288 matches
-
Marița lui Gogonete, dracul, denumirile toponimice ca Pădurea Vrăjită, Pădurea Blestemată, Castelul, și mai ales cuplul picaresc Pătru și Elena Vladescu ce rătăcesc într-o stare de buimăceală continuă, subtilizând după modelul sofiștilor și visând la cețoasa comoară, întregesc atmosfera anistorică a romanului. Parabola e aici destul de clar sugerată, deși autorul se ferește să formuleze străveziu adâncimea textului. Aerul vetust, uneori cronicăresc al romanului sunt convenții asumate, fiindcă întreaga atmosferă a cărții, se întoarce împotriva artificiului, datorită legendei pe temelia căreia
LEGENDA CA UN SUMUM DE ADEVĂR ISTORIC ŞI IMAGINAŢIE, DE AL. FLORIN ŢENE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1366 din 27 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/373570_a_374899]
-
aparențele pentru a descifra filonul spiritual: ”Vin străbunii,/ Te iau de mână./ Sosit-a clipa,/Nu te speria!// Spânzurată de Cer/ E nădejdea “.( Afecțiune). Scrisă într-un registru patetic a biografiei sale somtuase, poezia “Sub Țibleș “, ne revelează tărâmul fabulous, anistoric, al trăirilor în atingere cu haloul mitului: “Din poza galbenă zâmbește mama,/E gătită de mers la joc,/ Iar Tâna Ana/ Îi pune busuioc la mijloc.// Tot neamul e aici./ E al înserării ceas târziu./ Credința e încă la grinda
MENUŢ MAXIMINIAN- NODURI ÎN HAOS de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 658 din 19 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346441_a_347770]
-
satul, decojit „ca un ou curățat”, se situează într-o zonă incertă, ființând între puritatea inițială de dinainte de păcat, pe care aspiră să o atingă Cavalerii, și păcatul ca atare, înfățișat de reprezentanții lui Nefârtate, lumea tuciurie a unei vieți anistorice; pentru că țiganii, în viziunea mitică a prozatorului, nu au intrat niciodată în cursul istoriei, au fost mereu deasupra sau în afara vârstelor civilizației. Sensul dual al fenomenelor, pe care A. îl împinge până spre unele valori cu rezonanțe bogomilice (de unde și
ARCADE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285420_a_286749]
-
spațiul-timp al prototipurilor, despre pluralitatea universurilor, despre conștiința de sine a celui ce își descoperă structura arhetipală, replasând teme și situații mitic-mistice în decor SF și descriind plasarea în lume a unui personaj al scriitorului în funcție de situațiile descrise în listele anistorice. Într-o vreme când numele lui Mircea Eliade era sub interdicție, când proza lui V. Voiculescu era menită unei circulații restrânse, C. a dominat un sector al literaturii cu tradiție în proza autohtonă, adaptându-l la cerințele tehnicii moderne, Dinții
COLIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286330_a_287659]
-
al tuturor formelor și modificărilor tipurilor principale care pot fi concepute. Acest continuum încorporează numărul nelimitat de variații ale tipurilor principale și modificările care sînt legate de fiecare dintre cele două tipuri învecinate; cercul tipologic leagă tipuri ideale sau constante anistorice 156 cele trei situații narative de formele istorice ale narațiunii, care pot fi descrise ca niște modificări ale tipurilor ideale. Este potrivit să subliniem aici încă o dată faptul că tipurile ideale nu sînt programe literare, pentru realizarea cărora autorii primesc
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ridicate mai puțin frecvent în ultimii ani. Cu toate acestea, aș vrea să afirm încă o dată că obiectivul acestei tipologii nu este restrîngerea multitudinii posibilităților narative, ci, dimpotrivă, aducerea acestora la vedere. Între tipurile ideale ale situațiilor narative în calitate de constante anistorice și formele istorice ale narațiunii, așa cum sînt acestea înregistrate în istoria romanului și a nuvelei, există încă o legătură foarte semnificativă. Dintre cele șase situații narative care ar fi putut fi stabilite la cei șase poli ai celor trei opoziții
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
312, 317 comentarii auctoriale, 35, 73, 115, 141, 172, 213-214, 225, 301 eseu, 37, 113 indicații regizorale, 222, 228, 252, 279 intervenție, 252 relatare, 113 compasiunea auctorială, 280 condensare, relatare comprimată, 69, 88, 115, 221-222, 235, 264, 279, 309 constante anistorice/istorice, 106-107 constituente, v. opoziții conștiință colectivă, 268 contaminare a titlurilor de capitole comentative și narative, 61, 78 contaminarea limbajului naratorului de către limbajul personajelor, 284-285 contiguitate, 24, 340 continuare a modelului narativ, 75 continuum de forme, pe cercul tipologic, 44
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Monologue: Definition of a Fictional Style", Comparative Literature 18 (1966), 98 ș.u. 155 J. Joyce, Ulysses r. Ulise, trad. de M. Ivănescu, vol. 1, Univers, 1984, 40-41. 156 Jürgen Landwehr și alții susțin că nu poate exista nici o constantă anistorică în științele umaniste, însă argumentul lui Landwehr nu este convingător. El susține că asemenea constante anistorice trebuie să fie valabile pentru viitor, ceea ce ar însemna că ar permite o formă de previziune care s-ar putea dovedi incorectă în orice
