419 matches
-
Copoului. Au amândoi veșmintele pline de praful unei Europe pătimașe, sfâșiate de lupte intestine, trăind timpuri manieriste, decadente, în care-i era frică omului să iasă din casă după ora 9 seara. în umerii și-n mânecile sutanelor au praf alburiu de Italia, cu miros de citrice și măslini, în faldurile de pe lângă trup praf gălbui de Balcani care intră în țesătură și nu mai iese, oricât te scuturi, iar la poale, mai proaspăt, praf strămoșesc de Pașcani pe care-l poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Întins pe treptele de la intrare, călcau sandale de argint și pantofi de lac. „Era frumoasă iară el bogat...“ cînta tanti Marie și mama mare făcea terț. Parcă te și plictisești de la o vreme de atîtea imagini plămădite dintr-un fum alburiu, parcă derulezi negativul unui film, parcă umbli fastuos pe Calea Regală și salamandre speriate țîșnesc din Încîlceala de tulpini tiranice care ștrangulează ruinele. Vezi bătrîni costelivi țintuind cu privirea un zid ce Își arată impudic tapetul roz cu crini sidefii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
țopăise ca un cocoș neajutorat, agitînd brațele ca niște aripi ciuntite. Apoi Își ridică ușor privirea În direcția În care mulțimea Își Înălțase capul, și-l zări iarăși pe Simon Magul. Acum silueta i se deslușea clar sub un nor alburiu, aducînd c-un vultur uriaș, numai că nu era vultur, ci om, Își răsfirase brațele și picioarele, deși nu puteai spune, cu mîna pe inimă, că făptura aceea care se apropia de nori era chiar Simon zis Făcătorul de Minuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
al lui Simon Făcătorul de Minuni răzbise pînă-n nori; o pată neagră, pe care pentru o clipă o pierdu din ochi, dar care acum, pe fundalul lăptos al norilor firavi, se contură iar, ca apoi să se mistuie În Încețoșarea alburie. Liniștea mai dură o clipă, după care, din mulțime, răsunară suspine de slăvire, oamenii se lăsară În genunchi făcînd mătănii, ținîndu-se cu mîinile de cap, cuprinși de extaz. PÎnă și cîțiva din ucenicii lui Petru se Înclinau În fața minunii păgîne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
soare, lumina vieții și a limpezimii? La Început fusese sineliul bolții cerului, depărtat, străluminat se seninul dinlăuntrul său, de deasupra capului său, azuriul potolit al mării liniștite și limpezi de după maree; apoi zări În sineliul blînd al cerului cîțiva nori alburii, ce n-aduceau nici a miei, nici a cireadă, albă cireadă cerească păscînd, ci doar a fuioare de lînă albă plutind pe mareea azurie a bolții cerului, atît cît ochiul să nu se Îndoiască de albastrul cerului, atît cît sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
arcade de piatră, erau acolo, doar să Întindă mîinile care zăceau inerte de-a lungul trupului său vlăguit, Într-o stare aproape letargică. Printre arcade, În locurile unde crăpase piatra, se mai iveau cîte-un smoc de iarbă verde, cîte-o rădăcină alburie și răzlețită ori cîte-o frunză ruginie de ferigă crescută În piatră; nu, ăsta nu mai era vis! Soarele acela secționat de umbra liniilor din bolta arcadelor, feriga, iarba, mușchiul de vegetație, toate la Îndemîna lui, nu, Într-adevăr, nu puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Dar pe galere am văzut și mai mari. - Nu În felul cum arată se află minunăția. Ci În sursa luminozității sale. Aceasta. Scotoci din nou prin dulăpior, de unde scoase un clondir astupat. Prin suprafața de sticlă se Întrezărea o substanță alburie, nisipoasă. Ținând-o cu grijă, o apropie de chipul poetului, pentru a o putea observa mai bine. - În ultimii săi ani de viață, Elia aprofundase studiile de alchimie: acest praf e ultima sa descoperire. Dar nu a vrut să Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lase să i se scurgă În același timp secrețiile din vagin, din anus și din gură, era unsă cu ulei de bebeluși, obligată să spună de nenumărate ori „Mi-e rușine de mor“. Părul năclăit de spermă căpătase o culoare alburie. Cu toate acestea, femeia Își arcuia spatele și mai tare, cu semeție, șoptind În direcția mea: „Tu nu știi ce-i dragostea“, fără a Înceta să zâmbească. Cu o clipă Înainte să mi se taie filmul, am avut impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
