755 matches
-
acest punct de vedere, că în singura capodoperă în proză a simbolismului, Bruges la Morte, romanul lui George Rodenbach, roman poematic care rămâne modelul transfigurator al realismului, opoziția se reinstalează puternic, seraficul, iubirea pură, reprezentată de o eroină moartă, este antinomică cu dublul ei vulgar, decadent și derizoriu. Iubita moartă, idealizată prin văduvia idolatră a eroului, învinge, paradoxal, în finalul romanului, caracterul ei angelic fiind mult mai pragmatic decât venerata Beatrice a lui Dante, care-i îndrumă poetului înălțarea către transcendență
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
scriitori medievali, care aparent par foarte bine cunoscuți, nu poate fi decât benefică. Elementul de originalitate al tezei noastre constă în faptul că încearcă să analizeze personajul feminin, plecând de la impunerea a două tipologii: donna angelicata și donna demonicata. Aparent antinomice, cele două categorii umane se vor dovedi complementare, deoarece personajul feminin pozitiv, donna angelicata, nu mai este atât de credibil, nu mai reprezintă decât imaginea abstractă a unei calități sau virtuți, pe care intenționează, didactic, să o reliefeze, devine detașat
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
spirituale, ci cu destinul, cu viața, pariază cu sine însăși că are calitățile și voința de a se impune în universul masculin misogin, de a-și crea un spațiu propriu și este triumfătoare de fiecare dată în încercările ei. Aparent antinomice, cele două tipologii vor deveni complementare în operele lui Giovanni Boccaccio și ale lui Geoffrey Chaucer. În primul rând, pentru cei doi scriitori donna angelicata nu mai este atât de mult spiritualizată, s-a umanizat, păstrează însușiri morale indiscutabil pozitive
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
monotonia, devine „impregnată și în același timp complet saturată, în toate aspectele ei, de reprezentări religioase”506, încât despărțirea dintre secular și spiritual amenința în fiecare clipă să se piardă 507. Este o lume cuprinsă de misticism și de superstiții, antinomică în tendința ei permanentă de a oscila între bine și rău. Pe de o parte, se manifestă credința în divinitate, percepută ca supremă călăuzitoare și protectoare. De multe ori povestitorii invocă atât la începutul, cât și la sfârșitul istorisirilor lor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
impresia unui film mental, în care sunt incluse fragmente de pastel. Performanța prozatorului o constituie romanul În căutarea miresei pierdute, comparabil în parte cu Maestrul și Margareta de Mihail Bulgakov. V. cultivă și aici absurdul oniric, ficțiunea realizând relativizarea aspectelor antinomice, pentru a dovedi precaritatea convenției realului. Realitatea pare traversată continuu de o mișcare destinată să proiecteze o punte între contrarii. Se creează un senzațional absurd, care în ultimă instanță aduce destrămarea iluziei prin transformarea elementelor ficțiunii (personaje, evenimente, obiecte etc.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290481_a_291810]
-
și ale scenariului după care aceasta se manifesta) și vegetarianismul complet sau parțial. De asemenea, din perspectiva tuturor sistemelor morale - fie ele și contradictorii - din diverse perioade, inclusiv din perspectivă romană, ebraică și creștină, aceste curente au fost descrise drept antinomice, adică potrivnice ordinii obișnuite (nomos). O dată ce respingem drept iluzorie căutarea unor origini „precreștine” ale gnosticismului - cronologic, prima dintr-o lungă serie de mișcări dualiste ale Occidentului -, căutare ce animă școala germană, de acum complet compromisă, de istorie a religiilor (religionsgeschichtliche
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
patru când, revizuindu-și tonul, altădată exploziv, va amenda ritos, dar rezervat, disonanța dintre fondul religiei creștine și alcătuirea ei exterioară în articole precum Lucruri Bisericești (1937) sau Biserica pângărită (1938). În plan psihosocial, poetul reușește, până la urmă, concilierea egourilor antinomice: pe de o parte, cel profund interiorizat, al tribulațiilor sufletești și spirituale, aflat în permanentă căutare de certitudini, de sens, de echilibru, în esență eul dinamic și fecund al creației, acel altcineva care scrie cu mâna lui, și eul diurn
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
aceea de a proteja adevărul istoric. El este tributar atât filierei culturale, în descendența căreia se așază exponențial, ca "unic reprezentant autohton al romantismului aulic"216, cât și contextului istoric, care a activat și potențat sentimente naționale de o coloratură antinomică firească: exaltare vs. angoasă, optimism vs. pesimism etc. Înțeles astfel, gestul său cotidian traduce, din perspectivă cultural-antropologică, încercarea disperată de a recupera sensurile vârstei eroice pentru a salva prezentul compromis de traumele identitare. Astfel, nostalgia lui illo tempore va rămâne
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
literaturii comice din toate timpurile: nebunul. În cel mai general sens, nebunul e definit printr-un comportament aberant, în raport cu normalitatea care, la rândul ei, e dată de comportamentul majorității. Delirul și halucinația plasează nebunul ("ființă amfibie"), simultan, în două lumi antinomice, a căror interferență provoacă, în public, teamă și curiozitate. La Caragiale, nebunul devine un personaj central, o dată cu apariția primului text antijunimist, "Puțul nebunului. Basm junimist"256, o parodie după basmul popular, al cărui scenariu îl împrumută, modificând însă distribuția: P.P.
