695 matches
-
Mihai-Răzvan Ungureanu: Spune. Andrei Gheorghe: Bombăneam la chestia asta, la obsesia asta europeană. Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu cenzura. Andrei Gheorghe: România și Europa. Dar nu știu dacă nu te simți nasol uneori ... Mihai-Răzvan Ungureanu: Unde? Andrei Gheorghe: Cu toate stereotipurile astea antipatice despre români? Sau în zonele acelea nu se conversează așa cum vorbim noi? Mihai-Răzvan Ungureanu: Știi ce este interesant? Noi niciodată nu am scăpat de stereotipuri, dar niciodată. De 300 de ani, de când suntem din ce în ce mai prezenți în istoria culturală a Europei
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
atrăsese atât de tare, felul poetic (era doar poet, nu?) cu care își ținea fruntea sus, aerul degajat, cu o vagă expresie de dispreț pe chip la adresa mulțimii prin care treceam, tăcerea lui care se voia superioară îl făcea puțin antipatic. Oricum, nu mai avea nici un haz. Mă gândeam chiar să pretextez că am uitat că am ceva urgent de făcut și să mă scuz, să rămână invitația lui pentru altă dată. Numita Matilda, cu sufletul ei generos pe seama cărților și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nu mai mult, și asta era cu atât mai curios cu cât îl știam pasionat de marile sisteme de la Platon și Aristotel, până la ontologia existențială a lui Martin Heidegger. Această stranie și rapidă transformare, care îl făcea în primul rând antipatic, constituia pentru mine un mister. Ce i se întîmplase? Și cînd? Cum își înăbușise el ardoarea gândirii sale libere, care mă făcea să-mi amintesc adesea de el cu acea bucurie pe care ne-o dă ideea că undeva în
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
îndată ce-i vedeai împreună), cu toate că Ivona nu era deloc urâtă, însă un anumit voluntarism în felul ei de a fi. vocea puțin îngroșată, care nu ascundea nimic, nu sugera nimic, poate doar un dispreț fără adresă precisă, o făceau net antipatică: dispreț de ce? Al unei gândiri adinci, al unei sensibilități deosebite? Nimic! Doar siguranța de sine, vag stupidă, a omului comun... Și totuși, ea avea să-l părăsească în cele din urmă, firește pentru un altul, și Ion să sufere mulți
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de admirație, aveam mai multă vervă, eram mai puțin încruntat, mai apropiat de ei, iar fetele mă măsurau cu o vagă surpriză, cu o imperceptibilă grimasă în colțul gurii întrebîndu-se poate ce mi se întîmplase că astăzi eram mai puțin antipatic ca de obicei. Nu citii mult și băgai mâna în buzunarul hainei de pe spătarul scaunului să scot cheile. Într-un sertar din dreapta îmi țineam cele trei caiete groase. Într-unui îmi conspectam lecturile, în celălalt scriam la o lucrare despre
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ore frumoase erau mai ales acele dimineți de la începutul toamnei, când mă urcam la catedră și în timp ce mă gândeam la tine îmi începeam cursurile zâmbind enigmatic, așa mi s-a transmis că ar fi zis o studentă, că am un antipatic surâs enigmatic... Bineînțeles! Fiindcă le vedeam pe toate cât erau de urîte!, și apoi la orele unsprezece, secretara care mă găsea chiar pe aproape de biroul ei: domnul Petrini, la telefon... crezi că există ceva pe lume care să te subjuge
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
durează cât aventura lui Ulisse pe insula Circei, unde oamenii lui sânt transformați în porci..." Deși Ciceo era relativ sobru în limbaj, de astă dată auzind toate acestea, trase, cu puternic accent ardelenesc, înjurătura prin care trimitem noi pe cineva antipatic la origine... "la mîne-sa, să se întoarcă de-acolo mai bun..." în clipa aceea Lavinia se ridică brusc și se îndreptă decisă spre dormitorul copiilor de unde auzirăm de îndată zdupăituri și chicoteli. "Vă arăt eu vouă", strigă ea și într-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Dunării, cu sugestii de acuarelă, mă proiectau într-o vîrstă a inocenței. Cea de a doua zi a Crăciunului aducea indiferență în sufletele paznicilor și curățenie pe trupurile noastre. Cînd mi-am reluat munca, am încercat un sentiment nou față de antipatica mea roabă de tablă ruginită. În după-amiaza aceea, am iubit-o, așa cum bogații își iubesc piscina sau băile lor de marmură, cu jacuzzi și aer condiționat. Eram posesorul de necontestat al unei senzualități deviate grotesc". Înduioșătoare și de mare cruzime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
