151 matches
-
e Malachia, ediție îngrijită de A. Cataldo (Coll. di testi patr. 60), Città Nuova, Roma, 1986. Fragmente: Psalmi: PG 69, 717-1273; alte fragmente despre Vechiul Testament: PG 69, 641; 680-697; 1277-1293; 70, 1452-1461. Comentariu la Ioan: P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium. Accedunt fragmenta varia necnon Tractatus ad Tiberium diaconum duo, 3 vol., Oxonii, 1872 (retip. Culture et civilisation, Bruxelles, 1965); trad. it.: Cirillo di Alessandria. Commento al vangelo di Giovanni, ediție îngrijită de L. Leone, 3 vol
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
1858 (ediție); Idem, A Commentary Upon the Gospel According to St. Luke, by St. Cyril Patriarch of Alexandria now first translated into English from an Ancient Syriac Version, 2 vol., Oxford, 1859 (trad.); pentru omiliile 1-80: J.B. Chabot, S. Cyrilli Alexandrini Commentarii in Lucam. Pars prior (text) ed. I.-B. Chabot (CSCO 70), Parisiis; Lipsiae, 1912 (retip. Louvain, 1961); (trad. lat.) R.M. Tonneau (CSCO 140), Louvain, 1953. Comentariu la Matei, fragmente: J. Reuss, Matthaeus-Kommentare aus der griechischen Kirche (TU 61), Akademie-Verlag
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Lipsiae, 1912 (retip. Louvain, 1961); (trad. lat.) R.M. Tonneau (CSCO 140), Louvain, 1953. Comentariu la Matei, fragmente: J. Reuss, Matthaeus-Kommentare aus der griechischen Kirche (TU 61), Akademie-Verlag, Berlin, 1957, pp. XXXIV-XXXIX; 153-269; fragmente despre Pavel: P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium, cit., III, pp. 173-440; Cirillo di Alessandria. Commento alla Lettera ai Romani, ediție îngrijită de V. Ugenti (Coll. di testi patr. 95), Città Nuova, Roma, 1991. Despre exegeza lui Chiril: A. Kerrigan, St. Cyril of Alexandria
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Unului-născut: G.M. de Durand, Cyrille d’Alexandrie. Deux dialogues christologiques (SChr 97), Cerf, Paris, 1964, pp. 188-301 (cu intr., note și bibliografie); utilă, întrucît reproduce la început Despre dreapta credință și Despre întrupare, este și P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli archiepiscopi Alexandrini De recta fide ad Imperatorem, De incarnatione Unigeniti dialogus, De recta fide ad principissas (etc.), Oxonii, 1877 (retip. Culture et civilisation, Bruxelles, 1965), pp. 1-153. Despre dreapta credință ad Dominas: ACO I, 1, 5, pp. 62-118. Despre dreapta credință ad
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
orientali: ACO I, 1, 7, pp. 33-65. Apologia contra lui Teodoret (= Epistola către Evoptsios): ACO I, 1, 6, pp. 110-146. Explicarea celor douăsprezece capitole: ACO I, 1, 5, pp. 15-25. Contra lui Diodor și Teodor: P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium, cit., III, 492-537 (și cf. CPG III, pp. 5229). Studii: L. Abramowski, Der Streit um Diodor und Theodor zwischen den beiden ephesinischen Konzilien: ZKG 67 (1955/1956), pp. 252-287. Cristos este unul: G.M. de Durand, SChr
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Armenian Version of Revelation and Cyril of Alexandria’s Scholia on the Incarnation and Epistle on Easter, London, 1907, pp. 95-143 (în armeană), pp. 168-214 (trad.). Versiunea siriacă a fost colaționată și citată în aparatul critic de Pusey, S. Cyrilli Alexandrini Epistolae tres oecumenicae, Libri quinque contra Nestorium, XII capitum explanatio (etc.), Oxonii, 1875 (retip. Culture et civilisation, Bruxelles, 1965), pp. 498-579. Contra sinuziaștilor: fragmentele grecești în R. Hespel, Le florilège cyrillien (Bibliothèque du Muséon 37), Louvain, 1955, pp. 138-150; trad
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
