196 matches
-
la traiul într-un decor splendid în stil Regency. Într-adevăr, casa lui Tarquin era tot acolo. Așa cum erau și paragrafele familiare care însoțeau fotografia. „O ocazie de neegalat de a cumpăra această proprietate unică... “ Hugo și-a spus că aliterația e un lucru minunat. Dar nici măcar asta nu reușise să vândă casa. — Sincer, dragă, sunt disperat, a oftat o voce nazală și efeminată de lângă el. Vreau să zic că Bătrânul Marinar a scăpat ieftin. Dacă voia să știe ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
fericire, ci doar o stare hepatică? Această din urmă posibilitate mă îngrijorează enorm. Pentru că, în mod cert, am fost absolut fericit să lucrez la această Prezentare. Din poziția mea orizontală, am considerat că a fost o hepatită hiperfericită (și însăși aliterația mă dă gata). Sunt fericit să declar că, în acest moment, sunt extatic de fericit. Dar nu pot să neg (și acum am ajuns, cred, la adevăratul motiv pentru care am confecționat această vitrină pentru bătrânul meu ficat), repet, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
idei ale lui Mukafovsky, insistînd asupra valorilor semantice ale contrastelor fonologice. Sextil Puscariu a intercalat în Limba română, București, 1940, voi. I, o convingătoare analiză a muzicalității poemului Rugăciune de M. Eminescu, urmărind grafic "valurile" sonore ale vocalelor accentuate, asonantele, aliterațiile etc. (b) p. 213. Cîteva importante articole despre metrică au apărut în Style in language, New York, 1960. (c) p. 219. In literatura română, Alecu Russo (Cintarea României) și N. Bălcescu realizează secvențe ritmice, ca și mai tîrziu, Eminescu, 27 - c
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
de clasificat, prezentînd trăsături comune atît cu familia austroneziana, cît și cu limbile papua"293. Tipologic, s-ar mai putea aminti sistemele fonologice simple (număr redus de consoane și vocale, absența grupurilor consonantice dificil de pronunțat), muzicalitatea fluxului sonor (asonante, aliterații), două procedee morfologice intens utilizate: reduplicarea și afixarea, lipsa genului; la fel ca în limbile chino-tibetane, există zeci de clasificatori care exprimă caracteristicile obiectelor numărate (de exemplu formă, mărimea, funcția etc.); la fel ca în coreeană, japoneză sau thailandeza există
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
pe Stațiu; îi imită totodată și pe poeții creștini, cum sînt Prudentius și Paulinus de Nola; totuși, prozodia și metrica sînt deseori defectuoase, nemairespectînd regulile metricii clasice. Poetul cunoaște totuși instrumentele tradiționale ale poeziei latine, de exemplu folosirea frecventă a aliterației. în ansamblu, pare să respecte în mod mai riguros regulile parafrazei biblice, care e mult mai puțin liberă decît la Iuvencus. Acest lucru e în contrast și cu parafrazele biblice ale poeților următori, cum sînt Sedulius, Draconțiu, Avitus și Arator
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tablouri ca în sonetele dedicate unor tablouri de Delacroix, Chasseriau sau Puvis de Chavannes. Considerat cel mai mare sonetist al epocii, Heredia are o știință a compoziției și a versului subtilă și savantă. Ritmul, rima, sistemul sonor bogat, tăieturile și aliterații demonstrează un echilibru la care s-a ajuns printr-o laborioasă șlefuire de mozaist. Cultivă alexandrinul în formele sale originale. Cu Heredia, Parnasul atinge idealul său de perfecțiune, într-o expresie artistică în care coloritul strălucitor, decorul configurat tridimensional, accesoriul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
Pe linia modernismului, creația lui poetică afișează, de multe ori cu ostentație, un avangardism care, din păcate, era prea puțin cunoscut contemporanilor săi. Un împătimit al limbii române, C. se apropie de versul liber al cronicilor rimate, folosind paralelisme și aliterații proprii textelor istorice. Cultivă și formele fixe, precum rondelul. Din punct de vedere lexical, neologismele alternează cu arhaismele. Nu de puține ori poetul creează imagini șocante, sinestezice sau oximoronice. Titlurile unora dintre poezii certifică predilecția pentru sincretismul muzicii cu poezia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286088_a_287417]
