1,343 matches
-
Acasa > Poeme > Constiinta > UN SEMN Autor: Marilena Dumitrescu Publicat în: Ediția nr. 2064 din 25 august 2016 Toate Articolele Autorului Noaptea se-așterne cu pași repezi În orașul ce-ncepe să amuțească, Ploaia se-aude ropotind pe lespezi, Fulgerul și tunetul încep să crească Ropotul ploii se-ntețește, crește, Pe bolta cerului parcă s-au rupt norii, Strada o îneacă, mâlul o înpânzește, Noaptea de coșmar cuprinde toți porii! Vântul puternic ce-nvăluie
UN SEMN de MARILENA DUMITRESCU în ediţia nr. 2064 din 25 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383775_a_385104]
-
ei. Știi? Mă atinsese exact acolo...între picioare. Mi-a zâmbit și mi-a spus jenată: scuzați, domnul Gigi!Ei, de-atunci, de fiecare dată, am în față numai fundul ei. Pur și simplu mă înfurie, mă înnebunește. Silvia a amuțit. După un timp, cu vocea sugrumată, a murmurat: -Cum...e? -Cum, cum e? -Adică...e...mai frumoasă decât mine? -A, nuu! E o bondoacă. -Bondoacă? a șoptit uimită Silvia. -Da. Cu fundul lat și bombat. -Cu fundul...lat...și bombat
ULTIMUL FRAGMENT DIN NUVELA OMUL DIN VIS de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1381 din 12 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383718_a_385047]
-
mi-a zis: --Tataie, am un job pentru matale! Ca să nu ne mai împiedicăm de dumneata. Auzi la el, se împiedică de mine și pentru asta îmi dă un job. Ce-o fi ăla? Am răcnit la toți de-au amuțit: --Băă! Eu mi-s pensionar și puțin îmi pasă de treaba și de joburile voastre. De-acum, vreau să mă joc! Toți m-au întrebat speriați: Cum? De ce? Cu ce? De-a ce? Cu cine? N-am fost în stare
CALEIDOSCOPUL CU SUFLETE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1385 din 16 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383782_a_385111]
-
zâmbind, vânzătorul. Asta ridică prețul. Training-ul costă. --Ce...costă? am bâiguit eu nedumerit. --De, mă tataie! Dacă ți s-a prelins mintea pe drum, se vede că nu mai pricepi. Dai atât! Și a dublat suma șoptită inițial. Am amuțit. Dar el a continuat mieros: --Cum vrei să te joci cu acest fermecat caleidoscop fără să dai cât costă? Am plecat la bancă împleticindu-mă, de unde am retras toate economiile mele de-o viață. Dar...a meritat. O dată are omu
CALEIDOSCOPUL CU SUFLETE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1385 din 16 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383782_a_385111]
-
afectivă îl incită pe poet, „datornic al hârtiei”, să nu abandoneze neantului prețioasele relicve ale trecutului (Jurnal I). Nu sunt uitați nici torționarii copilăriei sale, care i-au dat să bea „lapte de cucută”, trimițându-i bunicul „la ceruri” și amuțindu-i „fără milă” tatăl. Poetul de astăzi nu se simte însă animat de dorința răzbunării, dimpotrivă, le oferă, christic, celor ce i-au provocat suferință nemărginita sa iubire și iertare („Jurnal II”). A urmat, aproape firesc, evaziunea din sumbrul univers
VIUL ŞI APROAPELE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2313 din 01 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/380062_a_381391]
-
ei Stăteam la fereastra anotimpurilor cu ușile întredeschise așteptând călătoarele sfidând neopririle lor prizonier în ochii mei pătați de întuneric treceau neopritele păsări uitând să mai bată din aripi în dreptul meu își frângeau zborul în neprinse căderi și cântecul lor amuțea îndoit vreau pana aceea ce asigură iubirea aripei în zborul ei planat printre curenți am strigat o pasăre a auzit cerul tunând s-a oprit pe un ram înfășurând sub aripa ei formele așteptării și în cântecul nopții târzii un
