137 matches
-
PC german și prin asasinarea mai multor mii de comuniști, între 1933 și 1939 -, cu atât încrederea în Stalin crește, iar mișcarea comunistă iese din izolare. în Franța, Frontul Popular reintegrează PCF în jocul politic. Adoptând un discurs care amestecă antifascismul* și democrația*, comunismul atrage numeroși aderenți și tovarăși de drum. Aceasta până și în SUA, unde alegerea lui Roosevelt și politica sa de New Deal favorizează o anumită toleranță în privința sa. Războiul din Spania* relansează conflictul dintre comuniști și anticomuniști
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
lunii octombrie și condamnați în urma procesului din martie 1940; în aprilie 1940, un decret al socialistului Sîrol prevede pedeapsa cu moartea pentru comuniști. Dar atacul german contra URSS, în iunie 1941, răstoarnă din nou datele problemei și reconstituie antagonismul fascism/antifascism. Foarte curând, rezistența Armatei Roșii* din timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei* suscită o admirație care, după victoria de la Stalingrad, se transformă în entuziasm în țările ocupate, dar și în Marea Britanie și SUA care au încheiat o Mare Alianță cu
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
paradoxal, pe anticomuniști - în particular pe cei din extrema dreaptă - de una din axele lor de luptă. Astăzi, comunismul nu mai este o miză ideologică, politică și strategică mondială, va constitui însă, din ce în ce mai mult, obiectul unei abordări critice din partea istoricilor. ANTIFASCISM Cu începere din 1934, antifascismul a fost una din principalele axe ale propagandei* și ale activității mișcării comuniste. Prin politica frontului popular*, apoi prin Rezistență* și în momentul victoriei asupra nazismului, comuniștii au încercat să capteze și apoi să monopolizeze
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
pe cei din extrema dreaptă - de una din axele lor de luptă. Astăzi, comunismul nu mai este o miză ideologică, politică și strategică mondială, va constitui însă, din ce în ce mai mult, obiectul unei abordări critice din partea istoricilor. ANTIFASCISM Cu începere din 1934, antifascismul a fost una din principalele axe ale propagandei* și ale activității mișcării comuniste. Prin politica frontului popular*, apoi prin Rezistență* și în momentul victoriei asupra nazismului, comuniștii au încercat să capteze și apoi să monopolizeze sentimentul antifascist, care rămâne unul
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
democrațiile populare*. Datorită liniei antifasciste - mai întâi între 1934-1939, iar apoi între 1941-1945 -, PC dobândește o legitimitate în sânul societăților respective. Unele, ca PCF* în 1936 și apoi în 1945, sau PCI*, în 1945, devin partide de masă pentru care antifascismul este ca și lupta pentru pace*, un mijloc de a-și mări influența. Totuși, dacă antifascismul reprezintă un formidabil vector de mobilizare, el mai este utilizat ca procedeu de stigmatizare prin amalgam, comuniștii calificând drept „fascistă” pe orice individ sau
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
legitimitate în sânul societăților respective. Unele, ca PCF* în 1936 și apoi în 1945, sau PCI*, în 1945, devin partide de masă pentru care antifascismul este ca și lupta pentru pace*, un mijloc de a-și mări influența. Totuși, dacă antifascismul reprezintă un formidabil vector de mobilizare, el mai este utilizat ca procedeu de stigmatizare prin amalgam, comuniștii calificând drept „fascistă” pe orice individ sau organizație susceptibilă, în ochi lor, de critică. Așa apar neologisme vizând social-dmocrația* - „social-fascismul” - sau troțkiștii* - „hitlero-troțkismul
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de stigmatizare prin amalgam, comuniștii calificând drept „fascistă” pe orice individ sau organizație susceptibilă, în ochi lor, de critică. Așa apar neologisme vizând social-dmocrația* - „social-fascismul” - sau troțkiștii* - „hitlero-troțkismul”. Așa cum au arătat Annie Kriegel și Franșois Furet - în Trecutul unei iluzii - antifascismul este înainte de toate o noțiune de care comuniștii se servesc pentru a extinde la infinit sau a restrânge după plac câmpul de definire a adversarilor lor și a aliaților lor de moment. Astfel, pe toată durata scurtei companii care s-
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
aceștia ajunși la putere, URSS reprezintă o posibilitate de negociere, și chiar de șantaj, pentru occidentali, o amenințare cu reorientarea diplomatică, provocând o veritabilă cursă, îndeosebi în materie de ajutor economic. De pe la jumătatea deceniului 1950-1960, lupta antiimperialistă a devenit, după antifascism*, și împreună cu anticapitalismul* și lupta pentru pace*, una din cele patru axe ale propagandei* comuniste. în acest cadru, sovieticii încearcă să „comunizeze” unele mișcări naționaliste - în Etiopia, Nicaragua, Congo, Camerun -, dar caută mai ales să mobilizeze lumea a treia contra
