127 matches
-
care din păcate nu poate fi mare de două ori. Nu este francez care să nu fie naționalist în sensul pasiunii pentru Franța; dar, întrucît naționalismul este un program de idei reacționare, el nu-și identifică patria cu interesele claselor agonizante. Naționalismul francez este o realitate mai vie; cel românesc nu poate fi decât mesianic și cu atât mai dinamic, cu cât viitorul se proiectează mai mult ca singura realitate. Identitatea în termeni nu acoperă o identitate de conținuturi. Ideologii asemănătoare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
subprefectura Gamboma) pot depăși 5 000 locuitori, în vreme ce altele (subprefectura Kelle) nu ating 500. Problema care se pune este următoarea: care este situația șefiei în 1961 în acest Congo independent? Nu putem să nu fim surprinși: în 1957, șefia era agonizantă, iar suprimarea ei părea a fi o simplă chestiune administrativă. Legată de administrația colonială, era de neimaginat ca ea să-i supraviețuiască acesteia. În 1961, șeful a redobândit importanță: niciodată nu a fost mai onorat; se duce la miniștrii din
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
și suferință, demonstrând că acest gen de trăire contradictorie e caracteristică întregului secol al XIX-lea ("cel mai sexualizat secol", afirmă el), adică atât romantismului, cât și decadenței (apreciată drept "un fenomen sincronic cu romantismul, și nu o etapă finală, agonizantă, a acestuia"183). Ar exista, de fapt afirmă Praz, citându-l pe Sainte-Beuve doi mari precursori ai modernității, Byron și Sade, dintre care ultimul sistematizează toate intuițiile psihopatologiei de până la el. Astfel, dacă eroul byronian a făcut populară, în prima
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
care, bolnav incurabil, speră, se amăgește, se roagă și își întrevede sfârșitul produs la 8 decembrie 1996. Document uman sfâșietor, sub imperiul thanaticului; trei luni torturante, pe puntea "între viață și moarte"; mărturii în parte consemnate după dictare de către soția agonizantului până cu o zi înainte de Marea Trecere. O Singură confesiune, tot după dictare, Pasărea cu clonț de rubin, rămăsese de la Nicolae Labiș în ceasul din urmă. Astfel de reacții tulbură și clatină. O spovedanie a unui recuperat din moarte clinică
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
repetat confidența sau mărturisirea, dar și-a cufundat capul între mîini. Nu l-am lăsat deloc. Între înainte și după, cine erai? Și-a ridicat chipul chinuit, scăldat în lacrimi tăcute și a sfîrșit prin a spune, cu o voce agonizantă: A vorbi e ca și cum ai muri. Narcisse nu vorbește și nu moare, sau oricum, nu mai apucăm să aflăm, pentru că fuge. Acesta e singurul său răspuns în fața neputinței de a decide cine este. Iar François Garde ne-a spus-o
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
omenești împleticite capete însângerate, picioare pe jumătate goale agitate prin văzduh, brațe încordate, mâni încleștate". Melanjul corporal împins la paroxism face ca toate componentele să apară indiscernabile; orice tentativă de individualizare a reacției se topește în magma informă a gloatei agonizante: "În răstimpuri, de sub zvârcolirea trupurilor încolăcite, izbutea să se smulgă câte un chip bestial, rupt și plin de glod, care, abia ținându-se pe picioare, apuca o scurtătură de lemn și căuta să dea în grămadă, dar căzând deasupra ei
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
urmărire conferă acelei tradiții țelul și scopul specifice. Atunci când sunt vii, tradițiile întruchipează continuitățile unui conflict. Când însă o tradiție preia spiritul lui Burke, (adică opune rațiunea tradiției și conflictul stabilității tradiției, scrie mai sus autorul, n.ns.) e întotdeauna agonizantă sau moartă". (26, p. 228) MacIntyre subliniază importanța exercitării unor virtuți relevante cum sunt dreptatea, sinceritatea, curajul, virtuțile intelectuale, virtutea de a avea un simț adecvat al tradiției de care aparții sau cu care te confrunți. Lipsa unor asemenea virtuți
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
resursă atât de prețioasă și de productivă în statele înfloritoare, este inaplicabilă în România, atâta vreme cât boierii își vor păstra monopolurile. Sau țara e nouă, perfectibilă și nu există piedici în punerea în practică a noilor teorii; sau România e istovită, agonizantă, inaccesibilă progresului; atunci la ce bun să mai chinui muribunda? Într-un caz ca și în celălalt, sistemul impozitului francez, cu numeroasele sale ramuri, cu legiunile sale de colectori, cu procedeele sale rigide, nu are ce face aici. "Critica e