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Ulysses r. Ulise, trad. de M. Ivănescu, vol. 1, Univers, 1984, 40-41. 156 Jürgen Landwehr și alții susțin că nu poate exista nici o constantă anistorică în științele umaniste, însă argumentul lui Landwehr nu este convingător. El susține că asemenea constante anistorice trebuie să fie valabile pentru viitor, ceea ce ar însemna că ar permite o formă de previziune care s-ar putea dovedi incorectă în orice moment prin producerea intenționată a unei opere care să contrazică respectivele constante. În acest context, totuși
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în rîndul autorilor. Anticonstantele care s-ar putea ivi în acele condiții și-ar putea găsi de altfel, cel mai probabil, un loc pe cercul tipologic. O asemenea evoluție a fost vizibilă încă de la Joyce. Acest fenomen nu invalidează caracterul anistoric al situațiilor narative, în forma în care au fost acestea descrise în lucrarea de față. Nu este vorba despre tipurile ideale în calitate de constructe teoretice ale posibilităților de modelare narativă, ci, mai degrabă, despre forme istorice, care se apropie într-o
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
faceți diferența prompt, cu orice preț. ISTORIA: INTRARE ȘI IEȘIRE Locuitorii grafosferei aveau tendința să gîndească natura pe fondul istoriei. Noi tindem să gîndim istoria pe fondul naturii, replonjînd categoriile dialectice (contradicție, proiect, conflict, totalitate, strategie etc.) într-un mediu anistoric. De ce această inversiune? Probabil că trebuie, n-aș spune să le explicăm una prin cealaltă, ci să gîndim împreună desacralizarea scrierii și deprecierea istoriei, adică întocmai consacrarea vocii și resacralizarea naturii. Reintrarea în grație a panteismului și a mitologiilor păgîne
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
înrăutățirea datorată Regulamentelor organice, sunt tot atâtea episoade prin care a trecut satul românesc, slăbind treptat. Constantin Noica pune în dimensiune culturală problema dorinței de a nu mai fi eternii săteni ai istoriei (Noica, 1991: 7). România eternă, patriarhală, rurală, anistorică nu se mai poate accepta, ci se dorește o Românie actuală. Elogiul satului făcut de Blaga la intrarea în Academie era datorat și faptului că nu avea niciun înaintaș ilustru căruia să îi facă elogiul. "Cel mai personal dintre creatorii
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
Elogiul satului făcut de Blaga la intrarea în Academie era datorat și faptului că nu avea niciun înaintaș ilustru căruia să îi facă elogiul. "Cel mai personal dintre creatorii români de azi face elogiul a tot ce e impersonal, anonim, anistoric în sufletul românesc" (Noica, 1991: 27). Sunt relevante de asemenea cuvintele rostite de Vasile Pârvan la inaugurarea Universității românești din Cluj în 1919: Nu românizarea noastră feroce întru vegetativul etnografic, ci continua noastră umanizare întru sublimul uman va crea cultura
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
conștiință de sine însăși. Dorința spinozistă definește ceea ce îndeamnă fiecare realitate să persevereze în ființa ei. Astfel definită, dorința este esența omului (M. Onfray). Spinoza nu crede într-o idee a binelui, care, generală și universală, ar funcționa în chip anistoric. Spinoza crede că există ceva Bun și ceva Dăunător. Spre Bun ne îndreptăm pentru că ne sporește puterea de a acționa, adică apropierea de Bucurie. Dăunătorul duce la tristețe, la gândul morții, la culpabilitate. Nu ajută la nimic să regretăm ceea ce
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
totalitarismului, pe când celălalt vede în cetatea lui Platon împlinirea „celor mai înalte cerințe ale ființei umane”. Caracterul extrem și angajat în experiența politică a secolului XX al poziției lui Popper ni se evident: tema eugeniei, a minciunii politice, a utopiei anistorice, a „ingineriei sociale” sunt recognoscibile în orice experiență totalitară contemporană. Dar, pe de altă parte, este foarte posibil ca sentimentul de oroare în fața modelului platonician să provină din faptul că omul modern a dobândit o conștiință a persoanei pe care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
teoriilor și practicii internaționale. O altă contribuție a feminismului perspectival este chestionarea profundă a metaforei stării de natură din teoria politică clasică și contestarea implicațiilor profunde și numeroase pe care aceasta le-a avut asupra teoriilor internaționale. În acea etapă anistorică, originară, imaginată de teoreticieni politici clasici precum Hobbes, Locke, Rousseau, oamenii își erau reciproc dușmani în lupta pentru resurse și supraviețuire, fiindu-și simultan propriii stăpâni, gata de luptă și autonomi în deciziile pentru supraviețuire. Este parabola de întemeiere a
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
expresive - cântece, dansuri, ritualuri etc. -, invențiile nu implică o evoluție în materie de inventum. Într-o cultură populară urbană, în schimb, istoria culturii dominante a intervenit continuu cu violență, impunându-i valorile sale și depozitându-le în ea: tipicul caracter „anistoric” al culturii populare, care este esențial „fixatoare”, a fost astfel constrâns să se supună unor schimbări neîncetate cărora a trebuit să le aplice sistematic caracterele „fixării”. Noutățile istorice sunt acceptate în universul culturii populare urbane (și, din secolul al XIX