însă de muncă nu erau scutiți. Cărau toată ziua cu spinarea lemne și cărămizi de la debarcader sau dezghiocau semințe de sorg, o treabă mai nesuferită ca toate. Lucrau ceasuri în șir în frig, stînd în picioare, și frecau măturile acelea antipatice pînă le sîngerau palmele. Vindecarea unor maladii grave prin chinuirea trupului nu era un concept nou, însă administrația lagărului îl aplica pe scară largă și, din punctul ei de vedere, cu bune rezultate. Zub nu se plîngea. Supunerea corpului față de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
știre și cu făcutul complice din ochi, lipsit de orice merit decât acela de a nu fi fost informator și așteaptă ca acest merit să cântărească să zicem, cât cărțile lui Adrian Marino, îmi e de mii de ori mai antipatic decât informatorii dovediți. Unui al treilea, moderator de televiziune, atât de bine dispus în permanență deh, voioșia pe care ți-o asigură o conștiință nepătată -, încât se veselește anunțând dispariția unui confrate, cum s-ar veseli unii, mai păcătoși, așa
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
doar dosarul de informator al actualului președinte, nu ajunge nici el sub nicio formă, cum nu ajung nici ceilalți, să mă convingă că în dosariada asta, ceea ce îi mână e binele meu, de cetățean, luminarea mea. Astfel încât, cu atâtea personaje antipatice la vedere, aproape că nu mai am nevoie de cei optzeci la sută informatori care și-au asigurat, o vreme, onorabilitatea prin prelungirea contractului. Dacă există totuși un mare beneficiu, insesizabil, pe termen scurt, al acestei dosariade, diversiune, perdea de
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
iar opresorul este tratat doar cu ironie sau ridiculizat (ceea ce discreditează în fond atît ideea de victimă, cît și pe aceea de agresor) poate face din romanele lui Queneau, pentru unii cititori și unele cititoare ale anului 2001, o lectură antipatică. Ceea ce poate, în fond, reprezenta un motiv în plus pentru a nu le evita... Raymond Queneau ' Sfîntu' Așteaptă, Editura Image, București, 2001, 254 p Timpul (ne)supunerii După Kamouraska, roman din 1970 pentru care Anne Hébert a primit Premiul Librarilor
Pe timp de grevă la metrou by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15602_a_16927]
-
căi luminate și nebătute, întru receptarea și interpretarea unui regizor de teatru. Ileana Mălăncioiu pune reflectoare spectaculoase pe anumite zone ale pieselor, nedirijînd lectura, ci doar anunțînd că sînt spații de popas și deloc locuri comune, sterpe, defrișate, anoste și antipatice. Tragedia lui Hamlet stă în faptul că trebuie să lupte împotriva crimei, înfăptuind el însuși o crimă. El respinge sinuciderea în numele credinței, și, deci, tot în numele ei respinge și crima. De aceea, spune Ileana Mălăncioiu, cred că nu slăbiciunea îl
Hamlet și cartea utopiei by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15875_a_17200]
-
înfățișează că un produs exclusiv livresc. Este un autoportret construit din cărți, amintind de acele tablouri ale lui Arcimboldo în care figură umană rezultă din combinarea ingenioasă a unor obiecte. Judecarea clarvăzătoare a epocii Tânărul Nicolae Balotă ne devine uneori antipatic, din cauza unui fel de voluptate amorala cu care se deda lecturii. El pare adâncit în lectură că o albină în floarea din care suge nectarul. Femeile care i se perinda prin cameră (și prin viață) nu reușesc să-l smulgă
Un umanist îsi contemplă viata by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18150_a_19475]
-
Viorica Bucur Afișul ediției a 28-a a Festivalului Filmului de la Bruxelles a reușit, chiar de la început, să fie luat în seamă și, ca urmare, să fie declarat de toată lumea drept "cel mai enervant și antipatic afiș din lume". Degeaba s-au străduit organizatorii să se explice și să ne explice (într-un comunicat de presă) că acea băbăciune cu pălărie albă și trandafir în ton, care se zgâiește, strâmbându-se la lume, o reprezintă pe
Bruxelles, mon amour! by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16415_a_17740]
-
Ion Ghika ș.a. Aș scoate cartea împreună cu dna Georgeta Filitti care este un foarte bun istoric, ea s-ar ocupa de femei, pentru că femeile acestei familii au fost foarte interesante. L.T: Istoria vă este prietenă, domnule Djuvara, teologia, cam antipatică. De ce? N.D.: Aici mă aduceți pe un teren foarte alunecos. Eu sunt tăiat pe din două. Adică este omul care crede profund, instinctiv în Dumnezeu, omul care se roagă de cel puțin de două ori pe zi, având convingerea că
NEAGU DJUVARA - „Cred într-o forță care ordonează, care mă vede și la care mă rog“ by Lucia Toa () [Corola-journal/Journalistic/6198_a_7523]
-