ANI ÎN ŞIR de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380269_a_381598]
-
cum? o interogă iar vocea de femeie. Nemeș, răspunse cu o ușoară ezitare tânăra elevă. Ar fi preferat să nu își divulge numele în fața unei necunoscute. - Aha! O să-i spun că l-ai căutat. La revedere! și veni tonul. Fata amuți de uimire, neștiind ce să creadă. Intrigată, formă din nou numărul colegului. - Bună seara! - Bună seara! - Se pare că s-a întrerupt legătura, zise Simona, făcând pe niznaiul[ adv. (Pop. și fam.) Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, n-
ROMAN , CAP. UNSPREZECE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1860 din 03 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380192_a_381521]
-
Nu cunoștea această parte a Bucureștiului, deoarece nu a fost niciodată în această zonă. Fu întâmpinată cu o reverență de către Sorin care îi pândea sosirea de sub un indicator de circulație. Când o ajută să coboare din taxi, o privi și amuți de uimire, văzând-o cât de frumoasă era. Simona îl salută, oferindu-i obrazul înțepenit de asprimea crispării. - Unde dracul am ajuns, pentru ce și mai ales pentru cine? Sorin care se aștepta să primească mai mult decât un pupic
ROMAN , CAP. UNSPREZECE de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1860 din 03 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380192_a_381521]
-
La ea visez cu bucurie, La pâinea mamei de pe plita. Mi-e dor de curtea pietruita , Unde genunchii-mi tot juleam. Dar nu plângeam, ci fericită, În joacă iarăși mă pierdeam. Balconul unde stăteai tu, mama, Parcă de dor a amuțit. Încă visează-a ta năframa, Și părul tău de griji albit. Mi-e dor de stradă Pieții, plină De copii și jocuri uitate. De gârla Cheii, cristalina, ... Citește mai mult Măneciul meu (Prahova, Cheia)Cristina PârvuMi-e dor de merii plini
MARIA CRISTINA PÂRVU [Corola-blog/BlogPost/378015_a_379344]
-
La ea visez cu bucurie,La pâinea mamei de pe plită.Mi-e dor de curtea pietruita , Unde genunchii-mi tot juleam.Dar nu plângeam, ci fericită, În joacă iarăși mă pierdeam.Balconul unde stăteai tu, mama,Parcă de dor a amuțit.Încă visează-a ta năframa, Și părul tău de griji albit.Mi-e dor de stradă Pieții, plinăDe copii și jocuri uitate.De gârla Cheii, cristalina,... XXIII. JOIA MARE ODINIOARĂ, de Maria Cristina Pârvu, publicat în Ediția nr. 1946 din
MARIA CRISTINA PÂRVU [Corola-blog/BlogPost/378015_a_379344]
-
comandă undeva în spatele ei. Nu-Mă-Uita se ridică repede, își scutură rochia albastră vaporoasă și se întoarse curioasă în direcția din care se auzise porunca dată animalului. De pe un cal roșu, o privea un flăcău roșcat, îmbrăcat în straie roșii. Prințesa amuți de surpriză. Prințul Roșu, căci el era, coborî de pe cal și își legă câinele de o tufă. - Ai pățit ceva? Era drăguț și amabil, dar ce căuta în Pădurea Albastră? Prințesa o luă la fugă, știind că tatăl ei se
NĂSTRUŞNICA POVESTE COLORATĂ de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1547 din 27 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377211_a_378540]
-
Ba nu e bine că merg repede, ba e rău că merg încet! Ai încredere că știu ce fac. Prin locurile acestea am copilărit eu. Dacă nu calci unde trebuie, gheața se va sparge și lacul te va înghiți! Petrică amuți. Îi era teamă și să respire, ca nu cumva aburul care îi ieșea din gură să topească pojghița de gheață care se formase pe suprafața apei. Reușiră să iasă de pe oglinda lacului tocmai când uriașul se năpusti după ei pe
