498 matches
-
Îmi luase vorba din gură. Mă salvase de la chinul de a-i da eu explicația aia și de a-mi asuma riscul. Ce bărbat! Cum de știa chiar așa de bine ce simțeam? Poate că e transexual, m-am gândit alarmată. Probabil că ăsta e marele lui secret. Că se născuse femeie. Sau că e o femeie prinsă în capcana unui trup de bărbat - și ce trup! —Claire, a continuat Adam târându-mă departe de speculațiile pe care începusem să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
un pahar de vin roșu, am zis așezându-mă la masa din bucătărie. Adam a râs. —Ai emoții, draga mea? m-a întrebat el cu o voce mătăsoasă în timp ce-mi turna vinul în pahar. Dumnezeule! m-am gândit alarmată, nu mă întreba nimic cu vocea asta mătăsoasă. Și-așa mi-era destul de frică. Dacă începea să se comporte ca un arhi-seducător, atunci îmi luam valea. Nu mai rămânea decât ca Adam să-și schimbe blugii și tricoul cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Genul de sărut din care îți dai seama că persoana care sărută se pricepe, dar simți că n-a devenit așa de priceput exersând cu alte mii de persoane. Adam s-a oprit din sărutat, iar eu l-am privit alarmată. Ce însemna asta? —A fost bine? m-a întrebat el încet. —Bine? am gâfâit eu. A fost mai mult decât bine. Adam a chicotit. Nu, vreau să spun, e în regulă dacă te sărut? Nu vreau să sar peste cal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
generez o bătălie juridică încărcată de ură. Pur și simplu nu-mi venea să cred că Hannah putea să-mi facă așa ceva. A fost îngrozitor! Preț de câteva clipe, Adam a tăcut. Kate era suspect de liniștită, m-am gândit alarmată. Dar părea în regulă. —Cel mai greu mi-a fost când s-a născut copilul, a continuat Adam. Nici măcar nu știam dacă se născuse sau nu. Nu știam dacă era băiat sau fată. Apoi am sunat la Hannah acasă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pe neașteptate, dădu la o parte cearșaful, lăsând privilor doctorului un corp bine proporționat pe care tronau doi sâni bogați, bine copți, pe un bust creionat cu linii armonioase, ce putea fi râvnit ca model de orice sculptor de talent. Alarmat, descumpănit doctorul zise: Ce faceți domnișoară? Gestul dumneavoastră e de-a dreptul ieșit din comun. Din clipă în clipă poate intra cineva și ce impresie și-ar face? Simona glăsui imperativ: V-am așteptat așa cum așteaptă marea râul, dimineața soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
în jurul gleznelor), o fustă scurtă și rărită de blugi, un tricou întins pe care scria „Iubitul meu e plecat din oraș“ și o coamă de păr cu șuvițe de culoarea vaniliei. Claire sosise. — Are patruzeci de ani, a zis Helen, alarmată. Arată ca o parașută. N-a fost niciodată în halul acesta până acum. E mult mai bine așa, mai bine decât pacostea de Margaret, a zis mama, îndreptându-se spre ușa de la intrare spre a o întâmpina pe Claire, strigând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Și el? Mr Big: Colin e în regulă. Noi doi n-avem secrete. Bun, chestia e că... Și deodată și-a aplecat capul și și-a pus mâna la ochi, de parcă era gata să plângă. I-am aruncat o privire alarmată lui Colin, care părea îngrijorat. Colin: Șefu’, te simți bine?... Preferi s-o lăsăm pe altă dată? Mr Big (trăgând de nas, „adunându-se“): Nu, nu, e în regulă. Domnișoară Walsh, vreau să știți că țin la soția mea, Detta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
zile caniculă! Mai multe zile? Ce voia să spună? —Ce... când a început canicula asta? —Ha? — Când, în ce zi, a început să fie așa cald? —Joi. —Joi? Nu era chiar așa rău. —Marți. —Marți? Spus pe un ton foarte alarmat. —Duminică. —N-a fost duminică încă. Într-o altă zi. Nu știu cum îi zice. Tulburată, am luat-o încet spre casă cu punga de dulciuri. Povestea asta cu canicula nu era a bună. Fusesem așa cufundată în lumea mea încât, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
o criză cardiacă în față la Macy’s. Mda, a dat din cap, pe gânduri, asta o să-i spun. O să-l facem să se simtă vinovat și să ne dea apartamentul. Sper că nu îți descoperi instinctul ucigaș, am zis, alarmată. Doar de data asta. Să vedem dacă funcționează. Și, curios, a funcționat. Deși nu chiar așa cum speraserăm. Tipul de la agenție i-a zis lui Aidan: — Știu că ați trișat. Știu că minți. Dar îmi place că ai tupeu. Puteți avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