-
Totuși, în unele opere literare (mai ales în poezia lirică) aspectul sonor poate fi un factor important al structurii lor generale. Atenția poate fi atrasă asupra acestui aspect prin diferite mijloace, cum sunt metrul, anumite succesiuni de vocale sau consoane, aliterațiile, asonantele, rimele etc. Acest fapt explică - sau mai degrabă ne ajută să explicăm - caracterul nesatisfăcător al -multor traduceri de poezie lirică, deoarece aceste eficace figuri de sunet nu pot fi transferate într-un alt sistem lingvistic, deși un traducător talentat
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
în poziție finală. Penultimul grup corespunde figurii de stil a anaforei. Ultimul include fenomenul comun al rimei. Conform acestei clasificări, rima apare doar ca un exemplu de repetiție a sunetelor și nu trebuie studiată excluzând fenomenele analoge, cum ar fi aliterația și asonanta. Nu trebuie să uităm că efectul acestor figuri de sunet variază de la limbă la limbă, că fiecare limbă își are propriul ei sistem de foneme și deci de opoziții și similarități de vocale sau afinități de consoane și
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
lui Viktor Jirmunsky, *9 care analizează efectele rimei mai detaliat decât noi și urmărește istoria acesteia în Rusia și în principalele țări apusene. Se cuvine ca figura de sunet, în care repetarea unei vocale sau a unei consoane (ca în aliterație) este decisivă să nu fie confundată cu imitația sunetelor care constituie o problemă diferită. Imitația sunetelor s-a bucurat de foarte multă atenție, atât datorită faptului că unele dintre cele mai cunoscute pasaje de mare virtuozitate din literatura poetică urmăresc
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
O altă împărțire distinge între figurile "vorbirii" sau "figurile verbale" și "figurile gândirii". Ambele dihotomii au însă defectul de a se referi la o structură externă, foarte superficială, căreia îi lipsește funcția expresivă. Astfel, în orice sistem tradițional, rima și aliterația sunt ambele considerate drept "scheme" fonetice, drept ornamente acustice ; totuși, noi știm că atât rima inițială cât și rima finală pot sluji la închegarea sensului, pot funcționa ca elemente de cuplaj semantic. Secolul al XIX-lea considera calamburul drept un
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
fie, fără îndoială, de două tipuri : primul tip de teste, destinat poeților în sensul modern al cuvântului, s-ar referi la cuvinte și combinarea lor. la imagini și metafore, la legături semantice și fonetice (adică la rima, la asonante, la aliterații); cel de al doilea destinat scriitorilor de proză narativă (romancieri și dramaturgi), s-ar referi la probleme de caracterizare și de structură a intrigii. Scriitorul este un specialist în materie de asocieri ("spirit"), disocieri ("judecată"), și recombinări (construind un nou
[Corola-publishinghouse/Science/85058_a_85845]
-
la nivelul fonetic al discursului, prin crearea unor valori acustice superioare. Efectul muzical obținut prin repetarea unor sunete ori prin combi narea sugestivă a cuvintelor în enunț creează tonalitatea dominantă, timbrul specific, adecvat ideii. Mărci textuale: figuri de sunet (asonanța, aliterația, onomatopeea), proce dee specifice muzicii (tehnica refrenului), prozodia (măsură, ritm, rimă, rimă interioară), sintaxa ritmică etc. 4. STILURILE FUNCȚIONALE. CONVENȚII SPECIFICE Stilurile funcționale reprezintă forme supraindividuale ale limbii literare, variante specializate, adaptate nevoilor de comunicare în diversele domenii de activitate
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
