104 matches
-
frater. Fără trecut, nici prezentul... suntem prezent, totuși, doar prezent. Trecutul, prezent și el. Nu ne putem sustrage. O arată și acest elegant plic învelit în mărci și ștampile, venind de departe și de demult. Prezent, aici, acum, inevitabil. Panglicarul! Aiuritul! Încerca să hipnotizeze cheile de pe panoul hotelului TRANZIT. Ora 11,51 minute, 13 secunde. Impenetrabil, în fața mesajului elegant, din Argentina. Ca și cum nu l-ar privi, ca și cum nu el fusese cel care lăsase anume plicul la vedere, pe pupitru. Degeaba se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu atâta nerușinare. Știau toți și se făceau că nu observă mica afacere, ca atâtea altele, că doar era și Vasilica om, trebuia să se descurce. Lua, jenată, bacșișul sfidător de mare pe care, în văzul tuturor, i-l zvârlea aiuritul. Vasilica își lua porția de cafea, câteva lingurițe zilnic, din punga comună, deși nu era printre băutorii de cafea. Aduna, făcea punga săptămânală pentru Tolea, care îi plătea separat pentru asta. Dar s-o spui așa, în gura mare?! Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cumva gândurile, dacă fapte tot nu erau încă în stare să declanșeze, nici de cei cărora li se citea apartenența pe față și pe portofel. Provocările, nepăsarea, obrăznicia se dovedeau ocrotitoare, s-ar zice, când ți-ai cucerit statutul de aiurit, în stare de cele mai năstrușnice bazaconii, cea mai năstrușnică dintre ele fiind chiar ciudatul său statut de tolerat. Toleratul unorforțe din umbră, asta reușise treptat să-i facă să creadă pe cei din jur că ar fi. Încât, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
venit așa, doar să-ți văd sprâncenele. Să descopăr semnul invizibil, codul. Cicatricea aceea nevăzută, la coada sprâncenelor... Doctorul nu va răspunde la provocare, tot nu înțelegea despre ce e vorba. O glumă, o glumă idioată, vreo altă aiureală a aiuritului. Își va retrage doar, intimidat, mâinile durdulii sub masă, în poala halatului. — Eu am visat scrisoare. — Ce scrisoare? — Scrisoarea becherului. Bibicul. Mutulache, știi ’mneata. El o fi fost autorul, musai, el o fi fost... Gușa Dușa Păpușa Spiridușa, cum îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Destinatarul: tata. Care după aceea... știi ’mneata. Doctorul va zâmbi, sleit. Ar scoate o batistă din buzunar, ar renunța la batistă, ar spune că e obosit... dar va renunța să mai spună ceva, n-avea cum evita subiectul, cunoștea insistența aiuritului. Se vor privi îndelung în ochi, căutând o soluție. Soluția: să accepte pălăvrăgeala, să suporte năzbâtia până la capăt. — Viu ori mort, să-l aducem pe becher. Asa vrea conașul din Buenos Aires. Așa vrea el! Crimă, vinovați, răzbunare! Tot, tot, spectacol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
deasupra semnăturii o emblemă. Pe plic, tot o emblemă. Și ce-i cu asta, ce vrei, ce urmărești? Inventezi și încă fără rost... Prea târziu. Degeaba ar regreta doctorul cuvintele, degeaba s-ar întoarce de la ușă, să-l aline pe aiurit. Don Tolea nu va mai avea chef de vorbă, uite că n-avea și gata!... se sleise. Când să-l găsim, poate, în sfârșit, pe tovarășul Octavian, fotograful exemplar al asociației exemplare, când să punem la încercare, în sfârșit, caritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
căruciorul. Văzuse căruciorul paraliticului, naiba îl găsise, porni în transă. Fără țintă, cu țintă precisă, nu mai vedea nimic, vedea totul, traversă strada, nu exista nimeni în jur, doar Robotul Fluieră-Vânt, orb, surd, perfect. Doxa defectă, mecanismul impecabil, mare viteză, aiuritul venea bolid. La un pas de șir, viră, se îndreptă brusc spre coada șirului. Nimeni nu-i dădu atenție, apucase deja căruciorul, pardon, vă rog, dați voie. Lumea se dăduse, intimidată, în lături, Domnul rotea cu mare grijă căruciorul paraliticului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de cele două necuprinsuri. În Melancolie perspectivele se adâncesc în trepte, în cercuri de rezonanță succesive. De la perspectiva selenară inițială, se trece la priveliștea clar obscură tulburătoare în care "biserica-n ruină" este ecoul spiritual și vocalic al vaierului, al aiuritului de jale (de aceea s-a utilizat un hemistih), se continuă apoi pe dimensiunea timpului prin mișcarea monotonă neîntreruptă pe care o fac greierul și cariul, pentru a se pierde într-un indefinit foarte îndepărtat, acela al timpului pierdut, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
