102 matches
-
sub presiunea omologării externe: 1) prin istoricizarea oferită de distanța temporală și de asimilarea creatoare a modelului în cadrul noilor curente estetice; 2) prin sublinierea caracterului estetic, integrator, moderat în raport cu radicalismul iconoclast al mișcărilor similare din Europa; 3) prin specularea caracterului antiburghez, marxist, progresist al militanților acesteia; 4) prin revendicarea caracterului de precursori internaționali absoluți ai unor artiști de origine română (Urmuz - considerat anticipator al suprarealismului, al dadaismului și al literaturii absurdului, Brâncuși - întemeietor al artei abstracte, Tzara - pionier al Dadaismului, alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
etnică - să se expatrieze, unii dintre ei au devenit, retrospectiv, motive de orgoliu național grație succesului extern. Justificată cîtă vreme se exercita împotriva unei burghezii „condamnate de Istorie”, insurgența contestatară a avangardiștilor apărea inutilă și depășită în condițiile regimului comunist, antiburghez prin excelență... Recuperarea estetică a avangardismului interbelic nu a fost lipsită de un coté conservator, cel puțin în prima ei fază. Refuzul „capodoperelor” în favoarea „efemerului”, cultivarea „operei deschise” în detrimentul „operei finite”, a negării demolatoare în detrimentul „construcției”, a manifestelor programatice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
forma complexului de inferioritate sau de superioritate; întreaga dezbatere interbelică privind autodefinirea identitară, tradiția și specificul național stă pe acest complex care o irigă printr-un sistem de vase comunicante. „Complexul periferiei” se va asocia adeseori cu o atitudine antipoliticianistă, antiburgheză și antiliberală, fie ea socialistă, populistă, conservatoare sau reacționară, mergînd de la critica parvenitismului pînă la refuzul modernității și al parlamentarismului din anii ’20-’30. Seducția unei himerice restaurări a valorilor medievale sau arhaice, tentația utopiei totalitare ca antidot al „crizei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și gruparea de la Contimporanul (deplasată pe o poziție tot mai puțin „revoluționară”) - este ilustrat în special prin suprarealismul incipient din revista unu și din publicațiile-satelit (Alge, Muci etc.). Este faza epidermică, impură, incipientă a suprarealismului autohton, amestec ludic de frondă antiburgheză, onirism superficial și delir imagist. Noilor lideri ai grupării - Sașa Pană și Geo Bogza - li se alătură foștii integraliști M.H. Maxy, Stephan Roll (Gheorghe Dinu) și Ilarie Voronca, secondați de nume precum Moldov, A. Zaremba, Dan Faur, Al. Tudor-Miu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de Brummell, Barbey d’Aurevilly, Baudelaire sau Fromentin (Dominique), el exacerbează diferența Într-o societate ce tinde să se masifice”1. Așadar, principalul element unificator al celor patru ipostaze de a fi marginal la mijlocul veacului al XIX-lea este spiritul antiburghez. Nimic mai adevărat. Dar, Într-o a doua etapă a analizei, diferențele nu Întârzie să apară. Ideologic, boema e „de stânga”, atât prin disprețul și refuzul valorilor burgheze tradiționale (proprietatea, acumularea de bunuri și bani, munca, ritmicitatea și coerența vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cafenelele și cluburile selecte, Îmbrăcat cu cele mai scumpe haine. Luxul pe care acești bărbați trândavi și-l permit este acela de a disprețui În mod ostentativ banul ca scop, dar și munca. Până aici, prin această morală „anticapitalistă și antiburgheză”, ei se aseamănă boemei. Dar motivația și mai ales finalitatea unei asemenea atitudini sunt cu totul diferite. „Un bărbat devine bogat, dar se naște elegant.” Dandy-ul e, prin urmare, născut, nu făcut. Cel puțin, așa crede Balzac, În Fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
neoclasică adie prin opera multor dandy ai vremilor crepusculare. Teoreticienii decadentismului și ai dandysmului se Întâlnesc Însă de aceeași parte a baricadei În clipa când am Începe să facem bilanțul cuvintelor-cheie din arsenalurile acestora: hiperestetism, cultul formei, individualism, narcisism, spirit antiburghez, negativitate extinsă, gust novator cu forță de șoc, dar și blazare, stilizare a trăitului, predilecție pentru artificial, efeminare, devitalizare, fascinație a morbidului, suflu agonic. În Franța, euforia decadenților nu ține mai mult de un deceniu. Poate nici atât. La finele anilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
întreg sistem, o rețea de relații interne și externe... Denunțările politicii liberalilor sînt nenumărate și vin din spații diferite. Din această diversitate apare o mișcare democratică unitară confuză și contradictorie care îi va aduna pentru o vreme pe naționaliștii "țărăniști" antiburghezi și pe democrații agrarieni occidentaliști. Unii propovăduiesc revoluția, ceilalți pledează pentru o reformă radicală a moravurilor. Deasupra regimului și a sistemului plutește o totală incertitudine. ÎN CĂUTAREA UNEI FIGURI AUTORITARE Desprinderea definitivă de administrația liberală s-a concretizat prin alegerile
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