casă care se numea Piele. Silueta, care se apropia și putea fi distinsă prin geamul de la intrare, cânta ceva. —Tu ești vântul din aripile mele, a declarat ea cu o voce răgușită și ușor tremurată când a deschis ușa. —Laura! Alarmat, Hugo și-a încleștat mâna pe dosarele pe care le ținea sub braț. —Bună, sexosule! Ai o ruletă în buzunar sau ești doar bucuros că mă vezi? Nu doar replica era de prost gust. Nici hainele femeii nu erau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
i-o promisese n-avea să mai aibă loc. Asta plănuia Alice să-i spună. Dacă Hugo avea să mai apară vreodată. Auzind, dintr-odată, niște pași grăbiți, Alice s-a aplecat peste copii într-un gest protector. A privit alarmată cum, dinspre apus, o siluetă înaltă, cu mișcări stranii, se ițea împleticindu-se către ea. —Alice! —Hugo. Unde dracu’...? Supărată, Alice s-a scuturat de brațele care încercau s-o cuprindă. Recunoscându-și tatăl, Theo a început să plângă cerând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
era adânc și mai puternic decât lăsa să se vadă. Ursulețul era tot în fața lui, dar nu reușea să-l apuce. Hugo a simțit cum brațul puternic al apei începea să-l strângă din ce în ce mai tare și cu mai mare viteză. Alarmat, și-a dat seama că mormanul de bolovani de pe fund, de care se ancorase până de curând, era acum mult prea jos ca să mai poată ajunge cu picioarele la el. Și ce era și mai rău era că el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dispărut! A dispărut! Strigă suficient de tare pentru a-i atrage atenția lui Pată Neagră. Stătea cu aparatul de Înregistrat În mână, cu Încărcătorul gol deschis. Pată Neagră se apropie pentru a auzi despre ce anume era vorba. Oaspeții discutau alarmați. Din moment ce podul căzuse, reporterul nu avea cum să se strecoare și să fure caseta. Și nimeni din tabără nu ar fi putut să o ducă la poștă și să o trimită la GNN. —Poate că Într-adevăr o pasăre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Eu dorm sus.“ „Eu, la mijloc.“, m-a anunțat Maria. Negocierile se încheiaseră. „OK.“, am admis. „Rămân eu să mă lupt cu nașul și păienjenii.“ „Parcă ziceai că nu sunt păienjeni pe vagonul de dormit!“, a sărit Maria. Se uita alarmată, prin toate colțurile cușetei. „Mai ales iarna!“ „Glumeam.“ Am sărutat-o pe frunte, afectuos. Îmi plăcea s-o tachinez, iubeam să-i gestionez nesiguranța. În plus, profitam de micile momente în care uita lucruri din trecut, pe care i le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se apropiaseră. Erau haiducii. Peste două sute. Mihajlo Întârziase ca să poată aduna luptătorii din munți. Iar acum era lângă ea, În Încercarea nebună de a-l găsi. Poiana era mare, parcă nesfârșită. Erina auzi În urma ei zgomotul unei uși trântite, voci alarmate, și apoi șuierul săgeților. Doi din caii din apropierea ei se prăbușiră cu un nechezat dureros. - Hai, Murguleț... șopti tânăra, lipindu-se de coama calului și de trupul soțului ei. Hai, Murguleț... nu mă lăsa acum... Încă puțin... Calul necheză, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Își Înfundă capul Între umeri ca pentru a-și căuta protecție pe sub gulerul platoșei. - Am nevoie să știu ca să pot da ordinul de acțiune. - În noaptea asta. Trebuie să pătrundem Într-o biserică, replică Dante sec. - O biserică? exclamă omul alarmat. Nu am autoritate să intervin Într-un loc sfânt. Nici domnia ta nu ai. Ce-ți trece prin minte? Dante Își reținu pe buze o replică usturătoare. În fond, șovăiala căpeteniei nu era lipsită de temei. O incursiune pe pământ sfințit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din Toulouse. - Prietena ta a Întrebat-o de ce au venit aici? Pietra șovăi. - Martina nu e sigură că a Înțeles bine. I se pare că i-a zis... „pentru visul Împăratului”. Ba chiar „ultimul” vis. Lagia se amestecă și ea, alarmată. - Împărat? Ce au de-a face imperialii? Pe cine mi-ai adus În casă? Fără să o bage În seamă, priorul privea În gol, absorbit de ceea ce tocmai auzise. - Întrebați-o despre oglinzi, zise mai apoi către Pietra. Fata, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