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
e o succesiune de miraje, de neliniști și suspensii, o alergare fără odihnă între centru și margine, între plenitudine și vacuitate, între iluzionism pasager și adevărul artei. Unde este atunci mortarul, fluidul, factorul pulsator care unifică părțile? Între atâtea modulații antinomice, nota de freamăt neistovit, de perpetuă căutare, de ne-stare existențială, e singura sa permanență. Un liant în acțiune... Cuvinte și necuvinte Cărțile începutului, Sensul iubirii (1960) și O viziune a sentimentelor (1964), remarcabile, cantonau aparent în senzorial, izbitoare fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
care, oricum, nu aveau nici o putere în Marele de Jos, ci numai în Marele de Sus. De altfel, Inanna nu opune nici o rezistență, așa cum nu se revoltă Dumuzi în fața demonilor, ori păstorul carpatic împotriva vrăjmașilor. Cele două zeități surori sunt antinomice: Marele de Sus și Marele de Jos. Ele nu pot exista împreună, concomitent și în același loc, așa că una urmează a fi eliminată, adică să moară. Este sacrificată, firește, Inanna. Pierderea însemnelor, a „legilor divine”, echivalează cu moartea. Și Dumuzi
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
ar putea să reînvie dacă ar bea din acea apă. Iată un singur scenariu pe două variante ale călătoriei și morții. O variantă ilustrează soarta Inannei, care pune în dialog dramatic Marele de Sus cu Marele de Jos, ca realități antinomice, separate geografic și cosmic. Inanna scapă de furia morții în chip condiționat: să promită în locul ei un zălog, adică o ființă trăitoare în Marele de Sus. Se vede nevoită să-l sacrifice chiar pe Dumuzi, soțul ei, zeul-păstor. Este de
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
de la philosophie et de la culture de la période connues, combinées avec l'analyse de texte, des idées ou d'interprétations originales. Mots-clés: Renaissance, la censure de l'imaginaire, l'imaginaire, Francis Bacon, René Descartes. În aceeași serie, au mai apărut (selectiv): • Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga, Valică Mihuleac • Cetatea lui Platon, Sorin Bocancea • Cetatea sub blocada ideii, Viorel Cernica • Cultura recunoașterii și securitatea umană, Anton Carpinschi • Discursul puterii, Constantin Sălăvăstru • Discursul filosofic postmodern, Camelia Grădinaru • Dilthey sau despre păcatul originar al
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
mai puternice; odată rostită o afirmație, ea trage după sine o alta mai înflăcărată. El scrie apodictic și n-are nevoie de demonstrații întemeiate. O asemănare devine adesea o identitate, precum o deosebire nu rareori se cască într-o prăpastie antinomică. Temperamentul rasei apare la el exagerat de elementul arbitrar al individualității proprii. Considerațiile sale despre genialitate și sfințenie trebuiau să culmineze neapărat într-o afirmație mai uluitoare decât cele pomenite până acum. Privind inaderența la lume a geniului, el o
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
caracter mixt, psihofilozofic” (Geană, 1987, 443-444). În studiul din 1987, autorul expune rezultatele investigației sale asupra a câte 150 de indivizi (bărbați și femei) din satele Soveja, Tulnici și Negrilești, cu referire la „punctele principale” ale anchetei, legate de „tipurile antinomice fatalism/activism [acționism] și introversiune/extraversiune”. Răspunsurile obținute sunt analizate după trei criterii: satul, grupa de vârstă și genul interlocutorilor. Concluziile generale indică o „tendință către activismul imanent” în satele vrâncene, cu o „rezumare a transcendenței” la reprezentările de tipul
[Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
În acest sens, interpretarea este considerată indispensabilă, deoarece sensul unei legi nu este sensul brut și direct al formulei în care se exprimă legiuitorul, ci acesta se desprinde numai prin actul interpretării. Altfel spus, formularea și interpretarea sunt numai aparent antinomice, în realitate ele cooperând sau putând fi considerate chiar complementare, iar norma reprezintă chiar sinteza dintre formulare și interpretare 51. Aceste condiții antinomice derivă din caracterul de normativitate, prin care înțelegem caracterul abstract, general și prospectiv al regulii formulate, și
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
legiuitorul, ci acesta se desprinde numai prin actul interpretării. Altfel spus, formularea și interpretarea sunt numai aparent antinomice, în realitate ele cooperând sau putând fi considerate chiar complementare, iar norma reprezintă chiar sinteza dintre formulare și interpretare 51. Aceste condiții antinomice derivă din caracterul de normativitate, prin care înțelegem caracterul abstract, general și prospectiv al regulii formulate, și din cel de socialitate a regulii, adică necesitatea ca regula să fie adecvată și aptă de a realiza dreptul în mod efectiv și
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