situarea naratorului, a personajelor/a eului liric în sfera culturii populare, printrun limbaj marcat de spontaneitate și indici ai implicării afective. Mărcile textuale specifice sunt: - la nivel fonetic: mărci ale oralității, accente afective, variante fonetice familiare; rime și ritmuri simple, aliterații; - la nivel lexical: selectarea unor cuvinte și expresii specifice universului rustic (inclusiv regionalisme), frecvența mare a diminutivelor, abateri de tipul pleonasmului; - la nivel morfosintactic: prezența unor forme neliterare, a viitorului colocvial, a super lativului popular, frecvența mare a interjecției; modele
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
simbolizare) ori printro abatere expresivă de la o construcție gramaticală uzuală (morfologică ori sintactică). Figurile de stil se clasifică în funcție de tipul de modificare și de nivelul textual la care se produce. 2.9.1. Figuri de sunet/de nivel fonetic (metaplasme) Aliterația este figura de stil ce constă în selectarea cuvintelor în care se repetă o con soană sau grupuri consonantice, având un efect eufonic, onomatopeic sau simbolic: Prin vulturi vântul viu vuia ( G. Coșbuc). Asonanța se realizează prin repetarea unei vocale
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
imitația, enalega), figuri de construcție prin exces (apoziția, pleonasmul), figuri de construcție prin subînțeles (elipsa, sinteza, zeugma, anacolutul) și incidență; (5) figuri de elocuție: prin extensiune (epitetul, pronominația), prin deducție (repetiția, metabola, gradația), prin relație (adjuncția, conjuncția, disjuncția), prin consonanță (aliterația, paronomaza, antanaclaza, asonanța, derivația); (6) figuri de stil: prin emfază (perifraza, conglobația, suspensia, corecția), prin întorsura frazei (interogația, exclamația, apostrofa, întreruperea, subiecția, dialogismul), prin apropiere (comparația, antiteza, retroversiunea, entimema, paranteza, epifonemul), prin imitație (hipotipoza, armonismul), parafraza și epifraza; (7) figuri
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fabulația, rectificarea), prin raționament (ocupația, deliberația, comunicația, concesia, sustentația), prin dezvoltare (expoliția, topografia, cronografia, prosopografia, etopeea, portretul, paralela, tabloul), pretinsele figuri de gîndire (cominația, imprecația, optația, deprecația, jurămîntul, dubitația, licența). Olivier Reboul prezintă o nouă taxinomie: (1) figuri de cuvinte: aliterația, paronomaza, calamburul, antanaclaza; (2) figuri de sens: metonimia, sinecdoca, antonomaza, metafora, litota, hipalaga, oximoronul; (3) figuri de construcție: elipsa, reticența, repetiția, antiteza, anacolutul, gradația, chiasmul, zeugma; (4) figuri de gîndire: hipotipoza, alegoria, ironia. Chaïm Perelman și Lucie Olbrechts-Tyteca arată cum
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
impun sau sugerează o alegere auditoriului); (2) figuri ale prezenței (măresc prezența auditoriului); (3) figuri ale comuniunii (realizează comuniunea cu auditoriul). Catherine Fromilhague și Anne Sancier disting patru categorii de figuri: (1) figuri care se bazează pe semnificant (forma cuvîntului): aliterația, asonanța, paronomaza etc.; (2) figuri care se bazează pe combinări sintactice deosebite, sau figuri de construcție: anacolutul, zeugma, hiperbatul, hipalaga, elipsa etc.; (3) figuri care se bazează pe sensul anumitor cuvinte, numite figuri de sens sau tropi: comparația, metafora, sinecdoca
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
clasificare inspirată din tratatele clasice: (1) figuri de sens, care sînt prin esență tropii, adică figurile de transfer semantic (metonimia, sinecdoca, metalepsa etc.); (2) figuri de cuvinte, ce privesc jocurile asupra lexicului (neologismele, arhaismele etc.) și jocurile asupra sonorităților (asonanțele, aliterațiile etc.)"; (3) figuri de gîndire, care regrupează îndeosebi figurile ironiei, paradoxului, ca și pe acelea ale intensității (hiperbola, litota etc.), ale enunțării și ale dialecticii (apostroful, prozopopeea, prolepsa, paranteza etc.); (4) figuri de construcție, adică figurile care funcționează asupra simetriei
