114 matches
-
Jill când taxiul rula deja pe strada neluminată. - La gară. - Dacă tipul ăla Îi scrie mamei... - N-o va face. Nimeni nu va afla nimic - În afară de prietenii și de dușmanii noștri. Se crăpa de ziuă pe orizontul marin. - Noaptea se albăstrește, a observat fata. - Și o face perfect, a completat critic Amory. Apoi, ca și cum abia Îi venise ideea: — Se apropie ora micului dejun. Vrei să mănânci ceva? - Mâncare! a izbucnit Jill Într-un râs vesel. Mâncarea ne-a stricat petrecerea. Cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
printre gene, la stelele care, sub lumina lunei, acolo undeva sus, departe, păreau un spulber argintiu. Clarul de lună în seara aceea era pal, delicat, difuz. Treptat, de la regiunile înalte prăfuite de lumină, nisipoase ca o plaje scânteietoare, atmosfera se albăstrea, până când albastrul se adâncea în tonuri calde și profunde, ce, singure, indicau pământul. Era feerie pe lume în noaptea când Mika-Le, ca un spirit malițios al umbrelor bizare din basme, pornise în lume. Mini nu auzea mersul trăsurii lor, dar
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
era ocrotitor. - Aprindem? întrebă Lina. Mini se uită repede la ceasul de mână și se liniști. - Abia patru! Nici chiar deplin!. Pentru tine ne-am grăbit, se scuză. O umbră învăluia fundul odăiei, dând farmec focului din sobă. pe când geamurile albăstreau lumina încă deslușită a înserărei geroase. Odaia asta era o dezmoștenită, avea o sobă de zid și lampă cu petrol. Amintiri provinciale pâlpâiau astfel în jur. Toată istoria gospodărească a Moldovei licărea subt poclitul abajurului de porțelan sau în tăciunele
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
și se simt prin stelele căzătoare. Aerul trist, împrăștie singurătățile vremii în imaginea unui chip ceresc ce se petrece prin ploile înserării. El, n-a avut timpul să-l oprească și nici certitudinea că ar mai putea iubi în jumătățile albăstrite de dragoste. SALCIE DEZROBITĂ DE ÎNGERI Domnului regizor ANDREI CĂTĂLIN BĂLEANU SALCIE DEZROBITĂ DE ÎNGERI Mi se aștern pagini înfometate și triste, peste ochii mei ce-și dăscăleau în surdină durerea, prin geamuri transparența luminilor pierdute în imaginea unei clipe
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
tresăriri aglomerate de somnuri... Peste trupul tău, ochii scăldați în rugina iubirilor, îți așezau sub picioare, harul stăpânit de lună, în toate cetățile pustiite de vânturi. Un gol arzând mă sugrumase până când mi s-a scurs, sângele dorurilor peste clipele albăstrite de timp. Câtă absurditate, să pot să caut regi de ceruri, în această siderală întâmplare de-o clipă, ce-mi sapă canale pietrificate-n venirea ta, peste surprizele nopții de aer, venirea ta, salcie dezrobită de îngeri. REGI DE CERURI
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
se naște, și-mi pipăie prin brațele trecătorilor acea putere a îngerilor, ce nu m-a părăsit niciodată, în calea tuturor dezamăgirilor și ele destul de furtunoase. Ei ce au cules toate amestecurile vegetale în care am tulburat setea unui fum albăstrit de trecut. Ei, ce prin florile îmbătrânite, salvează gândul încremenit, în care voi continua să luminez prin această rană a stelei morbinde. ESENȚA DIVINITĂȚILOR ASTRALE Domnului avocat Gabi Buculeasa În glasul nopții, sufletul dorului împachetat în fulgi de stele îmi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
când, din CER Dumnezeu te privește și-ți binecuvântă harul și puterile tale de ființă nemuritoare. Și cine să înțeleagă toate aceste taine ce numai genele norilor le întrevăd prin rupturi de CER și CUVÂNT, de speranțe plânse, de aglomerări albăstrite de gând, Și prin picăturile de rouă a unui ținut de viață însingurată unde doar memoria celor iubiți, mai revine în ajutorul sufletului plâns și așezat într-o dezordine totală a acestei lumi ce se vrea a fi perfectă din
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de marmoră a TĂCERILOR. Nerăbdătorii sângelui s-au amestecat cu vocile EULUI și mi-au ieșit în întâmpinarea sensului. Cu emoția pierdută în glas am spus pentru prima dată că moștenirea ninsorilor e asemeni blestemului ce mă adoarme în apropierea albăstrită de Dragoste. Zărindu-te prin ocheane de Zori am băut diminețile triste ale Renașterii ce mă stropeau cu verdețuri din substanța Dragostei flămânde. RĂSUFLARE DE VREMI E noapte, frumoasă noapte... Închid ochii să pot să te gândesc mult mai aproape de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
