96 matches
-
castelul Sant'Angelo. După ce Henric a obținut pecetea papei, Matilda a scris susținătorilor din Germania să acorde credit exclusiv mesajelor papale trimise prin persoana ei. Controlul dobândit de Henric asupra Romei i-a permis să aleagă un papă propriu, pe antipapa Clement al III-lea, care l-a și încoronat pe regele german ca împărat. Odată încheiat acest episod, Henric s-a întors în Germania, lăsând pe seama aliaților săi italieni punerea în practică a deposedării Matildei de teritoriile sale. Însă încercările
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
1084. Papa Grigore al VII-lea a murit în 1085, iar forțele Matildei, alături de cele ale principelui Iordan I de Capua, au fost trimise pentru a-l sprijini pe noul papă, Victor al III-lea, pentru a-l contracara pe antipapa Clement. În 1087, Matilda a condus o expediție asupra Romei într-o tentativă de a-l instala pe Victor, însă forța contraatacului trupelor imperiale l-au convins pe noul papă să se retragă din oraș. În jurul anului 1090, Matilda s-
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
o furcă cu doi dinți de aur pentru a-și duce mâncarea la gură", în loc de a folosi mâinile. Teologul Petru Damiani chiar afirmă implicarea ei într-o aventură cu Ioan Filagathos, un călugăr grec care a fost pentru scurtă vreme antipapă, ca antipapa Ioan al XVI-lea. Împăratul Otto al II-lea a murit pe neașteptate la 7 decembrie 983 și a fost înmormântat la Roma. De Crăciunul acelui an, Theofano a obținut încoronarea fiului ei de trei ani, sub numele
Theophanu () [Corola-website/Science/324710_a_326039]
-
cu doi dinți de aur pentru a-și duce mâncarea la gură", în loc de a folosi mâinile. Teologul Petru Damiani chiar afirmă implicarea ei într-o aventură cu Ioan Filagathos, un călugăr grec care a fost pentru scurtă vreme antipapă, ca antipapa Ioan al XVI-lea. Împăratul Otto al II-lea a murit pe neașteptate la 7 decembrie 983 și a fost înmormântat la Roma. De Crăciunul acelui an, Theofano a obținut încoronarea fiului ei de trei ani, sub numele de Otto
Theophanu () [Corola-website/Science/324710_a_326039]
-
îi era frate. În ianuarie 1058, Leo de Benedicto Christiano a acordat lui Godefroy și Beatricei cheile porților cetății, după alegerea papei Nicolae al II-lea. Având în posesie Tibrul și atacând Lateranul, Godefroy a reușit să îl alunge pe antipapa Benedict al X-lea în 24 ianuarie. Pe parcursul domniei papale a fratelui său și a succesorilor reformatori ai acestuia, el a jucat un rol important în politica Italiei centrale și de nord, inclusiv în Sardinia, unde a intervenit de parte
Godefroy al III-lea de Lorena () [Corola-website/Science/324725_a_326054]
-
de Spoleto, al cărui ducat a trecut sub exercitarea directă a regelui. În continuare, Desiderius l-a scos din mănăstirea lui San Vito pe un preot numit Filip, iar la 31 iulie 768 l-a numit pe acesta ca papă. Antipapa Filip nu a fost niciodată recunoscut și nici nu a reușit să obțină un număr consistent de susținători, astfel încât s-a retras, revenind la mănăstire, nemaiauzindu-se nimic despre el. Papa Ștefan al III-lea s-a opus căsătoriei lui
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
din Regatul Unit și din țările de limbă engleză după universitățile Oxford și Cambridge. Universitatea este situată în orașul , Fife, pe coasta de est a Scoției. A fost fondată între 1410 și 1413, ca urmare a bulei papale emise de Antipapa Benedict al XIII-lea. Ulterior, Universitatea a fost adesea abreviată ca "Saint And" sau "St And" (din limba latină "Sancti Andreae"). Saint Andrews este considerată una dintre cele mai bune institute de învățământ superior din Regatul Unit. Prințul William, duce