pe el. Dintr-o dată îmbrăcămintea lui se acoperi cu o peliculă gri-argintie, sclipitoare, dar moale la pipăit și elastică. Își puse și piatra albastră pe cap, care se transformă într-o cască ce-i acoperea capul până la umeri. Un văl alburiu îi căzu pe tot trupul făcându-l invizibil. Apoi, scoase cornul sunând prelung din el prin care chemă vânturile și nisipurile fierbinți. - Acum, să poftească tolomacul ca să-l căsăpesc! Și începu să facă salturi uriașe, aruncând și el țipete războinice
MĂRŢIŞOR-14 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1504 din 12 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363014_a_364343]
-
sau citite iar prin materia cenușie a creat, în noi dimensiuni existențiale, prezentul imaginar. Stafiizarea o accept ca un termen nou în definirea a ceea aș dori să însemne desprinderea eului de trupul care rămâne lipsit de umbră pe pământ, alburiul care se zbate între ceea ce a fost și ceea ce îi creează neliniștea în acceptarea unui fiind al nefiindului. Eul rămâne încorsetat, nematerializat, într-o carapace a unor energii furibunde și ascunse, între pământ și cer. Eul este sufletul evoluat însă
STAFIIZAREA EGOULUI ŞI DEMITIZAREA NEFIINDULUI de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360824_a_362153]
-
și pe mare. Marea este foarte liniștită, de culoare albastră cu nuanțe de verde sau roșietice. Deasupra noastră cerul este bleu senin, acoperit spre orizont de nori albi. Valurile au strălucirea cioburilor de oglinzi. Orizontul pare difuz, contopindu-se în alburiul norilor. Dealul din spate, împădurit își pierde conturul. Pe marea strălucitoare și pe cer se reflectă chipul de un verde întunecat al dealului a cărui culoare albă de la poale nu se mai distinge. Dealul își pierde identitatea, pare doar o
BALCICUL INIMILOR NOASTRE de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1601 din 20 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/367651_a_368980]
-
cu jeturi de raze, încât săreau scântei din capetele lor, în tunete asurzitoare. Se luară la trântă, se apucară de cămeșoaie, rupându-le în bucăți, se încolăceau, se răsuceau, iar în urma încleștării lor zburau prin tot cerul flendurile vineții sau alburii. Viteazul Nor Alb apucă de plete un lungan cu armură plumburie, îl învârti de câteva ori ca pe o praștie și-l aruncă cu putere în mijlocul zdrențăroșilor vineții, rostogolindu-i unul peste altul, de zburau armurile de pe ei. Aceștia, când
MĂRŢIŞOR-19 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1519 din 27 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367844_a_369173]
-
Ediția nr. 1499 din 07 februarie 2015 Toate Articolele Autorului Capitolul XVI Mărțișor vorbește cu Soare-Împărat Prin peretele străveziu al cuptorului, siluetele lui Mărțișor și Norocel se zăreau ca două fantome, năluci agitate ce se mișcau de colo-colo prin ceața alburie. Strigau disperați, dădeau cu pumnii în pereții cuptorului și erau într-o permanentă mișcare. Peisajul acesta îi dădu fiori căpitanului Foc-Nestins, care ordonă căpcăunului din zona apropiată: - Ce te holbezi? Scoate-i imediat din cuptor! Căpcăunul execută, apăsând butoanele care
MĂRŢIŞOR-12 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1499 din 07 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367953_a_369282]
-