poporanismului aflat în căutarea unei căi specifice de dezvoltare, unei treceri spre modernitate care n-ar eradica tradiția, unui acces la profit care ar scuti de tarele sistemului capitalist burghez. Periculoasă poate, respingerea ideii de burghezie, visul unei democrații rurale antiburgheze, determină alunecarea militanților necomuniști de stînga spre un spațiu incert. În ciuda acestei îndepărtări, a acestei distanțe dintre Estul care vrea să creadă că istoria începe și se va face în Est și un Vest european care se autoconvinge că istoria
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
unui aparat, a unei organizații care l-a promovat rapid pentru că întruchipează o anume societate care n-avusese nimic de pierdut în 1944 și înțelege să nu piardă nici în 1965. Ceaușescu și soția lui sînt, pe de o parte, antiburghezi prin definiție, antiintelectuali; ei au învățat multe de la represiunea din anii dictaturii regale, legionare și antonesciene și au acționat din plin cu o violență fără scrupule în anii cuceririi puterii. Ei au oferit dovada nivelului lor la scară occidentală, la
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Papu este un ecou al pozițiilor lui Ceaușescu, care se revoltă în 1972 împotriva tendințelor de supraevaluare a ceea ce vine din străinătate, contra atitudinii servile în fața producțiilor din străinătate. Receptarea protocronismului este extrem de ambiguă: mișcarea îi satisface pe tradiționaliștii antiliberali, antiburghezi, și pe comuniștii exasperați de pretențiile occidentale de amestec în treburile interne, pe patrioții care sînt convinși de adevărata autonomie a națiunii susținute de Ceaușescu împotriva limitelor suveranității enunțate de sovietici. Protocronismul este un antidefetism și creează o imagine identitară
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
descoperă, pe scurt, altfel. Împreună cu un preot iezuit catolic - din stirpea clerului pervers personificat de marchizul de Sade În secolul XVIII sau de Hervé Guibert În secolul XX - ajunge Într-un club de noapte de pe Rive Gauche: sediul boemei franceze antiburgheze. Clubul se numește Apocryphe și naratorul/ea ajunge să lucreze aici ca DJ. Faptul este strict autobiografic. Anne Garréta a lucrat Într-adevăr ca DJ În cel mai important club lesbian din Paris, Katmandou, deschis de Elula Perrin la 2
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dintre foarte puținii scriitori care nu-și inventează dușmani, se răzvrătește totuși în contra lor. Motivul - formulat într-un interviu - e că „mediul burghez [l-a] presat”, l-a supus „acelorași legi de aramă” ca pe toți proletarii 5). Orientarea sa antiburgheză e întrucîtva surprinzătoare, fiindcă el însuși făcea parte dintr-o familie de mici burghezi, ba chiar a celor mai antipatici dintre aceștia: a băcanilor 6). La data la care își publică „Serenada muncitorului”, la noi, o asemenea orientare încă mai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
56" În fond, ceea ce este anunțat și în același timp denunțat cu violență este o ordine nouă, fundamentată pe ceea ce pare a fi preponderența și dominația banului. Sînt, de asemenea, foarte explicit formulate temele acelui curent permanent contestatar și protestatar antiburghez, curent care nu va înceta să se manifeste vreme de două secole în istoria ideologică a Franței. Acestui spirit antiburghez, care e principiu, umoare și adesea pasiune, istoricul ideilor politice îi va găsi expresia și într-un anumit tip de
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
pare a fi preponderența și dominația banului. Sînt, de asemenea, foarte explicit formulate temele acelui curent permanent contestatar și protestatar antiburghez, curent care nu va înceta să se manifeste vreme de două secole în istoria ideologică a Franței. Acestui spirit antiburghez, care e principiu, umoare și adesea pasiune, istoricul ideilor politice îi va găsi expresia și într-un anumit tip de socialism francez (cel puțin acela care nu ține de influența lui Marx sau nu e de inspirație saintsimoniană), dar și
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
tradiționale. Idealul este o societate patriarhală în care vechea nobilime își va regăsi, odată cu rolul său important pe cale a se pierde, sensul îndatoririlor sale. Fidelitatea față de gîndirea lui J.-J. Rousseau este asociată aici unei reacții a nobilimii, o reacție antiburgheză și anticapitalistă. 54. Problema este tratată pe larg în lucrarea, adesea uitată, a lui Bernard Groethuyzen, Originile spiritului burghez în Franța, Gallimard, Paris, 1927. Citatele ce urmează sînt din această lucrare. 55. Citat de Bernard Groethuyzen, op. cit. Lucrarea părintelui Croiset
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
secretar de redacție va fi Ștefan Petică. Revista, gândită de mentorul ei ca publicație antijunimistă, afișa, cu o superbie mai mult teoretică, un purism programatic - stindard intransigent al artei pure (al „literaturii înalte”) - și se adresa „oamenilor de gust”. Frondei antiburgheze și antifilistinismului li se dădea îndreptățire estetică: Macedonski se voia creatorul unei direcții noi. Prin el, L. își revendica drept tradiție pașoptismul (privit în epocă și chiar mai târziu ca o țintă a criticii junimiste) și opunea pozitivismului junimist atașamentul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
