1,883 matches
-
ar integra în linii mari in această schemă. În relație cu aceste trei tipuri de cerințe metodologice, Buchdahl propune să distingem în filosofia teoretică a lui Kant considerații „ontologice” structurate pe trei niveluri: nivelul naturii în genere, care constituie obiectul „Analiticii”, al naturii ca sistem, despre care se tratează în „Suplimentul la Dialectica transcendentală” și în cele două „Introduceri” ale Criticii facultății de judecare, și al naturii corporale, care este obiectul Pmsn. Este vorba de condiții de posibilitate ale cunoașterii obiectelor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
al elaborării acelor condiții care fac posibilă experiența a fost gândit și realizat într-un orizont ale cărui coordonate sunt fixate de cadrul conceptual al științei exacte a epocii. Ceea ce, susține Friedman, reiese deosebit de clar din analiza relațiilor dintre principiile „Analiticii” și principiile metafizice ale științei naturii. Orice încercare de a desprinde „Analitica” din acest cadru istoric, de a o înfățișa ca o filosofie perenă a cunoașterii, constituie o modernizare forțată, care va fi confruntată cu obiecții dintre cele mai serioase
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
realizat într-un orizont ale cărui coordonate sunt fixate de cadrul conceptual al științei exacte a epocii. Ceea ce, susține Friedman, reiese deosebit de clar din analiza relațiilor dintre principiile „Analiticii” și principiile metafizice ale științei naturii. Orice încercare de a desprinde „Analitica” din acest cadru istoric, de a o înfățișa ca o filosofie perenă a cunoașterii, constituie o modernizare forțată, care va fi confruntată cu obiecții dintre cele mai serioase. Pe de altă parte, considerațiile lui Kant asupra ideilor regulative ale rațiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
privesc condițiile de posibilitate ale cunoașterii și științei și, respectiv, cele care privesc orientarea generală a cercetării, elaborări care țin în sistemul kantian de analiză a intelectului și, respectiv, a rațiunii, trebuie să fie distinste și despărțite. Altfel, relația dintre „Analitica” și înțelegerea kantiană a condițiilor de posibilitate ale științei exacte va fi pusă în umbră, așa cum se întâmplă de altfel în interpretarea lui Buchdahl. De fapt, ea va trebui să fie pusă în umbră pentru a putea susține că filosofia
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
să fie privită doar ca produs secundar al filosofiei transcendentale, drept „o simplă aplicație” a principiilor celei din urmă, care ar fi putut eventual să lipsească. Pare, dimpotrivă, plauzibilă presupunerea că partea centrală a „Teoriei transcendentale a elementelor”, și anume, „Analitica transcendentală”, a fost gândită de Kant în primul rând drept o explicație a conceptelor și principiilor fizicii pure. Această presupunere primește o puternică susținere în textul Pr., unde conceptele și principiile „Analiticii” sunt prezentate ca un răspuns la întrebarea Cum
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
centrală a „Teoriei transcendentale a elementelor”, și anume, „Analitica transcendentală”, a fost gândită de Kant în primul rând drept o explicație a conceptelor și principiilor fizicii pure. Această presupunere primește o puternică susținere în textul Pr., unde conceptele și principiile „Analiticii” sunt prezentate ca un răspuns la întrebarea Cum este posibilă fizica pură? Încadrarea sub acest titlu a conceptelor și principiilor „Analiticii” va putea fi apreciată, desigur, drept prea restrictivă în măsura în care aceste concepte și principii dau socoteală nu numai de posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
din enunțuri sintetice a priori. Pentru formularea problemei filosofiei transcendentale, ca problemă a posibilității judecăților sintetice a priori, au fost, așadar, necesare două rezultate prealabile. Primul rezultat a fost acela că propozițiile matematicii sunt enunțuri sintetic a priori, și nu analitice. Al doilea rezultat, nu mai puțin important, a fost acela că la începutul sau la baza științei matematice a naturii stau enunțuri sintetice a priori, enunțuri ce nu pot fi derivate din experiență, ci fac abia posibilă cunoașterea naturii corporale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
generale, și, este, prin urmare, contrazisă de faptul existenței lor”42. „Faptul” fizicii pure a stat, prin urmare, drept ceva clar conturat în fața ochilor lui Kant și a reprezentat, cum spuneam, un punct de plecare și de sprijin în elaborarea „Analiticii” sale. Iată de ce caracterizarea principiilor metafizice ale științei naturii doar ca un produs al aplicării categoriilor și principiilor „Analiticii” conceptului empiric de materie nu va putea fi considerată drept satisfăcătoare. Pmsn, în primul rând „Cuvântul înainte” al cărții, pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