florilège cyrillien (Bibliothèque du Muséon 37), Louvain, 1955, pp. 138-150; trad. lat. a fragmentelor siriece PG 76, pp. 1427-1435; fragm. lat. ACO IV, 1, p. 109. Contra celor care afirmă că nu trebuie aduse ofrande...: P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium, cit., III, pp. 541-544. Contra celor care nu vor s-o recunoască pe Sf. Fecioară ca Theotokos: ACO I, 1, 7, pp. 19-32; ed. text și trad. it.: Trattato „Contro quelli che non vogliono riconoscere la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în PG 76, pp. 503-1064, cu fragmentele din cărțile XI-XIX editate de A. Mai în 1844; variantele stabilite de Aubert se află tot aici, pp. 1453-1464. Fragmente ulterioare în C.J. Neumann, Iuliani imperatoris librorum contra Christianos quae supersunt. Insunt Cyrilli Alexandrini fragmenta Syriaca ab E. Nestle edita, Lipsiae, 1880; pentru alte fragmente, cf. indicațiile din CPG III, p. 5233; de asemenea, E. Masaracchia, Giuliano imperatore. Contra Galileos. Introduzione, testo critico e traduzione (Testi e commenti 9), Ediz. dell’Ateneo, Roma, 1990
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în colecțiile sinodale sînt publicate în ediții critice în ACO I. Unele dintre cele mai importante, precum și o ediție a scrisorilor referitoare la antropomorfiți alcătuită pe o bază manuscrisă mai amplă decît aceea a lui P.E. Pusey (S.P.N. Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium, cit., III, pp. 545-607) se găsesc, cu o traducere în engleză, o consistentă introducere și note, în L.R. Wickham, Cyril of Alexandria. Select Letters (Oxford Early Christian Texts), Clarendon Press, Oxford 1983. h) Principalele scrieri neautentice
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
au și deschis lucrările la 8 octombrie, a aprobat Tomul lui Leon și a promulgat în sesiunea a cincea (25 octombrie, în prezența împăratului) un decret dogmatic în care era adoptată formula „un singur ipostas”, net antinestoriană și preferată de alexandrini, însă, în același timp, se afirma că Cristos este „cunoscut în două naturi fără confuzie, fără schimbare, fără diviziune, fără separare și fără ca deosebirea dintre cele două naturi să fie eliminată din cauza uniunii”. Expresia „în două naturi” provenea din Tom
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dedicat celor care au dat o formă scrisă liturghiei, de la Clement din Roma la Vasile, a fost compus cu siguranță mult după Proclus. Proclus a adoptat o poziție prin care încearcă să se situeze între tezele antiohienilor și cele ale alexandrinilor. Refuză să accepte că Maria a dat naștere unui simplu om ori unui Dumnezeu (omilia 1); proclamă un singur ipostas, ceea ce îl apropie de Chiril (antiohienii ar fi vorbit mai degrabă de prosôpon), dar și două naturi, ceea ce îl disociază
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să găsească o cale de mediere între cristologia antiohiană și cea alexandrină, dar mai mult la nivelul politicii ecleziastice decît al elaborării teologice și mai ales sub forma unor concesii față de poziția alexandrină; astfel, mărturisirile sale de credință preiau de la alexandrini formulele „două naturi” și „un singur ipostas”, completîndu-le cu „un singur prosôpon”, termen favorit al antiohienilor, care însă, în acest context, are un rol mai degrabă marginal. Bibliografie. Toate documentele menționate se găsesc în fasciculele ACO II (actele de la Calcedon
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Origen. Pare să fie o contrafacere. Din cele spuse pînă acum e limpede că Procopius nu poate fi considerat un adevărat exeget; cel mult se poate observa că izvoarele pe care le folosește sînt mai cu seamă scrieri ale exegeților alexandrini (chiar dacă am văzut că, dintre istorici, este citat mai ales Teodoret). Alte opere sînt: un Răspuns la capitolele teologice ale neoplatonicului Proclus, scriere din care s-a păstrat doar un fragment (însă atît autenticitatea fragmentului, cît și existența unei opere
