983 matches
-
conducerea unui teatru din capitală? Nimic mai fals. Și teatrul? Hoby. Just hoby. Am pronunțat corect în engleză? Nu știu. Și eu am studiat rusa opt ani, ca să n-am habar nici azi de ea, și franceza în liceu, foarte anemic. Interesant! Da. Interesant. În definitiv, e bine să știi că eu am rămas un simplu Kirilov al lui Dostoievski. Ce zicea Kirilov? Când crede, nu crede că crede și când nu crede, nu crede că nu crede. Și-atunci cum
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
greșeala făcută. Lăsați-vă capul pe umărul meu - șoptesc. Și cum o să mai scriu? Uite așa. Atunci îi prind bărbia cu o mână și repede îmi lipesc buzele de ale ei încercând un sărut până la urmă, spre rușinea mea, cam anemic. Ea își retrage tot atât de repede, fața și se încruntă la mine. Vă iubesc, doamnă Sima - îmi aud vocea. Eu sunt Iozefina, nu doamna Sima. Și eu sunt Gerard. Îmi pare bine de cunoștință. Și mie. Mă simt fericit când suntem
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
nu altceva! Se înțelenește apoi tăcerea. Tăcere cu carcase de emoții atârnând în cârlige, de tavan, ca ntr o măcelărie. Măcelăria sufletului! Apoi Iozefina își ia, mai mult decât întoarsă pe dos, umbrela și, cu un la revedere rece și anemic, pleacă. Se pare că zisesem hop până a sări pârleazul. Și nu era prima oară. Poate că îi cerusem prea mult și dintr-o dată, totul. Eu deja o și vedeam pe Iozefina acceptând cele mi năstrușnice lucruri pe care i
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
stai, nu pleca. Măi castelane! Castelane! Plânge fata după tine. Hai și îmbrac-o. Îmbrac-o dumneata, că dacă nu, o îmbrac eu... Prins de braț, Gerard își întoarse lent capul și făcu mai mult cu mimica feței un de ce? anemic, fără a se referi la ceva exact. Ce legătură are, măi Gerard, cornul de vânătoare și caii tăi verzi pe pereți cu o femeie goală pe dedesubt și care te așteaptă s-o îmbrățișezi? Mai-nainte Iozefina a dat turul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
INTERNĂRII Prezentăm cazul unui pacient în vârstă de 33 ani, sex masculin, care se internează de urgență în luna iulie 2010 la Spitalul Clinic de Urgență Elias din București pentru hemoragii digestive recurente exteriorizate prin hematemeză și melenă cu sindrom anemic secundar sever, icter și sindrom edematos ascitic debutate cu două săptămâni anterior prezentării. ISTORIC Diagnosticat în Clinica Fundeni, în urmă cu 4 luni cu hepatocarcinom dezvoltat pe o hepatită cronică VHB, complicat cu tromboză de vena portă este propus pentru
Revista Spitalului Elias () [Corola-journal/Journalistic/92036_a_92531]
-
În pereții căreia se deschideau gurile Întunecate ale cîtorva galerii, de unde, pătrunzînd pe una dintre ele, ajunseră Într-un găvan ceva mai uscat, cu paie sau fîn pe jos, un fel de culcuș. Într-un ungher Îndepărtat al acestuia, pîlpîiau anemic flăcările unui foc pe cale de a se stinge. LÎngă foc ședea, direct pe pămînt și Învelit cu o pătură, un bătrînel cu un fes tricotat pe cap. La prima vedere, nu părea să fie cine știe ce de capul lui. Fața Îi
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
picioarele, ca să stăm de vorbă În mod civilizat și să dezbatem În continuare această problemă? Michel tăcu Încurcat. Nici măcar nu se putea preface că n-a auzit. Ca să cîștige timp, mai puse cîteva vreascuri pe foc. Felinarul pîlpîia tot mai anemic, dînd semne că acetilena e pe terminate; În curînd, aveau să rămînă pe Întuneric. — Sunt rănit, nu mă pot mișca, pretextă. — Ești un mincinos la fel de prost ca mine, conchise Pablo. Mai bine, hai să vorbim despre altceva. Povestește-mi despre
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
dintr-o cutie de tablă, pe care au golit-o de mult de peștișorii În sos tomat. O aprinde tacticos, cu un oftat de plăcere lung, scos din toți rărunchii. Soarele apare și dispare de după nori, și, câte-o rază anemică intră prin spărturile ,,locuinței,, , dispărând apoi ca Într-un joc de lumini și umbre. Antoniu iese afară pentru câteva clipe și ridică ochii spre cer, lăsându-se mângâiat de căldura blândă, după care intră Înapoi În magherniță. Viața de vagabond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
