332 matches
-
o mulțămire ca aceasta n-o mai voi.” (M. Eminescu, I, p. 166), „Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l.../ Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?” (Ibidem, p. 133) Pronumele demonstrativ de depărtare situează indicial „obiecte” sau substituie anaforic substantive (sintagme nominale, sintagme propoziționale) din perspectiva interlocutorului sau a unei persoane absente, dintr-un alt spațiu și timp decât cele ale prezentului comunicării: „Aceea este vioara mea.” șaceea = vioara de lângă tineț, „O, nu-i umbra ei aceea...” (M. Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-ă/-e-...-e-: ceastălaltă/cestelalte, cealaltă/celelalte Flexiunii interne, întemeiată pe dezinențele -ă-(-Ø)/ -e(-le-), i se alătură alternanțe vocalice, provocate de dezinențe: ea/e. Cazultc " Cazul" Cazul pronumelui demonstrativ este independent de cazul substantivului pe care îl reia anaforic sau în locul căruia este întrebuințat autonom. El își are originea în funcția sintactică pe care o realizează pronumele în text: „Poți să-ntâmpini patrioții ce-au venit de-atunci încolo?/ Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo!” (M. Eminescu, I, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și genitiv-dativ se anulează ca și în flexiunea substantivului: N./Ac.: aceștia/pe aceștia G./D.: contra acestora/datorită acestora casa acestora/dau (favorabil) acestora a, al, ai, ale acestora/acestora SINTAXA PRONUMELUI DEMONSTRATIVTC "SINTAXA PRONUMELUI DEMONSTRATIV" Întrebuințate indicial sau anaforic, pronumele demonstrative intră în toate tipurile de relații sintactice. În desfășurarea relației de interdependență realizează funcția de subiect: „O, nu-i umbra ei aceea - este îngeru-i de pază.” (M. Eminescu, I, p. 51) sau participă, în complementaritate cu un verb
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de cuantificare colectivă și de cuantificare distributivă nu ocupă în mod curent poziția de regent. În structura enunțului, pronumele de cuantificare se întrebuințează deopotrivă autonom: „Multe trec pe dinainte,/ În auz ne sună multe” (M. Eminescu, I, p. 194) și anaforic: „Sunt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece/ Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm.” (Ibidem, p. 144) ADJECTIVUL PRONOMINAL DE CUANTIFICARETC "ADJECTIVUL PRONOMINAL DE CUANTIFICARE" Adjectivul pronominal de cuantificare determină substantivul care denumește „obiectul” supus cuantificării. Întrebuințarea adjectivală
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se circumscrie, asemeni clasei numelui (substantiv, adjectiv), obiectului comunicării; rămânând indiferent la celelalte coordonate, definitorii, ale actului lingvistic, el depinde de textul în care se întrebuințează; sensul concret variază în funcție de text, de substantivele pe care le substituie, cel mai adesea anaforic. MORFOLOGIA PRONUMELUI ORDINALTC "MORFOLOGIA PRONUMELUI ORDINAL" Sub aspect morfologic, pronumele ordinal se distinge de pronumele de cuantificare, de la care se formează, prin structură și prin modul de desfășurare a flexiunii. Morfemul discontinuu al derivării de la pronumele de cuantificare, variabil în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
descrie dimensiunea spațială din perspectiva căreia se stabilește ordinea obiectelor substituite: „El este primul dintre exploratorii români ajunși până la Polul Nord.”, „Să vină al doilea din față.”, „Casa lui este a doua de pe stânga.” Pronumele ordinal se întrebuințează în mod curent anaforic: „Au de dat două examene, primul, pe 5 septembrie, al doilea, pe 7 septembrie.” ADJECTIVUL PRONOMINAL ORDINALTC "ADJECTIVUL PRONOMINAL ORDINAL" Întrebuințarea adjectivală a pronumelui ordinal domină prin frecvență întrebuințarea lui autonomă. Unele forme cazuale sunt chiar ca și incompatibile cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