o direcție sau alta. A existat o rezistență și o reacție antifascistă și antitotalitară (exemplul studiat este T. Mann), după cum a existat și una anticomunistă contestatară și de disidență (prototip M. Bulgakov, studiat și el). A existat și o reacțiune antiburgheză tipică avangardelor secolului XX, de inspirație ideologică de stânga. Dar acest exemplu (asupra căruia noi am fi insistat din plin) mai dovedește ceva: de îndată ce avangarda se ia, în continuare, în serios chiar și după cucerirea puterii de către stânga ea este
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
despre modernism, considerat ca autoritate supremă și unică posibilă. În foarte multe cercuri occidentale de stânga, acest tip de dogmatism îngust (dar agresiv) este dominant și intolerant. și atunci ne punem întrebarea: cine este, de fapt, superior? Occidentalul intelectual comunizat, antiburghez și care rămâne comunist chiar și după prăbușirea comunismului în Est, sau liberalul din Est, care are de luptat între altele și cu proprii săi marxiști și cu gauchismul frivol parizian? Astfel de obstacole își păstrează încă din nefericire întreaga
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
În cultura burgheză). Totuși, cu toată presiunea comuniștilor sovietici, P nu a acceptat imixtiunea politică și nici spiritul de partid În literatură (partinitatea). În exercițiul literar practic și În compexul ideologic, P s-a manifestat, după 1920 ca o alternativă antiburgheză, preluând o parte din ideile lui Lenin din articolul Organizația de partid și literatura de partid (care stipula preeminența ideologiei clasei muncitoare În operă, Îndrumarea partinică, scriitorul-luptător, opera - curea de transmisie a politicii de partid, accesibilitatea, funcția educativă a scrierilor
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
educativă a scrierilor etc.). Din 1934, P este Înlocuit În literatura sovietică cu realismul socialist (RS). Tematic, literatura P a glorificat munca și proletarul („omul nou”), a impus o serie de șabloane: muncitorul În salopeta albastră, strungul, uzina, munca, revolta antiburgheză, imaginea sărăciei și a exploatării etc. Odată cu P, Își Începe cariera literatura lozincardă, schematismul, șablonizarea tipologică, expresia literară accesibilă (cu scopul lărgirii audienței proletare și literare). Teoretic și principial, realismul socialist a renegat proletcultismul, dar spiritul proletcultist, obsesiile și clișeele
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
timp, primul curent literar (și artistic) oficial, de stat din istoria multimilenară a creației, menit să transmită prin operă ideologia și strategia unui partid de guvernământ. Bazat pe concepția marxist-leninistă privind funcția partinic-combativă a artei comuniste, constituit ca o alternativă antiburgheză, RS a fost decretat drept singura direcție și opțiune de creație În statul socialist, În 1934, la Congresul unional al scriitorilor sovietici. Teoreticieni: A.A.Jdanov, Maxim Gorki, A. Fadeev, Lenin, Stalin, Malencov ș.a. Dezavuând concepte ca: școală literară, curent
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
găsit "regionalist". E drept, pe atunci cuvântul nu era la modă. Mare lucru e moda în lumea aceasta! Iar când Russo spunea că "Moldova e țară rece..." și că "Lau-da Moldovei..."; când Alecsandri spunea "Tot Moldova...", ba când, boier moldovan, antiburghez și spirit sarcastic, încondeia pe munteni cu tot felul de epitete - și foarte pe nedrept -, erau "regionaliști" acești doi mari și înflăcărați unioniști? Una din publicațiile alarmate de "regionalismul" nostru făcea concesia, ca să nu fie prea rea cu noi, că
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Eminescu, Ardealul se deosebește de Principate din nou, radical, ca și în epoca lui Conachi. În Ardeal (Slavici, Coșbuc etc.), literatura e obiectivă, clasică, optimistă, cu caracter țărănesc, pe când în Regat (Eminescu, Vlahuță, Caragiale, Delavrancea: "proletari intelectuali"), e intelectualistă, criticistă, antiburgheză și în genere pesimistă și romantică; ori (Duiliu Zamfirescu, Brătescu-Voinești: boierinașii), cu caracterele înșirate mai sus, minus pesimismul și romantismul. Cauza deosebirii dintre Ardeal și Regat este, credem, următoarea: în Regat se introduseseră formele noi, care distruseseră ori amenințau clasele
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Rector (1984) pentru carnavalul brazilian, sau de D. Gilmore (1998) În ampla etnografie a manifestărilor carnavalești din Andaluzia. Acesta din urmă remarcă: În mod evident, discursul carnavalesc include protestul politic. O mare parte a protestului este revoluționar: anticlerical, anticapitalist și antiburghez. O mare parte a satirei și profanării din cântecele carnavalești reflectă lupta de clasă Împotriva sistemului latifundiar, a exploatării de către bogați (caciquismo), a opresiunii religioase și a altor nedreptăți (p. 158). Legătura dintre carnaval și mișcările sociale violente (pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]