Grenzen meistens schwer auseinanderzuhalten sind6. Recht und Moral konditionieren sich gegenseitig, denn ohne einer Komplementarität zwischen ihnen kann ein Rechtssystem nicht funktionieren. Ohne die innere Absicht des individuellen Bewusstseins bleiben die rechtlichen Normen wirkungslos. În aceeași serie au apărut (selectiv): • Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga, Valică Mihuleac • Cetatea lui Platon, Sorin Bocancea • Cetatea sub blocada ideii, Viorel Cernica • Cultura recunoașterii și securitatea umană, Anton Carpinschi • Discursul puterii, Constantin Sălăvăstru • Discursul filosofic postmodern, Camelia Grădinaru • Dilthey sau despre păcatul originar al
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
reprezentativ românesc, umanitatea de univers. Opera este percepută în structuri, „sensibilul”, „inteligibilul” și „imaginarul” fuzionând în logos. Este valorizată gândirea mitică a poetului, prin apelul la logica dinamică a contradictoriului (Ștefan Lupașcu). Imaginarul subordonează sensibilul și inteligibilul, integrând și polii antinomici ontic (principiul) - antropologic („formele”). Sub semnul lui Aristarc anticipează Istoria... printr-o serie de studii cum ar fi cel despre „metafora «drumului»” la Ion Creangă, teatrul comic al lui I.L. Caragiale (o analiză structurală temperată), Ioan Slavici (abordat din perspectivă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
sugerează concreșterea triunghiulară a modulelor din coloana brâncușiană. De altfel, unul dintre meritele exegezei lui Petru Ioan este de a sublinia solidaritatea dintre gândirea lui Ștefan Lupașcu și viziunea românească a ființei. Mircea Florian îl descoperea precursor al aporeticului și antinomicului din propria sa gândire pe Ion Heliade Rădulescu, autorul teoriei echilibrului între antiteze, cu punct de plecare în filosoful francez Pierre Joseph Proudhon (1809-1865), dar prelucrată în chip original de pașoptistul român, în spiritul dualității ontice din gândirea populară. Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dezvolt? un gotic specific Sudului, de pild? la iacobinii din Toulouse (1230-1240), biseric? construit? din c?r?mid?, cu nav? dubl? cu arca-de axiale; la fel, catedrală de la Albi (1282 � sf�r?ițul secolului al XIV-lea) este o capodoper? antinomic? a solu?iilor constructive din Nord prin masele monumen-tale ?i prin spa?iul s?u. Construc?ia cu osatur?, conjug�nd c?utarea luminii ?i ingeniozitatea constructiv?, �?i g?se?te cea mai des?v�r-?it? expresie �n �nveli
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
secolului al XV-lea) atribuit? fie lui L. Laurana, fie lui F. Di Georgio Martini � reiese c? arhitectură �n manier? modern? se concepe �n s�nul unui spa?iu urban reglat cu ajutorul geometriei ?i al perspectivei. Acest spa-?iu modern, antinomic fă?? de oră?ul medieval, d? m?sura rupturii practicate de umanism; aplicarea să �ns? este dificil?, cu unele excep?îi: de exemplu, Pienza, cerut? de umanistul pap? Pius al II-lea. Sprijinindu-se pe preceptele lui Alberti, B. Rosselino
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
noștri (meditînd mai mult la Eseul asupra datelor imediate ale conștiinței, decât la Cursul de lingvistică generală al lui F. de Saussure) nici măcar nu-l menționau. Apoi, opera lui Freud îmi revela faptul că aceste opoziții nu erau cu adevărat antinomice, de vreme ce tocmai comportamentele, în aparență cele mai afective, operațiile cele mai puțin raționale, manifestările declarate prelogice sunt de fapt cele mai semnificative." (Tropice triste, Ed. Științifică, București, 1968, p. 60) în epistema epocii noastre, care a dus foarte departe operaționalitatea
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
culturii ca "simbolice" și a operelor culturale ca simboluri sau colecții de simboluri pentru fenomene ale lumii sau pentru stări și sentimente umane și morale. Ca semn, din perspectiva căruia este interpretată cultura, simbolul este însă total diferit și chiar antinomic față de conceptul de semn al semiologiei structuraliste. Simbolul poate fi o formă a semnului numai într-o semiologie caracterizată de "atomism" - potrivit căruia fiecare semn semnifică individual, pe contul său, ceva anume -, de substanțialism - potrivit căruia această semnificație are ca
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
veșnică. Pentru că introduce sacrificiul discursul Noului Testament va fi preluat de către eroină. Cel de al doilea discurs este de altfel și cel al pajului. „din umbra falnicilor bolți/ ea pasul-și-1 Îndreaptă/ lîngă fereastra unde-n colț/ Luceafărul așteaptă” Două serii antinomice Întunericul și fereastra. O intrare În oglindă. Eroina este acum Alice În țara oglinzilor. Visul se ordonează simetric imaginii ferestrei și celei a oglinzii. Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. Două vehicule prin care eul transgresează mundanul. Spații prin care eroina
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]