jur deveneau din ce În ce mai lămurite. Sub portic era un du-te-vino frenetic. Se apropie de ușă și o deschise larg. Un soldat al șefului gărzilor apăru În prag cu sufletul la gură. - Vino, priorule! A mai fost un asasinat! - Unde? Întrebă Dante alarmat, ieșind În pripă. - La Santa Croce. În casa meșterului Alberto, lombardul. - Ce s-a Întâmplat? - Omul, meșterul... A fost asasinat În atelierul lui, vino! Priorul se urni cu mânia care Îi otrăvea sângele. Străjerii Încercau să Îi slujească drept escortă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
năzdrăvănie. Radu: Ei, hai, nu mai dramatiza și tu situația. Mama o să afle că ai fost cu mine. ML, dacă îl caută mama, te rog spune-i că este cu mine și că...(se întrerupe legătura radio) ML: (și mai alarmat): Trebuie să dau alarma în Cosmos! (la stația radio) Atențiune! Atențiune! Către toate centrele de zbor cosmic! Terra 5100 cu oameni la bord a pierdut legătura cu Pământul. Cerem ajutor la toate echipajele care se află acum în Cosmos (mesajul
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
cel capturat și întemnițat în cușcă. — Da, perfect. — Îți mulțumesc, îți sunt foarte îndatorat. Rozanov se ridică să plece și părintele Bernard îl urmă. Ușa bisericii hârșâi, scârțâi și bufni din nou. Părintele Bernard se așeză. Era uluit, măgulit, îngrozit, alarmat, mișcat. Ochii luminoși îi scânteiau mai puternic ca de obicei. Și începu, ca și Alex, să râdă încet, pe înfundate. Hattie Meynell ședea pe patul ei, în dormitorul internatului. Peste zi, fetele nu aveau ce căuta în dormitoare, decât atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
știi, sau poate nu știi că nepoata mea, Harriet Meynell, va veni să locuiască la Ennistone. — Da? Era prima oară că părintele Bernard auzea de existența unei nepoate. — Aș dori să te ocupi de ea. Părintele Bernard se simți brusc alarmat. Se gândea la o mucoasă obraznică. În orice caz, responsabilități, necazuri, pericole. Câți ani are? — Șaptesprezece, cred. Poate optsprezece. A fost până acum, la un internat. — Și ce doriți să fac? Părintele Bernard își imagina acum o americană zvăpăiată. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aici cu însoțitoarea ei. — Cu însoțitoarea ei? — O servitoare. Vor locui la casa de vară Papucul. Ăsta-i pavilionul, sau ce-o mai fi, din grădina Belmont, locuința doamnei McCaffrey. Părintele Bernard încuviință. Toată lumea cunoștea Papucul. Era, însă, în continuare alarmat. — Și ce o să facă? — Ce vrei să spui? — Cum o să-și petreacă timpul? O să lucreze, o să-și caute o slujbă, o să studieze, sau...? Vreau să urmeze o universitate englezească, dar s-ar putea să fie nevoie de cineva care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Hattie începu să râdă, un râs sălbatic, gemut, în timp ce-și scutura părul mătăsos, care-i năvălise peste obraji. De jos se auzi un sunet țârâit și apoi încă unul. Telefonul. Fetele se uitară una la cealaltă cu mirare, alarmate. Cine poate fi la ora asta? Du-te tu, Pearlie. Pearl se năpusti pe scări în papucii de casă. Hattie o urmă în picioarele goale, tălpile ei calde lăsând urme lipicioase pe parchetul lucios, frecat cu atâta zel de Ruby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
serios, n-o să se mărite cu el. Dar spre deosebire de stăpâna ei, Pearl intuise strania seriozitate a lui John Robert, neobișnuita intensitate a acestuia cu privire la Hattie, pe care n-o observa pentru prima oară și care o tulbura adânc. Se simțea alarmată, îngrijorată, geloasă. Și acum probabil că vor fi mulți tineri frumoși cărora ea le va deschide ușa și pentru care va trebui să fie invizibilă și bătrână. În America nu avusese niciodată senzația că ar fi o servitoare. — Dați-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se explica jetul de apă clocotită proiectat de Pârâul lui Lud. S-ar putea să se fi revărsat peste tot, poate că inundase toată țevăria asta și s-ar putea să izbucnească într-un torent. Probabil că erau cu toții foarte alarmați, altminteri n-ar fi uitat să închidă ușile. Pe urmă își spuse: „Dar unde-or fi? S-ar crede că nu mai există nimeni, că sunt absolut singur. Să fie... să fie morți cu toții, toți mecanicii de aici să zacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]