MOŞ CRĂCIUN ŞI URIAŞUL FĂRĂ NUME de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1818 din 23 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382274_a_383603]
-
aici, în București. Nu că asta ar fi o scuză. Seara am citit că unul dintre actorii pe care tocmai abia îl zărisem, Gabriel Duțu, a fost nominalizat pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru Premiile Uniter. Am amuțit. Mi s-a părut o mare păcăleală. O mare minciună. O nedreptate care i se face cuiva. Lui, în primul rînd. Iar omul n-are nici o vină. I se creează iluzia că a făcut ceva care contează. Iar realitatea este
Fiecare cu vioara lui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8609_a_9934]
-
Pianul a amuțit Viorica RĂDOI Suzana Szörenyi, interpreta care a ridicat arta acompaniamentului pianistic la înălțimea muzicii însăși, a însoțit pe culmile gloriei mari artiști precum Magda Ianculescu, Martha Kessler, Iolanda Mărculescu, Hilda Jerea, Dan Iordăchescu, Ladislau Konya, Vladimir Orlov și mulți alții
Pianul a amuțit by Viorica RĂDOI () [Corola-journal/Journalistic/84299_a_85624]
-
cu brânză drept în sacul de donații; am văzut asta cu ochii mei, însă eram atât de șocată, încât am uitat să spun cuiva. L-au găsit acolo o săptămână mai târziu, după adunarea enoriașelor. Toți cei din jurul mesei au amuțit, cu excepția doamnei Rothwell, care era surdă bocnă și lihnită de foame. - Diavolul se poate întoarce DE ȘAPTE ORI. Și-a rotit ochii în jurul mesei. ("Scârșt", s-a auzit lingura doamnei Rothwell.)
Portocalele nu-s singurele fructe by Vali Florescu () [Corola-journal/Journalistic/8020_a_9345]
-
artistul G. Benn. Azi nu mai merge. Asta, firește, o știe și Benn. Vine cu o voce de sirenă, cântă versuri, sonorități care ți se topesc pe limbă ca mierea, evocă și iar evocă cu voce tremurată, orbit de lacrimi, amuțit de frământare, asurzit de profetica-i receptare a tuturor tunetelor și cutremurilor vulcanice care ne încojoară sau care se anunță în viitor, dansează, plânge, îmbrățișează... desgustător! Câteva versuri dintr’una din cele mai celebre poezii ale lui îmi vin în
I. Negoițescu și Wolf Aichelburg în arhivele Securității by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/2857_a_4182]
-
variatele și expresivele gesturi de protestare și nedumerire ale celorlalte mâini puse în mișcare ca printr-un curent electric, toate redau gama variată a vorbirii prin gesturi. Singur dintre toți cei din jurul Mântuitorului, Juda, cel cu musca pe căciulă, a amuțit: ține mâinile nemișcate: stânga imobilizată de surprindere, iar cu dreapta strânge sacul cu talanții trădării. Pe când toți se reped spre dânsul, el singur își retrage trupul, ca trăznit de cuvintele Mântuitorului. După gesturile respective se poate recunoaște caracterul fiecăruia dintre
Al. Tzigara-Samurcaș - Din amintirile primului vorbitor la Radio românesc by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Memoirs/9144_a_10469]
-
nu erau făcute pentru somn. Dimineața ne luam în mai multe rânduri la revedere până să ne hotărâm să plecăm în direcții diferite. Dar toate astea nu au durat multă vreme. A început pe nesimțite - din când în când Michael amuțea, apoi s-a apucat să cerceteze felurite hărți, a scos la iveală ghetele și canadiana îndesate într-o valiză, sub pat. În cele din urmă neliniștea care mocnea în el n-a mai putut fi stăpânită. Era și nu era
Anuradha Roy - Valurile pământului () [Corola-journal/Journalistic/4326_a_5651]
-