muream odată cu terminarea unei idei preconcepute de tămâioasa aberație a prezentului. În dărâmarea colosului am murit înainte de a vedea ce albă era noaptea înecată în pietrele mărilor... LACRIMI ARSE DE TOAMNĂ în memoria prof. Alexandru Poamă După ce am plecat, norii albăstriți de pustiu își despleteau mireasma durerilor. Mirosea a viteze îmbătrânite-n trupurile dealurilor. În sângele meu dragostea avea plânsul pământului și aduna în lacrimi numai ceruri de liniști. Prin demonii urâcioși și bâlbâiți pășeam cu luare aminte împiedicându-mă de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
nici o direcție precisă, amintește-ți de acea dimineață fără întoarcere când am plecat și nu ți am zâmbit, amintește-ți de ploile iubirilor mele care te-au spălat de ai rămas curat în flacăra pârjolită a dragostei. Ca un deșert albăstrit de durere, sufletul meu e înghețat de trecut sufletul meu e înfometat de vedenii își șterge trupul cu zâmbetul stelelor și întreabă universul de ce ai plecat, m-ai abandonat în ghearele morții și nu mi-am dat seama că ar
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
o taină de soare Inima mea e un clopot de cer Ce-mi transformă despărțirea-n uitare Prin gândul de secol înserat de-un mister. Iarna a venit ca un nor de tăceri, Suflet de timp despletit peste-o noapte Albăstrită de vise și adânci mângâieri Prin zăpezi infinite și dureri însetate. Iarna a venit ca o lume de dor, Mi-a lăsat moștenire trăirea, Din pământul de neam gânditor Prin trupul de stea nesecată-i iubirea. TRUPUL DE NĂMEȚI Mă
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
durerii-n ERES, Și-n amiezi flămânde, o viață-mi cuvântă,... Cum să opresc timpul în spații? Și să-l mângâi cu o privire de zori, Și-n ploile anilor, printre generații, Să rămân nemurirea CEȚOASĂ DE SORI.... 28-03-1999 SUFLAREA ALBĂSTRITĂ DE GÂNDURI domnului pictor Dabija Dab Poate a fost de-ajuns o singură noapte, Să te privesc ca un luceafăr prin nori, Depărtările, au rămas o țărână de șoapte, Și-n înnoptările albe, o răsfirare de sori... Poate a fost
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
Depărtările, au rămas o țărână de șoapte, Și-n înnoptările albe, o răsfirare de sori... Poate a fost de-ajuns o întâmplare, Ca viața să ne despartă de CÂNTURI Și-n arcuiri de stele, aceeași zare, Te condamnă-n suflarea albăstrită de gânduri... Poate a fost de-ajuns să te visez, Cum îți împachetezi delirul de zori, Și-n așteptările dragostei, aidoma mă vezi, Ca o HAITĂ DE STELE, prin tainicul dor,... 02-12-1999, 1100h SIMFONII ACERBE domnului pictor Dabija Dab Eu
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
născut și a murit în patul ăsta corabie; mai târziu i l-a dat mamei, care și-l scotea, din când în când, de pe deget și mi-l dădea să mă joc cu el) în întuneric, geamănă cu ochii mamei, albăstriți de un plâns neîntâmplat, sticlos ațintiți către o prerie a ei. David adormit la ea în brațe, cu mânuța lui mică, pe care tot nu a atins-o nimeni, strânsă în jurul unei șuvițe din părul ei. Eu, brusc transformat în
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Grămada de jar spori, în Țarina Baisei, lăbărțându-se, sub malul de lut, îngustat de distanță, taină nouă, ațâțătoare de neliniști. Frunzele de porumb fâșâiră, în fine, ca niște șuvițe de tinichea, pe cărare și, la pârleazul din fundul grădinii, albăstri stins bereta de vânător de munte și ochii iscoditori ai lui Marin Tărniceru. Colegul de armată, Marin Tărniceru, fusese militar nou, în trupele de grăniceri, ca și Nicanor, dar folosea, cu plăcere, bereta de fost vânător de munte, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
se numesc? - Sunt curcani, care mănâncă furaje combinate din făină de porumb, grâu și floarea soarelui, dar și lucernă crudă. Cresc mari la zece-douăzeci de kg, au gușă cu mărgele, iar când se sperie încep să strige: glu-glu-glu, gușa se albăstrește de la mărgele, se umflă în pene, dar nu fac rău. - Câinele consumă carne? - Da, de ce întrebi?Tu nu vezi, cum se plimbă curcanii în jurul câinelui? Și mănâncă din castronul lui, iar câinele îi tolerează. - Îți explic eu despre ce este
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