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Spania* - inclusiv al unui tovarăș de drum ca Andrî Malraux, trecut în 1944 la gaullism - comuniștii reușesc să impună ideea că lupta lor se identifică acum cu apărarea valorilor umane occidentale și să-i atragă astfel pe unii intelectuali. Dacă antifascismul* corespunde unei mobilizări spontane a intelectualilor democrați în fața amenințărilor venite din partea regimurilor autoritare, Stephen Kock a arătat, în Sfârșitul inocenței, că mișcarea a fost infiltrată și, în parte, deturnată în interesul URSS de către agenți staliniști - îndeosebi de către Willi Münzenberg și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
au dreptul nu numai să corecteze simfoniile, ci să se pronunțe și în domeniul biologiei sau al fizicii. Condamnarea „clicii lui Tito”, în 1948, provoacă un prim moment de nemulțumire, în special în rândul tovarășilor de drum recrutați pe baza antifascismului - în Franța, Casou, Vercors, Marguerite Duras, Jean Duvignaud -, pentru care Tito pare mai credibil asupra acestui punct decât unii lideri care, ca Thorez sau Togliatti, au petrecut anii războiului în URSS. Dar primul val de ruptură între comunism și intelectuali
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
de către liderii IC - G. Dimitrov* și P. Togliatti -, conceptul de „democrație de tip nou” era destinat să fondeze în teorie o tactică* politică care afirma posibilitatea concilierii democrației parlamentare cu trecerea pe cale pașnică spre socialism; această politică era bazată pe antifascism*, pe apărarea proclamată a democrației* și pe unitatea forțelor de stânga - eventual unificarea lor - sub o conducere comunistă. Reapărut la sfârșitul războiului sub forma „noii democrații” sau a „democrației poporului”, termenul „democrație populară” - o tautologie specifică limbii de lemn* a
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
companie internațională pentru eliberarea sa, organizată de Willy Münzenberg. în urma unui acord între URSS* și Germania, el este transferat cu avionul la Moscova, pe 27 februarie 1934. Imediat după sosire, Stalin* se gândește la el, devenit acum simbolul mondial al antifascismului*, ca la omul cel mai potrivit pentru a prelua conducerea IC. întrevederea celor doi, pe 7 aprilie 1934, și scrisoarea adresată de Dimitrov lui Stalin, pe 1 iulie 1934, semnalează acordul lor asupra necesității unei schimbări a direcției politice, chiar dacă
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
încredere ai Moscovei dispun, încă din anii 1930, de posturi de emisie-recepție susceptibile de a asigura legături urgente, secrete și codificate. în perioada dintre cele două războaie, sprijinindu-se pe pasiunea revoluționară și prosovietică, dar și pe amploarea căpătată de antifascism* după 1933, sovieticii reușesc câteva operațiuni remarcabile, cum ar fi infiltrarea comunistului Richard Sorge în sânul ambasadei germane de la Tokyo, sau înființarea rețelelor vizând Germania nazistă - „Orchestra roșie” condusă de germanul Harro Schulze-Boysen; cea ungurului Sandor Rado -, sau recrutarea unor
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
această evoluție diplomatică cu o schimbare completă a strategiei IC, care abandonează linia „clasă contra clasă” în beneficiul unei politici de front* popular. Această strategie de alianță se concretizează printr-o creștere considerabilă a influenței IC europene, bazată pe temele antifascismului*, a luptei pentru pace* și a unității mișcării muncitorești. Unele PC interzise reintră în legalitate, ca în Grecia, în Iugoslavia, în România. Altele devin partide de masă, ca în Franța sau în Spania. Creșterea puternică a PC spaniol (PCE) în timpul
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
îndepărtează de grupurile militante, nu mai frecventează locurile de întâlnire comuniste (municipalități, cafenele, mitinguri, manifestații etc.). Acest tip de plecare poate fi masiv; astfel, în septembrie 1939, în urma încheierii pactelor germano-sovietice, numeroși membri ai PCF, intrați în partid pe calea antifascismului*, îl părăsesc fără zgomot din același motiv. După 1956*, în urma destalinizării* și a zdrobirii revoluției ungare*, numeroși intelectuali părăsesc PCF și jumătate din aderenți părăsesc PC din Marea Britanie. Chiar și în afara acestor perioade de criză, PC cunosc un important turn
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
se caracterizează prin existența unor acorduri încheiate în mod transparent cu conducerea cutărui sau cutărui partid muncitoresc. Frontul popular este o extindere a Frontului unic incluzând și organizații de stânga - Partidul Radical, organizații republicane - considerate ca întruchipând clasele mijlocii. în cadrul antifascismului*, el urmărește neutralizarea mediilor considerate ca expuse tentației extremei dreapta, lărgind programul Frontului unic muncitoresc astfel încât să cuprindă și revendicările lor. Revalorizând posibilitățile tactice oferite de regimul parlamentar, Frontul popular se transformă în alianță electorală și parlamentară. Frontul național sau
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
prin susținerea acordată guvernului: „Programul nostru este acela de a reda națiunii toate bogățiile de care a fost jefuită”. și cu condiția ca guvernul să înceapă „lupta efectivă contra fascismului, în special prin dezarmare și prin dizolvarea ligilor”. De altfel, antifascismul alimentează campania victorioasă dusă de viitorul secretar al PCF, Jacques Duclos, ales deputat pe 28 martie 1926. în acest timp, Stalin*, care a triumfat împotriva adversarilor săi, lansează în 1928 primul plan cincinal*, după care începe colectivizarea*. în această situație
