83 matches
-
Brusc, puse ziarul grijuliu Împăturit peste genunchi și Închise ochii. Era bântuit În Întunericul personal de detalii ale relatării pe care o citise domnișoara Warren. Cunoștea fiecare cotitură a scărilor poștei. Putea vedea exact locul În care fusese ridicată baricada. Aiuriți ce sunt, se gândi el și Încercă să simtă ură pentru cei care-i ruinaseră speranțele. Îl distruseseră și pe el o dată cu ei. L-au lăsat Într-o casă goală, care nu-și putea găsi locatar pentru că fantomele de odinioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
își face vînt să treacă pe cealaltă parte. Mercedesul îl izbește în plin la 140 km/h. Simion se trezește la spital cu tot felul de sîrme și furtunașe, flacoane pe stative și picurătoare. V-ați revenit? întreabă sora. Ați aiurit tot timpul. Ce spuneam? Icoane Făcătoare de Minuni, pietre prețioase, morți, oameni care cred în minuni... o mulțime de vorbe fără noimă. Sînt rău tare? Coloana. S-a rupt prin dreptul buricului. Deci... Da. Dar bine că ați scăpat. Simion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
reuși să ridice capul, o văzu. Între loviturile tusei și zăpăceala strănutului observase, se pare, zâmbetul și, culmea ! zâmbea și el, vinovat, bâlbâindu-se. — Am o alergie, știți. Cel mai mic... cel mai slab... cel mai slab curent mă, mă aiurește, pur și simplu, pufni el, ieșind de după birou, grăbindu-se spre ușă. O împinse, deși era închisă. Se ghemui, tremurând, icnind, răpus, zvâcnind, zguduit, în seria de salve, aplecat, parcă împușcat, deasupra mânerului ușii. Încercă pași mari, împiedicați spre fereastră
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nepieptănat, șifonat și nedus la biserică! Le-am cântărit cu ochiul meu stâng, de specialist... și ajunsesem tot atât de repede nehotărât ca-ntotdeauna; mă interesa, culmea... blonda Giulia, cu toate că Edy era peste ea cu atențiile. Îmi curgeau ochii asemeni unui crocodil aiurit de cele mai feminine, seducătoare și atrăgătoare ființe pe care le întâlnisem! Privirea îmi rămăsese o clipă nesfârșită, agățată în decolteul fetelor și cu greu am ridicat-o până la înălțimea așteptărilor, dar prin străduințe repetate am reușit totuși să o
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
îmi aduc aminte de promisiunea către Sen și îl refuz. ― La ce bun? îi spun trist. La ce bun acum? Să mă uite. Trebuie să mă uite, trei sau cinci ani, până va fi din nou a mea... Mă trezesc aiurind. Încep să plâng, stupid, apoi simt că totul se învîrtește în jurul meu și îi spun: ― Dacă aș putea-o iubi, dacă aș putea!... Dar nu o iubesc. Khokha mă privește rânjind. ― Aș vrea s-o iubesc, urlu, aș vrea să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și s-a cerut de la Sarmis să dea totul pentru conducătorul bolnav cum este scris de către diac. Zoe se teme că azi a venit ziua judecății cum spune poetul pen-tru cel care ieri era grav bolnav. Toată seara trecută a aiurit iar azi au zis că s-a terminat caierul iar capul părintelui a fost răpus. Astfel Zoe i-a spus preotului Ilo să-l încalțe pentru ultimul drum și să aibă grijă de fratele său mai mare. În română avem
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
pe case Nu știu cine cântă Un adagiu trist, Nu știu cine cântă Versuri prin burlane, Versuri de argint. O poemă tandră De-aiurări bolnave Plânge sub ferestre Un necunoscut. Plouă briliante Lacrime de rouă Și-ametiste negre; Ploaia spune versuri; Iar necunoscutul Plânge aiurind. Legăturile lui Al. T. Stamatiad cu simbolismul, din care împrumută numerele mistice (șapte balcoane, șapte cupole) și culorile ermetice (etajeră neagră, noapte violetă, arbori albaștri) sunt superficiale. Stamatiad nu e un blazat. În versuri grandilocvente și de aparență sentimentală, el
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
E necesar să vorbești foarte lung, cu multă apă tare, cu o incandescență în care să se topescă argumentele, căci ele nu au absolut nici o valoare în sine, ci în armura, în incandescența, în zgomotul bătăliei care trebuie să-l aiurească și să-l asurzească pe cititor [...] Am obrăzniciile mele, florile mele de stil, elanurile mele de elocvență, absolut goale în care mă încred perfect, fără nici o teamă"181. Astfel de extrase demonstrează că și această componentă a expresiei caragialiene falsul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]