uite la mine. Mă gândisem că e o poză destul de provocatoare. Dar Chris nu m-a privit. După care am simțit cum vârful limbii începuse să-mi amorțească din cauza gustului cernelii. Câh! îngrijorată, m-am întrebat dacă nu mi se albăstriseră dinții. Din ziua precedentă, îl urmărisem cu mare atenție pe Chris ca să-mi dau seama dacă Helen reușise să-i câștige inima mai mult decât mine. Chris nu fusese neprietenos. Mă tratase cu aceleași conversații amuzante și îmi oferise, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și pe fetele fugite, de la gară. Lângă mine, la masa lungă, Zina îți face milă să te uiți la ea cum trebuie să scrie declarația: stacojie la față, bagă pixul în gură cu capătul care scrie, își dă cu limba albăstrită pe buze, își crăcește coatele în toate părțile, e clar că scrisu-i treabă grea. Când am ieșit din odaia îmbâcsită, în mod clar o clasă reamenajată, până și cu tabla pe un perete întreg și cu harta fizică a României
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
meriți! Uite!... Cu furie oarbă cuțitul de bucătărie străpungea! Putoarea dracului! Putoare! Putoare! Putoare!... Daniel privea drept în sus cu ochii larg deschiși. După atâta timp și după atâta durere în suflet tavanul ar fi trebuit să înceapă să se albăstrească încet-încet de la lumina firavă a zorilor. Dar uite că rămânea negru ca smoala. Luna apusese. Dinții i se descleștaseră de mult. Repetentul după... Femeia necunoscută, cu silueta ei elegantă, înaltă, zveltă, se îndepărta pe strada... Ia te uită! Nu mai
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
pic înclinat pe un umăr. Pielea ei avea dimineața acel miros cald, precum soarele care se răsfrânge pe fața de masă albă ca laptele într-un restaurant liniștit de lângă plajă, în luna de miere. Soarele a pătruns prin draperiile albastre, albăstrindu-i pielea. Albăstrindu-i buzele. Genele îi stăteau coborâte pe obraji. Gura îi zâmbea ușor. Încă adormit, i-am luat ceafa în palmă, i-am aplecat capul pe spate și am sărutat-o. Își ținea gâtul și umerii așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
un umăr. Pielea ei avea dimineața acel miros cald, precum soarele care se răsfrânge pe fața de masă albă ca laptele într-un restaurant liniștit de lângă plajă, în luna de miere. Soarele a pătruns prin draperiile albastre, albăstrindu-i pielea. Albăstrindu-i buzele. Genele îi stăteau coborâte pe obraji. Gura îi zâmbea ușor. Încă adormit, i-am luat ceafa în palmă, i-am aplecat capul pe spate și am sărutat-o. Își ținea gâtul și umerii așa de lejer și relaxat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
nu-i răspunseseră nimic. Apoi își aduse tașca și se așeză pe bancul la care lucra, începuse să mănânce, când îl zări în apropiere pe Saïd, culcat pe spate pe un morman de așchii, privind în gol către geamurile înalte albăstrite de cerul care începuse să-și piardă din strălucire. Îl întrebă dacă prânzise. Saïd îi spuse că a mâncat niște smochine. Yvars se opri din mestecat. Tulburarea care nu-i dădea pace după întrevederea cu Lassalle i se risipi dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
văzuse câteva lumi și întinderea înstelată dintre ele își dădu sfârșitul, mulțumit pentru sine și trist pentru cei din jur, în pulberea pământului din care se ridicase pe picioarele lui, prunc, întîia oară. EPILOG Stelele începeau să piară, cerul se albăstrea. Prin, fereastra deschisă larg intra miros de liliac. Se auzea la răstimpuri un vuiet surd și prelung. În încăpere era aproape întuneric. - Ce-i asta? răsună un glas îngrijorat. - Liliac, răspunse alt glas. - Nu asta... vuietul acela surd! Celălalt începu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-l, doar așa o mai vede pe maică-sa. Și chiar o văzuse, ca niciodată, adormită și goală, întinsă pe masa din mijlocul încăperii. Doar că nu pregăteau o împărăteasă, ci un trup țeapăn, cu sâni căzuți, cărora li se albăstriseră sfârcurile. La mama lui moartă văzuse primul lotus de carne, întredeschis între pulpe, pe care femeile îl îndesară cu cânepă. Urmaseră nările, rectul, urechea ei dreaptă, pe urmă cea stângă, fiindcă, după credința Profetului, nicio deschizătură a păcatului nu făcea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
legănându-se în ureche, sclipirile soarelui sau un uliu în zbor. Într-o dimineață, văzu în clar locomotiva și trenul, și pe urmă cortina căzu la loc. Locuia într-o ceață irizată și albă, care câteodată devenea gri ori se albăstrea ca hârtia de turnesol. Respira sub un voal de cașmir, care i se lipea, uneori, de nări. Căci erau și zile când se temea și i se părea că trăiește sub apă, fiindcă lumea îi rămânea camuflată, nu îi mai
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]