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
diferență semnificativă de ordin formal. „Asiaticii” nu dispun în abordarea textelor sfinte de o metodologie propriu‑zisă, bine structurată și clar definită. Ei practică în mod obișnuit improvizația, în limitele îngăduite de tipologia tradițională, și acceptă foarte adesea sensul literal. „Alexandrinii” - în speță Clement și Origen - formați la școala polemicii antignostice, dispun de o metodă hermeneutică extrem de bine pusă la punct și extrem de omogenă. Improvizația, în limitele tradiției, practicată de „asiatici” este înlocuită, în cazul „alexandrinilor”, cu o improvizație „artistică”, de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acceptă foarte adesea sensul literal. „Alexandrinii” - în speță Clement și Origen - formați la școala polemicii antignostice, dispun de o metodă hermeneutică extrem de bine pusă la punct și extrem de omogenă. Improvizația, în limitele tradiției, practicată de „asiatici” este înlocuită, în cazul „alexandrinilor”, cu o improvizație „artistică”, de virtuozitate, al cărei sens nu este autentificat de o tradiție, ci de o logică alegorică, străină uneori de „partitura interpretată”, dar familiară exegetului. Acest criteriu de ordin subiectiv și formativ (exegeza înțeleasă ca exercițiu spiritual
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se înscrie în cadrul unei versiuni organice și totalizante a istoriei lumii lipsite de așteptare sau entuziasm eshatologic” (Simonetti, ibidem), există o formă de milenarism radical, reprezentată, în secolul al II‑lea, de mișcarea montanistă. Reacția decisivă împotriva milenarismului vine din partea alexandrinilor, care au „spiritualizat” concepția eshatologică creștină. Pentru micul său tratat despre Anticrist, este posibil ca Irineu să se fi inspirat din operele lui Meliton, Despre diavol și Despre Apocalipsa lui Ioan. În mod sigur, el a folosit „doctrinele” prezbiterilor din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În timp ce Chiril redacta Anatemele împotriva condiscipolului său, Nestorie, care nu recunoștea Fecioarei însușirea de „maică a lui Dumnezeu”, Theodoret îl apără, acuzându‑l pe Chiril de apolinarism (în Cristos, natura umană este absorbită de cea divină). La sinodul de la Efes, alexandrinii se impun cu forța și au câștig de cauză. Nestorie este condamnat, iar împăratul Theodosie al II‑lea cere depunerea sa. Doi ani mai târziu (433), Theodoret redactează un „Act de conciliere”, dar nu îl semnează, pentru a nu subscrie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Adrian Maniu: „...Târau în urma lor iepuri cenușii, mărunți, mirosind a lapte de măr,/ dar sfârtecați de răni cumplite,/ cerbi cu carnea domesticită/ din care sălbăticia s-a scurs,/ ciute de fildeș topit/ și iarăși iepuri, sticlind de spaimă”. În alexandrini, stihuri de factură eminesciană sau argheziană își unesc timbrul propriu cu cel pillatian: „Vezi, dincolo de focuri, un drum cotit te-așteaptă,/ treci printre ramii toamnei. Plini de rugină ramii-s/ și fiecare frunză ce-o vezi pare pe-o treaptă
TOMOZEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
sau fragmente de biografii romanțate. Poemele, unele lirice, cu elemente de pastel, idilă, madrigal, meditație, satiră, altele epice, se plasează tipologic în configurația poeziei românești de dinainte de Mihai Eminescu. Tânărul compars al lui Al. Macedonski își cadențează spunerile când în alexandrini, când în versuri scurte, unele cu ecouri neoanacreontice. Spre deosebire de preeminescieni, Z. își cizelează stihurile mai totdeauna impecabil. Dar cele lirice vădesc tocmai lipsa lirismului, mult mai bogate resurse poetice alimentând compunerile cu caracter narativ-descriptiv. Acestea introduc, cu incontestabile efecte literare
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