precis lângă muntele Tâmpa. Coamele verzi de brazi înfiorează firea, îmbie gândul, mângâie inima. Iar cerul este pictat cu albastru de lapis lazuli și e presărat, ici-colo, cu bucle de părâu, alături de niște scame parcă făcute din vata unor norișori alburii, dantelați cu sidef pe margini. Un nor ceva mai gri, s-a oprit undeva de-asupra Tâmpei și-i mângâie crestele care, la rândul lor, parcă fumegă din vechile păduri Brașovene... Se-aude cumva și o doină, iar din depărtări
CA LA TEATRU, MADAM ! de RONI CĂCIULARU în ediţia nr. 2077 din 07 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/367708_a_369037]
-
aflau înconjurate de grădini și de livezi cu pomi fructiferi. Gardurile, văruite în alb, despărțeau gospodăriile de străzile prăfuite în care, toamna și primăvara, bălțile formate de-a lungul mahalalelor strîngeau în mâlul lor broaștele, care orăcăiau liniștite sub cupola alburie a cerului ca sub un clopot uriaș de sticlă, iar vara, cînd soarele ardea cu putere, praful înecăcios se ridica deasupra capetelor oamenilor, în urma trăsurilor și a căruțelor cu coviltir ale negustorilor ambulanți, a vântului ce se stârnea ca din
MĂRGELELE DIN CHIHLIMBAR (ROMAN ISTORIC) de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 211 din 30 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366889_a_368218]
-
n-a putut să spună nimănui ce visase. Iar după ce a fost ucis „conducătorul”, nici atât. Lumea l-ar fi crezut nebun. După ani și ani, prin toamnă, a rămas din nou peste noapte în peșteră. A adormit. O formă neclară alburie îi povestea că e vremea ca țara să se elibereze de ciuma, care se întinsese peste toată țara. A stat și s-a gândit, și s-a gândit, mult timp. Abia, când a început balamucul cu alegerile din toamnă s-
TABLETA DE WEEKEND (186): GAŞCA POLITICĂ de SERGIU GĂBUREAC în ediţia nr. 2243 din 20 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368774_a_370103]
-
-ne de sus din pod sau cățărându-se în cireșul mătușii, ori gol atunci când mama l-a lăsat fără haine la scăldat în Ozana cea liniștită... (...) Se lăsa din nou seara, o seară de început de toamnă, și norii mari alburii, auriți de lună, acopereau aproape tot cerul, nemișcați pe fondul albastru. Pe Valea Prahovei, luna nouă cobora pe orizontul verde-albăstrui, stelele sclipeau deasupra munților. Muntele era întunecat de umbră, dar la dreapta și la stânga, în vale, peisajul se desfășura magnific
VACANŢE, VACANŢE...ROMÂNIE, PLAI DE DOR... de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1305 din 28 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349516_a_350845]
-
verzui și umbrele negre ale stâncilor se conturau clar pe pământ; câmpurile de miriște în depărtare aveau un reflex ca de apă, și tot peisajul de la munții îndepărtați învăluiți în aburi argintii, până la profilul negru al orașului desenat pe norii alburii și nemișcați, ca niște blocuri de metal, părea cufundat într-un vis fantastic. De la fereastra trenului deslușesc amănunte pe care mai înainte nu le-am observat, deși am străbătut de nenumărate ori acest traseu. Dincolo de casele pe lângă care trece calea
VACANŢE, VACANŢE...ROMÂNIE, PLAI DE DOR... de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1305 din 28 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349516_a_350845]
-
îngălbeniseră ca sânzâienele, și așteptau să fie tăiați, făcuți snopi și puși în fânărie pentru vite. Bruma de grâu ce se făcuse, nu le ajungea bieților oameni nici măcar pentru câteva luni. Norii se răsuceau cocoloașe-cocoloașe, ca niște funii mari: când alburii, când negri ca balaurii, de ziceai că o să cadă ploaia cu găleata, dar cum veneau, așa se și topeau... odată cu speranța țăranului care și-o pierduse în rugăciuni la Cel de Sus, ca să se milostivească odată și să ude pământulnul
ULTIMA SPOVEDANIE (PARTEA ÎNTÂIA) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 957 din 14 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/350387_a_351716]
