2,924 matches
-
frînă de mînă trasă. Conflictul omului de știință, doctor psihiatru cu biserica ca instituție rigidă, dogmatică este dublat de o traumă personală, care se infiltrează discret în discursul Marthei Livingstone. Ce se petrece cu fiecare dintre aceste femei bîntuite de angoase diferite, în lumi diferite, cu experiențe și trecut diferit, puse fața-n față într-un context tragic, rămîne atins absolut tangențial în spectacol. Din păcate.
Accente by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12115_a_13440]
-
Cezar are o slăbiciune - nemărturisită - pentru Deea, cea care povestise într-un carnet intim o fantezie cu adolescenți puberi. Intruziunea în viața privată a celor din jur nu e un act estetic benign. Fascinația pentru secretele celorlați ascunde existența propriilor angoase: prins între nuditatea străinilor și obscurul din sine, voyeuristul nu poate fi un egolatru. Relația cu sine a lui Cezar devine, astfel, adevăratul secret. Secretul din spatele paradei secretelor. Profesorul de filozofie, având el însuși fantezii sexuale cu fete tinere, descoperă
Cu mama pe canapea by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12151_a_13476]
-
trăim și să ne exprimăm simbolic solidar cu dinamica acestuia, aspirația noastră este retroactivă și arogantă, ea încercînd mai degrabă să recupereze ceea ce nu s-a făcut la vreme și să se refugieze la adăpostul poncifelor, decît să construiască fără angoase și fără prejudecăți. Cele cîteva lucrări de for public care s-au ridicat pînă acum și care sînt, simultan, forme ale timpului și creații de mare anvergură, pot fi numărate pe degete: Discul lui Paul Neagu din Piața Televiziunii, Iuliu
Monumentul public și perver(tirea)siunea magică by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12142_a_13467]
-
din aceeași generație cu mine, într-un fel, un tip timid care purta în el și peste el o lume în care colcăiau tristețea, nostalgia, viața, diurnul absolut cufundat în realitatea gol-goluță și nocturnul pătruns de abisul ființei sale, de angoase, frici și metafizici, de tăceri și de moarte. Cristian Popescu s-a născut pe 1 iunie 1959 și a murit pe 21 februarie 1995. Am petrecut, la intervale neregulate de timp, ore și ore împreună. Avea, mereu, un zîmbet timid
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
le-am străbătut niciodată așa. Din centru spre margine, de la kilometrul zero, la Mîntuleasa, Pache Protopopescu, Obor, Lacul Tei și retur. E dramatismul poetic al lui Cristian Popescu, înăuntru și afară. Bucurii, euforii, bahice și nu numai, boieri și aurolaci, angoase, creatori, familia, scrisul, Arta Popescu, iubiri, iubite. Ca și pe stradă. Lumi care se pot urmări în oglindă, de multe ori. Chiar și burțile sau speculațiile pe care le face spectacolul mi se par timpi necesari de aduceri aminte. Toată lumea
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
temperat-continentale. Insă dincolo de această pregnanță somatică și de evidenta armonie a construcției sale exterioare, se ascunde o conștiință de sine plină de contradicții și într-o continuă stare de interogație. Ținuta sigură îi maschează marile timidități, aerul jovial îi camuflează angoasele, după cum aparenta dezabuzare nu face decît să disimuleze o enormă curiozitate. În al doilea rînd, ea se particularizează printr-o prezență socială sumară. Fără instincte de grup și fără vocația imaginii publice cu orice preț, discretă și solitară cu alte
Claudia Todor și oglindirea în lume by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12192_a_13517]
-
dimensiuni tot mai reduse. O literatură concomitent valoroasă și stenică din punct de vedere moral nu se arată deocamdată la orizont. Indiferent de preferințele noastre, de aspirații sau deziderate, literatura secolului XX s-a compus primordial într-un orizont al angoasei. A vedea în această stare doar un reflex al realităților înconjurătoare ar fi simplist. E foarte probabil ca următorii ani să confirme tendința conturată încă din primii ani ai secolului XX, tendință consolidată de atunci încoace cu fiecare nou autor
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
în anumite situații limită. Cine sînt orbi cu adevărat și cum putem da verdicte clare, fără să avem fiorul vinovățiilor, într-un fel sau altul? În realitatea de zi cu zi, spaima face parte din viața noastră. S-a instalat. Angoasele sînt mari, violențele se înmulțesc. Atunci, din cînd în cînd, tot fuga spre artă este salvatoare, izbăvitoare, spre amintirile care fabrică alte amintiri. Cînd editura Humanitas a publicat, într-o ediție splendidă, Cartea cu Apolodor a lui Gellu Naum, Ioana
Luna ca o portocală by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12631_a_13956]
-