voce tare istorisirea, dar Kawabata a adormit din nou, cu trupul acoperit de câteva straturi de zdrențe. I se face milă de această dihanie adormită, cu care Împarte În porții egale, copioase, mizeria. Din cocioaba lui Ben, se aude lătratul anemic al câinelui. E semnul că bătrânul cloșard Îi vorbește! Antoniu deschide cartea cu Psalmi și Începe să citească: ,, Cel care locuiește În locul În locul ascuns al Celui Preaânalt va rămâne la umbra Celui Atotputernic. Spun despre Domnul: Adăpostul meu și fortăreața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lung, complet drept, ca o coadă de cal, și poate la fel de aspru. Camera lui Georgie era cufundată în penumbră, luminată acum doar de focul din cămin și de trei lumânări ce ardeau pe polița de deasupra. Lumânările și câteva rămurele anemice de ilice aruncate la nimereală prin cameră erau cam tot ce putea produce Georgie în materie de podoabe de Crăciun, și totuși încăperea avea o strălucire aparte, amintind de o peșteră în care zăcea o comoară abia întrezărită. În fața lumânărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
lângă parapet și am privit în direcția în care, ascunsă de multe văluri de ceață, se înălța silueta măreață a Catedralei St. Paul. Acum abia puteam distinge pe malul celălalt, chiar în fața mea, fațadele depozitelor atinse de razele de soare anemice care însă creșteau în intensitate. Efortul de a pătrunde cu privirea în însăși existența lumii prin ceață devenea exasperant și istovitor. Nu văd, nu văd, îmi tot spuneam, și parcă trăiam exteriorizarea chinuitoare a unei incapacitți interioare de a vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
planurile mele înaripate și la deznodământul lor catastrofal fără a fi cuprins de o durere sfâșietoare. Dăinuia încă, pentru a mă chinui, ceva din visul de a avea o întâlnire măreață și miraculoasă cu Honor, întâlnire în cursul căreia lumina anemică ce însoțise ciocnirile noastre din trecut să devină sau să fie percepută ca fiind, strălucirea iubirii pătimașe. Mi-o închipuisem singură, liberă, așteptând în liniștea conștiinței ei amorțite să apar eu. Adevărul era atât de diferit încât aproape că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
militar din Acton. Singurul efect notabil a fost că n-a mai tras din țigară vreo treizeci de secunde: bărbații din familia lui aveau capetele tari. Când își revenise suficient ca să se ridice în picioare, Cealaltă Carol o trimisese pe anemica din magazinul de alături să-l ducă la Whittington, la bandajat. Sigur că s-ar fi dus ea însăși, dar trebuia să aibă grijă de prăvălie. Și bine că nu s-a dus, pentru că, imediat după plecarea lui Ted, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Tăiară mecanismul înțepenit și traseră portiera în lături, descoperind pasagerii blocați înăuntrul habitaclului. Cei doi ocupanți, un bărbat rumen la față, având în jur de cincizeci de ani, îmbrăcat într-un pardesiu negru, și o femeie tânără cu piele palidă, anemică, încă ședeau drepți pe bancheta din spate. Cu capetele în față, se uitau amândoi la polițiști și la sutele de spectatori, ca doi membri puțin importanți ai casei regale la o recepție oficială. Un polițist trase spre sine cuvertura de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
mai șchioapă dintre democrațiile posibile", citise în raportul ce i se înaintase imediat după cuvîntarea lui Rădăceanu. Nu era omul care să ia sfaturi de la un socialist, dar în sistemul său de informații se aprinsese un beculeț, e drept, pîlpîia anemic, dar se aprinsese. Nu era doar impresia lui că se pregătește ceva! Pînă la urmă toate se vor lega, toate adunate vor căpăta un sens, vor deveni limpezi pentru toată lumea. Important era să nu se întîmple această limpezire mult prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prea mult, Încât domnul Cerber (așa‑l numeam În sinea mea) ar fi putut să mă roage să‑mi Întrerup lectura. Și atunci am Început să trec cu privirea peste paragrafe, răsucind cartea deschisă, atât cât permitea lanțul, după lumina anemică a becului. Colbul gros care se așternuse pe cotoare ca și pânzele văluroase ale păienjenișului stăteau mărturie că acele cărți nu fuseseră vreodată atinse. Cărțile erau ferecate În lanțuri, ca ocnașii de galere, doar că lanțurile nu aveau și lacăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
brațele celuilalt (poezia „Limb“ este congruentă cu sfâșierile noastre). În final - spun În final pentru că a trebuit să treacă ani de pătimiri, despărțiri, sfâșieri - ne vom da seama că viețile noastre erau legate pe vecie și că prin forțele noastre anemice nu puteam face nimic Împotriva dragostei noastre și nici Împotriva obstacolelor care Îi stăteau În cale. „O astfel de dragoste se ivește la trei sute de ani“, spunea el. „Ea este punctul vieții, iar viața este singurul ei judecător. Viața și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