au numit. Un rămas-bun destul de neplăcut. Dar servitorul de care-mi amintesc cel mai bine În acea noapte a fost portarul, Luo. El, tatăl lui și bunicul lui, toți lucraseră pentru familia mea. Tradiție sau nu, Luo era un tip antipatic căruia Îi plăcea să joace jocuri de noroc, să doarmă și să viziteze anumite ceainării, hobby-uri care-l făceau să dispară din post În mod regulat. Mama vitregă susținea și că era lipsit de respect față de ea, dar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
aprobare pentru un abonament pe viață la revista Pif. Dacă stau să mă gândesc bine, viața mea de locatar al comunismului părea stupidă, dar îmi dădea un sens, o direcție în care să apuc. Închis în carapacea mea de elev antipatic și apoi de student încăpățânat, mă simțeam util și important: colegii turnători mă amuzau, iar la profesorii activiști mă uitam cu scârbă și ironie; „aveam valoare“, pluteam deasupra lor, și asta conta. Și unii, și alții îmi întăreau dorința de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
astăzi ne scapă, Macedonski a refuzat. În decembrie, mai exact între Crăciun și Anul Nou, ediția ieșea totuși pe piață: fără pamflet și cu vreo trei sute douăzeci și nouă de poezii mai puțin. (O știam pe de rost: mică, maronie, antipatică, îmbrăcată în piele la colțuri și cu niște rame noduroase de carton pe cotor.) La sfârșitul primăverii, abia se vânduseră cinci sute de exemplare; falimentul pândea, tipografia cerea banii. Încă lucid, Eminescu întreba de restul poeziilor, amenințând cu un proces
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
puteam să trec liniștit prin închisoarea „Școlii Generale nr. 24“ din Floreasca (rebotezată „Liceul 32“) și, mai ales, să ies întreg din ea. Poate de vină a fost frecarea zilnică a pantalonilor aspri, groși, puțin cam strâmți; poate figurile pufoase, antipatice ale fetelor (nici șoimii patriei nu s-ar fi îndrăgostit de zâmbetele știrbe, cu urme și miros de dentist); poate aburii petrosinului plutind la fiecare început de trimestru prin clase. Era o lume curată, zglobie, îngrozitoare. Fetele purtau cordeluță, bluză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Buzele se-atingeau prudent, delicat, departe de palatali; dacă nu eram atenți, mișcam din loc dintele, cu tot cu rădăcina lui de-oțel. Doar nopțile curgeau mai liniștit, adormeam imediat, sub plapuma de două kile adusă de la Constanța. Cât despre micuțul și antipaticul Coco, când îl parașutai din cușcă, te pișca de ureche sau zbura pe degetele Feliciei de la picioare și se-apuca să le pigulească. Era un peruș verde, infect, căruia, trimestrial, îi cădeau penele și fugea sub pat ca un șobolan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
brăduț, molfăind dintr-o vată de zahăr: marioneta perfectă. Probabil bombănea în gând, cum obișnuiam cu toții. Ar fi făcut orice-i spuneam, mimând obediența până la sacrificiu; avea o admirație încăpățânată față de mine: amândoi isteți, amândoi copii de profesori, slăbănogi și-antipatici (el mai mult, eu mai puțin). Aflasem că citea Freud și ținea un jurnal; două argumente temeinice să-l îndrăgesc, înainte de a-l demola. Te ungeau la suflet tipii ăștia deștepți, care abia așteptau să-ți ia locul la repartiție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și ele, mai ceva ca planul meu: păream un biet puțoi, căruia i se dă cu piciorul de la prima întâlnire. Gutuia asta proaspătă și ispititoare, îmbrăcată ca la concert, ne juca o festă. Până și numele ei îmi devenise brusc antipatic, semăna cu un radioreceptor românesc pe care cânta o melodie de-a lui U2; nu puteam s-o sufăr, darămite s-o ascult. Umilința mă teroriza (niciodată n-am suportat sentimentul), pluteam în plin ridicol, fentați de-o mică activistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aproape ironică. Am devenit prudent. „Da, vă rog?“ Un timbru rece, neutru; plasam imediat un frigider între mine și interlocutorul îndrăzneț. În general, când te caută o femeie, e de rău; dacă sună dimineața, ai încurcat-o. Vocea a râs, antipatic, provocator. „Nu-ți mai aduci aminte de mine, nu?“ „Cu cine vorbesc?“ „Vezi că Mihnea al tău e-n rahat. Ai grijă ce faci.“ Și-a închis. Maria a venit glonț lângă mine; parcă i se-activase o antenă specială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în fața mea. Ușa s-a trântit de perete și o fâșie de lumină a început să se plimbe prin încăpere. Fâșia a măturat biroul, a trecut peste dulap, examinând apoi rama ferestrei. „Uite-l, mânca-l-ar tata!“ Vocea suna antipatic. Corpul căreia îi aparținea s-a deplasat încet spre perete. L-am zărit în trecere: un bărbat în cizme verzi de cauciuc. „O rezolvăm noi acuma, stai oleacă...“ Am ridicat capul de după coș: prindeam exact colțul în care se oprise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]