuitatea globală a materialului lingvistic prin formulele silabică, aglutinantă și flexionară de limbă. Prezentăm în acest sens două exemple. Nicolae Densusianu (1846-1911) este autorul unei lucrări voluminoase intitulate Dacia preistorică, în care ultimul capitol poartă titlul „Limba pelasgă”. Printre contradicțiile și inconsecvențele acestui capitol se conturează o schemă prin
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
încă de la începuturile lor s-au folosit întotdeauna de aceeași ului pelasg” (p. 673). 3. Separarea grecilor ca etnie și limbă pe fondul oceanului pelasgic, dovadă a neînțelegerii originii naturale a limbajului și evoluției globale a limbii prin formulele silabică, aglutinantă și flexionară (gramaticală) de limbă, este o operație artificială necesară autorului pentru schema sa istorică. În realitate, limba greacă a rezultat din gramaticalizarea locală a expresiei aglutinante ale cărei componente s-au morfologizat, căpătînd aspectul a ceea ce numim rădăcină, prefix
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
neînțelegerii originii naturale a limbajului și evoluției globale a limbii prin formulele silabică, aglutinantă și flexionară (gramaticală) de limbă, este o operație artificială necesară autorului pentru schema sa istorică. În realitate, limba greacă a rezultat din gramaticalizarea locală a expresiei aglutinante ale cărei componente s-au morfologizat, căpătînd aspectul a ceea ce numim rădăcină, prefix, sufix, terminație etc. Cu alte cuvinte, la baza limbii flexionare grecești se află aceeași limbă aglutinantă pe care autorul o numește pelasgă. Nici autorul nu poate omite
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
În realitate, limba greacă a rezultat din gramaticalizarea locală a expresiei aglutinante ale cărei componente s-au morfologizat, căpătînd aspectul a ceea ce numim rădăcină, prefix, sufix, terminație etc. Cu alte cuvinte, la baza limbii flexionare grecești se află aceeași limbă aglutinantă pe care autorul o numește pelasgă. Nici autorul nu poate omite faptul că „Herodot vorbește de pelasgii care locuiseră odată pe teritoriul Elladei și de coloniile acestor pelasgi stabilite pe țărmurii de nord ai Mării Egee”, de pelasgii „care locuiau odată
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limba veche poporană latină rămase desprețuită și persecutată. Literații romani începură să imiteze pe greci: în gramatică, în poezii, în filosofie, în istorie și chiar în geografie. Geniul popoarelor italice începe a se schimba” (p. 721). Trecerea de la limba veche, aglutinantă, la latina flexionară este văzută de învățați precum Cato cel Bătrân, Cicero, Pliniu, Quintilian și alții ca o corupere a limbii vechi latine. „Deosebirea între limba latină veche și limba pe care o vorbesc astăzi romanii, zice Polybiu (sec. II
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
o limbă aparte, cu rădăcinile sale înfipte în spațiul lingvistic indoeuropean, și chiar mai mult decât atât, în istoria omenirii. Analizând vechimea limbii române, el pornește de la ideea că această limbă este, „în partea ei structurală, o limbă onomatopeică și aglutinantă” (p. 101). 1. „Forma onomatopeică, arată el, se constată, între altele, la toate cuvintele care arată în limba românească sunete ca: a șui, a șușui, a scârțâi, a țiui, a zbârnâi, a șopăi, a șopoti, a șuiera, a pocni, a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]