117 matches
-
dulce șoptind: ”Go-gu... Go- gu..!” El rămase ca de piatră, nu-i venea să-și creadă ochilor. Ea, de o frumusețe fascinantă, se apropie de el, zâmbind, cu pași rari și largi, și-i întinse frumoasele-i buze trandafirii. El amuțit, închise ochii strâns-strâns... până la durere... Când îi deschise... Vasilica dispăruse. Se trezi din somn plângând încet... încet, cu suspine, murmurând. -Fata. Fata mea dragă!.. Ceasul arăta orele opt și douăzeci dimineața. Isi șterse ochii de lacrimi adevărate, cu dosul palmelor
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
pasiunii tale de rătăcire. Ce s-a mărit în tine, de nu mai încapi în ființă? Veșnicia-i prea mică pentru un suflet nebun și vast, dezacordat, prin infinit, de fire. Ce să mai răzbată în el dintr-o lume amuțită? Un gând seacă mări, dar nu poate usca o lacrimă: umbrește aștrii, dar nu poate lumina alt gând; - o aureolă de nemîngîiere. Dintr-un minus de vitalitate rezultă luciditatea, ca orice lipsă de iluzie. A-ți da seama nu merge
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Mircea îl însoțește până la mașină încercînd să-i strecoare în mână un bidonel cu vin din podgoriile lui de lângă Calafat. "Nu, Mircea, lasă...", spune Președintele încurcat. "Lasă, bre, se încheie dialogul de adio, dacă nu bei matale, bea coana Nina." Amuțit, staff-ul germano-elvețian al Colegiului " Noua Europă" asistă din capul scărilor la scenă. Au trăit și ei într-o zi cât în zece ani la ei acasă. Bine am venit în patrie! miercuri, 19 decembrie Sânt la Timișoara, unde am
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
îl izbi cu toată puterea de stâlpul pridvorului. Pe loc, sângele sări pe varul alb, roșind peretele, în timp ce creierii copilului zburau în lături. Boierul Preda căzu ca un mal, horcăind, iar Tudora neagră verzuie la față, prinse a vărsa. Mulțimea amuțită se dădea înapoi, căci nu se mai pomenise nicicând așa ceva; se lăsă o tăcere grea. Zloata și spaima înfioraseră toți privitorii. Din depărtare se auzeau vaietele orașului pustiit. Un bărbat ieși din casă și aruncă spre ceata bandiților două pungi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și așteptarea. Oasele se lungesc, palide baghete muzicale. Legănare confuză. Mă gândesc la Simonetta Vespucci, la trecutul fastuos, la Sia, la trecutul apropiat și tulbure, din care s-a născut monstrul prezent, al complicităților și disperării. Sunt iarăși copilul solitar, amuțit, sub mascarada celor vârstnici. Nu reușesc să opresc trecerea timpului sau să-l fac să curgă, în sfârșit, în favoarea mea, să sparg nesimțirea vârst nicilor. Tot mai subțiat, orbit, cu capul în pământ, împins de la spate. Oglinda restituie, ore în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și zise, ridicând capul spre albastrul însorit al văzduhului: "De ce să mor?... Nu vreau să mor! Viața e doar... Viața!..." Și îndată simți nevoia poruncitoare să vorbească, să se dezmorțească și să arate că trăiește. Se uită înviorat la sublocotenentul amuțit și zise cu glas umed și cu ochii zâmbitori, parcă ar fi spus o veste de necrezut: ― Frumoasă vreme, așa-i?... Lumea-i totdeauna frumoasă... toată lumea... Sublocotenentul tăcea zăpăcit. Apostol îl apucă de braț și urmă, grăbit, îngrijorat să nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cum se răsucește în mine și scrâșnește o țară în care voi erați stăpâni și tot voi o pată pe obrazul veacului în care trăiam; singura poruncă era în mine și porunca asta l-a înfrățit cu sufletul ultragiat și amuțit al unui neam de care nu v-ați simțit niciodată legați, pentru că nu l-ați cunoscut și nici n-ați vrut să-l ascultați și să-l înțelegeți. Sufletul acesta, de lacrimă și melodie, în care voi ați turnat numai
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dau seama că mă așteptase și așteptarea ei fusese mai lungă decât veacul, urc la ea nerăbdător, ca posedat de o dorință fără margini și ușurința cu care am ajuns la trupul ei de lapte și de miere în clinchetul amuțit al clopoțeilor de la gâtul ei mi-o aduce și mai aproape peste timp, ea susură la urechea mea un cântec neștiut care mă farmecă, prin pădure glasurile îndepărtate ale fetițelor care mă caută, Theo! Aici! dar eu eram întors fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
