101 matches
-
în care o pot întîlni seară de seară/ cu cîtă criminală plăcere cu cîtă/ perversă dorință" (dumnezeu binecuvîntează carmangeria). Ca un Macedonski înveșmîntat în haine (post)moderne, Paul Vinicius se dedă la alcătuirea unor "idile brutale": "căpățînă de miel și aguridă pe tipsia/ flămîndă a zilei în care m-am surprins/ căutîndu-ți gura printre consoane.// această înșiruire nedemnă de cuvinte/ nu face decît să mi te readucă în memorie/ în acea dimineață ploioasă legată la ochi// cînd pașii tăi înverzeau iarba
Sociabilitate și solitudine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16980_a_18305]
-
Gurile rele spun că acesta ar avea acasă un fișier „absolut real”, că întrebarea de mai sus vizează ceva din biografia lui Radu Mercea, care nu ar afișa decât un „entuziasm de compensație”, pentru că, se știe, dacă tatăl a mâncat aguridă, fiul trebuie să-și îngrijească foarte bine dinții, ca să nu i se strepezească... Ar exista, zice, în prăfuita revistă Cetatea Moldovei, o notă în care apare numele unui anume student, Mercea, între participanții la un festin dat în cinstea șefului
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
se vor răsuci în cutii... Nu durează floarea, trebuie să fii acolo, s-o pândești, s-o auzi cum mișcă... Știi că floarea tremură și cântă când se deschide? Ai gustat vreodată din rădăcina arborelui-om? E acră, acră-amăruie ca agurida... Eu am găsit leacul... umbrela verde-a seflerei, aphelandra zebrată, trompete roșii de maurandia, degete de anthurium...” A fost și-un cimitir, îmi spunea Ioan, dar într-o noapte au intrat cu buldozerele peste morminte, au curățat locul și au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Ce cauți, mă, aici? îl întrebă acesta cînd Virgil dădu să intre. Păi... m-a chemat dom' Nicanor. Aha!... făcu Potîngă, ca și cum ar fi fost în cunoștință de cauză. Imediat după aceea însă strîmbă din buze de parcă ar fi mîncat aguridă, scoase capătul de țigară din colțul gurii și întrebă: Ce? M-a chemat domnul Nicanor, repetă mai rar și mai tare Virgil, crezînd că paznicul n-a înțeles, ori n-a auzit. Așaaa... Te-a chemat, vasăzică... Pe tine, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cu frînghia, dar mi-a răspuns tot printr-o întrebare: Bursucul ăsta de Bărzăun o fi acasă? Dar ce ai cu el? În loc să-mi răspundă măcar de data asta ca oamenii, a strîmbat buzele ca și cum ar fi băut zeamă de aguridă, apoi așa, tam-nesam, mi-a spus: Nuțu ăsta al lui Răstoacă e tare trăsnit!... Auzi tu la el, dom'le, ce s-a apucat să facă! Dar ce-a făcut? m-am arătat eu curios. Eh! se strîmbă Vlad și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
A mușcat ca dintr-un măr copt. I-au dat câteva lacrimi. Primele. A mâncat mărul cu sâmburi cu tot. Apoi s-a Întins În iarbă. Culcat pe spate părea crucificat. Ei Îl priveau neputincioși. Se zice că unii mănâncă aguridă, iar altora li se strepezesc dinții. Trăiau pe propria lor piele acest adevăr. Violeta s-a Întins atunci deasupra lui, și-a lipit buzele de buzele lui și, ca Într-un exercițiu de prim ajutor a urmat, cu o violență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
se află tot acolo, copila tresări. La un cot al șinelor, departe, fulgeră o rază rotită în jerbă. Era automotorul de douăsprezece care, cu geamurile în soare, făcea o curbă. Din vagon, o babă cu chip și ochi acri de aguridă privea atentă la terasament. Rochia murdară și decolorată arăta că baba plecase de acasă pe nepusă masă. Sub fruntea ei îmbrobodită, nasul cârn și fața roșie avea o expresie rea. Zărind fata, zvâcni ca și cum ar fi voit să sară din
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
o altă poveste, la fel de cumplită și înspăimîntătoare : obezitatea. Ne sînt arătate cîteva persoane „supraponderale” cedînd criminal în fața ispitelor mîncării. Apoi vine știrea : o faimoasă cercetătoare americană a descoperit că dulciurile și făinoasele omoară ! O ființă de sex feminin, cu gura aguridă și ochi mici și răi, acoperă tot ecranul și ne relatează ultimile descoperiri ale științei. Uitîndu-mă la ea, mi se perindă prin fața ochilor rugurile Inchiziției, diviziile SS, bigotele puritanismului, femeia-comisar, sora Diesel și alte savante de renume mondial. Cînd deschide
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