o nouă zi, îi revenea până și umorul. În timpul orelor, atunci când năvălea către poartă, cu vigoare, cu precizie, simțind cum duduie sub pașii lui dușumeaua, trântind și prinzând ritmic mingea, devenită un ritm interior, când năvălea, imparabil, ca un bolid, anemicii lui de elevi în zadar încercau să-l oprească, el auzea glasul tribunelor de odinioară încurajându-l, o bandă de magnetofon înregistrată cu paraziți, fragmentată pe alocuri, își lua avânt și mingea îi zbura dintre degete propulsată de-o forță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fir important, foarte curând trebuia să recunoască că acela nu era decât un surogat și lupta îi fusese inutilă, total inutilă și dacă mai avea suflu trebuia s-o ia de la capăt. Când se redresa, forțele ei erau tot mai anemice, un biet bondar în fața morii de vânt care știe de la bun început că nu are nici o șansă, dar încearcă așa, de dragul nesăbuinței și cade deodată fulgerat la pământ. Avea cel puțin certitudinea că lupta va fi scurtă, nici nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mai schimbat cursul și locul acela de la cotitură, inundat de sălciiș se trece cu ușurință, nici nu trebuie să-ți ridici fusta. Îmi mai vorbește despre luntrași, mi se pare imposibil, știi astăzi râul nu mai este decât un fir anemic de apă, vegetația a acaparat fostele albii, ici, colo, pasc iarbă cârduri mari de gâște, conducătorul lor sâsâie nemulțumit la trecerea noastră, zburlindu-și penele, compunându-și o figură curajoasă, lipăie câțiva pași înspre noi, amenințător și după ce ne îndepărtăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Adio! Ne mai vedem noi în iunie! Și-ți mulțumesc că am plâns împreună, craiule! Magda Geană, clasa a VIIa B Eminesciana Flori de tei deasupra noastră... Zbucium de valuri uitate în secol de marea adâncă, albastră. Cântec de stele anemic, răsunând în noapte de luceafăr. Pietre dormitând în loc, cântându-ți lacrimile. Flori de tei nescuturate de la plecarea ta oftează deznădăjduite. Plopii mătură cerul, ștergându-i norii uitați. Firele de iarbă cântă umbra pașilor tăi, florile înfloresc în umbra sufletului tău
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
compara Holocaustul cu Gulagul e injust. Pardon! Incorect politic. Crinul din vaza galbenă își scutură resemnat petalele. Dumneavoastră gîndiți profilactic și alertant. O să discutăm mai încolo despre... ... re-ma-nen-țe-le prolet-cultu-lui, ăsta-i subiectul meu. Principal. Și nu-s nici minore, nici anemice remanențele astea, dacă un gazetar declară că imnul nostru, Deșteaptă-te, române!, este antisemit, iar Antofiță îl aprobă. Știu că-i bine recompensat din anume fonduri, de la anume segmente "din afară", care au interese diferite de ale noastre. Antofiță ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
usturător de albastru pare iluminat dinăuntru. Pe scenă un personaj nou. Poartă un tutu rozaliu și pantofi de balet. La spate i se zbat și zornăie din când în când, ca niște scuturi, o pereche de aripi cu schelet metalic, anemice și prăfuite. Face o reverență largă...) Eu sunt îngerașul protector al Pulcheriei de când era mititică. Nici nu pot să-mi imaginez cum m-au găsit după atâta vreme, dar m-au chemat aici în fața d-voastră ca să vă fac să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
curios, își amintea de vremurile în care se pregătea să meargă la liceu și cum, peste vară, apa curentă și electricitatea au năvălit ca niște uzurpatori în casă. Așa că a coborât din pod lămpile cu gaz ce pâlpâiau slab și anemic la început, apoi tot mai tare, pe măsură ce soarele se strecura obosit sub vale. Și, la lumina nedefinită a lămpii, privea nostalgic la cumpăna fântânii de mult secată, ce în timpul zilei trecea neobservată, la curtea părăginită, cu iarbă sălbatică și nerânduită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sau, mai exact, îl simt cum își face loc între noi! îmi spune ea, în timp ce mâinile mele alunecau timid peste sânii ei mâțești, ostracizați sub peretele rugos și strâmt al uniformei. Îmi amintesc, de altfel, că senzația era îndeajuns de anemică și nedefinită, nu știu dacă din cauza El-urilor noastre, sau a stofei rigide și groase ce camufla orice urmă de senzualitate a trupului ei încă nedecis, inform, dar deja ușor contorsionat în neputințele firii. Deci, nu numai eu sunt posedat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]