-
pe drumul sinuos de pe marginea prăpastiei, bucurându-mi ființa temătoare cu panorama splendidă și misterioasă a pădurilor de brazi, a apelor repezi și curate de munte, a văilor înecate în verdeața ce îmbrățișează așezări omenești, ascunse și învălurite de ceața alburie disipată de razele învingătoare ale soarelui și, ultima, defileul apei Bistriței cea năzuroasă, susurând grațioasă în liniștea înfiorată și spășită a trecătorilor strâmte, furișate pe sub stâncile înclinate într-o tandră apropiere, parcă sărutând seninul cerului. Am pășit smerită, ca într-
CĂLĂTOR PRIN BUCOVINA DE ELIZA ROHA de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1326 din 18 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/349434_a_350763]
-
S-a înțeles? - 'Țeles, Majestate! bătu călcâiele Negru-Cioară. - Atunci, marș la datorie, că pun mâna pe bici! Cei doi făcură stânga-mprejur și ieșiră în viteză din sală. Împărăteasa își luă biciușca și ieși pe o fereastră, ca o fantomă alburie, zburând în mare viteză pe deasupra Palatului de Gheață Veșnică, peste Valea Troienelor Uriașe și peste Cetatea Vulturilor pe care azvârli un munte de zăpadă și gheață spre disperarea bieților prieteni ai lui Mărțișor. După ce străbătu și Țara Norilor, lăsând în urma
MĂRŢIŞOR-23 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1527 din 07 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350052_a_351381]
-
din care spulberau prin ceruri fulgii de nea și revărsau pe pământ munți de zăpadă. Altă namilă, butucănoasă, cu fălci bolovănoase avea gura mare cât o peșteră. Când se înfuria, ochii îi ieșeau din orbite, se măreau ca niște faruri alburii, fălcile i se umflau ca niște baloane uriașe. Plutind prin depărtări, hăulind și urlând asurzitor, din gura-i căscată șuiera vijelii printre dinții rari ca niște colți de stâncă, spulberând totul în cale, într-un zgomot infernal. Era înzestrat cu
ROMANUL FANTASTIC MĂRŢIŞOR- FRAGM.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350126_a_351455]
-
de babe? Șefa lor era Baba Cloanța Cotoroanța, cea mai fioroasă, arcuită ca o seceră, , nasul ca un cioc de barză, în gură doar doi dinți de oțel, ca niște ghimpi, zburând călare pe o mătură purtată de doi nori alburii. Cu un mănunchi de nuiele plesnea norii, șuierând afurisenii. Și ținea Cloanța la chilia ei o namilă de lup, cu colții mari de oțel, care ronțăia copacii cei mai groși ca pe morcovi. Îi zicea LUPUL COLȚ FIOROS, cățelul Cotoroanței
ROMANUL FANTASTIC MĂRŢIŞOR- FRAGM.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350126_a_351455]
-
să-mi aduceți la palat jumătate din mărfurile pe care le vindeți, ca să nu mă obosesc eu să vi le iau pe toate! Vai de acela care va încerca să mă înșele! Îl fac țăndări! Și dispăru ca un fum alburiu. -Va urma- Referință Bibliografică: Romanul fantastic MĂRȚIȘOR- fragm.1 / Năstase Marin : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1471, Anul V, 10 ianuarie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat
ROMANUL FANTASTIC MĂRŢIŞOR- FRAGM.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350126_a_351455]
-
au plecat să doarmă sub fruntea cerului sau dincolo de ea. le recheamă lupii albi ai gândurilor noastre. noi nu le auzim. nu cunoaștem freamătul firelor de blană de pe coama albă, înfiorată de vântul pădurilor. inelele copacilor recunosc alergarea până la verdele alburiu curgând neîncetat prin trunchiurile copacilor, până la nașterea unui poem... al redescoperirii vieții într-un romb de jad... înflorește crucea o talpă adânc înscrisă în pânza de apă argintie și-a uitat pasul pe suprafața lucios-transparentă. peștii au încercat să fugă
PROZĂ LIRICĂ ŞI POEZIE de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 374 din 09 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361899_a_363228]