Universitatea Saint Andrews () [Corola-website/Science/322745_a_324074]
-
fiind că el se căsătorise cu Gaitelgrima, fiică a principelui Guaimar al IV-lea de Salerno. Pentru următorii trei ani, Bohemund a deținut Apulia cu ajutorul armatelor bine pregătite din Capua, trimise de Iordan. În același an, papa a murit și antipapa Clement al III-lea a continuat să emită pretenții asupra scaunului papal. În speranța de a reduce influența lui Clement și să se ralieze din nou papalității, el a efectuat presiuni asupra colegiului cardinalilor în sensul de a-l alege
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]
-
să reducă suma solicitată ducelui. În februarie 1059, Hildebrand, viitorul papă Grigore al VII-lea, pe atunci doar membru al curiei papale, a călătorit la Capua, pentru a solicita sprijinul lui Richard în numele papei Nicolae al II-lea și împotriva antipapei Benedict al X-lea. Curând, Richard l-a asediat pe acesta din urmă în Galeria, iar în 1059, Nicolae al II-lea a organizat un sinod la Melfi, în care l-a confirmat pe Robert Guiscard ca duce de Apulia
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
Italiei și înlăturarea resturilor principatelor bizantine și longobarde, ca și a pretențiilor împăratului german din peisaj. În 1061, tot la solicitarea lui Hildebrand, Richard l-a instalat prin forța armelor pe candidatul papal Alexandru al II-lea împotriva pretențiilor altui antipapă, de această dată Honorius al II-lea. Astfel, el a devenit un adevărat făcător de papi, deși în 1066, căutând să își extindă outerea teritorială în toate părțile, a pornit un marș chiar asupra Romei, fiind respins de către aliații din
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
loial față de Roger după încoronarea acestuia ca rege al Siciliei din 30 decembrie 1130. În 1131, el și Robert au preluat o forță de 200 de cavaleri la solicitarea lui Roger, mergând către Roma, pentru a-și demonstra sprijinul față de antipapa Anaclet al II-lea. Cu toate acestea, pe când Rainulf se afla plecat la Roma, soția sa, Matilda, împreună cu fiul ei, au fugit la fratele ei Roger în Salerno, invocând anumite acte de cruzime ale lui Rainulf. Roger l-a chemat
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
regale, alături de tabăra regală. Infanteria regală a suferit pierderi grele în deruta creată. Prada a fost imensă, potrivit atât simpatizantului cauzei rebelilor Falco de Benevento, cât și episcopului regalist Henric de Sant'Agata. Printre bunurile capturate se număra și bula antipapei Anacletus al II-lea care îi conferea lui Roger titlul regal. Pe termen lung însă, bătălia a fost de mică importanță, totuși, dat fiind că papa Inocențiu al II-lea și împăratul Lothar al III-lea nu au continuat marșul
Bătălia de la Nocera () [Corola-website/Science/328192_a_329521]
-
pe durata asediului în 1078, fiindu-i ridicat[ excomunicarea abia pe patul de moarte. Asediul a fost abandonat de către succesorul său, Iordan I, în scopul de a ajunge la consens cu papalitatea, care încheiase pace cu ducele Sergiu. În 1130, antipapa Anacletus al II-lea l-a încoronat pe Roger al II-lea al Siciliei ca rege, context în care a declarat ca onorurile asupra Neapolelui să facă parte din regatul acestuia. În 1131, Roger a solicitat din partea cetățenilor din Amalfi
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Apulia și Calabria) în 1059 de către papa Nicolae al II-lea. La rândul său, Robert Guiscard a acordat-o cu titlu de comitat fratelui său mai mic, Roger. Dinastia Hauteville, 1071-1130 Roger al II-lea a primit învestitura papală din partea antipapei Anaclet al II-lea în 1130 și recunoașterea din partea papei Inocențiu al II-lea în 1139. Sicilia, care la acel moment cuprindea nu numai insula propriu-zisă, ci și sudul Peninsulei Italice, s-a extins prin includerea și a Maltei și