văzut-o niciodată mulțumită, nici măcar în timpul petrecerii ce a urmat căsătoriei, și atunci era crispată, la pândă, gata să dispară dacă-și imagina că este amenințată de vreun pericol. I se urăște omului și de o poamă dulce, darămite de aguridă! Acum vine să mi se plângă, vezi, Doamne, am avut dreptate! Ovidiu e așa și pe dincolo, eu ce să-i fac, ce să-i fac dacă n-a știut să și-l țină. Nu mănânci chiar nimic? o întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
degajeze forma de sub corali. Și nu este rotundă, adică nu e o farfurie zburătoare, continuă Ted. Slavă Domnului! Asta-i va mai potoli probabil pe cei din tabăra celor săriți de pe fix. Zâmbi. — „Cu răbdare și cu vrere, faci din aguridă miere“, nu-i așa? — Cred că da, spuse Norman. Nu știa exact ce voise Fielding să spună, dar Ted avea o slăbiciune pentru citate. Se considera un om al Renașterii și, prin dese citate din Rousseau și Lao-Tzi, căuta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
sună trîmbița! 4. Căci așa mi-a vorbit Domnul: "Eu privesc liniștit din locuința Mea pe căldura arzătoare a luminii soarelui, și pe aburul de rouă, în văpaia secerișului. 5. Dar înainte de seceriș, cînd cade floarea, și rodul se face aguridă, el taie îndată mlădițele cu cosoare, ba taie chiar lăstarii și-i aruncă..." 6. Și Asirienii vor fi lăsați astfel pradă păsărilor răpitoare din munți și fiarelor pămîntului; păsările de pradă vor petrece vara pe trupurile lor moarte, și fiarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
începe cu această metaforă: egÀ eimi hQ ámpelos hQ alQthine. Metaforă viei/vitei are o istorie îndelungată în Vechiul Testament: ea simbolizează poporul israelit; este cultivata de Dumnezeu însuși, care o iubește și face totul pentru ea, dar aceasta îi rodește agurida (Is 5,1-4) sau își dăruiește roadele altora decât lui (Os 10,1). Ieremia o descrie sădita că vită de soi, care însă s-a sălbăticit (Ier 2,21), iar Ezechiel, ca roditoare la început, apoi uscată (Ez 19,10-14
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
o fereastră; - la Cultură, nimic nou pe frontul ideologic; - Valeriu Gherghel continuă. (Nu sînt singur!!!); - am încercat să reiau imensa pînză părăsită în ianuarie: durerea pe locul contuziei m-a făcut să urlu. Ahahaaa, a percutat, pe culoar, jubilația vecinului Aguridă; - și cîte încă... La care voi reveni cu nesațiu. 25 aprilie Nu numai pentru Iași, chestiunea galeriilor de artă e una problematică; Bucureștiul însuși se confruntă de foarte mulți ani cu ea, reușind doar simptomatic să o rezolve. Adevărat e
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
coada să alunge muștele. Cioroiul fuge, după care revine pe crupă. Ciugulește des și hapsîn. Dumnezeu știe ce! Bătrînul crede că cineva îl mîngîie. Eroare: cioroiul simte că acolo va fi primul stîrv. Și ce-i cu astea? mă somează Aguridă. Sîntem în pline preelectorale și tu vii cu bizareriile astea de ins plecat... Ai dreptate, Agurid-Agrișule, dar, rogu-te, lasă-mi intact apetitul pentru cele veșnice, neștiutoare de politicale. Lasă-mi-l. Fii atent, Agură, să știi că danezul de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Civilizație veche, așezată, neclintită.) În schimb, noi, esticii, peste care a trecut buldozerul bolșevismului, anulîndu-ne fibra profundă, sîntem cu toții tentați să facem politică, să ne dăm cu părerea. (Mai bine ar fi să ne ținem trotuarul curat...) De-acord, zice Aguridă, dar uite, stimabile, chiar săptămîna trecută ți-ai împănat textul cu politicale. Dacă ești pictor, vezi-ți de pictură, nu? conchide Aguroi și mă salută cu două degete la chipiul lui (de ofițer acoperit). Punct ochit. Dar, îmi zic, ce
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
trasă la teasc și apoi vândută prin intermediul unor licitații publice la primăria arondismentului XVIII, profitul intrînd în conturile comitetului de binefacere al arondismentului. Din parcela Clos Montmartre iese un banal vin rosé, aspru și acrișor. Această așa-zisă zeamă de aguridă a inspirat de altfel, în secolul al XVII-lea, un cântec pentru dans, din ale cărui versuri aflăm că "Vinul din Montmartre, îl bei cu pinta (adică 93 cl) și îl "elimini" de două ori mai mult (două pinte!)". Dacă
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
răspândite, mai ales în Franța (spre deosebire de Italia). 63% dintre rețetele cărții de bucate medievale Le Viandier de Taillevent (secolul al XIV-lea) au gust acid, dar acrirea se făcea în special cu oțet, ca pe vremea Romei antice, sau cu aguridă (în 42% dintre rețete). Exista și un fel de „ciorbă“, o supă de vită acrită cu oțet și cu aguridă. Gustul pentru dulce și destul de rapida cvasidispariție a savorilor acide s-a produs la sfârșitul secolului al XV-lea și