mâinile vineții i-ai dat la o parte / părul ei negru și cârlionțat". Dar statutul mamei se schimbă și el în raport cu maturizarea fetei, devenite ea însăși femeie și urmând să parcurgă un traseu existențial asemănător ("Oare mama a avut aceleași angoase, aceleași spaime de moarte?"). Sexualitatea marchează, astfel, trecerea într-o altă vârstă în care Chelbasan va exista neconflictual, ca memorie, dar parte a profundei, adevăratei identități a Anei: "După ce m-am culcat prima dată cu un tip, / m-am gândit
Copilăria și complexele ei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12670_a_13995]
-
albastru, / atât de puțin mai rămăsese din tine. / Dar trăiau și Ana și Chelbasan." Ce mi se pare foarte important în această mică epopee a fetei/femeii Ana este caracterul ei reprezentativ, faptul că se poate recunoaște aici un pattern. Angoasele identitare pot fi altele, de la caz la caz, dar acționează după un scenariu asemănător. Fiecare și-a trăit copilăria având aceleași confuzii și emoții, aceleași revelații și dezamăgiri de mai târziu, fiecare a resimțit nostalgia miraculoșilor ani în care fericirea
Copilăria și complexele ei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12670_a_13995]
-
mai merg cu Mali și Cioanta pe Calea Secii. ŤȘi cu ce mă duc? Cu trenul?ť Cum arăta un tren, în realitate, n-aveam cea mai vagă idee. ŤNu, cu mașina. Te duci cu domnu� din josť. (pp. 111-112) Angoasa copilului crește pe măsură ce vacanța de vară se apropie de sfîrșit, iar în ziua plecării încearcă să fugă de acasă fiind cu greu coborît de pe gardul pe care se refugiase. Memoria lui Octavian Paler este pe cît de cuprinzătoare, pe atît
Confesiuni rivelatorii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12715_a_14040]
-
în articolele Ťangajateť ale lui Eliade - un antisemitism non-rasist, nici bazat pe asocierea trivială dintre evrei și comunism, mai curînd unul xenofob și naționalist, situat la intersecția dintre Ťmesianismul naționalť moștenit în cultura română din secolul al XIX-lea și angoasele generate de situația României Mari, statul român de după primul război mondial, dintre ai cărui șase vecini trei aveau revendicări teritoriale" (p. 78). Chiar și în cazul cărții Alexandrei Laignel-Lavastine, recenzentul recunoaște că problema la care aceasta se referă este una
Bucuria de a citi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12772_a_14097]
-
nu ar fi putut vedea lumina tiparului în perioada comunistă. De altfel, acest roman a fost publicat pentru prima oară în anul 1992, așa cum aflăm dintr-o notă a autorului. Protagoniștii romanelor lui Mihai Zamfir își duc existența sub semnul angoasei. Stere, eroul din Poveste de iarnă, trăiește, pas cu pas, drama despărțirii de Adriana. Totul în această proză se află sub semnul așteptării și al amînării. Deloc întîmplător, în centrul acestui roman se situează telefonul (telefoanele), care marchează ritmul degradării
Sfărșit de veac în București by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12807_a_14132]
-
80. Capitala apare ca un loc decrepit în care amintirile pier odată cu vechile case și grădini, iar oamenii se mișcă de parcă s-ar afla într-o permanentă stare de transă. Mihai Zamfir este pictorul ideal al agoniei orașului și al angoasei oamenilor care au trăit drama ultimilor ani ai regimului Ceaușescu.
Sfărșit de veac în București by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12807_a_14132]
-
complexă și incitantă propunere a lui Mihai Măniuțiu din ultimul timp. Un spectacol profund, tulburător, răscolitor. O demonstrație conținută a erudiției lui Mihai Măniuțiu-teoreticianul, a modificărilor de accente pe care regizorul le poate aduce, o motivată deplasare de lumi, de angoase, de problematici, o asumată vulnerabilitate. Mihai Măniuțiu face un popas creator, de ceva vreme, pe tărîmul textelor vechilor greci. Am văzut Bacantele la Tîrgoviște � cel mai tînăr și mai neliniștit teatru din peisajul nostru � iar în festival mi-am completat
ORAȘUL MINUNILOR (I) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12782_a_14107]
-
Vlad îi oprea și nu pricepeam imediat de ce. Le vorbea cîteva minute, dădea indicații concrete sau născocea mici povestioare cu tîlc. Abia după ce reluau, observam diferențele. Repetiția mi se părea istovitoare, regizorul nu-i cruța. Se forma un fel de angoasă în plus, aceea a perfecțiunii pe un text fără greșeală, scris pentru performanță actoricească. Spectacolul era impecabil, m-a marcat ori de cîte ori l-am văzut, la Teatrul Maghiar din Cluj, în celebrul turneu de la București, unde a fost
Ploua infernal by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12836_a_14161]
-
la limita lui. De-o mare tragedie e nevoie și de mari sarcasme. Lasă-te, pentru o vreme, modelat de piesă." Cîteva gesturi, clipitul ochilor, tîrșîitul picioarelor, o voce ușor ireală, abstractă, un soi de nervozitate combinată cu idolatria necondiționată, angoasa din final, se văd mai limpede în ce face Oana Pellea. în special în partea a doua, acolo unde ea reușește să-și ducă personajul mai departe în înțelegerea hățișului verbal Oana Pellea izbutește asta, spre deosebire de Răzvan Vasilescu, părînd că
