177 matches
-
În perioada Evului Mediu, acest instrument va fi adoptat și de către instrumentiștii creștini, ce îl vor introduce în muzica europeană sub numele de rebec. Mai puțin răspândit în ziua de astăzi este rebab-ul cu o singură coardă, al cărui ambitus este redus la o cvartă. Un alt instrument cordofon ce a apărut pentru prima oară în Al-Andalus este kwitra, denumită în spaniolă quetara. În decursul anilor acest instrument a fost denumit și chitară maură. Cu o cutie de rezonanță foarte
Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
fi în egală măsură plasată la începutul noubei - ca preludiu sau în cadrul unei mișcări instrumentale din cadrul suitei - interludiu. Istihbar reprezintă de fapt un solo improvizat, în care artistul trasează și prezintă modul în care se desfășoară respectiva suită. Se delimitează ambitusul modal, se reliefează intervalele caracteristice modului respectiv și se introduc rând pe rând formulele melodico-ritmice cele mai uzitate în acest cadru modal. Majoritatea artiștilor se limitează la executarea unor anumite clișee ritmico-melodice, caracteristice modului respectiv. Adevărata improvizație de tip istihbar
Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
relativă și deschisă permanent dezbaterilor. Revenind la perioada medievală, trebuie subliniat încă un aspect fundamental al concepției tonale orientale. Pentru un muzician arab, înalțimea sunetelor era relativă, neexistând nici un reper absolut - de tipul diapazonului. Frecvența sunetelor putea varia pe un ambitus ce putea ajunge la o cvartă ascendentă sau descendentă. Această relativizare a înălțimilor se datora în principal facturii exclusiv vocale a muzicii. Instrumentele de acompaniament trebuiau să se adapteze ambitusului fiecărui cântăreț. Practic, instrumentiștii erau obligați să își acordeze instrumentele
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
absolut - de tipul diapazonului. Frecvența sunetelor putea varia pe un ambitus ce putea ajunge la o cvartă ascendentă sau descendentă. Această relativizare a înălțimilor se datora în principal facturii exclusiv vocale a muzicii. Instrumentele de acompaniament trebuiau să se adapteze ambitusului fiecărui cântăreț. Practic, instrumentiștii erau obligați să își acordeze instrumentele în mod diferit de fiecare dată când registrul cântăreților se schimba. În acest fel înălțimile sunetelor se modificau, dar denumirile notelor rămâneau neschimbate, întocmai ca și digitația utilizată de către luth
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
se schimba. În acest fel înălțimile sunetelor se modificau, dar denumirile notelor rămâneau neschimbate, întocmai ca și digitația utilizată de către luth-iști. Așa se explică faptul că sunetele folosite - și deci denumite - în muzica orientală nu depășeau două octave. Acest ambitus - la care se adăuga variația înălțimii sunetelor - era suficient pentru a permite interpretarea majorității cântecelor. Deși treptele scării modale orientale sunt prezentate sub forma unei succesiuni cromatice, în realitate, în muzica de factură orientală nu există aceste succesiuni de sunete
Muzica Arabo-Andaluz? (I) by Cezar Bogdan Alexandru Grigora? () [Corola-journal/Science/84195_a_85520]
-
Armonia strânsă (en. "close harmony") reprezintă în muzică o abordare a scriiturii omofone (pe mai multe voci identice ca mers ritmic, monoritmice) bazată pe economia de ambitus. Astfel, vocile sunt situate la distanță cât de mică posibil (cel mai frecvent terțe și cvarte, dar sunt posibile și secunde sau, pasager, unison) pentru a reflecta configurația armonică valabilă pentru vocea întâi (pe baza căreia s-au construit vocile
Armonie strânsă () [Corola-website/Science/313737_a_315066]
-
terțe și cvarte, dar sunt posibile și secunde sau, pasager, unison) pentru a reflecta configurația armonică valabilă pentru vocea întâi (pe baza căreia s-au construit vocile adiacente). Armoniile strânse cuprind cel puțin două voci; numărul acestora crește proporțional cu ambitusul, care de regulă nu depășește o octavă. Pentru două voci, distanța va fi de cel mult o cvartă mărită; în cazul folosirii a trei voci, înălțimile nu se vor afla la o distanță mai mare de o sextă (excepțional o
Armonie strânsă () [Corola-website/Science/313737_a_315066]
-
la². Mecanismul complet automat este în Germania, Polonia și Țările de Jos deosebit de răspândit, cel semiautomat în Statele Unite și Franța. În plus, pe lângă clapele normale există și clape pentru triluri între do² - re²; do² - do# și la b - si b. Ambitusul oboiului se extinde în general de la și b mic până la la³ În perioada baroca, oboiul a avut ambitusul de două octave, intervale cromatice, de la do² la do³. Oboiul are un sunet puternic expresiv iar tehnică de suflare diferă între școlile
Oboi () [Corola-website/Science/313465_a_314794]
-