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
XIV-lea) au gust acid, dar acrirea se făcea în special cu oțet, ca pe vremea Romei antice, sau cu aguridă (în 42% dintre rețete). Exista și un fel de „ciorbă“, o supă de vită acrită cu oțet și cu aguridă. Gustul pentru dulce și destul de rapida cvasidispariție a savorilor acide s-a produs la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul celui de al XVI-lea, sub influența bucătăriei italiene, mare amatoare de dulce, dar și datorită dezvoltării, în colonii
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
celui de al XVI-lea, sub influența bucătăriei italiene, mare amatoare de dulce, dar și datorită dezvoltării, în colonii, a culturilor de trestie de zahăr. În secolul al XVII-lea, doar 13% dintre rețetele cărții Le Cuisinier Français mai cuprindeau aguridă. Vorbind despre gustul culinar pentru acru al francezilor secolelor XIV-XV, Jean-Louis Flandrin remarcă faptul că acesta era asociat consumului unor vinuri seci. El a observat că, în toate țările în care exista o atracție pentru mâncăruri dulci, băuturile erau și
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
făcut cunoscut: își fac apariția multe feluri de mâncare cu sos, îngroșarea acestuia realizându-se nu cu făină, ca pe vremea romanilor, ci cu pâine (uscată, apoi pisată și înmuiată în supă). Foarte multe dintre aceste sosuri erau acrite cu aguridă ori cu oțet; gustul pentru acru rămăsese dezvoltat în acea perioadă, de-abia Renașterea stimulând dulcele. Condimentele erau foarte prețuite. Să revenim însă la strămoșii noștri... Nobili precum Dragoș din Maramureș, descălecătorul Moldovei (circa 1347), care era supus al regelui
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
răsplată a firii sale; p. 97, r. 12 13: „capul de-ar fi sănătos, că belelele curg gârlă” hotărârea de a trece peste toate greutățile cu condiția de a primi putere și sănătate de Sus; r. 23 24: „Părinții mănâncă aguridă, și fiilor li se strepezesc dinții”idee vehiculată în Vechiul Testament, potrivit căreia unele greșeli ale părinților au repercusiuni asupra copiilor acestora, ca o pedeapsă ce lovește în ceea ce e mai drag omului; r. 27 28: „Ce-i e scris omului
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
și vesel, este bine, ne spune poetul, să așteptăm marea coacere, timpul marii coaceri. "Dar uneori e bine că tace și așteaptă;/ Când trec furtuni sau grindini sau mană peste vii,/ Când cade strugurimea atât de grabnic coaptă,/ Se coace agurida în viile pustii." Mai apare în acest volum obsesia morții și a ploii, dezagregarea lumii, un timp apăsător și întinat, de aici nevoia de a se purifica. Sentimentul de sfârșit de lume se deslușește într-o exasperantă monotonie, o lentă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
chiar ghinduri (bubițe pe piele), i se administrează: Oblojeli la burtă cu cartofi cruzi, feliați și rachiu, ceapă pisată și oțet, ceapă pisată cu cu cenușă, pelin cu rachiu, oțet cu mentă pisată, sare, cenușă, rădăcină sau frunze de brusture, aguridă și troscot, balegă de cal și rachiu, sare Încălzită și mușețel, amestecat cu zeamă de lămâie. Frecții la Încheieturile mâinilor (mai ales În dreptul pulsului de la degetul mare), la venele de la mâini, pe picioare, la tâmple, pe față, la venele gâtului
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]
-
crudă. Se consumă o zi pe săptămână, fără alte alimente, sub formă de salată cu oțet sau lămâi și puțin ulei. Cura cu struguri, consumați ca atare, câte 1 2 kg pe zi, de 2 ori pe săptămână. Suc de aguridă, câte 100 ml pe zi. Frunze de viță de vie nestropite, din care se prepară un decoct, din 2 linguri la o cană. Se beau 2-3 căni pe zi, prima dimineața, celelalte la prânz și seara, Înainte de mese. Presopunctura Se
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]
-
de plumb (1951), Moșia oamenilor slobozi (1951), Niculai Călărașul (1953), Mitruț al Joldii (I-II, 1953-1954), Vijelie-n sus pe Jii (1954), Zile învolburate (1954), Marșul miresei (1955), Romanțe de dragoste (1957), Măria sa Țara. Din vremea lui Vlad Țepeș (1960), Agurida, „povestire eroică” (1962), Dosarul lui Ion Măruntu (1962), Vântoasa (1964), el probează indiscutabile calități de povestitor. Ciuma lui Caragea, invaziile osmanlâilor, bătăliile grozave, lăsând în urmă mormane de leșuri, viața năpăstuită a iobagilor din Evul Mediu românesc formează substanța unui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287509_a_288838]