țintirimul singur cu strâmbe cruci veghiază, O cucuvaie sură pe una se așează, Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca, Și străveziul demon prin aer când să treacă, Atinge-ncet arama cu zimți-aripei sale De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale. Biserica-n ruină Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână, Și prin ferestre sparte, prin uși țiuie vântul - Se pare că vrăjește și că-i auzi cuvântul - Năuntrul ei pe stîlpi-i, păreți, iconostas, Abia conture triste și umbre au
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cu asta, lumea va fi la picioarele tale. ― Știu. Ben a dat din cap, încă nesigur ce să spună. Firește că era o ocazie minunată, dar oare asta voia el, să apară ca reporter pe showbiz? Un reporter amuzant, un aiurit superficial care intervievează celebrități? ― Pot să mă gândesc și să te sun înapoi? a întrebat Ben, neștiind că nimeni altcineva, nici măcar un prezentator debutant, nu s-a gândit vreodată că va primi o asemenea propunere de la Diana Macpherson. ― Bine, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
îi va povesti totul. Nu va spune nimănui că se pomenise în corpul lui Ashargin - deși era neândoios că Discipolul care-l introdusese aici... Se opri și se întinse. Se gândi, aproape fără reacție: "Dar asta înseamnă..." Clătină din cap, aiurit, și rămase în picioare stupefiat. Pentru că... pentru că dacă Discipolul pierduse controlul asupra lui, aceasta implica prezența unei alte ființe de o putere încă și mai mare. Nu ar fi fost imposibil. Nu trebuia uitată teoria. Undeva se găseau jucătorii acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
adevărul doare, am avut certitudinea, dincolo de orice îndoială, că în agenda de lucru a Selinei mai erau înscrise și alte sule. Ei, hai, doar e clar că am dreptate. E deșteaptă. E practică. Trebuie să aibă ea vreun investitor, vreun aiurit de puști de bani gata, un înger salvator. Poate că nici nu se regulează cu el deocamdată. Îl ține doar la respect cu straniile sclipiri ale desuurilor ei, cu bizarul spectacol pe care i-l oferă în timp ce face baie - da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
reconstituirea orologiului s-au dovedit inutile. Cei mai buni cunoscători din țară, ba și câțiva din străinătate, au spus același lucru: nu se poate! Și nici nu au crezut o iotă din istoria mafaldică a ceasului; au pus totul pe seama aiuriților de târgoveți. Nu mai pomeniseră așa ceva în meseria lor, plină de cea mai adâncă rigoare, și au stabilit, cu argumente profesionale, că nici nu va mai fi posibil. Orologiul nu putea fi decât opera unui maniac. Născocise, probabil, totul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mare plăcere. Ajunsă sus pe faleză, se așeză și, clocotind de mînie, Își scoase cizmulițele pline de apă. Veni să stea lîngă ea. - CÎnd ai ajuns pe faleză, m-ai strigat, nu e așa? Îi aruncă o privire suspicioasă. Dacă aiuritul ăsta se apuca iar să facă glume proaste, avea să capete un perdaf. Dar el stărui: - Ciudat, ți-am auzit glasul care venea din fundul grotei, de aia m-am vîrÎt pînă acolo. - Acum o să spui că e din vina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu idei. Aveți și dumneavoastră vecini, colegi, nemulțumiri... Să nu le lăsăm să se adune! Să dospească În noi! He! He! Căci nu se știe ce aluat dospește, domnule profesor. Îl amenință ștrengărește cu degetul. Vă referiți la..., murmură Petru aiurit. Noi, adică eu... N-am zis nimic, domnule profesor, n-am zis nimic. În viața dumneavoastră intimă și personală noi nu ne amestecăm. Avem și noi un punct de vedere, nu neg, dar dumneavoastră veți hotărî. Singur. Și nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că știa ce mărci de desuuri poartă, chiar și ce numere și că În picioare avea, ca Întotdeauna iarna, șosete de lână. Se Întreba cu teamă dacă aceste amănunte mai contau acum, odată cu apariția acestui arhanghel miop și suficient de aiurit pentru a trezi, fie și pentru o clipă, interesul ei. 16. Nu se schimbase nimic, dar nimic nu era ca odinioară. Filozoful și latinistul erau de acum bătrâni, iar Arpi bácsi murise de câțiva ani. Intrase acolo pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ce anume n-o să ajungă la urechile presei. Dacă omuciderea asta o să aibă parte de multă publicitate, o să ne trezim cu o mulțime de mărturisiri. Fata a fost eviscerată. Trebuie să păstrăm informația asta pentru noi ca să-i eliminăm pe aiuriți. Și cu asta basta. Să nu o spuneți nimănui. Nu le povestiți nevestelor, nu le povestiți iubitelor, nu le povestiți altor colegi. Harry? — Mda, Russ, răspunse Harry Sears, palmând sticla, să n-o vadă șeful. Millard prinse gestul și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