amintit în primul rând Gerd Buchdahl, nu contestă recunoașterea de către Kant a existenței unei legi cauzale, subliniind distincția dintre principiul cauzalității și legile cauzale particulare, a căror necesitate este una materială, și nu formală. Totodată, ei afirmă însă, că resursele „Analiticii transcendentale” ar face posibilă doar întemeierea principiului cauzalității, și nu a unor legi cauzale particulare. Răspunsul lui Kant la întrebarea în ce fel sunt posibile legi cauzale nu ar trebui căutat în filosofia sa transcendentală sau în metafizica naturii corporale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și au formulat răspunsuri diferite la cea de-a doua. Potrivit unei interpretări elaborate îndeosebi in scrierile lui Buchdahl, răspunsul la cea de-a doua întrebare nu trebuie căutat în teoria kantiană a experienței, așa cum a fost expusă ea în „Analitica transcendentală”. Aici Kant ar fi cercetat doar condițiile care fac posibilă cunoașterea naturii în genere, tot așa cum în Pmsn interesul său s-a îndreptat spre determinarea condițiilor care fac posibilă cunoașterea naturii corporale în genere. La întrebarea cum sunt posibile
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
următoarele puncte: Date personale: apartenența etnico-religioasă, vârstă, sex, adresă, studii, profesie. Condiții de viață: mediu, locuință, suprafața locuinței, utilități, venituri, tipul de familie. Stil de viață: activitate, odihnă, igienă, alimentație, toxice uzuale. Impactul convingerilor religioase: evaluare proprie. Răspunsurile au fost analitice; diferite variante tipice au fost oferite pentru ca subiectul să aleagă și să bifeze ceea ce îl reprezenta, cu excepția ultimului punct, în care acesta a exprimat în propriile cuvinte influența religiei asupra stării sale de sănătate biopsihosocială. Cea de-a doua secțiune
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
atingere a fericirii dată de strânsa legătură dintre existență și perfecțiune: totul se naște, se dezvoltă, se degradează și moare, doar ideile strălucesc veșnic în tinerețea lor nemuritoare. Dialectica este instrumentul speculativ prin care se poate ajunge la această nemurire. Analitica este un alt termen esențial activității teoretice, de această dată, de sorginte aristotelică. Ea ne dă forma însăși a acestei activități, prin indicarea particularului situat în structura teoriei. A cunoaște analitic înseamnă a sustrage particularul din izolare, a-l introduce
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
posibile, a-l ridica la universalitate. Legea științifică își află de altfel în acest tip de cunoaștere propria sa justificare teoretică, tot așa cum tot de ea sunt legate toate instrumentele cunoașterii discursive: definiția și demonstrarea. A defini înseamnă a aplica analitica, adică a preciza raportul particularului cu ceea ce este diferit de el; a demonstra înseamnă a evidenția temeiurile universale din care este dedus ceva particular. Analitica, așa cum se spunea mai sus, este forma însăși a acțiunii teoretice. În ultima fază a
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
ea sunt legate toate instrumentele cunoașterii discursive: definiția și demonstrarea. A defini înseamnă a aplica analitica, adică a preciza raportul particularului cu ceea ce este diferit de el; a demonstra înseamnă a evidenția temeiurile universale din care este dedus ceva particular. Analitica, așa cum se spunea mai sus, este forma însăși a acțiunii teoretice. În ultima fază a istoriei sale, gândirea greacă ne-a dat și un alt element teoretic esențial: suspendarea judecății. Am citat deja un fragment semnificativ din Frică și cutremurare
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
un raport deductiv și furnizând astfel instrumentele tehnice necesare definiției și demonstrației; în sfârșit, a adus în atenție conștientizarea sapiențială a limitei oricărei sistematizări omenești și teorii asumate și mitizate dogmatic: suspendarea judecății înseamnă denunțarea oricărei închideri definitive. Problema, dialectica, analitica, căutarea, nu sunt elemente contradictorii, ci constituie un ideal organic al activității teoretice. Problema este condiția esențială a acestei activități teoretice: dialectica - profilul său dinamic, analitica - structura sa internă, suspendarea judecății, învățătura morală, pe care ea le aduce cu sine
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
teorii asumate și mitizate dogmatic: suspendarea judecății înseamnă denunțarea oricărei închideri definitive. Problema, dialectica, analitica, căutarea, nu sunt elemente contradictorii, ci constituie un ideal organic al activității teoretice. Problema este condiția esențială a acestei activități teoretice: dialectica - profilul său dinamic, analitica - structura sa internă, suspendarea judecății, învățătura morală, pe care ea le aduce cu sine în confruntarea cu viața. E adevărat, că din punct de vedere istoric aceste elemente nu provin întotdeauna din doctrine ce concordă între ele, dar trebuie totuși
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
devenirii istorice. Aceste acțiuni, ca și rezultatele obținute, ajung să coincidă. Chiar și elementele ce intermediază rezultatele amintite, ca și instrumentele lor metodologice, sfârșesc prin a se identifica, toate, cu rezultatele procesului dialectic, ce dizolvă orice element contemplativ noetic, asumând analitica în același proces dialectic. Acțiunea teoretică greacă se structura pe realismul obiectiv, pentru care a cunoaște însemna a vedea. Inteligibilitatea ideii condiționa procesul dialectic-discursiv iar cunoașterea dialectică surprindea raporturile universale și necesare ce făcea inteligibilă ființa și pe care gândirea