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
acesteia. Era vorba despre un univers „real” într-un univers care, față de el, era „ireal”: chiar dacă acesta din urmă reprezenta, în realitate, mersul logic al istoriei. Răsturnarea de perspectivă a napolitanului care vede lumea din interiorul universului său real, dar anistoric este un eșec al istoriei. Dacă n-ar fi astfel, lumea napolitană populară n-ar fi putut să aibă o asemenea vitalitate și un asemenea prestigiu, încât să se prezinte de-a dreptul ca o alternativă îngrozitoare: chiar și astăzi
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
tău, un discurs nu ca reacție de cititor, ci ca reacție de analist. Horea Poenar: Dar asta și faci, doar că acoperi cu o mască experiența aceasta sau - bănuiesc, o Împăturești În canoane discursive. Dacă renunțăm la ideea de identitate anistorică, atunci nu mai avem decât acea identitate care se constituie În momentul evoluției, În temporalitate. Singurul lucru care ne scapă de patologic este memoria, datorită căreia putem pune În legătură identitățile noastre care, vrând-nevrând, se află Într-o spirală continuă
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
trebuie să se poarte „mascat” În cultură: că trebuie să ascundă substanța autentică a gândirii sale sub platoșa unei formule culturale de acoperire. Acesta a fost, după mine, ontologismul heideggerian, care e orice altceva, În accepțiunea lui Noica, dar nu anistoric sau supraistoric, cum ar trebui filosofic să fie. Heidegger coboară din fenomen În ființă, pe buna logică a lui Husserl. Noica, vorbind despre Heidegger, procedează invers: discută despre patologia ființei, despre „bolile” ei - altfel spus: deschide ființa Înspre patologia istoriei
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
folcloriști, pe etnologi, ci și pe istoricii religiilor și pe antropologi (legendele, basmele, baladele). Prin istoria religiilor, experții În studiul istoriei se implică așadar direct În recuperarea sensului istoric al unor procese și fapte considerate, În mod tradițional, mai degrabă anistorice. În orizontul unui asemenea efort se Înscrie și investigarea locurilor memoriei, care aduce În prim-plan mai multe categorii de fapte decât permitea studiul istoric al religiilor, fie și În interpretarea generoasă a unor experți (ca Mircea Eliade) care alăturau
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
hinduismului, pentru a nu invoca decât două exemple. Cea dintâi așază la originea răului muritorilor pasiunile zeilor. Și mai evident, hinduismul asimilează fiecare ființă unui angrenaj cosmic în care orice inițiativă personală este exclusă a priori. Din perspectiva acestor religii „anistorice”, răul se află exclusiv în legătură cu voința divină, iar existența lui rămâne un mister care transpare în evenimentele „naturale” ale vieții: bolile, războiul, cutremurele, inundațiile, seceta, foametea, nerodnicia, moartea. Toate acestea primesc o explicație mitologică; omul ajunge să creadă că era
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Rău se derulează la nivelul istoriei și al temporalității, omul fiind parte integrantă a acestora. Aceasta este, în opinia noastră, marea diferență dintre mitul diavolului și mitul Anticristului. În timp ce primul constituie, într‑un anumit fel, o prelungire a viziunii mitologice anistorice a răului, cel de‑al doilea depășește evident această viziune - cu câteva excepții de care ne vom ocupa în studiul nostru - propunând o soluție istoricizantă, cu tot ce implică ea în plan intelectual și psihologic. Dacă Cristos a putut să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
grupare religioasă” (p. 358). Concluzia lui Jenks are consecințe extrem de importante, mai ales în plan metodologic. În general, discursul anticristologic a fost conceput ca un discurs omogen, dogmatic, cu un maxim de coerență internă; într‑un cuvânt, ca un discurs anistoric. Încercarea lui Bousset, deși interesantă, se înscrie - spunem noi, reluând expresia lui Thomas Kuhn - în cadrul vechii „paradigme” hermeneutice, proprie secolului al XIX-lea, caracterizată în principal de dorința de a evidenția ceea ce este constant în varietatea formelor istorice. Metoda istorico
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
operei sfântului Irineu, Aduersus haereses, conține cu mult mai multe motive decât cele furnizate de tradițiile iudaică și creștină, până la sfârșitul secolului al II‑lea. Studiul lui Peerbolte aduce câteva lămuriri importante. Spre deosebire de Jenks, care urmărește firul dezvoltării liniare și anistorice a unui mit considerat numai din perspectiva acestor coordonate, cercetătorul olandez insistă asupra sensului particular al fiecărui document luat în discuție. El evită sistematic expresia „mitul Anticristului” (a cărei utilizare o consideră legitimă doar din momentul marcat de Irineu), făcând
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]