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
constituie una dintre categoriile de figuri, și anume, figurile semantice. Inițial, retoricienii au încercat să facă o distincție între anumiți tropi care modificau sensul unui cuvînt (cum ar fi metafora), și figuri, vizînd în special figurile de sunet sau metaplasmele (aliterația, apostroful, asonanța). Alți specialiști, printre care G. Bachelard, se referă la tropi utilizînd termenul imagine. Încadrîndu-se în sfera amplă a studiului semnificației, tropii au fost definiți de către membrii Grupului μ, care își construiesc demersul pe schema claselor stilistice a lui
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
imită totodată și pe poeții creștini, cum sunt Prudențiu și Paulin din Nola; totuși, prozodia și metrica sunt deseori defectuoase, adică nu mai respectă regulile metricii clasice. Poetul cunoaște totuși instrumentele tradiționale ale poeziei latine, de exemplu folosirea frecventă a aliterației. În ansamblu pare să respecte în mod mai riguros regulile parafrazei biblice care e mult mai puțin liberă decât la Iuvencus. Acest lucru e în contrast și cu parafrazele biblice ale poeților următori, cum sunt Sedulius, Draconțiu, Avitus și Arator
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lor comică, inventarea de noi termeni, de toponime, substantivizarea amuzantă a unor părți de propoziție și mai cu seamă formarea de verbe noi, prin metamorfoza ilariantă a unor substantive, utilizarea infinitivului lung ori tranzitivizarea unor verbe intranzitive. Frecvente sunt calambururile, aliterațiile, jocurile fonetice în general. Un fapt stilistic, nu lipsit de savoare ludică, rezultă de pe urma lansării de enunțuri prin analogie cu anumite sintagme frecvente: „cu iarba pe iarbă călcând”, „ninge cu voce tare”, „timpul probabil de ieri”. Prin întrebuințarea unor termeni
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
limită a confesiunii directe, În profitul obiectivării (Întărită de un relativ eliptism al frazei și de absența legăturii aparente În versurile-imagini); iar la nivelul substanței verbale ca atare, avem de-a face cu o unificare timbrală a versului, joc al aliterațiilor, propagare În vers a sonurilor, menită să realizeze - cum va spune Ion Barbu mai tîrziu - depășirea individualității noționale a cuvîntului spre „unitatea fonică a versului”. (Alte exemple concludente ar fi aici versuri ca: „Drum pierdut prin clorat și calcar”, „Casele
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
există, mai întâi, relații între un semn și alte semne lingvistice. Acestea se pot stabili în mai multe feluri: a) relații cu semne izolate, care se stabilesc, la rândul lor, după "profilul material" (e cazul rimei, al asonanței sau al aliterației) sau după "profilul conținutului" (în cazul cuvintelor cu "formare transparentă", precum it. pipistrello, en. bat, fr. chauvesouris, germ. Fladermaus, lat. vespertilio, dan. flagermus etc.). Majoritatea exemplelor din această ultimă categorie țin de atât de condamnatul procedeu al "etimologiei populare", care
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
privind forma) apar în normă. Trebuie să avem în vedere faptul că activitatea creatoare în limbaj, în special activitatea poetică, constă în mare parte în a descoperi, de fiecare dată, noi asociații privind semnificația (imagini) sau latura formală (rimă, asonanță, aliterație, armonie imitativă etc.), posibile în sistem (adică, existente virtual), dar inedite în normă."349 Așadar, ca semantică a normei, semantica configurativă este totodată o semantică asociativă, asemănătoare în parte, dar diferită în mare măsură de semantica opozitivă ce analizează structurile
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]