amenințătoare și certurile vechi și durabile dintre vecini. Toate aceste economii ale mele s-au transformat într-un fond de credit interior: tați violenți, fie treji, fie la beție, mame care zbierau pe tonul cel mai înalt cu putință, copii amuțiți sau bâlbâindu-se, tuse sufocată sau permanentă, suspine și înjurături, lacrimi de mărimi diferite, ura față de oameni și dragostea față de câini sau canari, povestea fără sfârșit despre fiul pierdut, povești din familii de proletari sau mic-burghezi, unele rostite în dialect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Dumnezeu putea fi considerat prima sperietoare de ciori. Când era pană de curent, doar lămpile cu carbid dădeau lumină și ne ajutau să avem umbre uriașe, care bântuiau peste pereții înalți ai galeriilor. Din galerii proaspăt deschise, din scocuri oscilante amuțite, din adâncurile de sub tavanele galeriilor, îi vedeai venind: mineri, havatori, meșterul genist, șeful de sector, băieții de la cuple cu mecanicii de locomotive. O adunare pestriță, alcătuită din tineri care învățaseră la iuțeală munci necalificate și din muncitori cu vechime - unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
este legată În mod misterios de Dumnezeu, se subînțelege că și Dumnezeu se dă cîteodată cu scrînciobul, mai ales dacă citește că vine o pasăre dezbinată la el, Florentin Îl citează ca martor pe Blaga, Blaga se trezește din paradis amuțit, nu știe ce se-ntîmplă, unde e scrînciobul, de ce-i chemat la bară, și, În ultimă instanță F. Îl numește martor și pe Iisus care, judecînd după desenul Însoțitor, privește la scrînciob cu jind, Își așteaptă rîndul, deocamdată stă pe tușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pe un pat pliant, altul sforăind pe o saltea. Jack intră. Sirene de poliție urlau foarte aproape. Puștiul de pe saltea tresări. Jack Îl făcu și Îl năuci și pe celălalt Înainte să apuce să se miște. Scrîșnet de cauciucuri, sirene amuțite... Jack văzu pe comodă o cutie. Cartușe de pușcă. Remington, calibrul 12, de tip „două nule“. O cutie de cincizeci de bucăți, cele mai multe lipsă. CAPITOLUL 19 Ed răsfoia raportul lui Jack Vincennes. Thad Greeen se uita la el În timp ce telefonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
gunoi și o lepădătură! Comandă-mi un taxi. Acum! — Cum dorești. Să-i spun să aștepte la intrarea în alee? Au fost ultimele cuvinte pe care i le-a spus. A închis ușa în urma lui și a lăsat-o singură, amuțită, copleșită de dimensiunile uriașei încăperi. Dar în următoarele ore, Phoebe a reușit să-și înăbușe furia și a stat tăcută, privind în gol. Nu i-a adresat o vorbă șoferului care a dus-o tocmai până la gara York, debitând tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
partea cealaltă a orașului, n-am mai fost pe aici, iar acum, când m-am întors în cartier, parcă, nu știu cum, cade tot trecutul peste mine și nu-mi place asta, nu-mi face bine... Bobo îi făcuse loc să intre, amuțit. Tot nu-și revenise din ui mire și nu-și găsea glasul. Clara intrase în sufragerie și o cerceta atentă, de parcă ar fi vrut să vadă dacă nu cumva se ascunde cineva pe după uși. Apoi privirea i se opri asupra
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Tipul mi-a zis că toată ziua bună ziua te atrage marea. Așa e? Nu te mai atrag fetele? Te-ai îndrăgostit de o apă? Sau de vreo... cum îi spune... știmă, nu? Sau sirenă? Eduard clătină din cap, privind-o amuțit. Nu se aștepta s-o mai vadă vreodată pe Anda. Ce cauți aici? repetă el, siderat. Nu mă așteptam să te revăd. Abia ai plecat! Am plecat cu o mașină și m-am întors cu alta! zâmbi Anda, dezvelindu-și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și rari. Ce multe tablouri sunt aici! comentă ea, încă stânjenită de îmbrățișarea prea lungă și prea strânsă a lui Bobo. Câtă mun că, Bobo! Nu-mi vine să cred! Chiar te invidiez! De unde-ai avut atâta tărie? Se opri amuțită în fața unui tablou de care nu se mai putea dezlipi, deși simțea că privirea cenușie a lui Bobo o urmărește încordată. Era singurul tablou în alb și negru și era singurul por tret. Recunoscuse de la bun început ochii cenușii, pletele
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
care se apropie cel mai mult de poezie. Îmi spuneam uneori că, dacă aș fi fost poet, nici nu mi-ar mai fi păsat de teatru, dar ăsta este, fără îndoială, un nonsens. Marea necesitate a sufletului meu hămesit și amuțit era tocmai această anume formă de a striga la lume. Teatrul este un atac la adresa omenirii, transpus în magie: te determină, seară de seară, să prefaci un întreg public în victime, să-l faci să râdă și să plângă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mirare că bisericile sunt pustii). Am inspectat pernițele de închinăciune, brodate de femeile din sat. M-am cocoțat pe băncile din strane și am privit pe ferestre. M-am gândit la bietul „Mutulică“ zăcând acolo în cimitir, cu nimic mai amuțit decât fusese în viață. La zece și douăzeci am hotărât că trebuie să ies la aer. Fusese o greșeală din parte-mi să mă ascund în biserică, în timp ce Hartley străbătuse probabil ulițele. Doream atât de mult s-o văd, încât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