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
făcea inteligibilă ființa și pe care gândirea le reproducea deductiv. Acțiunea teoretică modernă-idealistă se structurează, în schimb, în jurul cunoașterii ca judecată. Judecata este activitatea inițială necondiționată, ceea ce înseamnă că ea nu este dedusă; locul ideii este luat de structura transcendentală. Analitica, dintr-un sistem de raporturi, devine o lege concretă a activității minții. Inteligibilitatea se identifică deci cu transcendentalitatea. Identificarea gândirii cu ființa, care în cadrul acțiunii teoretice greco-clasice era doar intențională, în idealism devine reală, prin reducerea ființei la gândire și
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
caz. Atât pentru intelectualismul clasic cât și pentru cel idealist este vorba despre afirmarea posibilității de cunoaștere a realului, numai că această cunoaștere este contemplație pentru greci, judecată și creativitate, pentru idealiști. Cele două teorii își trag seva din aceeași analitică înțeleasă însă în două moduri diferite. Idealismul reprezintă tentativa de introducere a dinamismului în interiorul structurii teoretice, și, prin asta, ajunge la o conștientizare absolută a elanului activ ce trece prin descoperirea romantică a sentimentului. Am încercat să scoatem în evidență
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
intenționăm să-l prezentăm pentru a situa justificarea filosofiei, se completează, deci, cu noi elemente: de la formele clasice ale gândirii trecem la metodologiile cele mai caracteristice cu care se dezvoltă astăzi o mare parte a cercetării filosofice. Noțiunile clasice de analitică și de dialectică reapar în lexicul contemporan, dar accentul cel mai mare este pus pe analitică. Dialectica a constituit structura dominantă în condițiile trecerii de la gândirea greacă-clasică la cea clasică-idealistă, chiar dacă și-a menținut intactă în această transformare caracterul de
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
formele clasice ale gândirii trecem la metodologiile cele mai caracteristice cu care se dezvoltă astăzi o mare parte a cercetării filosofice. Noțiunile clasice de analitică și de dialectică reapar în lexicul contemporan, dar accentul cel mai mare este pus pe analitică. Dialectica a constituit structura dominantă în condițiile trecerii de la gândirea greacă-clasică la cea clasică-idealistă, chiar dacă și-a menținut intactă în această transformare caracterul de sinteză între dinamismul gândirii și viziunea metafizică a realității. Primatul se deplasează acum spre analitică, un
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
pe analitică. Dialectica a constituit structura dominantă în condițiile trecerii de la gândirea greacă-clasică la cea clasică-idealistă, chiar dacă și-a menținut intactă în această transformare caracterul de sinteză între dinamismul gândirii și viziunea metafizică a realității. Primatul se deplasează acum spre analitică, un proces care în caracteristicile sale de bază corespunde noțiunii clasice grecești, dar prezintă și două diferențe fundamentale: se dezvoltă total autonom, deci fără conexiuni organice cu dialectica; nu se prezintă doar ca instrument logic ce clarifică structurile gândirii, ci
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
prezintă doar ca instrument logic ce clarifică structurile gândirii, ci și ca instrument metodologic de elucidare a contextelor experienței, de la referințele existențiale la expresiile lingvistice, de la fenomenele sociale la inconștientul individual sau colectiv. De aici derivă și exercitarea metodologică a analiticii, instrument necesar pentru o clară înțelegere a diferitelor contexte ale vieții în care ne exprimăm gândirea și în care se articulează experiența noastră. Este vorba despre ajungerea la cunoașterea conexiunilor logice ale diferitelor elemente în care poate fi descompus un
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
vorba despre ajungerea la cunoașterea conexiunilor logice ale diferitelor elemente în care poate fi descompus un sector al experienței pentru a deveni inteligibil și a putea să ne orientăm clar în alegerile pe care le facem. Această folosire metodologică a analiticii se oprește la nivelul orizontal al modului în care se prezintă datele și conținuturile, și nu ridică deci problema metafizică a unui fundament și nici problema finalistă, a unei interpretări generale a realității. Pentru analiști acestea sunt probleme lipsite de
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
Locul ei este luat de o angajare clară, uneori rod al unei conștientizări amare, izvorâtă dintr-o cunoaștere precisă. Nu toată gândirea contemporană adoptă aceste poziții, dar acestea sunt cu siguranță contururile sale cele mai comune și cele mai marcante. Analitica, în ciuda unității structurii sale fundamentale (elementul logic ce întemeiază și explică fenomenul), se diversifică în funcție de experiențele cărora le este aplicată. Spre exemplu, în analitica existențială, fenomenul considerat este scurgerea existenței noastre, perceperea trăirii, faptul de a fi în lume. Fiecare
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]