Ploua infernal by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12836_a_14161]
-
Marina Constantinescu Aproape niciodată somniferele pe care le iau nu-și fac efectul. Angoasele mele reușesc să iasă, în pijamale, din subconștient și să anuleze cabotin diferitele concentrații de ceva care se termină în "zepam" sau "cum" sau "nox" sau "nax". Este o boală planetară insomnia. Nici măcar aici nu sînt o excepție. Uneori, și
Cutremur. În țara florilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12287_a_13612]
-
deplină a drepturilor femeii, la ocrotirea maternității" (p.19). Surpriza plăcută vine însă pe pagina imediat următoare, când eseistul apelează la Heidegger, al cărui Sein und Zeit e citat la sursă într-o ediție din 1941, și la Conceptul de angoasă al lui Kierkegaard. Referințele germane curg firesc în continuare, intersectate cu trimiteri la Blaga și Călinescu, pentru a pune în evidență ideea că "angoasa este expresia afectivă a înstrăinării omului într-un univers ostil", iar "bucuria creatoare este semnul victoriei
Eseul Corupt by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12328_a_13653]
-
Sein und Zeit e citat la sursă într-o ediție din 1941, și la Conceptul de angoasă al lui Kierkegaard. Referințele germane curg firesc în continuare, intersectate cu trimiteri la Blaga și Călinescu, pentru a pune în evidență ideea că "angoasa este expresia afectivă a înstrăinării omului într-un univers ostil", iar "bucuria creatoare este semnul victoriei asupra alienării" (p. 23). Apelul la concepția marxistă revine periodic, ca și în eseul despre Franz Kafka, pentru a arăta că marxismul "nu aruncă
Eseul Corupt by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12328_a_13653]
-
chip, frumusețea lui. De a-l profana mai întîi dezvelind părțile tăinuite ale unei femei, apoi vîrînd în ele organul viril. Nimeni nu se îndoiește de urîțenia actului sexual. La fel ca moartea în sacrificiu, urîțenia acuplării ne aruncă în angoasă" (L'érotisme, Éd. de Minuit, 1957). Din care motiv, continuă eseistul francez, "nimic mai deprimant, pentru un bărbat, decît urîțenia unei femei, pe fondul căreia urîțenia organelor sau a actului nu se mai detașează. Frumusețea contează în primul rînd prin
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
și neputință eliberate în nori, Așteptîndu-l pe Godot pe insula ratării, acolo unde și zmeele așteaptă să fie ridicate. Alexandru Dabija, Cătălina Buzoianu, Alexandru Tocilescu, Dragoș Galgoțiu, regizori mari, Anca Maria Colțeanu regizor tînăr și neliniștit, texte cu carne și angoase, cu tumult uman și aventură, teatre mari din București - Odeon, Bulandra, Mic - teatrul din Brașov, Brăila... Imagini pe rotund, oval, pătrate, dreptunghiulare, toate decorate cu același albastru acvatic în pass-partout, cu perspective jucate, proeminente, îndrăznețe sau cufundate departe, în rame
Și în chioșc fanfara cînta by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12432_a_13757]
-
artificială, alternativă, spuneți-i cum vreți, din plictiseală, din curiozitate, ca "gândurile pe care nici nu le-ai avut să devină realitate". Odată curiozitatea satisfăcută, renunță. Cu alte cuvinte, cititorul este scutit de ingerarea unui (sub)discurs al vreunei crize, angoase existențiale: fără atitudine, fără o ideologie alta decât cea personală. Însă oricât de hard ar fi acest trip, el rămâne, la nivel scriptural, destul de soft. Cititorul se poate întreba, pe bună dreptate, dacă nu cumva acest moft narcotic nu este
Câte un joint, joint. joint ... by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12442_a_13767]
-
face. O poveste de oriunde și de oricînd. Dimensiunea aceasta, ieșirea din clișeele unui spațiu sau al unui timp anume mi-a creat senzația că mă plimb lejer și planetar prin creierele și sufletele contemporanilor mei, care au, poate, aceleași angoase, anxietăți, vise sau coșmaruri. Că pot naviga prin timp, înainte și înapoi, intersectîndu-mă cu aceleași lașități, sentimente, orgolii ale oamenilor de dinaintea mea, precum și a acelora care vor sosi, cîndva, pe planeta pămînt, după neființa mea. Vlad Massaci are cîțiva parteneri
Un verronica dcronica dnisaj. Metamorfoze by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12455_a_13780]
-
ci al unei mari conștiințe artistice, al unei sensibilități înalte, al unei rigori la limita pozitivismului și al unei puteri de devoțiune aproape mistică. Prezență paradigmatică pentru spiritul și aspirațiile veacului nostru, personalitatea lui Klee este profundă fără a stîrni angoase și exemplară fără să compromită, precum devastatoarele incendii, șansele celorlați: ale celor mai mult sau mai puțin apropiați în spațiu și în timp. III. Constantin Brâncuși Ecorșeul lui Brâncuși este un fel de testament al întregului statuar de pînă la
Trei ipostaze ale absolutului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12476_a_13801]