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
ca soldații algerieni să se pună în mișcare, 500 se aflau la pământ și nu se mai puteau mișca. Holera s-a abătut ca fulgerul asupra coloanei expediționare. La ora 8 seara erau deja 150 de morți și 350 de agonizanți. Martorii povestesc că au asistat la "un spectacol oribil, gata să zdrobească și firi mai întărite; nu mai era vorba de a se lupta și a-l căuta pe dușmanul dispărând fără încetare înaintea ta, ci doar de a scăpa
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
534. La fel, presa relatează "despre lipsa de hrană a convalescenților, despre frica doctorilor celor mari tremurând la telefon, pe când bolnavii pier fără căutare în lazarete". Este înregistrată și știrea că "față de halul lucrurilor la Turnu Măgurele, unde suspecții și agonizanții stau împreună, la același regim de foame, doamna Eliza I. Brătianu a înștiințat telegrafic pe Rege. Principesa Maria merge să vadă lazareturile"535. Despre circumstanțele în care principesa Maria, soția principelui moștenitor Ferdinand, s-a decis să participe efectiv la
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
respecta sentimentul și mi-l cultiva cu o discreție desăvârșită, cum numai marile amante ale literaturii au știut să-l Întrețină. Citesc din paginile lui Flaubert și reușesc să-mi explic mai bine ce se petrecea cu adevărat În acea agonizantă stare erotică În care mă aflam. Erau momente când eu nu reușeam să mă pregătesc la istorie și atunci ea Îmi citea În ochi spaima și nu mă scotea la lecție până când nu ridicam capul din carte ca s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
în definitiv, un rost. N-aveam nevoie să mă gândesc unde mă duc, ce aveam să fac în continuare sau unde aveam să locuiesc. Toate lucrurile astea aveau să se rezolve de la sine atâta vreme cât mergeam mai departe și înlăturam întrebările agonizante care mă tot asaltau. Am reușit să trec prin față pe la SavaMart fără să fi aruncat o privire înăuntru, surprinzându-mă cu autocontrolul meu, și m-am grăbit pe aleea care-l ocolea pe partea cea mai îndepărtată, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
admiratoare a lui Mark, din nici un punct de vedere. Lui Mark a început să-i cadă părul la 22 de ani, un cadou de la tatăl său („aș fi preferat o mașină“), iar el a hotărât că nu poate suporta procesul agonizant de degradare a tinereții sale într-un mod atât de evident. S-a tuns cât se putea de scurt încât să nu semene cu Steven Berkoff și să sperie copiii mici și l-a menținut la aceeași lungime până acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
oră credeam că mă voi împăca cu Mark și că vom plănui un nou viitor împreună. În loc de asta, am reușit să-l conving să accepte oferta de legătură extraconjugală pe care o refuzase inițial, trăgând ultimul glonț în căsnicia noastră agonizantă. O, da, iar acum știam ceva despre Kieran care îi amenința și căsnicia Lisei. După cum am spus, a ieșit cum nu se putea mai bine. Călătoria cu autobuzul mi s-a părut interminabilă și, ajunsă acasă, a trebuit să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
pline de ventuze, se Încolăciseră În jurul bazei habitatului. Unul din tentaculele sale lungi plesni peste hublou și o clipă Îi văzu, ventuzele deformate prin sticlă. SUNT AICI. — Harryyy! țipă Beth. O zdruncinătură, provocată de strânsoarea brațelor calmarului. Apoi scrâșnetul lent, agonizant al metalului. Harry intră alergând În cameră. — Ce este? Știi prea bine ce este, Harry! strigă Beth. Nu, nu, ce este? — Este calmarul, Harry! — O, Dumnezeule, nu! gemu Harry. Habitatul se zgâlțâi puternic. Luminile din Încăpere licăriră și se stinseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
că nu, am concluzionat În cele din urmă - doar toată lumea, cel puțin cei de la Runway, ar fi avut motive Întemeiate să o facă. Dar dispun eu de tăria sufletească de a o vedea murind de cea mai lungă, lentă și agonizant de dureroasă moarte? Ei bine, da, de asta eram sigură - dar care o fi cea mai agreabilă modalitate de a o scăpa de mizerabila ei existență? Am pus Încet receptorul la loc. Chiar am Înțeles eu greșit mesajul când Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
al acesteia chiar și atunci cînd este chemat să pună în lumină aspectele mai puțin pozitive. Starea de agonie a Răscumpărătorului care poartă în trupul său glorios stigmatele pătimirii caracterizează starea actuală a Bisericii din această lume: Biserica răstignită și agonizantă care totuși nu încetează să spere și să se încredințeze mirelui ei... Devotamentul față de Biserica răstignită nu se micșorează nici atunci cînd instituția bisericească îmbracă chipul sever și mortificant al condamnării nedrepte". Antonio Rosmini a fost o flacără care s-