fereastra hogeacului lui Junior Nash nu duseseră la nici un rezultat. Peste trei sute de apeluri legate de Dalia năpădeau zilnic birourile LADP și LASD prin centrala telefonică. Până la data aceea fuseseră înregistrate nouăzeci și trei de mărturisiri false, din care patru aiuriți atinși bine de tot și fără alibiuri fuseseră reținuți la închisoarea tribunalului, așteptându-și examenul psihiatric și, probabil, transferul la Camarillo. Continua campania de interogatorii la fața locului - acum la caz lucrau o sută nouăzeci de polițiști. Singura rază de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și cetățean de nădejde - cu care am discutat m-a convins și mai mult că amicul franțuzului trebuie să fi fost măcar un pic escroc. După ce am înfulecat un sandviș pe post de prânz, m-am apucat de indivizii dubioși. Aiuriții cu ierburile erau cu toții chinezi. Ghicitorii erau jumătate femei, jumătate niște amărășteni la locul lor. Am luat de bune toate negațiile lor pline de uimire și mi-am închipuit că oricare dintre ei ar fi fost mult prea îngroziți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
la ochi sau privind. Alții, cei fără noroc, se trezesc azvârliți în mlaștină și acolo așteaptă îngroziți să le intre noroiul în gură ori să pice glontele care să-i scape de asta. Și de ce să ne mințim? Cine e aiuritul care să se dorească vânat, nu vânător? Dinu tăcea. Dar, spune-mi, l-am întrebat, de ce mai ții puștile în cătun? — Împușc ciori, mi-a zis el, ridicându-se brusc. Hai să mergem. La întoarcere, am trecut prin dreptul cafenelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dacă are curaj? Să-l zărim la față. Spuneți că e atins de boala deșertului? Dar ce boală e asta? Nici un doctor n-a reușit să-mi arate un rând scris despre ea în cărțile lor. Ori voi sunteți niște aiuriți, ori pustnicul vostru e nebun”, cârtise omul. ( „Dacă ar fi nebun s-ar sui pe o movilă de nisip și ar răbda de sete. Să stai într-un fotoliu de răchită, bând limonadă și uitându-te în oglinzi, ce ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rând pe rând, pe la galerele tuturor punctelor de lucru, atunci când deteriorează ceva, încasează bătaie, alteori, preluând benevol, norme ale celorlați lucrători, e înțeles și iubit. Deși mâinile își dezvăluie, ca niciodată, iuțeala, chipul mofluz își conservă aerul năuc, de posedat aiurit. Cu timpul își reglează o aparență serioasă, pune de o parte mai multe salarii, își lasă favoriți și mustață, cartierul apucă în istoria sa un domn Galopenția. Într-o seară, întorcîndu-se târziu de la lucru, pe traseul infim, 50 de metri
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
său este prelungit de ecou.) Aaaa... (Reverberații lungi.) Fantastic! De necrezut! (Către CASIER.) Bruno, îți dai seama? Îți dai tu seama ce-o să se întâmple? CASIERUL (Tulburat.): Nu se poate! Nu se poate! Unde vedeți voi ecou? (Arătând spre CĂLĂTOR.) Aiuritul ăsta, cu poveștile lui, v-a încurcat mințile... (Către CĂLĂTOR.) Mai bine v-ați duce în camera de sus, domnule... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Urlând.): Nu mă duc în camera de sus! Să vă ia dracu! Nu vreau să mai aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
spuneam Ester. — Ester? voi întreba, îngânând-o. De ce tocmai Ester? aproape că mă voi răsti la ea. Îi plăcea ei, așa... Va zâmbi, ridicând din umeri. — De la ea știu chestia aia cu măslinele de care vorbeai. O făcuse unu’, un aiurit, să sufere mult, își bătuse joc de ea. Eram cu serviciul încă la Botoșani, pe-atunci. Venise și ea rănită acasă. Într-o iarnă mi-a spus asta. Am băgat la cap. Trebuie să fii strivit mai întâi, zicea, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zic că a fost o tentativă și atît. Ba m-a violat. Atunci vom face o reconstituire... Doamne ferește! Deci nu...? Nu-l puteți ierta? Să-mi dea 1000 lei. Ține, femeie, o sută de lei și gata. Băiatul se uită aiurit la tîrg și mormăie. Dar... am... Nu chiar, rîde procurorul. Lasă, ai să vezi tu cînd mai crești un pic. Adam își pune pardesiul și rîde satisfăcut că a stins litigiul. Aneta Drumeagul se oprea la casa lui Obadă, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]