151 matches
-
acceptate. Aristarch a exercitat o influență mai bine resimțită, dar nici sugestiile lui nu au fost ușor acceptate: din 874 de lecțiuni, 80 se găsesc peste tot, 160 apar de mai multe ori și 132 numai În scholii. Munca filologilor alexandrini nu se poate pune Însă sub semnul acestor excese de emendare. Multe dintre observațiile lor au fost validate de critica ulterioară; chiar și tentativele de identificare a unor pasaje de autenticitate Îndoielnică au putut fi uneori acceptate. Suspectau că povestea
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
mai comun, pentru a indica un pasaj interesant, aproape la fel ca diple din textul home ric, era semnul literei c, care e amintit În scholii și uneori se găsește În manuscrisele medievale. O caracteristică rodnică a activității exercitate de alexandrini asupra tragediei este descoperirea de versuri mutate sau adău gate de actori, În general În operele lui Euripide, care era cel mai popular dintre poeții dramatici. În Medeea 85-88, scholiastul Îi acuză pe actori că nu au Înțeles interpuncția exactă
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
poarta principală; vv. 1366- 1368 ar fi fost compuse din strădania de a masca această schim bare, dar fapt e că apar pentru a introduce noul personaj și, din punct de vedere lingvistic, nu pot fi respinse. Alte opere ale alexandrinilor, care nu pot fi tre cute sub tăcere, sînt ediții ale comediei, ale lui Pindar și ale poeților lirici. Și aici se folosea colometria: un pasaj (Schol. la Pind. Olymp. 2, 48) arată fără echivoc În ce fel Aris tofan
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
garanție de cincisprezece talanți; dar, după ce au obținut o, autoritățile egiptene au decis să o păstreze și să renunțe la garanție (Galenus XVII 607). Din aceeași sursă, aflăm că, În rîvna de a-și com pleta propria lor colecție, bibliotecarii alexandrini se lăsau adesea Înșelați, cumpărînd falsuri ale operelor rare (XV 105). 2 NOMENCLATURA CODICELOR Miile de codice, pe pergament sau hîrtie, care au conservat operele literare ale Antichității clasice se află aproape În totalitate, Încă de la primele decenii ale secolului
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
festales I-VI. Introduction générale par P. Évieux; introduction critique, texte grec par W.H. Burns; traduction et annotation par L. Arragon (și alții), SChr 372, Cerf, Paris 1991 (partea biografică la pp. 11-72). Totodată: Kyrilliana. Spicilegia edita sancti Cyrilli Alexandrini XV recurrente saeculo, Le scribe égyptien, Le Caire 1947. Despre Chiril în general: J. Mahé, Cyrille (Saint), patriarche d’Alexandrie, DThC III, 1911, col. 2476-2527. b) Opere exegetice Vechiul Testament Activitatea exegetică a lui Chiril se desfășoară în cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
5200-5210 (reproducerea întregului detaliu ar fi prea lungă). Închinarea și cultul în duh și adevăr: PG 68, 133-1125. Glaphyra: PG 69, 9-678. Comentariu la Isaia: PG 70, 9-1449. Comentariu la cei doisprezece profeți: P.E. Pusey, Sancti Patris Nostri Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in XII prophetas, 2 vol., Oxonii 1868 (retipărită - Culture et civilisation, Bruxelles 1965); trad. it.: Cirillo di Alessandria. Commento ai profeti minori: Zaccaria e Malachia, a c. di A. Cataldo (Collana di testi patristici 60), Città Nuova, Roma 1986. Fragmente
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
e Malachia, a c. di A. Cataldo (Collana di testi patristici 60), Città Nuova, Roma 1986. Fragmente: Salmi: PG 69, 717-1273; alte fragmente despre Vechiul Testament: PG 69, 641; 680-697; 1277-1293; 70, 1452-1461. Comm. a Giovanni: P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium. Accedunt fragmenta varia necnon Tractatus ad Tiberium diaconum duo, 3 vol., Oxonii 1872 (retip. Culture et civilisation, Bruxelles 1965); trad. it.: Cirillo di Alessandria. Commento al vangelo di Giovanni, a c. di L. Leone, 3 vol