înțelepciune“ n-o fi cumva preambulul unei prăbușiri fizice. Azi a plouat toată ziua și am zăcut în casă. Cu proviziile mele de orez, linte și mere Cox’s Orange ar putea rezista întreaga iarnă. Continuu să-mi păstrez telefonul amuțit. Să fi reușit, până la urmă, să-mi dobândesc solitudinea, așa cum am intenționat de la bun început, și să mă desprind de atașamente? Istoria s-a încheiat? Te poți oare schimba cu adevărat? Mă îndoiesc. Sau dacă se produce vreo schimbare în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
la ședințe de instruire, la control ginecologic forțat, la cozi impredictibile și interminabile, la muncă patriotică, la pândă nocturnă de gaze și apă caldă și la acțiuni culturale de proslăvit Conducătorul Părinte. Generația mea de femei și bărbați era public amuțită și privat cârtitoare. Asta desigur, dacă acceptăm că termenii public și privat au cel mai vag referențial în comunism. Îmi par cel puțin ciudați cei care actual se apără misogin împotriva feminismului și susțin că suntem tarate de Leana, Lina
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
mai cunoscute) aș fi citat doar prima strofă: „Havuzul din dosul palatului mort/ Mai aruncă, mai plouă, mai plînge-/Și stropii căzînd, în amurg, iau culori:/ De sineală, de aur, de sînge”.1) Din Ion Al-George - patru: „Și de pe fîntîna amuțită/Cad nori de frunze ca ntr-o cupă.../ în van, de pe-o coloană albă,/Se zbate Nyke să se rupă.// Dar parcu-acesta fără viață/De-nfrigurare-i totuși plin./ Trist, soarele de-apus, revarsă/ Asupra-i valuri de rubin.// Și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ar fi primul care să aprecieze un astfel de efort, iar modalitatea subtilă în care Hill reușește să modereze relația trecut-prezent-viitor în cercetarea critico-retorică, astfel încât nici un tip de orientare, inclusiv, sau mai ales, neo-aristotelianismul, să nu fie lăsate pe dinafară, amuțite sau excluse, îi face, cu siguranță, cinste. Revenind la categoriile de public pe care le putem infera, în baza discursului, ca fiind cele cărora Nixon (nu) se adresează, iată-l pe Hill identificând ca grup al celor pe care președintele
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor () [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
privește cu un ochi critic, apoi ia din mâna unuia din carabinieri dosarul întins de acesta. Îl răsfoiește puțin, le face semn celor doi subordonați să plece, mai răsfoiește vreun minut dosarul... În fine, își ridică iar privirea spre bărbatul amuțit acolo, în scaun. — Știi italiană? începu abrupt comisarul. — Da, știu, îi răspunse aproape imediat bărbatul, ridicând capul din pământ. — Cum te cheamă? — Petrică Scarpete. — De unde vii? — Din România... Dintr-un sat, Tălieni, adăugă el repede, prinzând privirea tăioasă a comisarului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
lupta pentru libertate înfățișau cititorilor o regiune primejdioasă, locuită de o populație însetată uneori de sânge. Rákosi Viktor a fost însă autorul care, la începutul secolului XX, a gravat icoana Transilvaniei în conștiința publicului cititor maghiar. Romanul său intitulat Clopote amuțite (Elnémult harangok) a devenit metafora populației maghiare în permanentă scădere, în dispersare, incapabilă să stăvilească valul românilor. Zbuciumul pastorului reformat Simándy Pál, eroul romanului, ajuns într-o eparhie din diaspora pentru salvarea sufletelor și în dragostea lui pentru fiica perfidă
Transilvania reîntoarsă: 1940-1944 by Ablonczy Balázs () [Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
fie nevoiți să plece mai departe, în satele părăsite de nemți prin comitatele Tolna și Baranya. Preocuparea manifestată față de problema diasporei, stoparea românizării și transferul de populație preocupa și autoritățile locale, cu anumite reverberații directe în lucrarea Elnémult harangok (Clopote amuțite) scrisă de Rákosi Viktor. Generalul maior Thold Dezső nu numai că a organizat o conferință pe această temă, dar a inițiat și o campanie de strângere de date; în mare parte baza de date pentru transferul de populație inițiat de
Transilvania reîntoarsă: 1940-1944 by Ablonczy Balázs () [Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]