la metafizică. P. este de partea curentului istoric - tradiționalist și organicist care, pornind de la Mihail Kogălniceanu, ajunge la Vasile Pârvan și, de aici, la Nae Ionescu. „Raționaliștii” vor, așadar, un stat juridic, „organiciștii” unul istoric. Cei dintâi ar fi „criticiști”, „alexandrini”, cei din urmă sunt creatori, neliniștiți și agitați; ei pun lumea în mișcare, europenizează „tradiția”, deschid „localismul” spre modernitate. Argumentul forte este Brâncuși, exponent al „localismelor caracterologiei oltenești”, mesagerul „spiritului cobilițar” în lume. P. reia această utopie în Pomul vieții
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
majore ale demersului său este acela de a găsi „bobul de perlă rătăcit în cine știe ce scoică”, adăugând: „Este, într-adevăr, unul din exercițiile cele mai pasionante și una din satisfacțiile rare, aceea și acela de a dibui în vraful unor alexandrini zvârliți cu lopata, stihul, emistihul, imaginea sau numai cuvântul în care zac puteri închise și a căror vrajă n-așteaptă decât să fie trezită la viață.” Opinia că, în ipostaza de cronicar, P. adoptă numai atitudinea elogios-ceremonioasă și evită să
PERPESSICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
și Francisca Stain, 14 apartamente, București, str. Văcărești 160, 162 166. Smukler Aron, 5 apartamente, București calea Rahovei 8 167. Savinescu Eugen, 6 apartamente, București, str. Horei 19 168. Stoian Eugen, 2 apartamente, București, str. Banu Mărăcine 6 169. Al. Alexandrini, București, str. Paris 47, imobil complet 170. Ciulei Al., Ludovic Bender și alții, clădirea bloc din b-dul G-ral Magheru 20 171. Bărbulescu Al, 2 apartamente, București, str. Herăstrău 13 172. Ion Lazeanu, 3 apartamente, București, str. Porumbaru 50 173. Scheld
DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 (*actualizat*) pentru naţionalizarea unor imobile. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/106118_a_107447]
-
comunitate, rămasă intactă la neoplatonici, la autorii patristici și chiar până la scolastici. Totuși, în creștinismul primului mileniu - pe vremea când lectura era încă un eveniment eclezial, precedând banchetul euharistic -, doar uzul liturgic al Scripturii legitima pasiunea bibliofilă. Inspirat de teologii alexandrini, Henri de Lubac prefera să descrie creștinismul nu ca pe o religie a Cărții, ci ca pe o religie a Cuvântului. Scolasticii au început să vorbească despre arhitectonica gândirii. Improvizația dialectică de tip socratic și retorica rafinată în protocoalele politice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Afacerilor Externe, iar Tătărescu va fi Înlocuit de Ana Pauker, În noiembrie 1947, conform planurilor Partidului: „Biroul Politic, analizând situația politică și economică din țară și constatând că gruparea Tătărescu, În special ministrul de externe Tătărescu și cel al finanțelor, Alexandrini, prin poziția lor atât În politica externă, cât și În cea internă, au devenit În ultimul timp un pericol serios, consideră necesară: Începerea campaniei de demascare a acestei grupări, campanie care să ducă În timpul cel mai scurt la eliminarea ei
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
Tradiție poartă, În cazul de față, un nume: Protoevanghelia lui Iacob. Două episoade sunt citate de Clement Alexandrinul (Stromate VII,93,7) și de Origen (Comentariul la Matei X,7), ca dovezi irefutabile Împotriva celor care negau fecioria Mariei. Pentru alexandrinii noștri așadar, Protoevanghelia reprezenta o garanție indiscutabilă de ordin istoric. Titlul sub care este cunoscută astăzi apocrifa se datorează unei greșeli de Înțelegere a rolului acesteia În Biserică. Primul traducător În latină, Guillaume Postel (mort În 1581), văzând că ea
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]