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1858 (ed.); idem, A Commentary Upon the Gospel According to St. Luke, by St. Cyril Patriarch of Alexandria now first translated into English from an Ancient Syriac Version, 2 vol., Oxford 1859 (trad.); pt. omiliile 1-80: J.B. Chabot, S. Cyrilli Alexandrini Commentarii in Lucam. Pars prior (text) ed. I.-B. Chabot (CSCO 70), Parisiis; Lipsiae 1912 (retip. Louvain 1961); (trad. lat.) R.M. Tonneau (CSCO 140), Louvain 1953. Com. la Matei, fragmente: J. Reuss, Matthaeus-Kommentare aus der griechischen Kirche (TU 61), Akademie-Verlag
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1912 (retip. Louvain 1961); (trad. lat.) R.M. Tonneau (CSCO 140), Louvain 1953. Com. la Matei, fragmente: J. Reuss, Matthaeus-Kommentare aus der griechischen Kirche (TU 61), Akademie-Verlag, Berlin 1957, pp. XXXIV-XXXIX; 153-269; fragmente despre apost. Pavel: P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium, citată, III, pp. 173-440; Cirillo di Alessandria. Commento alla Lettera ai Romani, a c. di V. Ugenti (Collana di testi patr. 95), Città Nuova, Roma 1991. Despre exegeza lui Chiril: A. Kerrigan, St. Cyril of Alexandria
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
întruparea Unului-născut: G.M. de Durand, Cyrille d’Alexandrie. Deux dialogues christologiques (SChr 97), Cerf, Paris 1964, 188-301 (cu introd., note și bibliografie); utilă, pentru că reproduce la început Despre dreapta credință și Despre întrupare, este și P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli arhiepiscopi Alexandrini De recta fide ad Imperatorem, De incarnatione Vnigenti dialogus, De recta fide ad principissas (etc), Oxonii 1877 (retip. Culture et civilisation, Bruxelles 1965), 1-153. Despre dreapta credință ad Dominas: ACO I, 1, 5, pp. 62-118. Despre dreapta credință, ad Augustas
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
orientali: ACO I, 1, 7, pp. 33-65. Apologia contra lui Teodoret (Epistola către Evoptsios): ACO I, 1, 6, pp. 110-146. Explicarea celor douăsprezece capitole: ACO I, 1, 5, pp. 15-25. Contra lui Diodor și Teodor: P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli arhiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium, cit., III, 492-537 (și cf. CPG III, n. 5229). Studii: L. Abramowski, Der Streit um Diodor und Theodor zwischen den beiden ephesinischen Konzilien: ZKG 67 (1955/1956), 252-287. Cristo è uno: G.M. de Durand, SChr 97
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
CConybeare, The Armenian Version of Revelation and Cyril of Alexandria’s Scholia on the Incarnation and Epistle on Easter, London 1907, 95-143 (în armeană), 168-214 (trad.). Versiunea siriană a fost colaționată și citată în aparatul critic de Pusey, S. Cyrilli Alexandrini Epistolae tres oecumenicae, Libri quinque contra Nestorium, XII capitum explanatio (etc.), Oxonii 1875 (retip. Culture et civilisation, Bruxelles 1965), 498-579. Contra sinuziaștilor: fragmentele grecești în R. Hespel, Le florilège cyrillien (Bibliothèque du Muséon 37), Louvain 1955, 138-150; trad. lat. a
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Hespel, Le florilège cyrillien (Bibliothèque du Muséon 37), Louvain 1955, 138-150; trad. lat. a fragmentelor siriene PG 76, 1427-1435; framm. latino ACO IV, 1. p. 109. Contra celor care afirmă că nu trebuie aduse ofrande...: P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli arhiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium, cit., III, 541-544. Contra celor care nu vor s-o recunoască pe Sf. Fecioară ca Theotokos: ACO I, 1, 7, pp. 19-32; ed. text și trad. ital.: Trattato „Contro quelli che non voglioni riconoscere la Santa
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Aubert, retipărită în PG 76, 503-1064, cu fragmentele din cărțile XI-XIX editate de A. Mai în 1844; variantele stabilite de Aubert sunt tot aici, pp. 1453-1464. Fragmente ulterioare în C.J. Neumann, Iuliani imperatoris librorum contra Christianos quae supersunt. Insunt Cyrilli Alexandrini fragmenta Syriaca ab E. Nestle edita, Lipsiae 1880; pt. alte fragmente, cf. indicațiile din CPG III, 5233; totodată: E. Masaracchia, Giuliano imperatore. Contra Galileos. Introduzione, testo critico e traduzione (Testi e commenti 9), Ediz. dell’Ateneo, Roma 1990. Studii: C.J.