și Franța. În plus, pe lângă clapele normale există și clape pentru triluri între do² - re²; do² - do# și la b - si b. Ambitusul oboiului se extinde în general de la și b mic până la la³ În perioada baroca, oboiul a avut ambitusul de două octave, intervale cromatice, de la do² la do³. Oboiul are un sunet puternic expresiv iar tehnică de suflare diferă între școlile tradiționale de la un sunet nazal până la unul catifelat. Din sunetul foarte moale caracteristic barocului, tonul oboiului s-a
Oboi () [Corola-website/Science/313465_a_314794]
-
folosit o astfel de ambușura este aulos. Există numeroase alte exemple de instrumente din spațiul european care au prefigurat oboiul modern. Astfel, oboiul medieval (engl. "shawm") a evoluat în Franța secolului al XVII-lea către oboiul baroc, capabil de un ambitus identic cu cel al unui blockflöte sopran (două octave și un ton, pornind de la do central); înaintarea la octava se făcea prin suflu, iar numărul de clape era redus. Perfecționarea instrumentului către formă în care e cunoscut astăzi, oboiul modern
Oboi () [Corola-website/Science/313465_a_314794]
-
al unui blockflöte sopran (două octave și un ton, pornind de la do central); înaintarea la octava se făcea prin suflu, iar numărul de clape era redus. Perfecționarea instrumentului către formă în care e cunoscut astăzi, oboiul modern, a implicat lărgirea ambitusului (până la trei octave, folosind tehnici speciale), stabilirea unui sistem de clape cu funcțiuni semiautomate (astăzi, în număr de 45) și reducerea cu mult a diametrului instrumentului. Există tipuri diferite de oboiuri. Cele mai cunoscute în Europa sunt: În Europa, dar
Oboi () [Corola-website/Science/313465_a_314794]
-
îndepărtate (cu indici tot mai mari). Nu în ultimul rând, seriile de armonice sunt responsabile pentru îmbogățirea rezonanței tuturor instrumentelor muzicale și stau la baza construcției suflătorilor: în vreme ce lemnele se folosesc de un număr mic de armonice (2-5) pentru extinderea ambitusului în sens ascendent, alămurile folosesc exclusiv seriile armonice, eventual în combinație cu modificarea lungimii tubului sonor (la tromboane și la alămurile moderne, construite începând cu secolul XIX).
Spectru sonor () [Corola-website/Science/315443_a_316772]
-
muzica a devenit profesia să. A absolvit Școală Populară de Artă din Iași, a dat examen și a fost confirmat ca artist profesionist,cu atestat clasa I. Încă de la debut se distinge prin vocea aparte, melodioasa, puternică și cu un ambitus puternic. Începe colaborarea cu Televiziune Română, si, în 1973,cu ajutorul redactorei Theodora Popescu, are o prima apariție la televiziune, în emisiunea Viața Satului, cu melodii populare din zona Iașului. Are foarte multe apariții apoi la radio și TV, înregistrează pentru Electrecord
Ion Macovei (cântăreț) () [Corola-website/Science/304427_a_305756]
-
ul este un instrument muzical cu coarde și arcuș din familia viorii (situat ca dimensiuni și ambitus între violă și contrabas). În mediul folcloric românesc, violoncelul este numit broancă sau gordună; în perioada interbelică, instrumentul era cunoscut în România și sub denumirea de cello (împrumut din limba engleză). Interpretul la violoncel se numește violoncelist. Dimensiunile instrumentului sunt
Violoncel () [Corola-website/Science/313464_a_314793]
-
o plecare vizibilă de la această situație ideală. Partiturile pentru violoncel folosesc cheia fa (bas) și cheia do de pe linia a patra (tenor). Uneori se poate folosi și cheia sol. ul și-a făcut apariția în era barocă, un instrument de ambitus similar care l-a precedat fiind viola da gamba (din familia violelor). Aceasta a fost înlocuită total de către violoncel din pricina timbrului lipsit de strălucire și a dinamicii limitate, într-o epocă în care muzica era interesată tot mai mult de
Violoncel () [Corola-website/Science/313464_a_314793]
-
pe Calea Victoriei), Monte Carlo din Cișmigiu, Intercontinental, Hotel Flora (azi Crowne Plaza).. A cântat și pe scena Teatrului de revistă „Constantin Tănase”, alături de Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Nicu Constantin. Vocea Romicăi, cu un timbru patrunzător, o impostație naturală și un ambitus impresionant este dublată de un simț al măsurii și al tonalității similar cu al instrumentiștilor. Ea posedă un întreg arsenal de ornamente, împletind vibrato-ul natural al vocii cu triluri anume controlate, iar salturile la octave superioare erau urmate de
Romica Puceanu () [Corola-website/Science/306504_a_307833]
-
conțin și o știmă pentru „vioara a treia”, unde partitura violei este scrisă în cheia sol, transpusă la octavă. Scopul este de a înlocui viola cu o vioară, acolo unde instrumentul original nu este disponibil. Totuși, pentru pasajele care depășesc ambitusul și capacitățile dinamice ale viorii (în registrul grav), trebuie aduse anumite adaptări partiturii. Execuția la violă permite, în linii mari, desfășurarea aceleiași palete tehnice ca în cazul viorii. Poziția este aceeași cu cea folosită pentru execuția la vioară. Mâna stângă
Violă () [Corola-website/Science/309827_a_311156]
-