Lista monarhilor Siciliei () [Corola-website/Science/328301_a_329630]
-
ceilalți. El a început dintr-odată să pună ordine în Apulia, unde puterea ducală fusese de multă vreme slăbită. La moartea papei Honoriu al II-lea din februarie 1130, erau doi pretendenți la scaunul papal. Roger i-a acordat sprijinul antipapei Anaclet al II-lea împotriva lui Inocențiu al II-lea. Recompensa pentru aceasta a constat în obținerea coroanei regale; astfel, în 27 septembrie 1130, bula emisă de Anaclet l-a învestit pe Roger cu titlul de rege al Siciliei. Încoronarea
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
a fost bine primit de către salernitani, el a recuperat din terenul pierdut în Campania, prădând Pozzuoli, Alife, Capua și Avellino. Ducele Sergiu, înspăimântat, a fost nevoit să îi acorde omagiul de vasalitate pentru Neapole și și-a schimbat opțiunea în favoarea antipapei Anacletus: momentul a marcat sfârșitul unui ducat independent de Neapole, iar de atunci vechiul oraș a fost integral cuprins în domnia normandă. De acolo, Roger a trecut spre Benevento și nordul Apuliei, unde ducele Rainulf, deși pierzându-și continuu bazele
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
pe Rainulf cum se cuvine. La acea vreme, în condițiile în care Sergiu al VII-lea murise, Alfons, fiul lui Roger, a fost ales ca duce de Neapole și, împreună cu fratele său Roger, a pornit să cucerească Abruzzi. După moartea antipapei Anacletus în ianuarie 1138, Roger a căutat obținerea confirmării titulaturii sale regale de către papa Inocențiu al II-lea. Contrar acestei dorințe, papa își dorea un principat de Capua independent, ca un stat-tampon între Statul papal și Regatul Siciliei, ceea ce Roger
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
de Sicilia. Același Roger al II-lea a intrat și în posesia Ducatului de Apulia și Calabria, care aparținuse vărului său, Guillaume al II-lea, precum și teritoriile altor normanzi vasali, unificând întreaga regiune. Roger și-a găsit sprijin în persoana antipapei Anaclet al II=lea, care l-a încoronat ca "rege al Siciliei" în ziua de Crăciun a anului 1130. În 1136, rivalul lui Anacletus, papa Inocențiu al II-lea, l-a convins pe împăratul Lothar al III-lea să atace
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
ar fi încercat să-l detroneze pe Urban și într-un final l-a ucis. În aceste romane Borja depășind ordinele sale din Madrid, creează un consistoriu în care el se declara Papă, dar este larg respins, devenind astfel un antipapă.
Gaspar de Borja y Velasco () [Corola-website/Science/330818_a_332147]
-
cu sarcina de a reduce rezistența rivalului său, Ludovic al III-lea de Anjou și a forțelor sale, conduse de Muzio Attendolo Sforza. Papa Martin al V-lea îl sprijinea pe Sforza, iar Alfonso și-a schimbat loialitatea religioasă către antipapa aragonez Benedict al XIII-lea. Când Sforza a abandonat cauza lui Loudovic, Alfonso părea să aibă toate probleme rezolvate, cu toate acestea, relația sa cu Ioana s-a înrăutăți brusc și în mai 1423, l-a arestat pe iubitul ei
Casa de Trastámara () [Corola-website/Science/331455_a_332784]
-
fenomen strict danez, deși aceasta a fost descrisă mai târziu ca fiind o problemă generală a Europei în acei ani. Probabil Olaf a tăiat legăturile daneze cu mișcarea de reformă a Papei, sprijinindu-l pe Wibert din Ravenna, care era antipapă. În timpul domniei lui Olaf, unele din legile lui Knut au fost abrogate, iar puterea clerului și regalitatea s-a redus la favoarea magnaților. Când Skjalm Hvide i-a solicitat sprijinul lui Olaf pentru a răzbuna moartea fratelui său, Olaf nu
Olaf I al Danemarcei () [Corola-website/Science/331268_a_332597]