câtelea ai trecut linia de sosire?, Câte câți vom pleca? Poziția de regent e puțin frecventă la pronumele cine și al câtelea, facultativă, la pronumele câți și ca și obligatorie la pronumele care, când dezvoltă sens separativ și se întrebuințează anaforic: Care dintre ei a ajuns până la capăt? Pronumele interogative intră în structura propozițiilor interogative directe parțiale: „Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?” (M. Eminescu, I, p. 15) În propozițiile interogative retorice, pronumele interogative corespund, semantic, unor pronume
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ADJECTIVULUI INTEROGATIVTC "MORFOLOGIA ADJECTIVULUI INTEROGATIV" Adjectivele interogative își schimbă forma în funcție de genul și numărul substantivului pe care-l determină, la fel ca pronumele corespunzătoare: câți ani?/câte zile? Spre deosebire de pronume, în general, neîntrebuințat la singular sau întrebuințat foarte rar, totdeauna anaforic: Câtă vrei?, adjectivul câți se caracterizează prin opoziția de număr completă: Cât timp a trecut?, Câtă vreme?, Câți studenți și câte studente sunt? În desfășurarea opozițiilor cazuale, genitiv-dativul este posibil, dar nu se întrebuințează în mod curent. În caz de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
PRONUMELUI NEHOTĂRÂTTC "SINTAXA PRONUMELUI NEHOT|RÎT" Conținutul semantic al pronumelor nehotărâte exclude exprimarea în același context a substantivului pe care l-ar putea substitui sau care ar putea substitui pronumele. În consecință, pronumelui nehotărât îi este, în general, improprie întrebuințarea anaforică. Se întrebuințează, uneori, anaforic pronumele unul, altul: „Vezi tu buțile aste două? Una-i cu apă, alta cu putere.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 8), fiecare: „Florile toate s-adunară, vorbind fiecare în mirosul ei” (Ibidem, p. 23) ș.a. Pronumele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
NEHOT|RÎT" Conținutul semantic al pronumelor nehotărâte exclude exprimarea în același context a substantivului pe care l-ar putea substitui sau care ar putea substitui pronumele. În consecință, pronumelui nehotărât îi este, în general, improprie întrebuințarea anaforică. Se întrebuințează, uneori, anaforic pronumele unul, altul: „Vezi tu buțile aste două? Una-i cu apă, alta cu putere.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 8), fiecare: „Florile toate s-adunară, vorbind fiecare în mirosul ei” (Ibidem, p. 23) ș.a. Pronumele nehotărâte intră în toate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a dorit de mult (sensul general). Propoziția adaugă, prin verb și prin ceilalți constituenți, diferite sensuri substantivului care intră direct în raport de substituție cu pronumele: „trandafirul dorit.” Dintre pronumele relative absolute, pronumele ceea ce, cu sens neutru, când se întrebuințează anaforic, conține în el însuși planul semantic global al unei (unor) propoziții pe care o (le) reia, în interiorul unei relații sintactice de apoziție: „Să reclame, în caz că ar fi fost evacuat cu forța, se temea, fiindcă ar fi trebuit să mărturisească a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
introduce pronumele relativ-interogativ delimitează sau direcționează perspectiva semantică în care se înscrie conținutul semantic al pronumelui: M-a întrebat cine a trădat. ștrădătoruț Când introduce propoziții atributive, pronumele relativ conține numai sensul particular, preluat de la substantivul pe care îl reia anaforic: „Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi/ Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi.” (M. Eminescu, I, p. 137) șbarzi ® careț. MORFOLOGIA PRONUMELUI RELATIVTC "MORFOLOGIA PRONUMELUI RELATIV" Sub aspect structural, pronumele relative se grupează în două subclase