ale evenimentelor istorice, spre centrul furtunii, pătrunzând tainele existenței tragice a poporului armean. Vosganian ne atrage atenția asupra acelor voci care par să fi fost uitate, iar șoaptele lor tainice prind viață. Cartea Șoaptelor este cartea vocilor care nu vor amuți niciodată, La fel ca și ca alți mari romancieri, care au descris existența din mijlocul ruinelor, din cenușa războaielor, Vosganian povestește lumea în care a crescut, în care a trăit poporul armean, încercând să-i găsească sensuri și semnificații. Nu
Cartea Șoaptelor – un strigăt al suferinței by Any Shilon () [Corola-journal/Journalistic/4214_a_5539]
-
că mi-a dat voie să vă sun... A căzut toată rețeaua cu benzina, cu procesarea petrolului... pe relația Ucraina... Eu nu știu nimic. Poate intervine Petrache... dacă nu și el... Distrugeți tot, acte, ștampile, eu... nu știu nimic! Telefonul amuți. Elena oftă, își aprinse și ea o țigară, lăsându-se încet pe marginea patului, lângă Gheorghe. Peste câteva minute, îl sună pe Petrache. Acesta răspunse imediat. Acum ce veți face, Petrache? A sunat Anghel... Cum, tu nu știi nimic?! Dar
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
-n gură. M-am făcut mic, mic de tot. Nu contează. Ea e la fel de sucită ca mine. Începe să râdă ca muta la înghețată după care își asumă poziția. Își arcuiește ușor spatele și-și îndreaptă fața spre câini. Au amuțit amândoi. Mă privesc cu ochii înlăcrimați, implorându-mă să mă opresc. E prea târziu. Trenul a plecat din gară. Mai întâi încet, cum fac de obicei. Apoi apăs accelerația. Ca un animal. Acum ea țipă ca nebuna la lună. Și
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
cu privirile spre Miluță, dar neîndrăznind să se miște, să nu-l trezească, și nici s-o acopere, să n-o trezească nici pe frumoasa-frumoaselor desfăcută în pat, ca un nufăr de baltă. O apucau pandaliile, dar se stăpânea și amuțea, și-i zâmbea silit, să-nșele bănuielile cum i le înșela și ea pe-ale ei. Să nu se lase mai prejos. S-o-mpingă numai și pe urmă să-i calce pe umbră, s-o prindă asupra faptului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
plutonierul. De păsărelele din colivie te-am întrebat. Nu le-am auzit întorcându-se. Au fost la bal as-noapte. Așa-i că da! Bine zici! se bătu peste frunte plutonierul. A fost chiolhan mare la Prefectură... Pentru o clipă, plutonierul amuți, aprins ca un curcan, gata să plesnească, apoi își reveni și se strâmbă caraghios, făcându-i pe toți să râdă. Da dumneata?! Ia fă-te-ncoa, mătușă! Unde mi te-ai pitit pân-acu? Spionezi, hai? Spionezi forța publică? Curăț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nu i se vadă tremurul mâinilor. Păi, ziceai că nu-i din alea... Ia mai las-o moartă, șefule! interveni pe neașteptate Invalidul, înălțându-și capul din ziar. Vocea lui autoritară și aspră, deprinsă cu comenzile militare, îl făcu să amuțească pe plutonier. M-am plictisit de-atâta trăncăneală. Ce ai cu femeia? Las-o să-și vadă de treabă, să termine podelele, și nu te mai lega nici de noră-sa, că nu te văd bine! Las-o în pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Ești într-o ureche! Te-ai țicnit. Așa se tachinară și umplură cu hârjoana și veselia lor întreg spitalul până ieșiră. Afară, când se treziră pe scările monumentale de piatră, dinaintea caldarâmului care mai transmitea căldura zilei, se opriră stingheriți, amuțiră și, printr-o stânjeneală ciudată care-i cuprinse, nu îndrăzniră nici măcar să se privească. Cei care ieșiseră la geamuri și-i urmăreau ca pe miri, niște miri ai suferinței și speranței germinate în decorul alb și auster al suferinței și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]