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
un glonte în frunte; copilașul, în brațele ei moarte, plângea și vrăjea din mânuțele goale, parcă ar fi căutat să se smulgă de la pieptul mamei... Pete albe însemnau pe pământul gras de la marginea Amarei numai trupurile țăranilor morți, reci sau agonizanți, căci cei loviți mai ușor goneau sau se târau printre ceilalți fugari, vrâstând calea cu dâre de sânge.” (L. Rebreanu- Răscoala, capitolul XI, Petre Petre) "Gloata a prins a fugi. S-a pornit focul armelor. S-au risipit rumânii. Nu
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
mama?" "Nu! Maică-ta ți-e complice, de ce nu mi-ai spus tu?!" Pentru că tu niciodată..." "Eu, niciodată, ce?" Luă martori, cu o privire circulară, tot ceea ce se vedea în jur: mesele cu puțini clienți, bârnele negre ale încăperii, lumina agonizantă a acelui decembrie care se stingea în ferestre, dar nu mărturisi nimic, ca și când în cele din urmă ar fi vrut să spună că era zadarnic... "Ei! o îndemnai, te ascult!" "Iubitul meu, îmi spuse cu simplitate, ai văzut singur că
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
așa, din spate, adică pe cei care rămân în urmă împleticindu-se și așteaptă să fie "înhățați", fără să fie atât de bogată ca a unui preot care vedea omul și orăcăind ca un broscoi în cristelniță, la botez, și agonizant și dus apoi la groapă, e totuși destul de mare și îi conferă o anume forță a spiritului, fie chiar și prin simplul fapt că îi vede pe semenii lui în înfrîngere, în timp ce el, avocatul, stă în deplină siguranță în fotoliul
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
referențială este cea mai vitregită, cuvintele fiind împopoțonate cu referenți după bunul plac, referentul limbii de lemn fiind, de obicei, limba de lemn. Funcția poetică aproape că nu există deoarece nu prea există invenție personală, producția verbală reluând frenetic și agonizant “fantezia verbală” a “Părinților Fondatori”. Funcția expresivă este compromisă de absența autorului individual. Este reabilitată funcția fatică, dar contactul are doar rolul de a asigura circulația continuă a doctrinei și nici decum de a pune în legătură două sau mai
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
piața Obor. A face, în aceste zile, o vizită în piața Obor e o experiență inițiatică. Deasupra întregii lumi se înalță o grimasă de bazar, o nebuloasă pestriță, un frison comatos. Înghesuiala are proporțiile unui exod apocaliptic. Cărnuri sanguinolente, pești agonizanți, icoane kitsch, stambe bălțate, vânzători clandestini, muzici băloase, chiote obscene, scuipături, noroi, totul amestecat cu totul, într-o rătă cire generală, cu miros de țuică și porc. Criză? Poate. Dar o criză barocă, nesistematizabilă: abundență ambalată în neliniște, precaritate lacomă
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
mai încolo. După aceea, copilul privește foarte intrigat la peștele care, scos din apă, se zbate spasmodic fără aer. Îmi dau seama de mulțumirea lui extremă, după euforia ce i se citește-n ochi în timp ce se uită extaziat la salturile agonizante ale micii vietăți. Cred că agonia este momentul cel mai intens îngăduit făpturilor vii. Stropii aceia ultimi de viață, ce se luptă îndârjit să înfrângă moartea, au o determinare, o forță și un avânt pe care niciodată, înainte de asta, viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
adus aminte de locul unde țineam o lanternă electrică, pe un raft de pe ușa bucătăriei, și am revăzut în minte masa pe care se afla lampa, cu chibriturile alături. Am aruncat o ultimă privire către cerul încărcat de o lumină agonizantă, și apoi am început să învârtesc cu zgomot mânerul ușii. Am dat buzna înăuntru, lăsând ușa deschisă, am găsit lanterna, apoi lampa și chibriturile. Am aprins lampa și am ridicat fitilul. Tăcere deplină. Am strigat: „Hei, cine-i acolo?“. Strigătul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
m-am pomenit târât într-un soi de infern. Dacă există vreo tortură mentală sterilă mai dureroasă decât gelozia, aceasta este remușcarea. Până și suferința pierderii unei ființe dragi e mai puțin sfredelitoare; și, de multe ori, aceste două chinuri agonizante se îmbină, așa cum se întâmplă acum în cazul meu. Spun remușcare și nu căință. Mă îndoiesc dacă am cunoscut vreodată căința în forma ei pură; poate că nici nu există într-o formă pură. Remușcarea implică un sentiment de culpabilitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]