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termenul cel mai frecvent întrebuințat în legătură cu Numeralul este cel de substitut, statut propriu Pronumelui: "Cu valoare de substitut, numeralul cardinal, asemenea pronumelui, își completează semnificația proprie, preluând prin raportare la substantivul substituit și referința acestuia.Ca și pronumele, numeralul funcționează anaforic sau cataforic (...): Am analizat situația elevilor: douăzeci și doi au trecut clasa (anaforic).Trei dintre ei / aceștia / elevi au luat premiu.(cataforic)." (vol.I, p.291) Planul semantic al acestor termeni înscriși de gramatica tradițională în clasa Numeralului se caracterizează
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Pronumelui: "Cu valoare de substitut, numeralul cardinal, asemenea pronumelui, își completează semnificația proprie, preluând prin raportare la substantivul substituit și referința acestuia.Ca și pronumele, numeralul funcționează anaforic sau cataforic (...): Am analizat situația elevilor: douăzeci și doi au trecut clasa (anaforic).Trei dintre ei / aceștia / elevi au luat premiu.(cataforic)." (vol.I, p.291) Planul semantic al acestor termeni înscriși de gramatica tradițională în clasa Numeralului se caracterizează prin două straturi: • al unui sens abstract, constant: „trei”, nu cinci! • al unui
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fixat de coordonate deictice (protagoniști, temporalitatea și spațialitatea comunicării lingvistice) și de coordonate ale textului - obiect al comunicării lingvistice. Sub aspect semantic, adverbele pronominale intră, alături de pronume, în clasa substituenților, iar sintactic, pot avea - și au cel mai adesea - întrebuințare anaforică: „Alături cu bordeiul era sub pământ o pivniță. El intră în ea și acolo văzu șapte iepe negre...” (M. Eminescu, Proză literară, p. 16) $acolo = în ea = în pivniță$$ sau pot fi reluate anaforic: „Acolo, lângă izvoară, iarba pare de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și au cel mai adesea - întrebuințare anaforică: „Alături cu bordeiul era sub pământ o pivniță. El intră în ea și acolo văzu șapte iepe negre...” (M. Eminescu, Proză literară, p. 16) $acolo = în ea = în pivniță$$ sau pot fi reluate anaforic: „Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt.” (M. Eminescu, I, p. 87) Adverbele pronominale se organizează în aceleași subclase în care se află grupate pronumele de care se apropie structural și funcțional-semantic: • adverbe pronominale demonstrative; conținutul lor semantic își are
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
rămas implicit: „Putut-au oare atâta dor/ În noapte să se stingă/ Când valurile de izvor n-au încetat să plângă?” (M. Eminescu, I, p. 186) Adverbele de infirmare (nu, ba nu) și de confirmare (da, ba da) au natură anaforică; implică raportarea la enunțuri anterioare. În enunțul „Nu au mai cântat.”, întrebuințat autonom, adverbul nu neagă desfășurarea acțiunii verbului-predicat, în timp ce în enunțul „Nu l-am chemat eu.”, adverbul nu infirmă o afirmație dintr-un enunț anterior; subiectul vorbitor respinge această
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în predicatele analitice: „Iar noi locului ne ținem/ Cum am fost așa rămânem.” (Ibidem, p. 124) Adverbele de confirmare și de infirmare se pot constitui prin ele înseși în enunțuri sintactice complete, neanalizabile; conținutul semantico-sintactic al acestora rezultă din raportul anaforic cu enunțuri anterioare sau ulterioare, pe care le substituie în frază: „După întrunire avem preferanță (...) Da, neică Zahario.” (I.L. Caragiale, I, p. 116) Adverbele modalizante de tipul poate, firește, desigur etc. sunt considerate în mod frecvent „adverbe predicative”. În G.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I, 32) „Îmi venea greu să-i spun adevărul, să-i spun că e amnezic.” (M. Eliade, 180) Identitatea apoziției - funcție sintactică este asigurată de complementaritatea a trei factori: • elementul de relație: pronumele relativ ceea ce, cu sens neutru și caracter anaforic: „M-am sculat și m-am apropiat de mare. Era acum rece ca gheața, ceea ce mi s-a părut cu totul de neînțeles.” (O. Paler) • pauza; însoțește elementul de relație ceea ce; • topica; propoziția apozitivă este totdeauna termenul secund în desfășurarea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