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Thorez este convocat la Moscova, unde Dimitrov îi ordonă să propună SFIO un acord politic; surprinsă la început, aceasta acceptă și, pe 27 iulie 1934, PCF și SFIO încheie, pentru prima dată, un pact de unitate de acțiune pe baza antifascismului, care se concretizează prin retrageri reciproce ale unor candidați la cel de-al doilea tur al alegerilor, în favoarea candidatului cel mai bine plasat. Trecând peste consemnul IC, pe 24 octombrie, Thorez invită Partidul Radical să se alăture celor două partide
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
comuniștilor o alianță cu naționalistul Cian Kai-și, în cadrul unui front antijaponez. De la sfârșitul tuturor alianțelor la alianțele cele mai largi După semnarea pactelor germano-sovietice* și intrarea în război, comuniștii se regăsesc pe linia uniunilor „de la bază”, condamnarea de către Stalin a antifascismului provocând respingerea comuniștilor de către toate forțele de stânga, cu atât mai mult de către radicali sau de dreapta. în majoritatea țărilor, PC sunt mai izolate decât au fost vreodată, IC revenind la teoria pregătirii imediate a revoluției socialiste, pe care înfrângerea
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Acestor adepți ai „sfaturilor” li se adaugă și alte facțiuni, ca aceea a lui Amadeo Bordiga, unul dintre fondatorii PCI*, din care el este exclus definitiv în 1929; dacă rămâne fidel concepției leniniste a partidului, el critică alianțele încheiate în numele antifascismului* și consideră URSS* drept un „stat capitalist”. Stalin* reia criticile la adesea stângismului și se servește de ele în lupta sa pentru putere între 1924 și 1930. El impune o interpretare ortodoxă a leninismului* - marxism-leninismul* - și se poziționează în centrul
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în nord-vest o mini-republică sovietică. începând din iulie 1937, ținând cont de războiul Japoniei contra Chinei, Stalin impune un armistițiu în războiul civil. Odată cu instalarea lui Hitler la putere, Stalin inaugurează, în 1934, politica sa de Front Popular* fondată pe antifascism*, deosebit de eficace în cursul războiului civil din Spania*, unde comuniștii participă atât la războiul civil dintre republicani și franchiști - prin intermediul Brigăzilor internaționale -, cât și la războiul civil din tabăra republicană - cu represiunea comunistă împotriva anarhiștilor și a POUM. Rezistență, Eliberare
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
disciplinei lor, beneficiind de formidabilul prestigiu al URSS, sfătuiți îndeaproape și conduși direct de trimișii IC - îndeosebi Palmiro Togliatti și Victorio Codovilla -, comuniștii câștigă zi de zi teren în fața socialiștilor. Urmând linia celui de-al VII-lea Congres al IC - antifascism, apărarea democrației* și unitatea stângii -, ei impun unificarea Tineretului socialist și comunist sub conducerea fostului socialist Santiago Carrillo, care devine în acel moment unul din conducătorii istorici ai PCE, împreună cu Dolores Ibarruri, mai cunoscută sub numele Pasionaria. Ei încearcă chiar
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
un model de centru minier când de fapt ea este unul din cele mai ucigașe șantiere ale Gulagului. în timpul Războiului Rece*, URSS și sateliții săi organizează campanii cu țintă precisă care țin mai curând de provocare. Vrând să activeze resortul antifascismului*, Stasi, poliția politică est-germană, profanează în 1954 sinagoga din Köln; apoi, ea îi inventează un trecut național-socialist președintelui RFG Heinrich Lübke - acuzat pe nedrept în 1966 că ar fi construit un lagăr de concentrare -; de asemenea, tot ea infiltrează, în
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
dizolvare a PC polonez simbolizează generalizarea represiunii, care duce la execuția a zeci de membri ai Kominternului, inclusiv a conducătorilor ei staliniști - Piatnițki, Bîla Kun, Knorin - și a mii de comuniști refugiați în URSS. De la pactele germano-sovietice la întoarcerea la antifascism După semnarea pactului Ribbentrop - Molotov, pe 23 august 1939, și după declanșarea războiului, Stalin efectuează un viraj radical în raport cu linia stabilită la Congresul al VII-lea. Pe 7 februarie, el îl primește pe Dimitrov și îi expune noua linie, în
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Frontului național -, fără a repune, totuși, în chestiune marile orietări ale politicii sovietice. Pe 22 iunie 1941, la puțină vreme după atacul german împotriva URSS, Stalin îi primește pe Manuilski și pe Dimitrov și le transmite directivele sale: întoarcerea la antifascism, dar nu atât în cadrul internaționalismului cât în acela al apărării URSS și al susținerii Marelui Război pentru Apărarea Patriei*: „Sarcina principală este în prezent obținerea victoriei de către poporul sovietic și distrugerea completă a barbarilor fasciști”. în contextul înaintării trupelor germane
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]