stea roșie. O găsim selectată în Poezia nouă din RPR, antologia oficială din 1952. Tot ce va scrie de aici înainte Nina Cassian va fi onest, moral și acceptabil literar, mai ales în poemele stăpânite de un spirit ludic din Ambitus sau din Lotopoeme. Greul cel mare trecuse. Dar mai mult nu i se putea cere poe
O poetă (aproape) uitată by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2809_a_4134]
-
remarcă o tendință neadecvată în sensul augmentării valorii de tempo, fapt ce conduce, în mod inevitabil la tulburarea atmosferei intime și liniștite, proiectată de compozitor ca „prolog” al plăsmuirii sale imaginative. De asemenea, frecventele schimbări de registre operate în interiorul unui ambitus extins la spațiul a șase octave (do# contraoctavă - do#4) impune o execuție interpretativă cu „economie” de mișcări și un control perfect al acestora, care să determine menținerea continuității și coerenței în redarea liniilor evolutive. Debutând odată cu măsura 7, primul
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
sonor va constitui o sonoritate complexă și rezonantă, investită, în același timp, cu atributul transparenței. Textura sonoră semnalează preferința pentru o evoluție de natură motivică, ale cărei structuri melodice asimetrice se încadrează, cel mai frecvent, în spațiul redus al unui ambitus de cvartă, ca simbol al purificării, al esențializării. Sfera armonică asociază variate culori diatonice cu scara în tonuri, precum și succinte momente pentatonice, toate expuse într-o concepție prioritar acordică. Aceasta, la rândul său, este construită din multiplele planuri contrapunctice ale
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
de notație desfășurat cu preponderență pe trei portative. Mai presus de necesitatea strict tehnică, această opțiune facilitează vizualizarea cu claritate a fiecărei entități ritmico-melodice constitutive, în contextul unei țesături polifonice aglomerate (evoluția discursului se încadrează în spațiul restrâns al unui ambitus de două octave). În mod adițional, Debussy proiectează aceeași diferențiere a planurilor componente prin investirea acestora cu modalități distincte de atac (marcato, staccato, portato). Simultan, folosirea prelungită a efectului de rezonanță în scopul menținerii sunetelorpedală, precum și prezența constantă a surdinei
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
structural al materialului tematic principal confirmă predilecția lui Debussy pentru acel tip de scriitură compozițională, în care construcția discursului se bazează pe o intensă explorare motivică. Stilizarea expresiei derivă din simplitatea configurației melodice, redusă de cele mai multe ori la spațiul unui ambitus restrâns (în acest caz, de cvintă perfectă), iar personalizarea „firului narativ” se operează prin plasarea sa într-un registru distinct al claviaturii, cu prioritate, în planul superior al discursului. De asemenea, aceeași intenție de diferențiere a planurilor constitutive transpare din
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
dinamice distincte: pp p marqué. Astfel, întreaga concepție a discursului stă sub semnul clarității și al transparenței, în pofida aspectului aglomerat al texturii. La nivelul structurii macro-formale, schimbările de registre operate pe parcursul evoluției sonore, asociate unei tendințe accentuate de extindere a ambitusului reprezintă un factor decisiv în procesul de circumscriere a subunităților componente. Apariția secțiunii centrale aduce o ipostază elocventă ce reflectă una dintre trăsăturile definitorii ale stilului debussyist, în care indicațiile agogice tradiționale apar completate sau uneori chiar substituite de expresii
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
temporal, de a crea senzația opririi Timpului în loc, eterna aspirație a ființelor pământene. Cea de-a doua ipostaziere a motivului cromatic conduce la accentuarea afirmației inițiale (expunerea în octave), manifestând o tendință evidentă de expansiune spre zone tot mai îndepărtate (ambitus extins - fa contraoctavă - sol3). În mod evident animată, configurația ritmică recurge la exprimarea contratimpată a acordurilor de 7 sunete, care acoperă spațiul de discurs prin marcările lor tonale. Secțiunea secundă va produce un efect de distilare sonoră, expunând o contra-melodie
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
de ecleraje tonale, generate de înlănțuirea mixturală a acordurilor perfecte. Punctul maxim tensional al preludiului furnizează un exemplu concludent al comuniunii de intenție receptată la nivelul tuturor parametrilor de scriitură. Astfel, observăm cum proiecția unei noi dilatări spațio-temporale se asociază ambitusului extins, alternării de registre, precum și stabilizării temporare în tonalitatea do major. De asemenea, disonanța secundelor mari accentuată de insistenta repetiție a acestora face ca stridența sonoră să alunece spre o adevărată violență acustică, amplificând în mod semnificativ impactul emotiv resimțit
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]