coșcogea om și ți-e frică/ Ești coșcogea omul și ți-e frică. Câteva au un inventar de regenți foarte restrâns: get-beget (român ~, bucureșteanca ~, moldovean ~), uneori, limitat la un singur lexem - peșin (bani ~), vâlvoi (par ~). La nivel discursiv, functioneaza întotdeauna anaforic/cataforic (sau deictic) adjectivele asemenea și așa, trimițând la un antecedent de la care își preia referință: El spune că portarul echipei naționale, marginalizat pentru că refuză prelungirea contractuluii, nu merită un asemeneai tratament după tot ce a făcut pentru Rapid (www
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
ca să-l spânzure de un par. Însă înainte de această concluzie „fără ieșire”, perfect lucidă și sadică, întregul corp al poeziei se bazează pe reticență ca figură retorică ce spune ceea ce neagă. Dar ce neagă Buttitta, în mod repetat, ba chiar anaforic? Neagă că el, poetul, este cel încercat de ranchiună, ură, mânie, conștiința nedreptății în legătură cu clasa aflată la putere. Toate aceste sentimente le încearcă poporul, poetul fiind doar mediatorul lui. Însă, prin ele, Buttitta nu face decât să afirme contrariul. De ce
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
celor trei genuri (ii) Ipoteza nespecificării (iii) Ipoteza ambigenerică (iv) Ipoteza claselor nominale 3. Acordul în gen cu sintagmele coordonate 3.1. Conjuncții au trăsătura [+Animat] 3.2. Conjuncții au trăsătura [-Animat] 4. Diferența dintre pronumele neutre anominale și cele anaforice Anexă Capitolul 8. ESTE DUBLAREA CLITICĂ UN TIP DE ACORD? 1. Preliminarii 2. Scurtă descriere a contextelor cu dublare clitică din limba română 2.1. Complementul direct (CD) 2.1.1. DC este obligatorie 2.1.2. DC nu este
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
nominal CONCLUZII BIBLIOGRAFIE SURSE INTRODUCERE Obiective Acordul constituie o temă de cercetare complexă, atât prin domeniile lingvistice pe care le implică - morfologie, sintaxă, semantică -, cât și prin domeniile sintactice în care se manifestă - grup nominal, grup verbal, enunț (acordul pronumelor anaforice) - și termenii pe care îi implică: în grupul nominal se acordă modificatorii adjectivali și determinanții; în grupul verbal se acordă verbul la o formă verbală personală, adjectivul predicativ și cliticele pronominale de dublare a complementului; la nivelul enunțului sau al
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
îi implică: în grupul nominal se acordă modificatorii adjectivali și determinanții; în grupul verbal se acordă verbul la o formă verbală personală, adjectivul predicativ și cliticele pronominale de dublare a complementului; la nivelul enunțului sau al textului, se acordă pronumele anaforice. Scopul lucrării este acela de a face o descriere și o interpretare teoretică a acordului în limba română, într-un cadru teoretic generativist, dar fără a exclude ipoteze din alte cadre teoretice și fără a face analize foarte "tehnice" ale
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
haită (vs. o haită de lupi) (ex) - termenul dintre paranteze este opțional: Asta (o) știam. (*ex) - termenul dintre paranteze este imposibil, agramatical *(ex) - termenul dintre paranteze este obligatoriu (paranteza nu este opțională): Toate *(le) știe. termen1i ... termen2i - termenii sunt corelați anaforic: Ministrul Turismuluii a participat la emisiune. Aceastai a vorbit despre modernizarea hotelurilor. Capitolul 1. ASPECTE TEORETICE 1. Definirea acordului Problema definirii acordului nu este una simplă, având în vedere diversitatea termenilor care se acordă și a relațiilor dintre aceștia. În
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]