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
colecțiile sinodale sunt publicate în ediții critice în ACO I. Unele din cele mai importante ca și o ediție a scrisorilor referitoare la antropomorfiți alcătuită pe o bază manuscrisă mai amplă decât aceea a lui P.E. Pusey (S.P.N. Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium, cit., III, pp. 545-607), se găsesc cu o trad. în engleză, o consistentă introducere și note, în L.R. Wickham, Cyril of Alexandria. Select Letters (Oxford Early Christian Texts), Clarendon Press, Oxford 1983. h) Principalele scrieri neautentice
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
au și deschis lucrările la 8 octombrie, a aprobat Tomul lui Leon și a promulgat în sesiunea a cincea (25 octombrie, în prezența împăratului) un decret dogmatic în care era adoptată formula „o singură ipostază”, net antinestoriană și preferată de alexandrini, însă, în același timp, era afirmat faptul că Cristos este „cunoscut în două naturi fără confuzie, fără schimbare, fără diviziune, fără separare și fără ca deosebirea dintre cele două naturi să fie eliminată din cauza uniunii”. Expresia “în două naturi” provenea din
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care au dat o formă scrisă liturghiei, de la Clement din Roma la Basilius, a fost compus cu siguranță mult după Proclus. Proclus a adoptat o poziție prin care încearcă să se situeze la mijloc între tezele antiohienilor și cele ale alexandrinilor. Refuză să accepte că Maria a dat naștere unui simplu om, ori unui Dumnezeu (omilia 1); proclamă o singură ipostază, ceea ce îl apropie de Chiril (antiohienii ar fi vorbit mai degrabă de prosôpon), dar și două naturi, ceea ce îl îndepărtează
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să găsească o cale de mediere între cristologia antiohiană și cea alexandrină, dar mai mult la nivelul politicii ecleziastice decât al elaborării teologice, și mai ales sub forma unor concesii față de poziția alexandrină; astfel, profesiunile sale de credință preiau de la alexandrini formulele „două naturi” și „o singură ipostază”, și le completează cu „un singur prosôpon”, termen favorit al antiohienilor care, însă, în acest context, are un rol mai degrabă marginal. Bibliografie. Toate documentele menționate se găsesc în fascicolele din ACO II
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Pare să fie o contrafacere. Rezultă cu claritate din cele spuse până acum că Procopios nu poate fi considerat un adevărat exeget; cel mult se poate observa că izvoarele pe care le folosește sunt mai cu seamă scrieri ale exegeților alexandrini (chiar dacă am văzut că, dacă e vorba de istorici, este citat mai ales Teodoret). Alte opere sunt: un Răspuns la capitolele teologice unde polemizează cu neoplatonicul Proclus, scriere din care s-a păstrat doar un fragment (însă atât autenticitatea fragmentului
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Adrian Maniu: „...Târau în urma lor iepuri cenușii, mărunți, mirosind a lapte de măr,/ dar sfârtecați de răni cumplite,/ cerbi cu carnea domesticită/ din care sălbăticia s-a scurs,/ ciute de fildeș topit/ și iarăși iepuri, sticlind de spaimă”. În alexandrini, stihuri de factură eminesciană sau argheziană își unesc timbrul propriu cu cel pillatian: „Vezi, dincolo de focuri, un drum cotit te-așteaptă,/ treci printre ramii toamnei. Plini de rugină ramii-s/ și fiecare frunză ce-o vezi pare pe-o treaptă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
importanța lecturii literale îl deosebea atât de mult pe ereziarhul Arie de ortodoxul Atanasie cel Mare, cât faptul că hermeneutica lor nu beneficia de același „cadru aperceptiv”. În absența comensurabilității între paradigmele intelectuale pe care le adoptaseră, cei doi teologi alexandrini s-au găsit în imposibilitatea de a picta armonic - extrăgând culorile din vasul unicei lor Scripturi - aceeași icoană a aceluiași Hristos. „Cadrul aperceptiv” ar putea fi considerat aici și „interfața subiectivă” a tradiției pneumatice în care mărturisirea apostolică a lui
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
majore ale demersului său este acela de a găsi „bobul de perlă rătăcit în cine știe ce scoică”, adăugând: „Este, într-adevăr, unul din exercițiile cele mai pasionante și una din satisfacțiile rare, aceea și acela de a dibui în vraful unor alexandrini zvârliți cu lopata, stihul, emistihul, imaginea sau numai cuvântul în care zac puteri închise și a căror vrajă n-așteaptă decât să fie trezită la viață.” Opinia că, în ipostaza de cronicar, P. adoptă numai atitudinea elogios-ceremonioasă și evită să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288761_a_290090]
-
la metafizică. P. este de partea curentului istoric - tradiționalist și organicist care, pornind de la Mihail Kogălniceanu, ajunge la Vasile Pârvan și, de aici, la Nae Ionescu. „Raționaliștii” vor, așadar, un stat juridic, „organiciștii” unul istoric. Cei dintâi ar fi „criticiști”, „alexandrini”, cei din urmă sunt creatori, neliniștiți și agitați; ei pun lumea în mișcare, europenizează „tradiția”, deschid „localismul” spre modernitate. Argumentul forte este Brâncuși, exponent al „localismelor caracterologiei oltenești”, mesagerul „spiritului cobilițar” în lume. P. reia această utopie în Pomul vieții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
Afacerilor Externe, iar Tătărescu va fi Înlocuit de Ana Pauker, În noiembrie 1947, conform planurilor Partidului: „Biroul Politic, analizând situația politică și economică din țară și constatând că gruparea Tătărescu, În special ministrul de externe Tătărescu și cel al finanțelor, Alexandrini, prin poziția lor atât În politica externă, cât și În cea internă, au devenit În ultimul timp un pericol serios, consideră necesară: Începerea campaniei de demascare a acestei grupări, campanie care să ducă În timpul cel mai scurt la eliminarea ei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
for lack of food (SEPT.ENGL.). 3. Discuția de până acum ne permite să tragem o concluzie fermă. Prezența zoonimului furnicoleu (gr. murmhkolevwn) în textul biblic este o particularitate a filierei septuagintale, cuvântul fiind, se pare, o invenție a traducătorilor alexandrini. La locul respectiv (Iov 4:11), textul ebraic originar vorbește pur și simplu despre feline în general (BIBL.HEBR: layish), de unde derivă opțiunile de traducere în versiunile care au ca bază, direct sau indirect (cel mai adesea prin intermediul Vulgatei Sf.
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]